Revista trecuse de cenzură şi era trimisă la tipar, când redactorul-şef a fost chemat de urgenţă la Petric, secretarul CC pentru ideologie. Un „binevoitor” îl făcuse atent pe marele ştab că haiducul, reînviat în carte, pune iarăşi în pericol soarta imperiului: „Şpalturile erau deschise anume la paginile… subliniate cu cerneală roşie. De-a lungul rândurilor umbla degetul arătător al lui Petric. Secretarul comitetului central încerca să citească în glas cele scrise acolo, dar, nedeprins cu vorba românească, se împiedica mereu, silabele rostite de el nu vroiau să se închege în cuvinte şi atunci comenta nervos pe ruseşte: „Imposibil, aşa ceva nu se poate. Aceştia-s soldaţi ruşi, feciori devotaţi ai Rusiei mari…”. Am înţeles într-o clipă încotro bate şi am căutat să-l lămuresc, amintindu-i, tot în ruseşte, bineînţeles, că e vorba de regimul ţarist şi de armata ţaristă. Nu mă auzea. Cuvintele mele treceau pe alături de el. O ţinea una şi bună, ridicând tonul şi devenind şi mai nervos: „Aici e o atitudine antirusească vădită. Ostaşii ruşi sunt descrişi ca nişte duşmani ai moldovenilor! Dar armata rusă eliberatoare”. Eu din nou: „Nu e vorba de…”.
Aici mă văd nevoit să deschid o paranteză. Sunt şi eu fost nomenclaturist, cu partea mea de păcat şi de adevăr. Nu o dată, am fost şi eu chemat la CC, inclusiv la Petric, aşa că scena mi se pare absolut credibilă, autorul refăcând întru totul atmosfera…
(Fragment din eseul lui Eugen Lungu Pe timpul lui Arhip Cibotaru, publicat în revista Semn)
Eugen Lungu
