După vecinii europeni, Rusia are noi „duşmani” – Mongolia şi Kârgâzstan
Situaţiile conflictuale, aparute între Rusia și țările vecine în anii trecuti, vor continua şi în 2016. Este posibil ca in lista dusmanilor Rusiei sa fie incluse nume noi, unele chiar neașteptate. De exemplu, Mongolia, Kârgâzstan sau China, se arata intr-o analiza a Gazeta.ru.
Vecinii nu îi alegi, cu ei e bine sa ai relatii amicale sau macar corecte. Si asta din simplul motiv ca pacea fragila este mai buna ca razboiul.
Cu toate aceste, Rusia nu s-a putut abtine anul trecut sa nu-si faca noi inamici din randul vecinilor, iar conflictele cu Turcia și Egiptul, parteneri vechi si de incredere, este încă o dovadă.
Noi surse de galceava in 2006. Prima pe lista – Mongolia
Mongolia a planificat construirea unui baraj hidroelectric și a centralei „Shuren” pe rail Selenga și afluenții săi. Problema este că Selenga este afluentul principal al Lacului Baikal. Raul Selenga furnizeaza aproximativ jumatate din apa lacului. În septembrie 2015, nivelul lacului deja a inregistrat o scadere de 24 cm sub nivelul de anul trecut, iar construirea unui baraj pe Selenga va reduce si mai mult acest nivel.
Organizatia ecologica „Râuri fără frontiere”, împreuna cu „Greenpeace” au cerut închiderea proiectului mongol. Chiar si „supraomul” Vladimir Putin a promis sa intervina in solutionarea crizei. Dar problema este ca, pentru Mongolia, Dar problema este ca, pentru Mongolia, construirea hidrocentralei este un factor de supraviețuire economică a tarii. Hidrocentrala si barajul vor rezolva problema aprovizionării cu energie electrica a Mongoliei si vor permite acestei tari sa vanda curent electric şi în China. În plus, o parte din debitul Selenga va fi folosit pentru irigatii in deșertul Gobi. Împreună cu China, care pune în aplicare proiectul „Wall Green”, in finantarea proiectului s-a implicat Banca Mondială, precum și bănci chineze și companii franceze.
Kârgâzstan – vicleanul asiatic
Intrarea acestei țări în Uniunea Eurasiatică a fost amânată de cinci ori pana acum. „Nu vom intra in Uniune potrivit „foii de parcurs” pe care cineva a adoptat-o. Doar ma cunoasteti? Nu poti sa-mi bagi nimic cu forta. Sunt oțelit”!, declara cu mândrie, în 2014, presedintele Kârgâzstanului, Almazbek Atambaev.
Trecand in revista anul 2015, el a declarat, de exemplu, ca nu crede în participarea Rusiei în proiectele energetice kârghize.
Acordurile privind construirea hidrocentralelor Kambarata și Verhne-Naryn au fost semnate în urmă cu aproape patru ani. Rusia a promis să investească mai mult de 700 de milioane de $. „Din păcate, Rusia nu-si poate îndeplini obligațiile”, – a spus Atambaev, care a precizat ca Kârgâzstan a început să caute un alt investitor pentru proiect.La randul sau, Moscova a declarat că Kârgâstan este în parte de vina pentru intarziere – mult timp nu a putut furniza terenul pentru construirea centralei hidroelectrice. Dar principalul motiv este altul – împotriva s-au ridiciat Uzbekistan și alte republici din Asia Centrală.
„Daca Kârgâzstan va începe construcția de hidrocentrale pe râurile din Asia Centrală, in regiune ar putea începe un război”, a avertizat in mod repetat președintele Uzbekistanului Islam Karimov. Barajele vor lăsa canalele de irigatii fără apă și vor duce la secarea Marii Aral.
Karimov a cerut ONU să intervină și „să efectueze o expertiză internaționala cuprinzătoare înainte sa se semneze acordul cu marele stat (Rusia) pentru construcția centralei hidroelectrice”.
În faza de suspendare este si proiectul de construire a hidrocentralei Rogun de pe râul Vakhsh din Tadjikistan. În această problemă există o componentă politică puternică: Kârgâzstan este membru al Uniunii Economice Eurasiatice, iar liderul Uzbekistanului, Karimov, a declarat în repetate rânduri că țara sa nu va intra în nicio Uniune dupa modelul fostei URSS și nici nu va mai permite desfășurarea pe teritoriul său de baze militare ale statelor străine. În mod evident, în această situație, Moscova nu este gata sa forteze inceperea lucrărilor de construire. Conflictul este amânat.
Diferente economice cu China
În 2016, China va fi țara cu care Rusia va avea cele mai multe conflicte economice. Interesele Chinei, a doua economie din lume, se intersecteaza cu cele ale Rusiei in aproape toate țările din Asia. Dar „turnura spre Asia”, la care viseaza Kremlinul după impunerea sancțiunilor occidentale, nu depășește declarația de intenție. Cel mai evident conflict de interese cu China se manifestă în punerea în aplicare de catre China a proiectului așa-numitelor teritorii de dezvoltare prioritare din Extremul Orient și proiectul de transport „Noul Drum al Matasii”, care va lega China de piețele europene.Rusia ar dori ca mare parte din acest coridor sa treaca prin Rusia, dar Beijingul deja testeaza rute către Europa ocolind Rusia. De exemplu, prin Kazahstan, Turcia, Azerbaidjan și Georgia. Cu toate acestea, cele doua tari nu vor permite o confruntare directa intre Moscova si Beijing, dar o intensificare a legaturilor economice dintre cele doua cu siguranta ca nu se intrevede.
Practic, Rusia a acumulat motive de conflict cu toți vecinii săi. Cel mai periculos și mai costisitor este cu Ucraina. Pe Bulgaria e suparata din cauza problemelor in construirea conductei de gaz sub Marea Neagră – „South Stream”. România este inamica prin simplul motiv ca este membra NATO si a permis desfasurarea pe teritoriul sau a elementelor Scutului Antiracheta. Cu Republica Moldova are de impartit Transnistria și Găgăuzia. Relațiile sunt înghețate şi cu țările baltice, Polonia, Marea Britanie.
Cu Georgia Moscova inca nu are relatii diplomatice, chiar daca inamicul principal, Mihail Saakașvili, a disparut din viata politica de la Tbilisi. In plus, Georgia are in continuare „pretenții teritoriale”. La fel si un alt vecin – Japonia.
Nu ofera prea mult optimism nici proiectul de integrare economica al Kremlinului cu partenerii din CEEA – Kazahstan și Belarus. Ambele țări nu sunt dispuse să sprijine embargoului rusesc împotriva Ucrainei, care de la 1 ianuarie a intrat in regimul de zona de liber schimb cu Uniunea Europeană.
Acest lucru nu înseamnă neaparat că Uniunea Eurasiatica se destrama, dar cert este ca devine tot mai mult o alianță politică, fara nicio legatura cu ideea Kremlinului de integrare economica.
Kârgâzstan și Armenia, membri ai Uniunii Eurasiatice, îşi mentin totodata dreptul, în calitate de membri ai OMC, sa importe din UE. Cu alte cuvinte, Uniunea Eurasiatică nu este un spațiu economic unic, iar conflictul dintre Rusia și aceste țări poate escalada în orice moment din cauza situației economice agravate și slăbirii monedelor regionale.
Rezultatul anului 2015 este că țarile situate la granița cu Rusia se tem tot mai mult de Moscova și din aceasta cauza cauta să se integreze rapid cu NATO. Germania propune creșterea cheltuielilor pentru apărare și în cele din urmă depune eforturi pentru a crea o armată europeană.
Rusia este din nou percepută ca o țară impredictibila, cum a fost odinioara Uniunea Sovietică și chiar mai rău. Atunci a fost invazia sovietică în Ungaria, acum KrîmNaş (Crimeea e a noastra)”- a declarat Alexei Makarkin, de la Centrul pentru Tehnologii Politice de la Moscova.
Rusia nu a învățat să interacționeze în mod flexibil cu vecinii sai, preferând în mod tradițional sa faca presiune, spune Makarkin.
Experții sunt de acord: „Nu poți ignora realitatea economică. Economia rusă este pe minus si un conflict cu vecinii – de dragul ideii ca cineva de afara este de vina pentru problemele tale economice – este o indeletnicire mult prea scumpa”.
Sursa: Paginaderusia.ro