Internațional

Veși proaste pentru „patrioții” ruși care sperau să fugă Europa – Finlanda își închide frontierele pentru ruși

Confruntată cu o creştere puternică a numărului de intrări din Rusia, Finlanda îşi va închide frontierele începând de joi, 29 septembrie, la miezul nopţii (21.00 GMT), pentru cetăţenii ruşi cu vize de turism în spaţiul Schengen, a anunţat guvernul, relatează AFP, Reuters și Agerpres.

Anunţul mobilizării ”parţiale” a Moscovei pentru războiul din Ucraina, care s-a tradus printr-o creştere a numărului de intrări în ţara nordică din Rusia, ”a avut un impact semnificativ” asupra deciziei, a declarat ministrul finlandez al afacerilor externe, Pekka Haavisto.

Referendumurile ”ilegale” de anexare în estul Ucrainei şi presupusul sabotaj al gazoductelor Nord Stream în Marea Baltică ”au sporit îngrijorările”, a mai spus ministrul.

Finlanda se aliniază astfel de facto deciziei luate la începutul lui septembrie de Polonia şi de cele trei ţări baltice (Estonia, Letonia şi Lituania), celelalte patru state ale UE care au frontieră cu Rusia.

Măsura era în discuţie în Finlanda chiar înainte de ordinul militar al lui Putin, din cauza numărului mare de turişti ruşi care au intrat în spaţiul Schengen prin Finlanda.

Autorităţile de la Helsinki nu au anunţat însă viitoarea sa intrare în vigoare decât în seara anunţului mobilizării parţiale în Rusia, transmite Reuters.

„Decizia vizează împiedicarea completă a situaţiei actuale de turism rusesc în Finlanda şi tranzitul asociat de-a lungul ţării”, a explicat Haavisto în cadrul unei conferinţe de presă.

De asemenea, Helsinki a recunoscut că decizia sa s-ar putea traduce printr-o creştere a numărului cererilor de azil şi a tentativelor de trecere ilegală a frontierei.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *