Ministrul român de externe crede că scandalul de spionaj din Rusia are legătură cu Moldova

Ministrul român a mai spus că "Rusia e preocupată de scutul antirachetă", iar în ceea ce priveşte Moldova a vorbit despre o "anxietate" care probabil există la Moscova pe tema "riscului" ca vecinul estic al României să devină o ţară "prea apropiată de UE".
Fără a nega în nici un moment că în "incidentul de vară", cum l-a numit Baconschi, dintre România şi Rusia nu ar fi vorba despre spionaj, ministrul Teodor Baconschi şi-a exprimat regretul că această expulzare a diplomatului român s-a făcut "în lumina reflectoarelor", şi nu discret, "aşa cum se obişnuieşte între toate statele".
Ministrul a declarat că, în opinia sa, scandalul de spionaj "nu este de natură să blocheze relaţia cu Rusia", dar a recunoscut că relaţia cu Moscova a întâmpinat "dificultăţi".
Amintim că pe 16 august, Serviciul Federal de Securitate (FSB) l-a reţinut pe diplomatul Gabriel Grecu, acuzându-l că a încercat să obţină informaţii cu caracter militare. "De la acesta a fost confiscat echipament de spionaj, care demonstrează intenţiile şi activităţile sale ostile la adresa Rusiei", susţinea FSB.
Timpul.md, cureferire la Realitatea