Actualitate

Ghimpu vrea să afle cum i-a ascultat Streleţ convorbirile telefonice

Ghimpu a declarat într-un briefing că i-a cerut Procuraturii, prin intermediul unei interprelări, demararea unei anchete privind declaraţiile făcute de Streleţ, şi dacă acesta poate fi tras la răspundere. De asemenea, el îi solicită SIS să-l informze dacă au fost şi sunt ascultate convorbirile sale telefonice.

”Demararea acestor anchete este importantă pentru ca opinia publică să se convingă asupra faptului că acuzaţiiloe domnului Streleţ sunt false, dar şi pentru excluderea pe viitor a acestor practici de şantaj, care compromit toată clasa politică şi educaţia morală”, a declarat Ghimpu.

Anterior şi preşedintele PD, Marian Lupu i-a acuzat pe colegii liberal-democraţi că interceptează convorbirile telefonice ale colegilor din Alianţăp. Lupu a făcut referire la aceeaşi declaraţie a lui Streleţ, dintr-o emisiune televizată, în care acesta spunea că ar exista dovezi, dintr-o convorbire telefonică a lui Ghimpu, din care reise că acesta ar fi cunoscut despre accidentul de vânătoare.

Anterior mai mulţi foşti lideri ai PLDM l-au acuzat pe Vlad Filat că ar fi dispus să le fie interceptate convorbirile telefonice. Într-o intervenţie în plenul parlamentului, în octombrie 2011, fostul porocuror general Valeriu Zubco a confirmat că telefoanele lui Alexandru Tănase şi ale lui Mihai Godea, cei doi foşti prim-vicepreşedinţi ai PLDM au fost ascultate. El a menţionat atunci că instituţia care deţinea cele mai bune posibilităţi tehnice de interceptare era Cancelaria de Stat, care este condusă de un reprezentant al PLDM.
 
Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *