Cultură

Post-scriptum la un festival de post

Cu admirabilele „Variatiuni enigmatice” de Eric-Emmanuel Schmitt, interpretate de Alexandru Repan si Mircea Diaconu, regizate de Claudiu Goga la Teatrul „Nottara” (Bucuresti), lua sfarsit Festivalul National de Teatru din R. Moldova, anuntat ca eveniment cultural ce pune in evidenta „cele mai importante realizari teatrale”.

De facto, trecerea in revista sau „monitorizarea activitatii teatrale din ultimii ani”, presupusa tentativa de „a uni oamenii de creatie si de a vorbi despre tendintele actuale in lumea teatrului, pentru a elabora o strategie exacta de dezvoltare”, precum declara ministrul Boris Focsa, s-au incheiat, emblematic, cu „Cenusareasa” de E. Svartz, montata de I. Harmelin (Teatrul de pe strada Trandafirilor). S-au inregistrat performante (la „Licurici”, completandu-se si respectand canoanele genului, lucrarile regizorilor invitati, Tomita Hogea de la Iasi si S. Jelezkin din Rusia; cele realizate minimalist de Mihai Fusu), merituoase partitii actoricesti. Un extraordinar workshop sustinut de Saulius Varnas, regizor din Lituania.

Dezbateri de un inalt nivel intelectual. Mereu insa iesea in proscenium lingurita de dohot: workshopul a fost eclipsat de spectacolul din Sala mare a TNME, celebrul regizor si-a impartasit experienta cu o mana de insi, cronicari sau studenti in teatrologie. Arta, in speta cea scenica, nu e in stare a depasi conditia de umila cenusareasa, nu crede in minuni si in zane. Expertii invitati – Saulius Varnas, Nina Mazur, critic de teatru din Ucraina, stabilita in Germania, membru al Asociatiei Internationale a Criticilor de Teatru, Mircea Ghitulescu, critic si istoric, Cristina Modreanu, jurnalist cultural, Directorul Artistic si unic selectioner al Festivalului National de Teatru de la Bucuresti, au constatat, cu multa competenta si tact (exprimandu-se eufemistic, menajand sensibilitatile maladive), ceea ce sare in ochi si fara festivitaturi costisitoare: deprofesionalizarea si ramolirea principalelor institutii de spectacol, feude ale directorilor obedienti, lunecarea in frivol si derizoriu, retoricele false, lipsa de inventivitate si curaj artistic.

„Am legaturi mai vechi cu teatrul din R. Moldova, l-am cunoscut la diverse festivaluri si congrese internationale. Astept sa vad fata teatrala a R. Moldova de acum”, afirma in deschidere Nina Mazur. Catre ultimul gong, s-a conturat o imagine virusata, falsa a procesului teatral curent: se stie, orice creatie are autori, destinatari si mesaj. Unul din experti, invitati pentru a lua pulsul teatralitatii noastre, Mircea Ghitulescu, reputat critic si scriitor, lansa, generos, apelul de a accentua aspectele pozitive: in calitate de reprezentanti ai societatii civile, incercam a face, la rece, bilantul manifestarii. De ce nu are generic, linie conducatoare; nu sunt date publicitatii criteriile de selectie, principiile conform carora s-a procedat? Reprezinta dramaturgia nationala (din dramaturgii locali e doar Gh. Calamanciuc, cu „Tarfa de marti”, teatrul de la Balti)? Regia in voga? Din program au lipsit – sper ca nu din reaua-vointa a cuiva – valorosi regizori: Sandu Vasilache, Vitalie Drucec, Petru Vutcarau.

Apoi, destinatarul: cele mai multe spectacole s-au jucat cu sala goala (inclusiv deschiderea anuntata s-a tergiversat, inadmisibil, pana la, dupa Caragiale, 17 trecute fix) sau cu elevii galagiosi adusi cu hurta; caietul program, pestrit si bombastic (cat face traducerea titlului traditional, prezentat de Teatrul bulgarilor basarabeni de la Taraclia, „Indivizibilele”, fiind vorba, ca atare, de doua suflete de nedespartit), plin de greseli, si nu doar stilistice, nu continea elementarul – durata spectacolelor. Trofeele prezentate la conferinta de presa s-au facut nevazute, in scena fiind aduse, cu prisosinta, niste produse indoielnice, procurate ad-hoc.

Nimeni nu si-a batut capul de crearea unor spatii conviviale (gen Clubul festivalului), unde participanti si oaspeti ar fi stabilit relatii si parteneriate de viitor. Reprezentatiile se suprapuneau, si chiar renuntand la pranz in favoarea vizionarilor, expertii nu reuseau la spectacolul urmator – o grava intarziere la spectacolul „Gintei Latine”; Titus Jucov, la „Licurici”, a retinut cu o ora publicul (copii de gradinita sau din clasele primare); comisia de experti a ratat inceputul spectacolului „Bash” (regie: Mihai Fusu, interpret Ghenadie Galca). Au fost „descoperite noi talente, piese de valoare”, precum pretinde in cuvantul introductiv ministrul Boris Focsa?

Ma tem ca nu. Si atunci, merita sa se iroseasca banii publici, pe timp de post si de criza (se vehiculeaza suma de 200.000 lei, indeajuns nu doar pentru o montare… competitiva)? Avea rost sa intrebam, ca in basm: „Oglinjoara, oglinjoara, zi ca eu sunt cel mai bun regizor din tara”? Oricat ne-am dori, o miscare teatrala nu poate fi decretata, dar poate fi incurajata, stimulata efectiv prin politici culturale incitative, prin solidarizarea oamenilor de creatie, prin conjugarea eforturilor in numele unui ideal. Teatrul, prin vocatie si prin limbajul sau metaforic, cheama societatea la dialog. Importanta este calitatea. Daca valoare nu e, nimic nu e…

Larisa Turea,
membra a Asociatiei Internationale a Criticilor de Teatru (AICT-IATC), sectia nationala Moldova

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *