Actualitate

Rușii se chinuie de două luni să ocupe un mic oraș, iar Putin se crede creatorul unei noi ordini mondiale

Au trecut aproape două luni de când armata lui Putin a început asaltul asupra orașului Severodonețk. În pofida puterii lor de foc copleșitoare, rușii nu pot disloca încă rezistența ucraineană și nici nu pot tăia liniile de aprovizionare, care asigură apărătorilor rămași în oraș un flux de arme și muniții. În schimb, liderul de la Kremlin, comandantul suprem al trupelor rusești, susține că țara sa construiește, chiar acum, noua ordine mondială.

Într-o campanie definită de către experții militari occidentali drept lipsită de agilitate și imaginație, rușii recurg pe frontul ucrainean la o singură tactică principală: tirurile masive de rachete și artilerie asupra tuturor pozițiilor ucrainene, indiferent de distrugerile colaterale.

Scopul contingentelor aruncate în luptă de Moscova este acela de a nu lăsa nimic în picioare, care să poată fi apărat. Utilizarea trupelor la sol pentru cucerirea zonelor urbane și menținerea controlului asupra acestora s-a dovedit până acum pentru ruși un eșec, în condițiile în care s-au izbit de o rezistență ucraineană neașteptat de puternică.

„Rușii aruncă în luptă tot ce au, toate munițiile pe care le au. Nu contează pentru ei dacă este vorba de pozițiile noastre sau de zone civile; șterg totul de pe fața pământului, apoi folosesc artileria, după care încep să avanseze încetul cu încetul!”, descria un soldat ucrainean situația din prima linie a frontului, într-o înregistrare video.

În mijlocul luptelor urbane intense, aproximativ 500 de civili, inclusiv zeci de copii, s-au adăpostit în uzina chimică „Azot”, din Severodonețk. Spre deosebire de uzina „Azovstal”, din Mariupol, aceasta oferă puțină protecție sub pământ. Oficialii ucraineni spun că oamenii de acolo, care anterior au refuzat să plece, au provizii de alimente, dar nu mai pot fi evacuați din uzină din cauza luptelor intense.

Dar, ca și în cazul „Azovstal”, uzina „Azot” și împrejurimile sale imediate au devenit punctul central al rezistenței ucrainene, frustrându-i pe comandanții ruși.

Moscova, blocată surprinzător

În ciuda pierderilor grele suferite, apărarea înverșunată a ucrainenilor din Severodonețk i-a forțat pe ruși să își concentreze puterea de foc pe o zonă relativ mică și a frânat eforturile lor de a cuceri cele 10 procente din regiunea Luhansk, pe care încă nu le controlează.

Președintele Vladimir Putin a declarat ocuparea regiunilor Luhansk și Donețk, din estul Ucrainei, drept unul dintre obiectivele „operațiunii militare speciale” a Moscovei. Deocamdată, această operațiune este în mare parte blocată, iar o zonă însemnată din Donețk rămâne în afara razei de acțiune a rușilor.

Forțele rusești obțin câștiguri modeste. Ministerul rus al Apărării a anunțat că localitatea Metelkino, aflată la sud-est de Severodonețk, a fost cucerită. Obiectivul rușilor de a încercui trupele ucrainene care apără orașele gemene Lisichansk și Severodonețk pare însă încă departe.

Potrivit think tank-ului „Institute for the Study of War” (ISW) din Washington, „trupele rusești se confruntă probabil cu pierderi tot mai mari și cu degradarea trupelor și a echipamentelor, ceea ce va complica încercările de a reînnoi operațiunile ofensive în alte locații critice, pe măsură ce continuă bătălia lentă pentru Severodonețk”.

Așa cum apărarea Mariupolului a atras peste 12 grupuri tactice de batalioane rusești, la fel și înfrângerea rezistenței în Severodonețk se dovedește a fi o luptă epuizantă. Deși ISW anticipează că, foarte probabil, rușii vor cuceri Severodonețk în următoarele săptămâni, acest lucru se va întâmpla „cu prețul concentrării celei mai mari părți a forței lor disponibile în această zonă mică”.

Putin se umflă în pene

În pofida ofensivei sale poticnite în Donbas, Putin crede că Rusia construiește, chiar acum, noua ordine mondială. Lumea nu va mai fi așa cum era înainte de „operațiunea specială”, a declarat liderul de la Kremlin, în discursul rostit în cadrul sesiunii plenare a Forumului Economic Internațional de la Sankt Petersburg.

Putin i-a acuzat pe liderii occidentali că se agață „de umbrele trecutului”, în timp ce el creează o nouă ordine mondială, prin invazia sa în Ucraina. „Este eronat să crezi că poți sta și aștepta trecerea timpului schimbărilor turbulente, până când totul va redeveni ceea ce era. Nu va fi așa!”, a spus el. Potrivit lui Putin, schimbările sunt fundamentale, „cruciale și inexorabile”.

Țările occidentale „cred că dominația Occidentului în politica și economia globală este o valoare constantă și eternă. Nimic nu durează pentru totdeauna”, a precizat Putin, care a atacat apoi Uniunea Europeană, spunând că liderii acesteia „dansează pe melodia altcuiva”.

„UE și-a pierdut în cele din urmă suveranitatea politică. Elitele sale birocratice dansează pe melodia altcuiva, acceptând tot ce li se spune de sus, în timp ce provoacă daune propriei populații și propriei economii”, a adăugat el.

„Un astfel de divorț de realitate, de cerințele societății, va duce în mod inevitabil la un val de populism și la creșterea mișcărilor radicale, la schimbări sociale și economice grave, la degradare și, în viitorul apropiat, la o schimbare a elitelor”, a mai spus Putin.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *