Hagel şi crucişătorul USS Vela Gulf, alte două avertismente date Rusiei
Chuck Hagel a venit joi la Constanţa, unde s-a văzut cu ministrul român al Apărării,a vizitat crucişătorul american ancorat în portul românesc şi apoi a inspectat baza americană de la Mihail Kogălniceanu, unde s-a văzut cu premierul Victor Ponta. Mesajul a fost mai puţin unul politic, aşa cum a fost în cazul vicepreşedintelui Joe Biden, ce venise săptămâna trecută la Bucureşti, şi mai mult unul militar.
Ministrul român al Apărării şi-a aşteptat omologul american, în portul Constanţa, pe o ploaie torenţială. L-a poftit la discuţii pe "Mureşul", nava de protocol recondiţionată pe care îşi primea musafirii şi Nicolae Ceauşescu. Au rămas la discuţii mai bine de o oră. Despre ce au vorbit?
Aşa cum a explicat în declaraţiile de presă comune de la sfârşit, Mircea Duşa l-a asigurat pe şeful Pentagonului, Chuck Hagel, că România rămâne un partener serios pe care se pot baza şi Statele Unite şi NATO. Evident, din "meniu" nu puteau lipsi discuţiile despre criza din imediata apropiere a României şi nici cele despre importanţa susţinerii Republicii Moldova. După cum nu putea lipsi din discuţie nici scutul de la Deveselu, unde lucrările sunt gata în proporţie de 80%, aşa cum spune ministrul român al Apărării.
O altă veste importantă dată de Mircea Duşa este că România e dispusă să rămână alături de aliaţi în Afganistan şi după 2014 în cadrul misiunii "Resolute Support".
Statele Unite mulţumesc României pentru că e un aliat de încredere şi promit să îşi menţină prezenţa militară în zonă. Iată ce declară Chuck Hagel.
"Am vrut sa vin să vizitez România pentru a arăta clar că Statele Unite apreciază contribuţia României la securitatea din regiune şi din lume. Am reafirmat angajamentul Americii faţă de securitatea colectivă pentru toţi aliaţii NATO. Un exemplu în acest sens este anunţul preşedintelui Obama din această săptămână că va cere un miliard de dolari Congresului pentru a creşte nivelul de pregătire militară a aliaţilor în Europa, inclusiv pentru rotaţia trupelor americane şi de asemenea pentru o prezenţă mai consistentă a navelor americane în Marea Neagră."
Şeful Pentagonului Chuck Hagel însoţit de ministrul român i-a vizitat apoi pe militari aflaţi la bordul crucişătorului USS Vella Gulf, ancorată chiar lângă nava de protocol "Mureşul". Crucişătorul din clasa Ticonderoga, deşi a împlinit 20 de ani, are dotări moderne şi e rodat în misiuni de luptă pe mare. Suntem invitaţi să îl vizităm.
Ni se spune, pe scurt, că nava are două tunuri de 5 inci fiecare, rachete care interceptează rachete inamice în aer, rachete-harpon, rachete antisubmarin.
Marinarii militari transformaţi în ghizi nu se feresc de ploaia rece şi ne explică pe îndelete dotările navei. USS Vela Gulf are sistem AEGIS cu câteva tipuri de rachete ce îi permit să fie un soi de baterie antiaeriană direct de pe mare.
Trecem prin camera motoarelor, prin camera de control şi de depistare a rachetelor, prin puntea de comandă, de unde nava este efectiv ghidată. Şi ajungem în fine, pe ultima punte, sus, lângă un radar cît o casă. Vizita s-a terminat, coborâm. Suntem număraţi şi escortaţi, milităreşte, până la punctul din care am plecat. Nava mai rămâne. Cât, asta e top secret.
sursa: rfi