Prințul Charles continuă să susțină Transilvania turistică

Localnicii au fost ajutaţi să restaureze Conacul Apafi, unde găzduiesc turişti veniţi "ca la bunici", să deschidă ateliere şi să producă suc de mere ecologic.
Fundaţia Mihai Eminescu Trust (MET), patronată de Prinţul Charles, a fost înfiinţată în România în anul 2000, cu scopul de a conserva şi pune în valoare peisajul cultural şi natural din localităţile cu biserici fortificate din Transilvania, obiectiv pentru atingerea căruia a implementat peste 1.100 de proiecte în 49 de sate şi 6 oraşe, cu o valoare totală de 4,92 milioane de euro.
Preşedintele fundaţiei, Jessica Douglas-Home, explică, într-o broşură editată în anul 2000, de ce a fost aleasă această zonă: "În luna iulie 1993, împreună cu doi prieteni, am pornit din Bucureşti spre o zonă situată la nord de Braşov, total nepregătiţi pentru ceea ce urma să descoperim în Transilvania. Am găsit cetăţi fortificate cu picturi murale, străduţe pavate cu piatră de râu, case cu inscripţii şi stucaturi, pajişti, păduri şi văi cu flori sălbatice, specii rare de flori şi fluturi. Cirezi de vaci şi bivoli îşi îndreptau paşii spre păşune în zori, pentru ca în amurg să se întoarcă negreşit în ogradă la muls. Am fost fermecaţi. Descoperisem o imagine a Europei rurale a cărei bogăţie şi frumuseţe se păstrau neatinse".
Şi pentru că aceste valori şi frumuseţi naturale dăinuiseră, fundaţia şi-a făcut din păstrarea şi valorificarea lor o adevărată misiune, iar comunităţile rurale au fost implicate nu numai în derularea proiectelor, dar mai ales în alegerea lor.
Mediafax