Actualitate

Poliția anchetează plângerea lui Vladimir Soloviov că ar fi fost urmărit; Deocamdată acuzațiile nu sunt confirmate

Potrivit poliției, Soloviov a apelat oamenii legii la 4 aprilie spunând că este urmărit de un automobil. Când poliția a ajuns la fața locului, Soloviov era deja împreună cu avocatul său. El a afirmat că în perioada 3 și 4 aprilie a fost urmărit pe străzile din municipiul Chișinău , iar persoanele care îl urmăresc se deplasează cu un automobil de model Kia Sorento. Una din aceste persoane a fost stopată, dar bărbatul a declarat că nu-l cunoaște pe Soloviov și nu urmărește pe nimeni, iar pe strada Ierusalim 7 se întâlni cu soția și a servit o cafea.

„Solicitantul Soloviev a declarat că la fața locului se mai aflau și alte persoane care s-au deplasat cu automobilul de model Kia Sorento pe bulevardul Grigore Vieru el încercând să stopeze automobilul a fost lovit cu partea din spate a automobilului șoferul creând accidentul intenționat din motiv că dorea să se ascundă de la fața locului. Toate persoanele au fost invitate la sectorul de poliție unde au depus declarații pe marginea cazului dat, ulterior la fața locului pe strada Ierusalim a fost invitată și serviciul documentare a accidentelor rutiere al DP mun. Chişinău care a fixat declarațiile cetățeanului Soloviov și a efectuat cercetarea la fața locului înregistrând material care la moment este în examinare”, potrivit procesului verbal.

Mărturii în favoarea lui Soloviov a depus și jurnalista Natalia Morari care a susținut că a văzut că acesta ar fi fost urmărit.

Poliția a stabilit că automobilul de care vorbea Soloviov nu aparține vreunui angajat al structurilor de stat. Persoana respectivă a negat că l-ar fi urmărit pe Soloviov și cu atât mai mult, a negat că ar fi avut loc accidentul de care a vorbit acesta. ”Ultimul comunicând că nu îl cunoaște pe cetățeanul Soloviov și nu urmărește pe nimeni iar în accidentul declarat de petiționar nu a fost implicat şi este o invenție a ultimului. La 10.04.2017 materialul a fost transmis in gestiunea SUP IP Rîşcani al DP Mun. Chişinău”, se mai arată în procesul verbal.
 
Sursa: moldova24.info

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *