Refuz înregimentarea, fie şi din simpla plăcere de a păşi altfel… Iată ce-mi trece prin minte (nu un glonte, fiţi pe pace!). Faptul că suntem diferiţi şi imprevizibili, ne dă o şansă în plus de supravieţuire. Dacă am mărşălui spre viitor TOŢI ÎNTR-UN PAS, de la rezonanţa creată, Pământul ar zbura de pe orbită. La două ore după asta, Dumitru Crudu îmi propune o rubrică. Ideea e ca şi cum coaptă: am să fac o rubrică ce şi-ar propune (labişian, îmi vine să zic!) o luptă cu inerţia gândirii şi a percepţiei, cu prejudecăţile noastre, dar şi cu ideile preconcepute (ca formă de încremenire a minţii).
Azi, ca pentru început, n-am să fiu chiar atât de rău şi am să ciufulesc, drăgăstos, frunţile luminate ale gândirii… copilăreşti. Am să mă opresc asupra unei prejudecăţi, spusă poate din lene, din ignoranţă, din orgoliul unui ultrapatriotism local, dar poate, mai curând, din comoditate: Poezia pentru copii (iar prin extensie – toată literatura pentru cei mici) a basarabenilor este (ar fi, adică!) net (sic!) superioară poeziei pentru copii, scrisă de poeţii din Ţară.
Îmi place literatura pentru copii scrisă la noi: Romanciuc, Suceveanu, Vieru şi poate încă vreo două nume, nu foarte multe însă. Dar ca să afirm că suntem net superiori celor din dreapta Prutului ar însemna să nu fi citit splendidele texte argheziene (poemele din Prisaca şi din alte cicluri, sau, pe de altă parte, prozele din Cartea cu jucării), deopotrivă ingenioase, inteligente şi ludice. Asta ar însemna să nu fi citit capodopera prozei poetice ritmate Unde fugim de-acasă, a lui Marin Sorescu. Asta înseamnă să nu fi auzit de cele trei grupaje de Întâmplări… (de pe strada noastră, din grădina noastră…) ale Anei Blandiana. Ar însemna să nu fi răsfoit duplexul poetic Carte de citire, carte de iubire de Nichita Stănescu şi Gheorghe Tomozei. Dar peripeţiile lui Apolodor, personajul lui Gellu Naum! Dar textele lui Coşbuc, Topârceanu sau Ionel Teodoreanu…
Replica „tradiţională” e că scriitorii sus-numiţi nu au fost „specializaţi” în scrisul pentru copii. Dar dacă privim atent, vom vedea că poeţii şi prozatorii basarabeni cu adevărat buni… sunt şi ei scriitori „universali”. Eu zic să considerăm că micul mit fals e divulgat.
Concluzia, simplă şi cuminte: formula trebuie nuanţată. Normal e să spunem că avem o literatură pentru copii [destul de] bună. Mai mult: în exemplarele ei cele mai reuşite, această poezie şi proză este comparabilă cu cele mai bune texte româneşti de acest gen, scrise de autori din Ţară.
Mircea V. Ciobanu
