Moldova

PL a făcut un apel public către PLDM şi PD

De asemenea, liberalii au îndemnat şi Partidul Democrat să-şi schimbe tactica faţă de PLDM.

Preşedintele PL, Mihai Ghimpu, a declarat că „PLDM, PD, PL şi grupul Leancă trebuie urgent să se aşeze la masa de negocieri. Dacă, cel tîrziu săptămîna viitoare, nu se va produce începerea formării Guvernului sau desemnarea candidaturii la funcția de prim-ministru înseamnă că vom avea mari probleme. Cel mai grav ce se poate întîmpla sînt alegerile anticipate”.

Liderul PD, Marian Lupu a spus recent că deputaţii PLDM „sînt aşteptaţi şi bineveniţi la negocierile pentru formarea noului Guvern".

Și președintele PPEM, Iurie Leancă, a menţionat faptul că fără PLDM nu poate exista o majoritate parlamentară. "Fără PLDM nu poate exista o majoritate parlamentară, un guvern, instituţii depolitizate. Din acest motiv, îi vom aştepta pe colegii din PLDM", a spus Leancă.

Liberal-democraţii deocamdată refuză să participe la negocierile pentru formarea noului Guvern, invocînd faptul că „demiterea Guvernului Streleţ nu a fost un act întemeiat, iar întreaga responsabilitate pentru actuala criză politică o poartă PDM”.

Guvernul AIE III condus de premierul Valeriu Streleț a fost demis la 29 octombrie cu votul deputaților PD, PCRM și PSRM. Ulterior, PD a anunțat că va iniția negocieri pentru crearea unei noi coaliții de guvernare. 

Sursa: Moldpres.md

Puteţi urmări ştirile Timpul.md şi pe Facebook!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.