PLDM va continua discuțiile pentru crearea majorității

Vicepreședintele PLDM Iurie Țap a menționat după ședința extinsă a Biroului Permanent Central al formațiunii că liberal-democrații insistă pentru formarea unei majorități care să se axeze pe implementarea reformelor.
Ședința Consiliului Național al PLDM nu a mai avut loc din cauza absenței mai multor membri, inclusiv a trei deputați. Vicepreședintele PLDM Iurie Țap a menționat că liberal-democrații vor continua discuțiile pentru formarea unei majorități însă nu renunță la condițiile enunțate anterior.
”Suntem pentru a continua discuțiile privind crearea unei majorități parlamentare bazate pe reforme sistemice, profunde și durabile care ar putea schimba starea de lucruri în Republica Moldova. Discuțiile vor continua în baza deciziei Consiliului Politic Național din 13 decembrie 2013 ”, a declarat Iurie Țap.
Iurie Țap a evitat să spună tranșant dacă PLDM va insista în continuare pe dreptul de a propune candidatul la funcția de prim-ministru, drept pe care și-l revendică și Partidul Democrat, acesta fiind principalul motiv de dispută dintre formațiunile declarate proeuropene în vederea creării unei majorități.
După ședința eșuată de luni a Parlamentului de a alege un nou guvern, preşedintele Nicolae Timofti le-a acordat deputaţilor un termen de o săptămână pentru crearea majorităţii parlamentare. Totodată, şeful statului le-a solicitat partidelor să ţină cont de opţiunea majoritar proeuropeană a cetăţenilor Republicii Moldova, iar potenţialii candidaţi la funcţia de prim-ministru să întrunească criteriile de integritate şi asupra lor să nu planeze suspiciuni de corupţie.
Liderul PD, Marian Lupu, a declarat anterior că cel târziu luni, 11 ianuarie, ar putea anunța crearea unei noi majorități parlamentare și numele unui eventual candidat la funcția de Prim-ministru.
Dacă până la 29 ianuarie nu este ales Guvernul, șeful statului este obligat să dizolve Parlamentul și să anunțe alegeri anticipate.
sursa: radiochisinau.md