Actualitate

Sondaj în Rusia: Statele Unite și Ucraina, potenţiali agresori

Mai mult de jumătate dintre locuitorii Rusiei – 53% – nu consideră că ar exista un real pericol militar pentru stat, totuşi, 38% dintre cei intervievaţi sunt de părere contrarie. 63% din cei care apreciază ca posibil un atac împotriva Rusiei susţin că SUA ar fi un potenţial agresor, în vreme ce 31% au indicat Ucraina.

După cum transmite Regnum citat de Rador, pe lista posibililor agresori se află NATO (7%), China (5%), Marea Britanie şi Statul Islamic (organizaţie interzisă în Federaţia Rusă) – câte 4%, precum şi Siria şi Germania (câte 3%).
Respondenţii consideră ca posibili aliaţi China (41%), Republica Belarus (25%) şi Kazahstanul (18%). Totodatã, 10% dintre respondenţi au răspuns că în cazul unui atac militar, nimeni nu va acorda Rusiei ajutor. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *