Ultima oră

În ultimele 24 de ore 585 de persoane au intrat în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 1 219 traversări. Pe sensul de intrare în Republica Moldova – 585 traversări persoane, dintre care 305 treceri la frontiera moldo-română și 280 treceri la frontiera cu Ucraina.

Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei (intrare în RM) au fost:
PTF Leușeni – 219 traversări persoane;
PTF Otaci – 108 traversări persoane;
PTF Tudora – 121 traversări persoane;
PTF Sculeni – 64 traversări persoane.

Totodată, pe parcursul a 24 de ore, polițiștii de frontieră au înregistrat următoarele acțiuni ilegale:
– o persoană a încălcat regimul zonei de frontieră.

În punctele de trecere a frontierei deschise traficului au fost supuse screeningului 1 219 persoane și completate 585 fișe epidemiologice individuale. La fel, au fost completate și semnate 390 de Declarații pe propria răspundere privind obligația achitării primei de asigurare obligatorie de asistență medicală pentru anul curent.

Un călător a prezentat stare subfebrilă, conform procedurilor de operare a fost anunțat serviciul de urgență 112, care a și preluat persoana pentru verificările medicale.

Ofițerii de la Linia Verde a Poliției de Frontieră (022 259 717), în decursul a 24 ore au înregistrat 32 de apeluri de la cetățeni, unde s-a răspuns la întrebările cum se circulă la frontiera de stat, care sunt condițiile de traversare și riscurile în contextul măsurilor aplicate privind diminuarea răspândirii COVID-19.

NOTĂ: Poliția de Frontieră și Serviciul Vamal în continuare activează la capacitate în vederea diminuării riscului de răspândire a infecției de tip nou Coronavirus, în special la punctele de trecere a frontierei de stat, dar și respectă măsurile de protecție individuală a personalului din subordine.
Printre acțiunile întreprinse se numără:
– monitorizarea tuturor persoanelor sosite în țară,
– detectarea celor care prezintă simptome asociate cu infecția Coronavirus de tip nou,
– izolarea de celelalte persoane,
– solicitarea serviciului 112 pentru transportarea acestora în cadrul instituției specializate spitalicești.

La trecerea frontierei de stat, obligatoriu călătorii sunt supuși termometriei, pe sensul de intrare în țară se asigură ca aceștia completează corect fișele epidemiologice și se informează despre amenzile care vor fi aplicate persoanelor ce nu vor respecta măsurile de profilaxie în contextul coronavirusului. Suplimentar, vor scrie pe partea verso a fișei Declarația pe propria răspundere privind respectarea regimului de autoizolare pentru o perioada de 14 zile în locurile determinate.

Totodată, conform Dispoziției nr.13 din 3 aprilie 2020, persoanele ce traversează frontiera de stat pe cale terestră sau aeriană pe sensul de intrare în Republica Moldova, vor completa şi semna, în mod obligatoriu, Declaraţia pe propria răspundere privind obligaţia achitării primei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală pentru anul 2020, iar polițiștii de frontieră vor verifica veridicitatea completării acesteia.   

În baza deciziei autorităților naționale competente și în coordonare cu structurile de frontieră și vamale din România și Ucraina, mai multe puncte de trecere a frontierei de stat au fost închise.
Vezi Harta punctelor de trecere a frontierei sistate și active: http://border.gov.md/index.php/ro/harta-punctelor-de-trecere

Îndemnăm participanții la traficul transfrontalier să amâne călătoriile și să manifeste o atitudine preventivă în raport cu virusul de tip COVID-19!

Să aveți grijă de sănătatea Dumneavoastră și a celor din jur! #StaiAcasă 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *