Ultima oră

Micul trafic: Surpriza pentru oficiali, bucurie pentru smecheri

Din nou despre micul trafic de frontiera

La doar o zi de cand s-a dat startul primirii cererilor pentru permise de mic trafic de frontiera, a aparut si „businessul” specific in preajma Consulatului Romaniei de pe str. Vlaicu Parcalab din Chisinau. Ieri, pe la amiaza, o doamna intre doua varste, imbracata elegant, ne promitea ca „ne face invitatie originala de la rude din Iasi, intarita la notar”, cu… „numai” o mie de lei.

Probabil, „afacerile” femeii vor avea succes, tinand cont de faptul ca invitatia autentificata la un notar public din Romania este unul dintre documentele cerute obligatoriu solicitantilor de permise de mic trafic, ca dovada ca au motive intemeiate pentru trecerea frecventa a frontierei. Banuim ca nu vor intarzia sa apara nici furnizorii de „scrisoare pe antet, in original, cu semnatura si stampila conducerii institutiei care organizeaza evenimentele” – un alt act justificativ, obligatoriu in cazul in care „motivul intemeiat” invocat de solicitant este participarea la programe in domeniul economic, cultural, sportiv, mass-media etc.

Lista de documente necesare pentru obtinerea de catre cetatenii RM a mult ravnitului permis de mic trafic, facuta publica abia sambata de catre Ambasada Romaniei, a fost, se pare, o „surpriza” nu doar pentru solicitanti, dar si pentru autoritatile de la Chisinau. Desi felul cum a inceput implementarea Acordului de mic trafic de frontiera dintre RM si Romania a generat dezamagire si nemultumiri printre cetateni, care reclama conditii prea dure pentru obtinerea permisului si lipsa informarii din timp asupra acestora, la nivel oficial, nici Guvernul, nici Externele de la Chisinau nu au reactionat. Totusi, solicitat de TIMPUL, premierul Vlad Filat a declarat elocvent de scurt: „Modalitatea actuala de implementare a Acordului este defectuoasa. Noi ne dorim ca cetatenii sa poata circula liber si fara impedimente si, desigur, vom interveni si vom incerca sa identificam solutii”.

Neoficial, surse din cadrul Ministerului de Externe ne-au spus ca lista de acte justificative este o „initiativa unilaterala a Bucurestiului, care n-a fost coordonata cu Chisinaul”. „La momentul negocierii acestui document intre echipa noastra si cea romana n-a fost vorba de niciun soi de lista de documente doveditoare. Practic, s-a negociat tot acordul, s-a stabilit cine si in ce temei are dreptul sa obtina permisul, care sunt motivele intemeiate… Toate astea se contin in Acord si in anexe. S-a considerat ca asta este suficient, nu era nicio lipsa de claritate”, au mai spus sursele citate. Apropo, detaliile tehnice privind implementarea Acordului au fost puse la punct in cadrul unei runde de consultari moldo-romane care a avut loc saptamana trecuta la Chisinau, insa despre existenta acestei liste de documente nici nu s-a pomenit, potrivit surselor noastre. Maine, un grup de lucru de la MAEIE pleaca deja la Bucuresti. Nu stim daca subiectul va figura pe agenda discutiilor.

Si expertii independenti s-au aratat surprinsi de conditiile cerute de partea romana solicitantilor de permise. Analistul politic Vlad Lupan crede ca aparitia peste noapte a unui numar excesiv de conditii reduce mult din insusi sensul existentei unui astfel de acord. „Aceste acorduri au fost gandite pentru a stimula cooperarea transfrontaliera cu vecinii UE, iar in cazul Romania – RM el are si menirea de a reface conexiunile culturale, economice, interumane limitate sau destramate pe timpul guvernarii comuniste si odata cu introducerea regimului de vize de catre Romania. Or, daca mergem iar pe invitatii, scrisori cu antet etc., nu facem decat sa punem noi bariere si sa alimentam neincrederea si dezamagirile. Intelegem ca UE stabileste anumite reguli si ca regimul de mic trafic de frontiera trebuie sa fie euro-conform, dar conditiile trebuie gandite bine, ca sa nu devina nepermisive”, sustine Vlad Lupan, care sugereaza guvernelor din ambele tari sa revina la acest subiect.

Am solicitat ieri, prin email, un comentariu si Ministerului Afacerilor Externe al Romaniei. Pana la inchiderea editiei, insa, nu am primit un raspuns.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *