Cartea este ca un trimis al lui Dumnezeu, iar Biblioteca este locul unde cartea este la sine acasă. Îmi imaginez o sală a unei biblioteci, unde, la fiecare masă cineva citeşte, răsfoieşte, caută şi găseşte adevărul. Aproape că nu sunt locuri libere, fiecare e preocupat de hrana interiorului său. O altă situaţie: pe bulevardul central al unui oraş, oamenii merg cu cărţi în mână. Nici nu observă cine trece pe alături, alţi oameni, alte cărţi. Pe o plajă fierbinte, tinerii nu dorm, dar citesc cărţi, cărţi diferite. Aceste scene sunt dintr-o altă lume a lecturilor, deci a Cărţii. O performanţă, pe care ar putea-o face societatea contemporană, ar fi popularizarea cărţii în cel mai tradiţional mod: educaţia gustului elementar al lecturii, care începe din familie şi continuă în şcoală. Una dintre competenţele pe care ar trebui să le formeze profesorul de limba şi literatura română este cea de lectură şi analiză postlectorală. În decursul studiilor în şcoală, elevului i se formează trei competenţe specifice la limba şi literatura română: lectură (văz), scriere (locomotor), vorbire (auz). Lectura azi nu este la „modă”, invocându-se diferiţi factori care o împiedică, dar Mircea Cărtărescu spunea că „Lectura nu are ca inamic ceva din afară. Nu televizorul, computerul, ritmul vieţii ne face să nu mai citim (cum trebuie), ci slăbirea interesului pentru viaţa interioară”. Lecturile, dar şi analiza postlectorală, dezbaterile, discuţiile propun o instruire şi o educaţie eficiente, perfectibilă prin dobândirea unor tehnici intelectuale specifice. Lecturile antrenează cultivarea aptitudinilor şi atitudinilor cognitive deschise, identificarea unor noi probleme şi situaţii de problemă. Lectura şi analiza postlectorală este o competenţă, deoarece angajează formarea şi perfecţionarea continuă, cultivarea interesului faţă de învăţare, favorizând dezvoltarea intelectuală şi psihologică. Competenţa de lectură şi analiză postlectorală se formează începând cu clasele primare, apoi în ciclul gimnazial se perfecţionează, ca să ajungă la performanţă în clasele de liceu. În era internetului elevii (dar şi maturii) citesc puţin, dar asta se poate schimba atât prin educaţia corectă în familie, cât şi prin intermediul profesorului de limba şi literatura română. Dacă mama, tata, fratele citesc o carte seara, în loc să privească televizorul sau să se „joace” la calculator, fiica va lua o carte, o va răsfoi mai întâi, apoi, poate o va citi. Ca profesor de limba şi literatura română mereu m-a interesat găsirea unor căi de motivare ca elevii să facă lecturi. Am inventat un proiect! Nici nu ştiu dacă e util! Nimeni nu şi-a exprimat vreo opinie despre acest proiect. Dar el trăieşte de aproape patru ani. În clasa X (liceu) am citit şi am analizat romanele „Inele de iarbă” de Nicolae Vieru şi „Maitreyi” de M. Eliade. Elevii şi-au procurat cărţile, le-au citit şi au prezentat, într-o lecţie publică, opiniile asupra problemelor abordate. Au selectat informaţiile din text, le-au relaţionat cu propria experienţă, au comentat teme, motive, au formulat unele concluzii. Aceiaşi elevi, în clasa a XI-a, au ales alte opere: „Adam şi Eva” de Liviu Rebreanu şi „Pânza de păianjen” de Cella Serghi. Au procurat aceste cărţi de la magazinul Editurii LITERA, le-au citit şi au venit la ora respectivă cu informaţii despre viaţa şi activitatea autorilor, au prezentat structura romanelor, subiectul lor şi caracterizarea personajelor, încadrarea lor într-o tipologie şi rolul lor pentru viaţă. La această etapă, elevii au interpretat cele citite, au demonstrat importanţa lecturii pentru formarea intelectuală a omului, dezvoltarea gândirii critice şi estetice. Anul acesta, elevii mei sunt în clasa a XII-a şi mi-au propus să cercetăm şi volume de poezii. Alegerea a fost a lor, au ales volumele „Cele mai frumoase poezii de dragoste” de A. Păunescu şi „Piatra de citire” de A. Codru. Elevii au procurat volumele, au selectat informaţii, au memorat (la dorinţă) câte o poezie, apoi au participat la dezbateri: la ce ne ajută lectura unei poezii? Au exprimat opinii diferite în raport cu mesajul poeziilor cercetate, tratându-le în mod subiectiv. Au comentat motivele şi figurile de stil, valoarea lor stilistică. Abia în al treilea an de lecturi extracurriculare elevii au ajuns la competenţa de analiză postlectorală, au comentat aprecierile critice, au formulat idei interesante, concluzii plauzibile, au discutat, au dezbătut şi şi-au dorit să mai citească. Lectura este o cultură care înseamnă „a cultiva”, „a îngriji”, „a respecta”, „a onora”, adică „cultivare”, „îngrijire”, „respectare”, „onoare”, deci educarea şi formarea, prin lectură, a personalităţii. Cartea este un obiect, lectura este acţiunea de a pătrunde în carte, iar analiza postlectorală este o competenţă de performanţă. „Sunt un vicios al lecturii… Nu mă pot închipui fără să ţin o carte în mână”. (Nicolae Manolescu) Alexandra Tănase, profesoară de limba şi literatura română la Liceul „Gaudeamus” din Chişinău
