Auto

Mai bună decât electricele: nou record de autonomie pentru Hyundai Nexo

Hyundai Nexo, modelul cu propulsie cu hidrogen al coreenilor, se află din nou în atenția Internetului după ce a reușit să doboare un record de autonomie. Acesta a reușit să parcurgă, cu un sigur plin, nu mai puțin de 778 de kilometri de drumuri publice în nordul Franței. Ajuns la destinația propusă, Nexo mai avea combustibil pentru încă 49 de kilometri.

În această călătorie, Nexo a evitat producerea a 111,2 kg de dioxid de carbon – atât cât ar fi emis un automobil cu combustie internă convențională – și a purificat 404,6 kL de aer, o cantitate pe care 23 de adulți ar respira-o pe parcursul unei zile. O demonstrație elocventă privind puritatea tehnologiei cu hidrogen a fost făcută recent de Hyundai.

„Cu această aventură, am demonstrat că odată cu folosirea tehnologiilor curate, nu mai avem nevoie de prototipuri experimentale revoluționare pentru a doborî recorduri. Oricine poate acum să o facă, într-un vehicul cu zero emisii obișnuit”, a declarat Bertrand Piccard, cel care s-a aflat în spatele volanului lui Nexo. „O nouă era a performanței începe acum, și aduce beneficii în direcția protecției mediului”, a completat acesta.

Bertrand Piccard este un vestit aeronaut francez și președintele Fundației Impuls Solar. El a fost primul om care să facă înconjurul Pământului într-un balon cu aer cald, apoi primul om care să facă înconjurul planetei într-un avion propulsat de tehnologie solară.

Hyundai Nexo este comercializat în 18 țări din lume, dintre care 13 europene. Prețul lui Nexo este de 69.000 de euro în Germania, iar pachetul de dotări oferit este foarte cuprinzător și sigur. În România, Nexo nu este încă disponibil, însă producătorul sud-coreean oferă și pe piața noastră soluții mai puțin dăunătoare mediului, precum Ioniq și Kona.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *