Astăzi 21 Iunie 2021, Luni - Ultima actualizare la ora 10:26
Abonamente

Actualitate 21 August 2019, ora 12:33

Lilian Carp din ACUM ar putea PĂRĂSI coaliția și cere demisia lui Vladimir Ţurcan de la preşedinţia CC sau demisia tuturor judecătorilor CC cu afiliere politică

Marime Font

Deputatul blocului ACUM Lilian Carp solicită demisia lui Vladimir Ţurcan, ales preşedinte al Curţii constituţionale şi parcurgerea repetată a procesului de alegere a preşedintelui acestei instituţii, ori demisia celor care au ajuns în funcţia de judecător constituţional, deşi au afiliere politică, aceasta fiind „cea mai logică acţiune”.

Deputatul se arată nemulţumit de felul în care a fost ales preşedintele Curţii Constituţionale. Asta după ce, deşi s-a spus că Vladimir Ţurcan a fost ales cu 4 voturi din 6, trei persoane: Liuba Şova, Nicolae Roşca au spus din start că nu l-au votat, iar Domnica Manole, după lungi insistenţe din partea politicienilor şi a societăţii civile, la fel, a recunoscut că nu l-a votat pe Ţurcan.

„6 minus 3 fac 4 sau 2, numai nicicum nu fac 3. Avem o nouă abordare în ce priveşte cum se face scăderea în R. Moldova. Cel mai grav este că oamenii nu vor să-şi asume votul. Este simplu: să spună, „da, am votat pentru Ţurcan” şi să-şi argumenteze votul pe care l-au dat, să şi-l asume. Atunci când nu îţi asumi votul, apar suspiciuni despre credibilitatea deciziilor care vor fi luate la CC”, spune Carp.


„Eu am fost împotrivă ca noi să permitem numiri în funcţia unor persoane care au fost afiliat politic, cu toate că printre ei sunt oameni foarte bine pregătiţi. Acest proces de alegere a fost prejudiciat. Societatea îşi pierde şi acea puţină încredere”, mai spune Lilian Carp.

Dacă Vladimir Ţurcan nu îşi va demisia din funcţia de preşedinte al CC sau judecătorii constituţionali afiliaţi politic nu îşi vor da demisia, Lilian Carp dă de înţeles că ar putea părăsi politica sau echipa politică din care face parte:

„Dacă aceste lucruri nu se întâmplă în viitorul apropiat, eu nu mai văd rostul de a mai face fie politică, fie parte dintr-o echipă sau alta. Pentru că eu consider că putem schimba lucrurile în primul rând dacă schimbăm abordarea despre cum se aleg oamenii în funcţie, să schimbăm totalmente sistemul de justiţie, însă schimbarea sistemului poate avea loc cu oameni care pot să îl schimbe”.

Deputatul s-a referit şi la acţiunile altor şefi de instituţii, care au venit proaspăt în funcţii, acţiunile cărora „sunt amorfe, sunt la fel ca şi până la schimbarea acestora din funcţii”.

Drept exemplu, Carp a adus cazul ridicării imunităţii doar a unui singur deputat.

„Unde am fost fraieriţi? Atunci când am plătit bani pentru raportul Kroll sau când Procuratura nu vine să ridice imunitatea şi altor deputaţi care figurează în raport?”, se întreabă Carp.

http://tvrmoldova.md

 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 21 Iunie 2021, ora: 10:26

Voronin mesaj șocant: „Dodon e cel mai mare impediment pentru dezvoltarea RM, PSRM a fost finanțat din Rusia”

Voronin mesaj șocant: „Dodon e cel mai mare impediment pentru dezvoltarea RM, PSRM a fost finanțat din Rusia”

Liderul PCRM, Vladimir Voronin, cere repetarea alegerilor din 24 februarie, deoarece PSRM a fost finanțată cu bani din Federația Rusă. Declarația a fost făcută la postul TV Moldova 1. «Alegerile trebuie repetate! Categoric! Să întoarcă la varianta zero și de petrecut...

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 21 Iunie 2021, ora: 09:12

RĂZBOIUL DE INDEPENDENȚĂ (1992) Tragedia de la Tighina

RĂZBOIUL DE INDEPENDENȚĂ (1992) Tragedia de la Tighina Din editia print

„...pe pământul Tighinei au rămas să zacă tineri ostaşi abia încorporaţi în armată” 

( ) Citeşte tot articolul

Politică 21 Iunie 2021, ora: 07:59

Natalia Gavriliță (PAS), mesaj în limba rusă despre „poporul moldovenesc” / Programul Maiei?

Natalia Gavriliță (PAS), mesaj în limba rusă despre „poporul moldovenesc” / Programul Maiei?

Vice-președintele PAS, Natalia Gavriliță apare într-o adresare video în limba rusă unde folosește tezele moldovenismului stalinist - „poporul moldovenesc”.

( ) Citeşte tot articolul

Social 21 Iunie 2021, ora: 07:48

FOTO. Igor Dodon a ucis un zimbru la vânătoare. Socialiștii neagă, spun că poza e... fake

FOTO. Igor Dodon a ucis un zimbru la vânătoare. Socialiștii neagă, spun că poza e... fake

Fostul preşedinte Igor Dodon ar fi ucis un zimbru la una din vânătorile la care a participat. Anunţul a fost făcut vineri, 18 iunie, de către primarul de Bălţi, Renato Usatîi, care a publicat şi o fotografie care confirmă că fostul şef de stat a omorât animalul care...

( ) Citeşte tot articolul

ROMÂNIA 21 Iunie 2021, ora: 07:16

România cere din nou Ucrainei să recunoască oficial că nu există „limba moldovenească”

România cere din nou Ucrainei să recunoască oficial că nu există „limba moldovenească”

Situaţia de securitate la Marea Neagră şi aspiraţiile europene şi euroatlantice ale Ucrainei s-au numărat printre temele abordate de ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, cu omologul său ucrainean, Dmytro Kuleba, sâmbătă, într-o întâlnire din marja...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Iunie 2021, ora: 06:45

Dan Dungaciu: „În ce cred cei care nu cred?” Sau de ce bătăliile politice vor deveni „culturale” – şi invers

Dan Dungaciu: „În ce cred cei care nu cred?” Sau de ce bătăliile politice vor deveni „culturale” – şi invers

„Proorocii au făcut cărţi. Au venit apoi părinţii noştri şi au împlinit cele scrise. Iar alţii, după dânşii, le-au învăţat pe de rost. Şi venind generaţia de acum, le-a copiat ţi le-a pus în rafturi, fără să le citească.“ (din Pateric)

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 20 Iunie 2021, ora: 09:37

Rusia este succesoarea directă a imperiului tătaro-mongol - DOVEZI NOI găsite de istoricii ruși

Rusia este succesoarea directă a imperiului tătaro-mongol - DOVEZI NOI găsite de istoricii ruși

Comunitatea de pe rețelele de socializare din Moscova a fost pusă pe jar de o carte recent publicată a istoricului Ghenadie Tiundeșev, originar din Hakasia, o republică din sudul Siberiei centrale. 

( ) Citeşte tot articolul

Ultima oră 20 Iunie 2021, ora: 09:21

NATO răspunde „plângerii” ambasadorului rus Kuzmin. Protejarea spațiului aliat nu se face după cum spune Rusia

NATO răspunde „plângerii” ambasadorului rus Kuzmin. Protejarea spațiului aliat nu se face după cum spune Rusia

În cadrul unei conferințe de presă pe care a susținut-o online, în urmă cu câteva zile, ambasadorul rus Valery Kuzmin s-a arătat deranjat de interceptările aeronavelor ruse de către avioanele NATO care participă la misiuni de misiuni de Poliție Aeriană Întărită sub comandă NATO....

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iunie 2021, ora: 09:04

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a inaugurat un birou parlamentar în orașul Cahul

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a inaugurat un birou parlamentar în orașul Cahul

Alianța pentru Unirea Românilor a deschis astăzi cel de-al doilea birou parlamentar al formațiunii, ce va avea rolul de a oferi consultanță tuturor cetățenilor care au nevoie de ajutor în relația cu statul român. Noul punct administrativ are sediul în orașul Cahul...

( ) Citeşte tot articolul

Moldova 20 Iunie 2021, ora: 09:01

Claudiu Târziu, copreședinte AUR, la Odesa: Nu există „limba moldovenească”, ci limba română!

Claudiu Târziu, copreședinte AUR, la Odesa: Nu există „limba moldovenească”, ci limba română!

 Liderul AUR senator în Parlamentul României Claudiu Târziu a avut o vizită oficială la Odesa și a reiterat faptul că ”nu există limba moldovenească, ci limba română, iar statul ucrainean trebuie să recunoască această realitate.”

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Iunie 2021, ora: 09:01

Vlad Bilețchi (AUR): Oamenii care ajung la putere uită datorită cui au ajuns acolo. Drumul în IAD este pavat cu intenții bune

Vlad Bilețchi (AUR): Oamenii care ajung la putere uită datorită cui au ajuns acolo. Drumul în IAD este pavat cu intenții bune

Vlad Bilețchi trage un semnal de alarmă că partidul AUR, prin Caravana AUR, nu merge prin toată Republica Moldova să cerșească voturi, ci merge să informeze cetățenii cu privire la ce este adevărat sau fals din politică. Votul dat pentru partidul AUR nu este pentru noi, este pentru...

( ) Citeşte tot articolul

Moldova 19 Iunie 2021, ora: 07:57

VIDEO / Cine va împușca pentru Rusia la Chișinău

VIDEO / Cine va împușca pentru Rusia la Chișinău

 Rusia e mereu cu ochii pe politica din Republica Moldova, joacă abil, susținând politicieni pe care îi adoptă și îi crește ca să împuște la momentul potrivit ca pușca lui Cehov. Kremlinul a crescut mulți politicieni, urmărește și se ocupă de recrutarea...

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)