Actualitate

Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România susține integrarea Republicii Moldova în UE

„Deschiderea unui birou al Consiliilor Raionale din Republica Moldova la Bruxelles este un eveniment istoric, iar faptul că UNCJR a pus la dispoziție spațiul necesar funcționării acestuia este o dovada clară că susținem integrarea Moldovei în Uniunea Europeană“, a declarat Marian Oprișan, președintele UNCJR.

Pe 13 noiembrie, la inaugurarea biroului de la Bruxelles au participat: preşedintele UCRM, Ghenadie Cazacu, reprezentanți din șase consilii raionale, oameni de afaceri din domeniile viticol, patiserie, silvicultură, apicultură etc. De asemenea, la eveniment au mai participat: ambasadorul Republicii Moldova în Belgia, ES Mihai Gribincea, ambasadorul României în Belgia, ES Ştefan Tinca, alți oficiali ai celor două state.

Demersurile UNCJR legate de colaborarea cu UCRM se circumscriu politicii Guvernului României de susținere a Republicii Moldova pe calea integrării europene. De altfel, la Adunarea Generală a UNCJR din aprilie 2013, a fost semnat un acord de parteneriat cu Uniunea Consiliilor Raionale din Republica Moldova, iar la Consiliul Director din luna octombrie președintele UNCJR, Marian Oprișan a propus găzduirea unui birou al UCRM în sediul UNCJR de la Bruxelles.

sursa: monitorulvn.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *