Acum 18 ani, pe 27 august 1991, intr-o zi de marti – mai precis, in dupa-amiaza acelei zile – Chisinaul forfotea ca un stup de albine. Adunati la sedinta in plen, deputatii din primul Parlament au votat Independenta R. Moldova. Imi amintesc bine acele clipe… am vrut sa zic „solemne”, dar de fapt ele, acele clipe, nu erau atat solemne sau chiar solemne, cat mai degraba incarcate de tensiuni ascunse si nelinisti.
Imi amintesc momentul in care fiecare deputat, inclusiv subsemnatul, era invitat la masa prezidiului ca sa-si autentifice votul prin semnatura autografa. Ii urmaream cu atentie pe colegii mei din celelalte fractiuni cum reactionau cand li se rostea numele si erau chemati sa voteze si sa-si depuna semnatura pe Declaratia de Independenta a R. Moldova. Nu exagerez: unii parca erau chemati la ghilotina…
…Si acum raman la convingerea ca multi dintre deputatii primului Parlament, care astazi se lauda ca au votat Independenta si isi fac din aceasta un titlu de glorie, atunci, in acea zi de marti, 27 august 1991, nu ar fi votat daca nu ar fi auzit glasul multimii ce razbatea prin peretii grosi ai cladirii Legislativului. Nu vreau sa zic ca au votat de frica zecilor de mii de oameni care asteptau afara, dar sunt convins ca fara acest „factor extern” – vocea poporului din Piata Marii Adunari Nationale – Independenta nu ar fi existat. Ori ar fi existat… cu un numar mai mic de voturi.
Amintesc acest „detaliu” nu intamplator. Se spune, si pe buna dreptate, ca diavolul e ascuns in detalii. Mi se pare ca in acest „detaliu” se ascund toate problemele si esecurile ce au urmat si se tin lant de noi timp de 18 ani: nu toata lumea atunci era pregatita sa-si asume Independenta si sa o gestioneze in conditii de democratie. In scurt timp ne-am convins de aceasta: unii au inceput sa-l regrete pe Brejnev, altii s-au dezamagit in democratia moldoveana, ceilalti, pur si simplu, s-au aratat obositi si iritati de aceasta democratie si independenta. In doi-trei ani aceste stari de spirit s-au generalizat si, in consecinta, dupa alegerile din 1994, se produce „marea restauratie” – multi dintre acei care nu au votat Declaratia de Independenta pe 27 august 1991 revin in Parlament. Agrarienii moldoveni ai lui nea Mitica Motpan se coalizeaza cu socialistii si interfrontistii rusofoni si, in cardasie cu cozile de topor „democratice”, incep opera criminala de demontare a principiilor de baza, esentiale, din Declaratia de Independenta. Acestia si formeaza plamada din care peste mai putin de un deceniu, se recoaguleaza Partidul Comunistilor lui Voronin. Iar astazi elita acestui partid e formata tocmai din acei „patrioti” care, in acea zi de marti, 27 august, fie ca au votat (luptat) deschis impotriva actului de independenta, fie ca erau la Tiraspol, la Moscova sau… la pescuit nu departe de Chisinau.
Acesti 18 ani care s-au scurs de la data declararii Independentei R. Moldova ne-au dat mai multe lectii pe care, se pare, nu le-am insusit. Una dintre ele ar suna cam asa: cu Puterea nu trebuie sa te joci – ai cucerit-o, trebuie s-o folosesti eficient. Astazi, R. Moldova sta fata in fata cu aceleasi probleme cu care statea acum 18 ani. Noua clasa politica, ajunsa majoritara in Parlament, este obligata sa ne convinga ca a invatat lectia si ca, avand Puterea in maini, stie ce sa faca cu ea. Daca a invatat sau nu lectia, vom afla maine…
