Experții în domeniul de dezvoltare a afacerilor vor obține certificatul CMC – Certified Management Consultant, recunoscut pe plan internațional, conform standardelor europene. Astăzi a fost dat start cursurilor, la care participă specialiști din Chişinău şi Tiraspol.
Proiectul este realizat sub egida Programului finanțat de Uniunea Europeană „Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD.
Certificarea internațională a consultanților în business reprezintă trecerea la un nivel nou, mai calitativ, pentru piața locală de consultanță. Beneficiari direcți ai serviciilor prestate de acești specialiști vor fi companiile locale, care își vor îmbunătăți competitivitatea prin implementarea practicilor internaționale de management al întreprinderii.
Andrei Darie a precizat că, la instruiri participă specialiști din comunitățile de pe ambele maluri ale râului Nistru, ceea ce contribuie direct la stabilirea unor relații între ei și, respectiv, la consolidarea încrederii, a menționat Managerul Programului „Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”.
Svetlana Turceac a spus că, deși locuiesc pe diferite maluri ale râului Nistru, toți participanții au aceleași interes. „Aceste cursuri și, respectiv, certificatul internațional pe care voi tinde să-l obțin, mă vor ajuta să îmbunătățesc calitatea serviciilor prestate”, afirmă expertă în domeniul de dezvoltare a afacerilor din Tiraspol.
Oleg Hâncu este convins că instruirea îi va îmbogăți cunoștințele cu noi tehnici și instrumente, testate și recomandate de experții UE în domeniul managementului afacerilor și proiectelor, iar acestea îi vor permite să prestez servicii de consultanță la cele mai înalte standarde, a menționat Directorul la HACON Consulting din Chișinău.
La curs participă 20 de persoane, câte zece de pe fiecare mal al Nistrului, selectați prin concurs deschis. Examenul pentru obținerea certificatului EN 16114 va fi susținut în fața unei comisii internaționale.
Partenerii proiectului sunt Christian Putzer Management Consulting (CPM Consulting) din Austria, Business Consulting Institute (BCI) din Chișinău și Camera de Comerț și Industrie din stânga Nistrului.
TIMPUL.MD (V.M.)
|
An de an, cu ocazia Paştelui ortodox, credincioşii se bucură de ceea ce ei numesc minunea Sfintei Lumini. Acest eveniment miraculos se petrece an de an în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, în timpul slujbei de vecernie ce are loc în Sâmbăta Mare,...
( ) Citeşte tot articolulEscaladarea tensiunilor ruso-ucrainene, ca urmare a desfășurării a două armate ruse în Crimeea ocupată și la frontierele estice ale Ucrainei, au provocat neliniște în tot bazinul Marii Negre, în Europa și Statele Unite ale Americi, doar R. Moldova a rămas...
( ) Citeşte tot articolulEste foarte trist tot ce s-a întâmplat astăzi în Parlament în jurul Curții Constituționale. Atât recunoașterea „caracterului captiv al CCM”, cât și decizia de revocare a dnei Domnica Manole, sunt acte descalificante pentru niște...
( ) Citeşte tot articolulMihai Eminescu are pentru mulţi o imagine asemeni luceafărului din poezia cu acelaşi nume-rece, distant faţă de ceea ce se petrecea în veacul său, căutând iubirea eternă etc. Totuşi contemporanii îl cunosc puţin altfel. Mare parte din talentul său scriitoricesc s-a...
( ) Citeşte tot articolul„Nu a fost niciodată un război bun sau o pace rea” – afirma Benjamin Franklin, deşi pot fi, totuşi, războaie drepte şi nedrepte sau păci de lungă sau scurtă durată.
( ) Citeşte tot articolulCreștinii ortodocși îl prăznuiesc pe 23 aprilie pe Sfântul Gheorghe. Este o sărbătoare marcată cu cruce roșie în calendar, iar sute de mii de români își serbează azi onomastica.
( ) Citeşte tot articolul