Timpul Local

Echipament medical pentru maternităţile din raioanele inundate

Echipamentul va ajuta lucrătorii medicali să acorde servicii de calitate la naştere în maternităţi, iar, în cazuri de excepţie, să asiste naşterea în siguranţă chiar şi în zonele de post-calamitate. Seturile conţin produse igienice, soluţii antiseptice, cuverturi şi scutece sterile, instrumente medicale pentru asistenţa naşterilor, medicamente pentru facilitarea naşterilor şi prevenirea complicaţiilor şi alte ustensile de acest fel. Valoarea financiară a donaţiei este în jur de opt mii de dolari, iar beneficiarii donaţiei sunt maternităţile din şapte raioane: Hînceşti, Ungheni, Briceni, Edineţ, Râşcani, Nisporeni, Cahul.

„Pe timpuri de criză şi calamităţi naturale femeile însărcinate şi cele cu copii mici au de suferit cel mai mult şi necesită un plus de îngrijire şi supraveghere medicală. Asistenţa UNFPA va continua şi în timpul apropiat când vor fi donate două clinici mobile pentru zonele grav afectate unde transportul sanitar obişnuit nu poate avea acces”, a menţionat Boris Gâlca, Reprezentant Adjunct UNFPA Moldova.

Potrivit lui Petru Ciubotaru, medic şef al Spitalului raional Hînceşti, în perioada inundaţiilor au fost evacuate de urgenţă în primul rând femeile însărcinate şi cele cu copii până la un an, persoanele cu dizabilităţi şi cele cu patologie psihică, toţi fiind dislocaţi pentru tratament şi îngrijiri în secţii medicale corespunzătoare.

În prezent, UNFPA alături de alţi parteneri de dezvoltare participă la evaluarea impactului inundaţiilor asupra sistemului medical din zonele afectate de inundaţii. În rezultatul acestei evaluări va fi acordată asistenţa externă necesară pentru recuperarea şi refacerea infrastructurii medicale şi asigurarea accesului populaţiei la servicii medicale de calitate. Acţiunea este parte a răspunsului comunităţii donatorilor şi organismelor internaţionale la apelul Guvernului R. Moldova de a primi ajutor pentru atenuarea consecinţelor inundaţiilor.

Sursa: Comunicat de presă UNFPA

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *