Misiune in Irak

„Era practic a doua sau a treia zi de cand sosiseram acolo. Nu intelegeam de ce localnicii vor sa se intalneasca cu moldovenii si mai ales cum de au aflat ca noi am venit? Mai tarziu, insa, ne-am dat seama. Irakienii aveau toata increderea in genistii moldoveni… Atunci cand curatam orasul de obiecte explozibile aveam doar insotitori din randul irakienilor care ne conduceau pe strazi, ne aratau locurile unde depistasera ei minele. La fiecare misiune irakienii veneau cu ceai si biscuiti in semn de multumire pentru munca depusa”.

Ofiterul isi deapana povestea atent, cu un fel de autocontrol, pentru ca asa ne-a fost intelegerea chiar de la bun inceput: „Fara politica”. Prin „politica”, locotenent-colonelul Igor Gadirca, azi sef al Serviciului de geniu al Armatei Nationale, are in vedere discutiile pe care le provoaca unii lideri politici in legatura cu participarea sau neparticiparea militarilor moldoveni la misiuni internationale de pacificare. Iar ca sa fie clara pozitia pe care o are el personal, imi explica lucrurile din punctul de vedere al unui profesionist: „Pentru un militar – cine se considera militar in deplinul sens al cuvantului, nu doar pentru ca poarta uniforma – operatiunile internationale sunt foarte benefice. Pentru fiecare dintre noi ele sunt un bun prilej de a acumula experienta. Acolo situatia e dificila, chiar si relatiile de prietenie si de subordonare se testeaza. Totodata, e si o autotestare. Acum pot spune cu mandrie ca in Irak militarii nostri s-au manifestat ca adevarati profesionisti si ca astfel de misiuni internationale sporesc valoarea sociala a statutului de militar de profesie in Republica Moldova”.

In perioada iulie 2006 – ianuarie 2007, locotenent-colonelul Igor Gadirca a fost comandantul adjunct sl batalionului de geniu care s-a aflat in misiune de pacificare in estul Irakului. Contingentul se numea „Irak IV” si a fost constituit din opt genisti si trei ofiteri de stat-major, dislocati la o baza militara a armatei americane, impreuna cu un contingent din Bulgaria. Misiunea genistilor lui Igor Gadirca a constat in nimicirea tuturor obiectelor explozibile depistate in zona de responsabilitate a batalionului. Iar, dupa cum mi-a spus domnul locotenent-colonel, aceasta zona de responsabilitate depasea suprafata a doua raioane din Moldova.
Despre Irak, irakieni, americani, moldoveni, pericolul de moarte si borsul ca la mama acasa este aceasta povestire pe care o cititi deja.

… Intreaga perioada de aflare in Irak a genistilor condusi de Igor Gadirca a fost divizata in trei etape distincte. Prima a constat in colectarea si nimicirea tuturor obiectelor explozibile anterior depistate in zona. Cea de-a doua a fost una la solicitarea autoritatilor locale – genistii moldoveni au avut de curatat orasul  Ashraf de obiectele explozibile. A treia etapa a vizat distrugerea unui depozit de armament al armatei irakiene. „Timp de jumatate de an, cat ne-am aflat in Irak, echipa noastra a executat peste 110 misiuni si a nimicit peste 35 de mii de obiecte explozibile. Datoria ne-am indeplinit-o cu succes, nu am avut pierderi omenesti si nici raniti, desi au fost diferite situatii”, parca imi raporteaza comandantul Igor Gadirca.

Eu insa am fost curioasa sa aflu detalii despre aceasta deplasare intr-o tara cuprinsa de razboi – de ce a decis sa mearga in misiune in Irak, mai ales ca e casatorit si e si tata al unei fetite care pe atunci avea 12 ani?
„Pana la plecarea in Irak m-am ocupat de pregatirea tuturor genistilor care au participat in contingentele I, II si III, iar cand se forma contingentul IV am considerat ca e cazul sa particip si eu la misiune. Vroiam sa cunosc personal situatia pentru care pregateam si detasam oamenii”, isi explica Igor Gadarca.

E adevarat, sotia locotenent-colonelului nu s-a bucurat deloc de aceasta decizie. „Prima reactie a sotiei mele a fost negativa. Dar, fiind si ea militar, dupa jumatate de ora de discutii a inteles totul. Imi doream sa plec pentru ca, avand deja un grad militar inalt, am vrut sa vad cum voi face fata unei situatii mai dificile. Astfel ca cei dragi m-au sustinut moral pe toata perioada aflarii mele in Irak si m-au intampinat cu bucurie la intoarcerea in tara”.

Locotenent-colonelul isi aminteste cu zambetul pe buze despre prima impresie pe care a avut-o atunci cand a pasit pe teritoriul unde avea sa-si desfasoare activitatea. „Primul gand care mi-a strapuns mintea a fost – unde am venit? Cand am iesit din avion pe aeroportul din Kuweit era ora patru dimineata, iar afara erau deja 56 grade de caldura. Alaturi de avion ne astepta autobuzul echipat cu aer conditionat, dar parcurgand cei 20 de metri de la avion la autobuz am crezut ca ma sufoc. Cand am ajuns in autobuz, ne intrebam cu totii: Unde am venit?”.

… Prima discutie cu militarii irakieni a avut loc chiar la baza militara americana unde au fost detasati. „A venit cineva si mi-a zis: „Dle colonel, localnicii vor sa se intalneasca cu dumneavoastra”. Era a doua sau a treia zi de aflare acolo. Nu intelegeam de ce localnicii vor sa se intalneasca cu moldovenii si mai ales cum au aflat ca noi am sosit. Autoritatile de la Ashraft au venit sa ne roage sa le curatam orasul de obiecte explozibile. Astfel a inceput o colaborare bazata pe respect si ajutor reciproc. Cand lucram in oras erau foarte receptivi la orice solicitare de-a noastra. Am dezamorsat trei bombe de aviatie si am obtinut toate pozele cu rachetele din zona”.

Pe tot parcursul desfasurarii misiunii, contingentul „Irak IV” a fost ajutat in permanenta de patru soldati americani care asigurau legatura dintre moldoveni, americani si irakieni. De asemenea, atunci cand plecau in misiune in afara bazei militare, partea americana asigura complet paza echipei de genisti. „Ne pazeau cam 40-60 de militari americani. De obicei era un pluton sau doua, in functie de zona unde lucram. Insa in oras aveam alta protectie. Baza militara era la marginea orasului si atunci cand curatam cartierele de obiecte explozibile aveam doar insotitori din randul irakienilor care ne conduceau pe strazi, ne aratau locurile unde depistasera ei minele”, precizeaza Igor Gadirca.

Locotenent-colonelul isi aminteste ca irakienii erau foarte binevoitori cu genistii moldoveni. La fiecare misiune irakienii veneau cu ceai si biscuiti in semn de multumire pentru munca depusa. „Daca cineva iti propune ceai in locurile celea, inseamna ca esti binevenit, ca nu au intentii rele”. Igor Gadirca zambeste si-mi marturiseste pe secret ca, la inceput, moldovenii se comportau cu foarte multa precautie si chiar un pic ostil fata de atentiile irakienilor, deoarece asa au fost instruiti: sa nu consume nimic din mainile lor, ci doar ceea ce este imbuteliat sau impachetat. „La un moment dat, irakienii si-au dat seama si au gustat ei primii din ceai. Pe urma ne-am imprietenit. Ne-au invitat la concerte de-ale lor, ne-au organizat un tur al orasului, am vizitat mai multe moschei si un muzeu, iar cu doua saptamani inainte de intoarcere ne-au organizat o cina festiva si ne-au oferit cadouri in semn de multumire”, imi spune interlocutorul.

Atunci cand l-am rugat pe comandantul Igor Gadirca sa-mi povesteasca cum arata o moschee, am observat o nostalgie in privirea lui si mi-a raspuns doar atat: „Frumos… ceva neobisnuit… Oricat de mica ar fi… e frumoasa. La muzeu insa toate obiectele expuse sunt despre razboi, arme, conflicte si jertfe. Ceea ce m-a impresionat a fost o sectiune speciala dedicata protectiei impotriva diferitelor obiecte explozibile si alta despre felul cum sa te comporti atunci cand actioneaza trupele militare”.

In perioada aflarii in Irak nu au existat neintelegeri intre autoritatile irakiene si genistii moldoveni. Localnicii stiau ca militarii nostri nu participa la actiuni de lupta, ci, dimpotriva, contribuie la diminuarea pericolului existent in oras. Desi exista o multitudine de diferente culturale intre moldoveni si irakieni, acestea nu au constituit un obstacol, pentru ca militarii nostri erau la curent cu anumite obiceiuri sau moduri de comportament. „Stiam din timp ca nu trebuie sa porti ochelari de soare atunci cand vorbesti cu un localnic sau sa tii mainile in buzunar. Trebuia sa te recomanzi obligatoriu, chiar daca erai cu o echipa, trebuia sa ii prezinti pe toti si nu era voie sa stai cu spatele la superiori atunci cand acestia vorbesc sau sa intri incaltat in moschee”, ma initiaza in obiceiurile irakiene ofiterul nostru.

Cu toate cele relatate mai sus, nu ar trebui sa ne cream impresia ca nu au existat pericole. Desi comandantul batalionului de genisti nu a prea dorit sa-mi vorbeasca despre situatiile exceptionale, au fost destule momente care le-au pus viata in pericol. Intrebat fiind daca au fost vreodata atacati de catre militantii irakieni, Igor Gadirca a raspuns sec: „Nu foarte des…”. Am insistat sa-mi ofere mai multe detalii despre aceste situatii insa am auzit doar atat: „Nu este cazul… A trecut… Printre militarii nostri nu au fost victime, dar au fost decedati si raniti printre militarii americani care ne pazeau”.

Un pericol major era asa-zisa „vanatoare” pe care o organizau rebelii. Daca vreun militar din coalitie ramanea din neatentie singur, el putea fi rapit. „Si la baza noastra a fost o tentativa de rapire, dar s-a reactionat rapid si militarul a fost operativ scos din masina „vanatorilor”.

Alta problema era provocata de faptul ca unii localnici utilizau obiectele explozive gasite pentru a confectiona mine-capcana.
Pe parcursul misiunii, genistii moldoveni au avut de dezamorsat cateva zeci de mii de mine. Comandantul mi-a spus ca acestia au depistat peste 300 de tipuri de obiecte explozibile. „Odata am gasit un camp intreg „plantat” cu mine antipersonal. Acestea practic nu se vad in sol. Circa 98% din ele sunt fabricate din plastic si nu pot fi detectate. Noi am gasit prima si, cunoscand deja schemele de minare, am gasit urmatoarele, pana am curatat tot terenul. Minele antipersonal sunt cele mai periculoase, dupa care urmeaza grenadele si minele de aruncator, precum si focoasele de la bombele de aviatie sau rachetele antitanc”.

Ca sa se protejeze in misiune, soldatii moldoveni erau obligati sa poarte un echipament special care cantarea cca 28 kg, dintre care doar vesta antiglont avea opt kilograme. L-am intrebat pe genistul Igor Gadirca la ce se gandeste atunci cand manipuleaza obiectele explozibile, iar acesta mi-a raspuns: „Am grija sa nu gresesc. In momentul cand lucrezi cu explozibilul principalul e sa nu gresesti”.

Daca despre operatiunile la care a participat mi-a vorbit mai rezervat, atunci despre Irak si modul de percepere a localnicilor si a conditiilor de trai locotenent-colonelul mi-a povestit cu mai mult entuziasm. „La ei casele-s cu-n singur etaj, toate-s din lut. Interiorul este foarte sarac, spartan chiar. Uimitor e faptul ca drumurile sunt bune. Sunt in permanenta foarte multi. Intr-o masina de patru persoane ei pot sa mearga cate opt sau unsprezece, catarati chiar si pe acoperisul vehiculului”.
Pe langa misiunile pe care le desfasurau in Irak, militarii dispuneau si de timp liber. In zilele de odihna erau organizate diferite competitii intre soldatii moldoveni, bulgari si americani. Moldovenii au fost campioni la volei, iar la tenis intotdeauna se clasau pe locul doi.

In ceea ce priveste relatiile dintre soldatii americani si cei moldoveni, ceea ce ii unea era nu numai misiunea propriu-zisa ci si… borsul moldovenesc. De regula, duminica dupa pranz noi faceam bors. Le placea foarte mult americanilor. I-am invatat cateva cuvinte in romana, si ii auzeam uneori: „Ei, vino incoace, stai aici, uite acolo!”. Americanii cunosteau bine istoria Moldovei.

Cea mai grea misiune in Irak a fost ultima, imi spune comandantul. Si asta nu pentru ca a fost cea mai dificila, dar pentru ca dorul de casa devenise mai puternic. „Atunci ti se pare ca nu se mai termina, ca este cea mai riscanta misiune, ca pericolele te pandesc la orice pas. Prima misiune e grea pentru ca trebuie sa te adaptezi la o situatie complet necunoscuta. La ultima deja asteptam sa ne intoarcem acasa.”

L-am intrebat direct daca ar mai dori sa plece in asemenea misiuni. Fostul comandant al batalionului de genisti „Irak IV” a raspuns cu un „Da” hotarat. „Daca ar fi sa lucrez in domeniul geniului, cred ca as accepta misiuni si in alte locuri, inclusiv in Afganistan”.

Pentru „Irak IV”, Igor Gadirca a fost decorat cu Ordinul „Credinta Patriei” de gradul III.
La sfarsitul lui 2008, Republica Moldova si-a retras contingentul militar din Irak la solicitarea autoritatilor de la Bagdad.

Ala Coica,
stagiara la TIMPUL