Economie

Se strânge cureaua la „Finanțe”. Se propune anularea reducerii de 15% a impozitului pe bunurile imobiliare în 2021

În proiectul privind măsurile de politică fiscală și vamală pentru anul 2021, se menționează că anularea acestei reduceri va fortifica autonomia financiară a autorităților publice locale.

„Evidențiem că un studiu elaborat de către Banca Mondială, din 25 septembrie 2017, include recomandarea de anulare a scutirii respective, aceasta fiind considerată o scutire bazată pe criterii subiective, legată de un anumit grup de contribuabili”, se precizează în proiect.

Potrivit calculelor, impactul net bugetar al măsurii propuse va constitui 35 de milioane de lei.

De asemenea, începând cu anul viitor, ar putea fi majorată scutirea personală acordată persoanei fizice și scutiriea suplimentară majoră cu 5% – de la 24 000 de lei până la 25 200 de lei și, respectiv, de la 18 000 de lei până la 18 900 de lei.

Totodată, se propune majorarea scutirii pentru persoanele întreținute cu 50% – de la 3 000 de lei până la 4 500 de lei. Ambele majorări sunt motivate prin atenuarea impactului inflației asupra veniturilor cetățenilor, precum și susținerea familiilor cu copii.

Proiectul de măsuri de politică fiscală și vamală pentru anul 2021 poate fi consultat aici.

https://bani.md/ 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *