CSI / Rusia

Oslo a blocat aprozivionarea unei mici comunități de mineri ruși din Arctica

Norvegia a blocat aprovizionarea unei comunități mici de mineri ruși în arhipelagul Svalbard.

“Oslo nu încearcă să pună obstacole” în aprovizionarea acestei comunități, potrivit șefului diplomației norvegiene, Anniken Huitfeldt. Moscova a acuzat Norvegia că încalcă Tratatul Svalbard-ului, care cuprinde reguli speciale pentru cei 3.000 de locuitori din orășelul minier Barentsburg, scrie jurnalul.ro.

Transportul a fost blocat în baza sancțiunilor occidentale impuse Rusiei “care interzic intrarea companiilor ruseşti de transport de marfă pe teritoriul norvegian”, potrivit ministrului de Externe de la Oslo, fapt ce a stârnit protestul Moscovei, care a cerut Norvegiei să rezolve problema avertizând cu represalii.

În replică, Norvegia spune că Rusia poate folosi alte rude directe, precum cele maritime.

Este vorba despre 20 de tone de mărfuri oprite la frontiera terestră Storskog care trebuiau încărcate pe o navă în portul norvegian în Tromso.

În orașul Barentsburg se află cea mai nordică mină de cărbune din lume iar zona este supusă Tratatului Svalbard, încheiat în 1920 la Paris. Acesta recunoaște suveranitatea Norvegiei asupra zonei dar garantează cetățenilor celor 46 de stat semnatare libertatea de a exploata resurse naturale “pe picior de egalitate perfectă”.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *