Madridul confirmă că va SUSPENDA autonomia Cataloniei, dacă liderii declară INDEPENDENȚA. 200.000 de oameni au ieșit în stradă

Dacă cererea guvernului adresată liderului separatist catalan Carles Puigdemont nu va fi îndeplinită, „Puigdemont va provoca punerea în aplicare a Articolului 155 al Constituţiei" spaniole, ce permite suspendarea autonomiei, a declarat Soraya de Santamaria, conform AFP, citată de Agerpres.
Guvernul catalan a anunţat, ieri,i că nu intenţionează să renunţe la cauza secesionistă şi va da acelaşi răspuns joi guvernului central, aşa cum a făcut-o luni.
Liderul Cataloniei, Carles Puigdemont, nu a reuşit să-şi clarifice poziţia luni, după ce a făcut o declaraţie simbolică de independenţă pe 10 octombrie, doar pentru a o suspenda imediat după aceea şi a cere discuţii cu guvernul spaniol.
Acum, el are termen până joi dimineaţă pentru a renunţa la demersurile privind independenţa Cataloniei.
În caz că nu se va conforma, conducerea provinciei va fi asigurată direct de la Madrid, conform Articolului 155 din Constituţie, care permite suspendarea autonomiei oricăreia din cele 17 provincii spaniole.
Zeci de mii de oameni au ieșit în stradă, ieri, pentru a protesta față de arestarea a doi lideri catalani separatiști.
Luni, Curtea Națională spaniolă a decis încarcerarea președintelui Adunării Naționale Catalane (ANC), Jordi Sanchez, și a șefului organizației Omnium Cultural, Jordi Cuixart, în cadrul anchetei privind referendumul. Ei sunt acuzați că au incitat oamenii să oprească ofițerii de poliție care voiau să stopeze pregătirile pentru referendumul din 1 octombrie, scrie Euronews.
Curtea Constituțională spaniolă a decretat votul din 1 octombrie ca fiind nul, după ce declarase scrutinul ilegal.
evz.ro