Cultură

Muzeul Naţional de Artă este inaugurat după restaurare

Într-o conferinţă de presă, ministra culturii Monica Babuc a menţionat că lucrările de construcţie au început încă în anul 2003, când a fost alocată prima sumă pentru elaborarea proiectelor de reconstrucţie şi consolidare a clădirii. Potrivit ei, de atunci, timp de 11 ani s-au alocat peste 21 de milioane de lei pentru diferite lucrări de restaurare a sediului „Dadiani”. În 2014, pentru reconstrucţia muzeului Guvernul României a acordat un milion de euro în baza Memorandumului semnat între Ministerul Afacerilor Externe al României şi Ministerul Culturii al Republicii Moldova. „Acest grant românesc a făcut ca lucrările de finalizare să se încheie în luna noiembrie curent”, a declarat Monica Babuc.

Directorul muzeului, Tudor Zbârnea, susţine că în cei 13 ani a fost consolidată fundaţia, zidăria şi structurile de rezistenţă. De asemenea, au fost restaurate faţada şi construcţia asterială, a fost transformată o parte din pod în mansardă. „A fost construită o structură nouă, au fost păstrate doar părţile zidăriei – toţi pereţii portanţi interiori şi exteriori. Mulţi dintre aceştia au fost demontaţi piatră cu piatră şi au fost consolidaţi cu metal şi fier beton”, a declarat Tudor Zbârnea.

Potrivit lui, muzeul a fost dotat cu sistem termoficare şi ventilare modern, dar şi cu sistem de securitate, datorită căruia nu vor mai fi nevoie de personal care va supraveghea sălile de expoziţii.

La inaugurarea oficială a Muzeului Naţional de Artă vor participa premierul Pavel Filip, ministra culturii, Monica Babuc, şi ambasadorul României la Chişinău, Daniel Ioniţă. Pe 5 noiembrie va fi deschis muzeul pentru publicul larg, iar accesul în sălile de expoziţii în această zi va fi gratuit. 

Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *