50% din moldoveni ar vota pentru UNIREA cu România în cadrul unui referendum. Sondaj IMAS

publicat în Actualitate pe 1 Iulie 2021, 00:05

Salarii mai mari, accesul la un sistem de sănătatea calitativ, educație mai bună și justiție echidistantă. Acestea sunt doar câteva din avantajele pe care le deduc moldovenii dintr-o eventuală unire cu România. Datele au fost prezentate într-un nou sondaj publicat astăzi, „Percepțiile privind viitorul Moldovei: între status quo, riscuri geopoliticie, politici europene și unire”.




La întrebarea „În varianta în care aţi avea siguranţa că salariile și pensiile din Republica Moldova vor deveni la fel precum cele din România, dvs. aţi vota sau nu pentru unire?” Răspunsurile au fost: 50% - da, 43%-nu, 7% - nu știu , nu răspund.

Sondajul a fost realizat în perioada 12 -27 aprilie de către compania IMAS pe un eșantion de 1103 respondenţi în 12 unităţi administrativ-teritoriale, cu o rată de eroare de ±3.0%.

Potrivit statisticii, despre salarii și pensii mai mari, 24% au menționat în primul rând, 15% în al doilea rând și alți 10% în al treilea rând.

Privitor la dreptul de a munci în țările UE, 18% au răspuns în primul rând, 13% în al doilea și 9% în al treilea.

Despre Servicii medicale de calitate, 7% au considerat în primul rând, 12% în al doilea și 10% în al treilea rând după avantaje.

9% dintre respondenți au clasat în primul rând accesul la un sistem educaţional mai bun, 7% în al doilea rând și 6% în al treilea rând.

În diagrama de mai jos puteți observa felul în care intervievații au clasificat și celelalte avantaje.