Inga Grigoriu despre cei care îl critică pe Andrei Năstase pe facebook: Regimul lui Plahotniuc era floare la ureche în comparație cu ce avem noi acum

publicat în Politică pe 18 Februarie 2021, 10:09

 Am privit acum seara "Secretele puterii" - o emisiune, avându-l drept moderator pe Alex Cozer. Evident, am urmărit cu atenție comentariile în timp real și vă expun câteva impresii ale mele, pe scurt.

1. Internauții au lăsat sute de comentarii, iar până mâine vor fi mii - ceea ce confirmă interesul sporit al societății față de procesele politice, ținând cont de faptul că la emisiune au fost invitați lideri a trei formațiuni politice de centru-dreapta. Decidenți.

2. Am observat un atac virulent al mai multor profile de pe această rețea de socializare, Facebook, la adresa unui singur actor politic. Punctez aici că aceste account-uri sunt abonate la toate participările exponenților politici, în special ale celor în care în care este prezent liderul Platformei DA, Andrei Nastase .

3. Am observat că aceste profile au fost indulgente cu doi lideri politici, iar față de Andrei Năstase s-au exprimat asemeni unui cârd de RAȚE domestice. Observ aici că dacă vrem să facem o investigație complexă, față de Andrei Năstase vor apărea mai puține întrebări decât față de alții. Dacă vreți, mai dați-mi o comisie în acest sens.

4. Zilele trecute ni s-a confirmat faptul că lupta se dă ACUM pe rețele de socializare. Sunt profund decepționată și pe bune. Eu vreau confruntare reală - să îi văd în față pe toți acei care aruncă cu piatra. Eu vreau să îi văd pe cât sunt ei de curajoși - acei gestionari de la 20 la 50 de profile, zilnic.

5. Regimul lui plahotniuc era floare la ureche în comparație cu ce avem noi acum. Atunci ne băteam pe bune cu țuțici și alți asemeni lui. Era periculos și credibil.

Acum ne batem cu percepții și profile false.

Habar nu am pe cât de jos au putut cădea unii.

Inga Grigoriu