Horoscop

 Horoscopul zilei, 3 septembrie. Berbecii se ceartă cu toată lumea

Berbec

Berbecii riscă să se certe cu toată lumea, dar mai ales cu persoana iubită, și ar putea ajunge cu foarte mare dificultate la un numitor comun, scrie impact.ro.

Taur

Taurii sunt irascibili și agitați, în special dacă și-au propus să facă unele lucruri. Acești nativi nu au câtă energie și-ar dori să aibă și ar putea fi nevoiți să amâne totul pentru zilele următoare.

Gemeni

Gemenilor le-ar putea fi destul de greu să ajungă la un acord cu persoana iubită sau cu copii în ceea ce privește modalitatea de petrecere a timpului liber.

Rac

Chiar dacă este weekend, s-ar putea ca niște probleme profesionale să nu-ți dea pace și din cauza aceasta să primești reproșuri de la cei dragi. Se întrevăd conflicte cu familia și un alt motiv poate fi legat de faptul că cei dragi nu-și îndeplinesc atribuțiunile pe care le au în legătură cu sarcinile gospodărești.

Leu

Ziua de astăzi o vei petrece mai mult pe drumuri, însă cu treburi și nicidecum nu va fi vorba de plimbări relaxante. Însă, și dacă vei face o vizită rudelor sau vei ieși cu prietenii, te poți aștepta la discuții în contradictoriu și reproșuri care te vor enerva și agita.

Fecioară

S-ar putea ca astăzi să faci niște cheltuieli mai mari decât te-ai fi așteptat. Chiar dacă ți-ai făcut o listă de cumpărături, socoteala de acasă nu se va potrivi cu cea din târg. Este foarte probabil să te cerți cu partenerul din cauza faptului că acesta a administrat prost bugetul comun. Posibil să fii nevoit să apelezi la niște economii.

Balanță

Cu Mercur în zodia ta, ai tendința de a vorbi mai mult decât este cazul și mai ales de a vorbi peste ceilalți. De asemenea, s-ar putea ca și ceilalți să-ți țină piept destul de bine și să ai senzația că nu ești ascultat. Este o zi care poate aduce conflicte cu partenerul de viață, agitație, stări de nervozitate și se pot rosti cuvinte dure.

Scorpion

Te simți destul de obosit și din cauza aceasta s-ar putea să devii mai interiorizat și să nu-ți poți îndeplini sarcinile planificate. S-ar putea ca cei din jur să-și dea cu părerea în legătură cu modul în care ar trebui să îți petreci timpul liber, să-ți dea sfaturi în legătură cu rutina zilnică, și acest context să te enerveze.

Săgetător

Cum Jupiter este guvernatorul tău și Mercur este guvernatorul relațiilor tale ,s-ar putea ca astăzi să ai parte de dialoguri în contradictoriu și certuri destul de serioase cu partenerul de viață. Nu-ți va fi ușor să ajungi la un echilibru, însă încearcă să nu duci lucrurile la extrem. Recomandat ar fi să te dedici mai mult hobby-urilor tale.

Capricorn

Azi îți va fi foarte greu să menții un echilibru între carieră și viața de familie. Este foarte probabil să intri în conflicte cu persoanele care reprezintă o autoritate în viața ta. Dacă îți vei dedica ziua pentru a rezolva niște sarcini profesionale, așteaptă-te ca familia să-ți facă reproșuri.

Vărsător

Evită pe cât posibil să intri în discuții contradictorii pe teme legate de credințe, principii de viață și nu merge până în pânzele albe pentru a-ți susține punctul de vedere. Ține cont că fiecare are dreptatea lui, așa că nu încerca să demonstrezi orice preț un adevăr. Poți strica relații cu persoane importante din viața ta.

Pești

Opoziția de astăzi se petrece pe axa ta financiară și s-ar putea să îți dai seama că ai cam exagerat cu cheltuielile în ultimul timp. În plus, vei fi nevoit și astăzi să scoți bani din buzunar și asta să te nemulțumească, dat fiind că te apropii de fundul sacului. Totodată, s-ar putea să ai parte de conflicte cu partenerul de viață din cauza bugetului comun care nu a fost administrat corespunzător.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *