Actualitate

Salariile din Educaţie vor fi în curând majorate

Proiectul conţine şi prevederi în sensul revendicărilor cerute de cadrele didactice în ultimii doi ani, a precizat pentru Deschide.MD consilierul principal de stat al premierului, Stela Nistor.

Spre a pune capăt grevei cadrelor didactice, acum două luni, în aprilie, la una dintre şedinţele comune cu sindicaliştii din educaţie şi ştiinţă, reprezentanţii Guvernului au promis majorări salariale în învăţământ cu începere din iulie. Majorarea salariului pentru cadrele didactice se regăsește în Proiectul reformei sistemului de salarizare în sectorul bugetar, elaborat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale şi care va fi inclus pe ordinea de zi a viitoarei ședințe a Executivului.

Potrivit noului proiect, sistemul de salarizare în sectorul bugetar va fi modificat. „Schimbările vor duce în mod inevitabil la creșterea, menținerea sau reducerea salariului de funcție pentru anumite posturi, conform sistemului de gradare elaborat. În cazul angajaților deja încadrați în sistem, al căror salariu total va fi mai mic decât cel obținut în baza noilor condiții de salarizare, se va aplica principiul protecției personale, prin care li se va asigura venitul deținut anterior, prin achitarea diferenței la salariu”, se arată în descrierea documentului.

În ceea ce privește cadrele didactice și personalul metodic din instituțiile și organizațiile de învățământul general, structura propusă a salariului de funcție total va crește cu 70-80%, în trepte de salarizare, cu o anumită periodicitate, în baza rezultatelor evaluării performanțelor. Ponderea maximă a sporului pentru performanță va constitui 20-30%. Va exista şi posibilitatea unor plăți specifice, ce țin doar de sarcinile postului (unice/distincte) și nu reflectă plățile de compensare a muncii (cumulare, interimat etc.).

La începutul lunii aprilie a.c., după mai multe proteste fără de rezultat, desfăşurate la Guvern, profesorii au anunţat că vor intra în grevă generală până nu li se vor majora salariile. Ca urmare, la una dintre şedinţele comune cu reprezentanţii Sindicatului din Educaţie şi Ştiinţă, trimişii Guvernului au promis majorări în iulie, „când va fi rectificat bugetul de stat”.

Deschide.md

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *