Mânuitorii de securi

Vă puteți imagina așa ceva: într-un sat de gospodari intră un vagabond și începe a-i numi pe toți „proști”, „puturoși”, „bețivani”, „hoți” ș.a.m.d.? Ce va face satul cu acest boseak? Nu vi se pare că Basarabia se aseamănă astăzi cu acest sat?

După plecarea la cele veșnice a lui Grigore Vieru parcă s-a frânt ceva în mine. Mă uit, vorba Poetului, „că văz tulbur și durut” la cele ce se întâmplă în jur și mi-e tot mai silă de toate. O bandă de ticăloși torturează această Basarabie nenorocită. Bestii la patru ace – insecte produse în laboratoarele KGB – ies la televizor și scuipă în ceea ce Basarabia a crescut cu atâta greu de la 45 încoace – elitele culturale. Îi privești și-i citești ce scriu aceștia și ai senzația că omizi păroase și lipicioase ți se urcă pe mâini, pe față. Ei știu că intelectualii sunt firi fragile, sensibile, se frâng ușor – pe unul îl bagi în groapă, pe altul îl închizi în bucătărie…

Am în față doar o mică parte a colecției ziarului „Moldova Suverană”. Nicolae Dabija scrie că acest ziar i-a dedicat peste 150 de articole denigratoare. Cred că l-am ajuns din urmă… De ani de zile sunt ținta celor mai murdare și ticăloase atacuri din partea presei comuniste. Practic, nu există o zi ca să nu fiu calomniat, jignit și lovit cu cele mai porcoase epitete. Campion la această probă națională de asasinare morală a intelectualilor basarabeni incomozi regimului este, indiscutabil, Mihai Conțiu. Nu se polemizează cu ideile mele, ci sunt atacat eu, ca persoană. Scopul nu este de a clarifica o idee, ci de a jigni, de a demola moral. Fiecare text semnat de acesta constituie subiectul unui dosar în instanță. Nu l-am atacat deocamdată în judecată, ci o să vă explic mai la vale de ce. De asemenea, nu am intrat în polemici cu el, pentru că am un principiu: cu idioții și cu colegii de breaslă nu polemizez. Or, Conțiu nu e nici idiot și nici coleg de breaslă nu-mi este – Conțiu e o sculă. Dar care ar fi obiectul polemicii cu o sculă? Despre ce să discuți cu scula – despre etică, profesionalism, bun-simț, mărinimie, șapte ani de acasă? Cum să polemizezi cu un suflet mărunt și josnic, care minte la comandă?

Miercuri, 28 ianuarie a.c., scula se întreabă „îngrijorată” în „MS”, citez: cu ce drept „unul cum ar fi Constantin Tănase, directorul ziarului TIMPUL, să ia pensie de la statul român?…Nu, ceva nu este în regulă!”. Cu siguranță, ceva nu este în regulă, pentru că nici pensionar nu sunt încă, nici cetățenie română nu am și, prin urmare, n-am cum primi pensie de la Statul Român! știe acest lucru Conțiu? Bineînțeles că știe. De ce dar a lansat această calomnie? Pentru că asta e comanda de la centru – să calomnieze, să defăimeze, să murdărească… Cum să oprești o sculă mânuită de mașinăria ucigașă a unui regim dement, mai ales când această sculă e un spirit bădăran, un suflet hain, măcinat de adânci complexe de inferioritate? Există oare vreun antidot pentru refulările unui ratat care îmbătrânește ca un câine la marginea târgului, neluat în seamă de nimeni, și care se hrănește din resturile care i se aruncă de la tejghea?

Am spus-o și eu, au spus-o și unii colegi de-ai mei că asasinul moral al lui Grigore Vieru este M. Conțiu. E adevărat, dar cred că ne-am grăbit un pic, de aceea se impune o precizare. Asasinul e altul, Conțiu este instrumentul asasinatului, scula. De când a fost parașutat la „MS”, acest Conțiu a fost și este scula cu care se lovește în mod ticălos în tot și în toate ce mai respiră românește în Basarabia. Ținta asasinului din umbră a constituit-o și o constituie intelectualitatea proromânească, neînregimentată ideologic în partidul lui Voronin: scriitori, jurnaliști, politicieni din opoziție. Cu această sculă pe nume Conțiu s-a lovit și se lovește în politicienii de opoziție, în profesori, scriitori, jurnaliști, singurul model de „om de cultură” în viziunea sa fiind… amanta Bugetului, adorata lui Voronin, Ilenuța Burghilă, pe care scula o însoțește cu „caravela” în lungile și istovitoarele ei drumuri culturale…

Cu această sculă s-a lovit cu o cruzime de fiară în Biserica Ortodoxă Română, cu această sculă se lovește în clasa politică de la București, în Ambasada României de la Chișinău. Acest Conțiu a scris pagini ticăloase, pline de abjecții, pagini care nu au nimic în comun cu jurnalismul, împotriva lui Gr. Vieru, N. Dabija, M. Cimpoi și, bineînțeles, a subsemnatului (vezi lista „LA de ieri). Pana lui de dohot îi prezintă pe intelectualii basarabeni drept niște prostănaci păroși „încremeniți în proiecte” naționaliste, „profitori”, „perfizi”, „lacomi”, „inculți”, „paranoici”, „agenți ai serviciilor secrete rusești și românești” ș.a.m.d., care „fac negoț cu ideea românească”, într-un cuvânt – niște mutanți morali care trebuie nimiciți fără milă. În ziaristica basarabeană nu s-au scris pagini mai abjecte decât cele scrise de Conțiu împotriva intelectualității basarabene. Așadar, misiunea lui Conțiu la „MS” a fost și este de a defăima, ponegri și decredibiliza elitele culturale și politice anticomuniste de la Chișinău, pentru a diminua influența lor asupra societății. El îndeplinește comanda Stăpânului, mânuitorul din umbră al securii, asasinul din umbră. Ușurința cu care lovește în oponenții lui Voronin vorbește nu despre curajul lui Conțiu, ci despre lașitatea lui. Ar fi avut el curajul să-l atace pe Vieru, dacă nu l-ar fi avut în spate pe Voronin? Ar fi fost posibil ca Vieru să fie atacat atât de josnic, dacă indicațiile n-ar fi venit de la Voronin? Să fim serioși! Voronin ar fi putut (și poate) curma în orice clipă „curajul” lui Conțiu – o singură încruntare de sprânceană prezidențială i-ar închide gura… I-am spus-o odată lui Grigore Vieru: Nu Conțiu este dușmanul principal al dumitale, el e o simplă sculă, dușmani sunt mânuitorii din umbră ai sculei – Voronin și Roșca…

În definitiv, aceasta e problema: să nu deplasăm accentele, să nu facem din coada de secure, pe nume Conțiu, un personaj important, lăsându-l astfel în umbră pe acei care mânuiesc securea – Voronin și Roșca… Republica Moldova, mult pătimita noastră Basarabie, a nimerit pe mâna unor bandiți; când vor fi înlăturați acești bandiți, vor dispărea și cozile de topor.

Nu înseamnă însă că aceste cozi de topor nu poartă nicio vină. Fiecare om are șansa, dar și obligația, să aleagă între bine și rău, între adevăr și minciună, între onoare și ticăloșie, între a fi o ramură cu flori de tei într-o pădure sau coadă de secure. Nu am reacționat public la atacurile sculei Conțiu și nu l-am acționat în judecată pentru că primii trebuie judecați mânuitorii din umbră ai securii. Știu însă în ce stat trăiesc, ce justiție este în acest stat. Dar există și un termen de prescripție, care îmi permite încă să mă adresez justiției. Nicio virgulă veninoasă nu va rămâne nepedepsită. Sunt creștin, nu am relații cu lumea interlopă, nu voi angaja killeri ca să asasineze sculele lui Voronin și Roșca. Îmi pun speranță numai în Justiție, în Justiția ce va să vină după aceste alegeri, dar și în Cel de Sus, care nu bate cu bățul, dar bate rău. Nu se poate ca aceștia să rămână nepedepsiți de Dumnezeu după toate câte le-au făcut…

Și, în sfârșit, știm cum se numesc sculele, știm cum se numesc mânuitorii de scule, dar cum se numesc cei care asistă muți la scenele de groază, când asasinii decapitează și varsă sânge? Las ca la această întrebare să răspundă cititorii noștri, toți basarabenii…

Aceasta am avut de spus acelor cititori ai mei care mă întreabă insistent „de ce nu-i răspund lui Conțiu” și celorlalți ca ei? Lor nu am ce le răspunde, pentru că nu cu ei avem de lămurit niște lucruri, dar cu cei care plătesc. Și nu aici, pe paginile ziarului, trebuie să ne lămurim, ci în cabinele de votare.

P.S. Le amintesc sculelor lui Voronin și Roșca că articolul 21 („Prezumția nevinovăției”) din sfânta noastră Constituție proclamă solemn: „Orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăția sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanțiile necesare apărării sale”. Aceasta înseamnă, dacă înțeleg corect articolul citat, că nevinovăția nu se probează, ea se prezumă. Se probează doar vinovăția, adică cel care acuză trebuie să probeze acuzația în cursul unui proces judiciar.

Fragment din cartea „Blestemul de a fi”, 2009