Actualitate

Politician de 30 de ani, Oazu Nantoi (PAS) primește lunar o pensie de peste 25 de mii de lei (1300$)

Unii pensionari din actualul Legislativ primesc pensii ce variază între 7 mii și 25 de mii de lei, lunar. Aceștia spun că au muncit toată viața și că își merită câștigurile obținute la pensionare.

Una din cele mai mari pensii din actualul Parlament o primește deputatul PAS, Oazu Nantoi. Astfel, lunar, pe lângă salariul și indemnizația de ales al poporului, acesta e plătit regește de statul R. Moldova cu – 25 746 de lei drept pensie. Într-un an, ar fi aproximativ 308 952 de lei, sumă indicată în declarația de avere.

Pentru anul trecut, Nantoi a mai indicat, în declarația de venit, Salariu Parlament – 213 457 de lei, Indemnizație Parlament – 92 514 de lei, Pensie – 308 952 de lei, adică un total de 614 921 lei, sau aproximativ 30 000 euro.

Oazu Nantoi „face” politică de 30 de ani. Și-a început cariera în calitate de vicepreşedinte al Sfatului Frontului Popular din Moldova, mișcare politică apărută pe fundalul destrămării URSS. În 1990 devine unul dintre cei trei co-președinți ai Partidului Social Democrat din Moldova.

În 2007 intră în echipa Partidului Democrat din Moldova (PDM), condusă pe atunci de Dumitru Diacov, iar în 2008 devine vicepreședintele formațiunii. În perioada 2007-2009 a fost consilier municipal din partea PDM, iar din 2009 până în 2010 – deputat.

În perioadă de „glorie” a PLDM, Nantoi sărea din parașută cu mesajul „Filat hotarit” (foto).

În 2015 îl regăsim pe Nantoi deja în echipa Partidului Popular European din Moldova (PPEM), formațiune creată de Iurie Leancă după ce a părăsit rândurile Partidului Liberal Democrat din Moldova. În același an a fost candidatul formațiunii la funcția de primar general al municipiului Chișinău, clasându-se pe locul trei în primul tur de scrutin. Ajunge în schimb șeful fracțiunii PPEM în Consiliul Municipal Chișinău, funcție pe care o deține până în 2018.

Tot în 2015 participă și la fondarea Platformei Civice Demnitate și Adevăr, fiind membru constituant. Platforma devine ulterior partid politic.

La alegerile parlamentare din 24 februarie 2019 este ales deputat pe circumscripția națională din partea Blocului electoral ACUM, din care fac parte formațiunile politice Partidului Acțiune și Solidaritate și Platforma Demnitate și Adevăr. Oazu Nantoi a candidat și pe Circumscripția uninominală nr. 12 – Sîngerei, unde a pierdut în fața candidatului democraților.

Este reales deputat pe lista Partidului Acțiune și Solidaritate la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021.

Oazu Nantoi figurează într-o investigație RISE Moldova despre preluarea, în condiții suspecte, a unor active importante ale întreprinderii de stat Aroma, de către firma cu investitori ciprioți – Euro-Alco SRL. În acea tranzacție, ciprioții au fost reprezentați de Nantoi.

Traiectoria lui Oazu Nantoi în 30 de muncă politică remunerată gras de statul R. Moldova: Frontul Popular (Roșca) – Partidul Social Democrat – PDM (Diacov) – PLDM (Filat) – PPEM (Leancă) – Platforma Civică Demnitate și Adevăr (Năstase) – PAS (Maia Sandu).

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


comentarii

  1. Debilii de la timpul au pus țintă pe cei ce au făcut? fac? și vor face ceva pentru acest popor. Oazu și-a muncit pensia dar nu a furato/ Mai lăsați îndemnul vostru proletar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *