Maia Sandu: În 1992 R. Moldova a fost ATACATĂ de cei care nu-i doreau independența

publicat în Actualitate pe 2 Martie 2021, 12:07

 

„Suntem la fel. Avem aceleași nevoi, suferim la fel de sărăcie, de lipsă de oportunități economice, de izolare, corupție, neîncredere în instituții. Suntem cu toții victimele corupției regionale, care folosește acest conflict pentru a câștiga averi prin contrabandă, delapidare, trafic ilegal de bunuri. Știm cu toții că, pe seama sutelor de mii de nenorociri generate de acest conflict, sunt câțiva oameni care se îmbogățesc. Unii dintre ei, chiar aici în Chișinău.

Ne închinăm în fața veteranilor conflictului armat de pe Nistru pentru apărarea integrității și independenței Republicii Moldova și în fața luptei pe care au dus-o. O luptă cu spatele mereu vulnerabil, o luptă în care s-a călit Republica Moldova. Atacată în 1992 de cei care nu-i doreau independența, dezvoltarea și binele, țara noastră nici acum nu răsuflă liber. Clanurile corupte care au furat acest popor în anii ‘90 continuă să fure și să se îmbogățească chiar și pe timp de ciumă, din contul oamenilor cinstiți”, a declarat președintele Sandu.