Actualitate

Unele fragmente din Manuscrisele de la Marea Moartă, expuse la Muzeul Bibliei din Washington, sunt FALSURI

Muzeul Bibliei, care s-a deschis în Washington anul trecut, se află sub investigaţie după ce a expus textele în ciuda originilor neclare ale acestora. Muzeul a trimis 5 din aceste fragmente în Germania pentru investigaţii care au inclus şi analize asupra cernelii şi studii cu raze X, scrie Live Science.

Muzeul a anunţat pe 22 octombrie că aceste 5 fragmente „arată caracteristici care nu sunt în concordanţă cu originea antică”; cu alte cuvinte, nu sunt texte vechi de 2.000 de ani, ci creaţii mai recente. Fragmentele nu vor mai fi expuse, conform declaraţiilor celor de la muzeu.

Manuscrisele de la Marea Moartă reprezintă cele mai vechi fragmente care au supravieţuit din Vechiul Testament. Au fost găsite la mijlocul secolului XX în peşterile de la Qumran, iar în ultimele două decenii au apărut mai multe fragmente pe piaţa antichităţilor, ridicând suspiciuni ale originii şi autenticităţii acestora.

Mai multe dintre aceste fragmente au fost cumpărate de finanţatorii Muzeului Bibliei, familia Green, care deţine lanţul de magazine Hobby Lobby. Chiar de la deschiderea oficială a sa de anul trecut, cercetătorii au criticat muzeul că a publicat descrieri ale fragmentelor fără să investigheze corespunzător originea textelor. Unii au indicat şi posibilitatea ca acestea să fie contrafăcute, a notat atunci Live Science.

„Studiile mele de până acum, unde am folosit mai multe dovezi, au putut confirma că cel puţin 7 fragmente din colecţia muzeului de Manuscrise de la Marea Moartă sunt falsuri, dar concluziile statutului celorlalte fragmente este încă nedecis”, a precizat Kipp Davis, cercetător la Trinity Western University din Canada.

Davis a fost implicat în publicarea iniţială în 2016 a fragmentelor muzeului, dar a scris ulterior că este nesigur de autenticitatea unor texte din colecţie.

Cele 5 fragmente au fost înlocuite de alte 3 care „vor fi şi ele supuse analizelor şi cercetărilor ştiinţifice”, conform declaraţiilor muzeului. „Etichetele vor informa vizitatorii că există întrebări cu privire la autenticitatea acestor fragmente şi că este nevoie de studii pentru a confirma veridicitatea”, potrivit declaraţiilor.

Nu este prima controversă cu privire la colecţia muzeului. Anul trecut, Hobby Lobby a trebuit să plătească 3 milioane de dolari amendă pentru expunerea unui artefact contrafăcut şi, de asemenea, să predea mii de artefacte după ce au importat în mod ilegal tăbliţe cu inscripţii cuneiforme, matriţe de sigilii şi alte obiecte antice mesopotamiene din Irak.

Sursa: www.descopera.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *