Un acord de cooperare între ministerele Justiției din Moldova și Lituania a fost semnat la Riga

„Cel mai important este ca oamenii din Moldova să simtă schimbările pozitive și efectele reformelor”, a declarat șeful diplomației lituaniene.
La rândul său, ministrul Alexandru Tănase a spus că țara noastră a pregătit planul pe termen scurt al implementării reformei justiției și a prezentat principalele priorități în acest sens. Este vorba de promovarea statului de drept prin intermediul consultării cu societatea civilă, implementarea reformei resurselor umane, sporirea responsabilității și a independenței judecătorilor.
Ulterior, în cadrul întrevederi la Ministerul Justiției de la Riga, Alexandru Tănase a semnat un acord de cooperare cu instituția de profil lituaniană.
Planul include o serie de acțiuni exacte ce vizează câteva domenii prioritare: suport metodologic pentru transpunerea actelor Uniunii Europene în sectorul justiției, în conformitate cu Acordul de asociere; schimb de experiență în domeniul de activitate al agentului guvernamental, bune practici pentru administrarea și consolidarea capacităților sistemului penitenciar, de probațiune și al expertizelor judiciare. De asemenea, se intenționează intensificarea cooperării juridice și schimbul de informații privind cetățenii, organizațiile și în cazul extrădărilor.
Timpul.md