Actualitate

Presa britanică: Rușii ar pregăti un desant în regiunea transnistreană

Publicația britanică The Times spune că Vladimir Putin s-ar fi decis să atace Republica Moldova pentru a deschide un nou front pentru a cuceri Odesa.

Rusia va încerca să deschidă un nou front împotriva Ucrainei dinspre Republica Moldova, potrivit unor surse militare ucrainene.

Una dintre ele a declarat că există o “serie de indicatori” care indică un atac în viitorul apropiat asupra fostului stat sovietic, care are doar 3.250 de soldați în armată. O preluare reușită a controlului ar duce la deplasarea trupelor rusești dinspre vest spre portul Odesa de la Marea Neagră, în Ucraina.

“Credem că Kremlinul a luat deja decizia de a ataca Moldova. Soarta Moldovei este foarte crucială. Dacă rușii încep să preia controlul, noi vom fi, din punct de vedere militar, o țintă mai ușoară, iar amenințarea pentru Ucraina va fi existențială”, a declarat newsweek.ro.

Serviciile speciale ruse iau în considerare posibilitatea de a stârni tulburări și revolte în țară. Acum în țară există nemulțumiri în rândul oamenilor din cauza creșterii prețurilor.

Informațiile ucrainene au remarcat o anumită activitate pe aerodromul din Tiraspol, capitala de facto a nerecunoscutei Transnistrie.

Pentru a furniza muniție și întări unitățile, rușii trebuie să creeze un „coridor” terestru din Hersonul capturat prin regiunile Nikolaev și Odesa, fiind atacați de forțele ucrainene.

Ei pot încerca să desfășoare o operațiune militară mai aproape de Ziua Victoriei, pe 9 mai. În această zi, președintele Vladimir Putin ar putea anunța recunoașterea de către Rusia a independenței Transnistriei.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


comentarii

  1. Marea greseala a lui Putin a fost sa creada ca intrand in Ucraina, va fi intampinat cu flori si oamenii vor striga: “Au venit eliberatorii!” Asta se intampla in Moldova! Mergeti prin sate si veti afla parerea prostimii: ucraineni se omoara intre ei si americanii vor Ucraina, ca sa ajunga la Marea Neagra. Rusii doar se apara, saracutii, restul sunt toate minciuni ale fascistilor. Deci sa nu ne ingrijoram de invazia posibila a Moldovei, ar face o gramada de oameni fericiti. Igor Dodon si multi altii deja viseaza cu ochii deschisi…

  2. Pai daca vor sa foloseasca trupele transnistrene la asediul Odesei de ce ar mai intra in Transnistria ( sa dea iama pdin baufura si ola femei ? Ucrainienii ii vor bombarda oriunde s-ar gasi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *