Cultură

Patria ca locuire

Cecenii, noi si georgienii suntem singurele popoare ex-sovietice care au avut curajul sa lupte cu Rusia. Cecenii, pentru a-si obtine independenta, noi si georgienii, pentru reintregirea spatiului congenital de locuire. Ne-au atacat ei in propria noastra casa si ne-au rapit o parte din ea, pe care au pangarit-o, dandu-i un nume fals si incercand sa-i bage in piept si un suflet strain. Desi foarte religiosi si foarte ortodocsi, desi au atatea secole de imperialism, ei inca n-au invatat ca sufletul nici nu se schimba cu un altul, nici nu piere, ci este vesnic, si doar unul Dumnezeu hotaraste ce suflet sa coboare peste fiecare palma de tarana si cui s-o dea pentru locuire intru desavarsire.

?aranii pe care ne-a dat-o Dumnezeu pentru locuirea si desavarsirea sufletului noi i-am zis Patrie, sau Mosie, adica pamantul dat noua de catre Dumnezeu prin parinti si mosi. Astfel, tarana si sufletul, cuvantul si lutul s-au ingemanat in fiinta noastra. E o stare simtita si cunoscuta de orice taran. Ca de aceea isi trage numele de la tarana si tara.

Pe cand s-au impartit cotele in satul nostru Crocmaz, in trecut un post de graniceri pus pe Nistru de Alexandru cel Bun, si unii tarani isi instrainau palmele de pamant revenite de la parintii lor, un fost vecin de al meu, Ion Velescu, le-a dat acestora o nota clara si simpla ca tarana: „Asta-i o prostie sa vinzi pamantul parintilor. Ce-ai mostenit de la parinti, nu se vinde”. Tonul cu care a spus-o nu admitea nicio replica.

Am tacut si eu, ca sa-mi amintesc imediat de o traditie mai veche, despre care se poate citi in cartile noastre cele pe nedrept necunoscute inca de multi tineri de azi. Se zice ca in vechime, cand baiatul care avea sa-i mosteneasca pe parinti implinea o varsta la care era constient de lumea in care traia, tatal il ducea, intr-o duminica! la hotarul mosiei si-i tragea o bataie… Ca sa tina minte, cat a fi si-a trai, ca acesta-i hotarul mosiei parintesti!

Albanezii si sarbii au facut din infrangerea in Batalia de la Kosovo pole (1389) un monument de referinta pentru identitatea lor nationala. Si noi ne-am batut la Nistru, in 1992, pentru ca deja depasisem starea exprimata de prima parte a proverbului „Capul plecat, sabia nu-l taie,…”. Si am scos la lumina cea de-a doua parte a acestuia, cea mult timp uitata: „dar nici soarele nu vede”. Asa am ajuns sa vedem si soarele. Asa ne-am redobandit Patria, reconstruind proverbul identitatii noastre. Acum, in sfarsit, incepem a invata sa ne locuim Patria, adica sa spiritualizam tarana care ni s-a dat. De aceea, poate ca ar trebui sa fim mai putin risipitori cu istoria noastra recenta. Poate ca barbatii din Palanca ar trebui sa-si duca la 1 septembrie baietii mai intai peste soseaua vanduta ucrainenilor, sa le arda cate o bataie, apoi sa-i duca si la scoala, unde istoria noastra mai sta ghemuita in ultima banca, mai departe de profesori.

Dar poate ca n-ar fi rau ca si premierul Vlad Filat sa-i duca pe unii ministri, duminica, la hotar, asa intr-o gluma, ca de asta nimeni inca n-a murit! Iar dupa aceasta, mai stii? Poate ca si unii dintre ministrii care au aflat unde-i hotarul mosiei pe care o gospodaresc ar fi cazul sa-i invite la o plimbare pe acele locuri si pe unii sefi de institutii, mai ales pe cei din invatamant, ca prea multi dintre ei mai incurca inca harta Moldovei cu globul pamantesc, precum emblema scolii de facut invatatori cuminti din dealul de la Posta Veche.


Vlad Paslaru, profesor universitar

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *