UPDATE. Bilanțul Caravanei Unirii. România ne așteaptă și rămâne doar noi să vrem asta

publicat în Actualitate pe 10 August 2017, 11:29

Asociația Obștească „Unirea - ODIP” anunță bilanțul Caravanei Unirii. Potrivit lor, politicienii care promovează unirea și cer votul oamenilor nu se duc în sate, în afara campaniei electorale. Oamenii sunt cei care fac UNIREA. 

Asociația Obștească „Onoare, Demnitate și Patrie” (Unirea - ODIP) a făcut totalurile Caravanei Unirii, campanie în cadrul căreia tinerii unioniști au mers din casă în casă pentru a informa populația Republicii Moldova despre avantajele și beneficiile unirii Republicii Moldova cu România. Timp de șase săptămâni, în jur de 100 de tineri au cutreierat peste 300 de localități promovând idealul românesc, transmite IPN.

Într-o conferință de presă la IPN, liderul asociației, Vlad Bilețchi, a comunicat că în urma Caravanei Unirii se poate concluziona că în fiecare localitate există unioniști, mai mulți sau mai puțini, iar obiectivul pe viitor este de a crește numărul lor.

„Încercăm să ștergem acele minciuni insuflate și educate în creierele oamenilor, precum că România ar fi un stat ostil. Eroii acestei caravane au cutreierat la pas fiecare sat din Republica Moldova pe timp de arșiță, de ploaie, ei au îndurat și au crescut mesajul național românesc neavând o oarecare ambiție politică, o oarecare ambiție personală de aș-și umple buzunarele cu bani sau de a deveni peste noapte salvatorii națiunii”, a adăugat Vlad Bilețchi.

Secretarul general al asociației, Lucia Vieru, spune că tinerii și-au propus să aducă în casele oamenilor o informație cât mai veridică despre România și Unirea cu România. Pe parcursul a șase săptămâni, tinerii au întâlnit diverse persoane care nu mai vor să creadă în nimic, dar și persoane care sunt gata să schimbe ceva ca să dispară granița de la Prut.

„Am observat că a dispărut scepticismul, oamenii nu mai privesc atât de dur idea unirii. Am întâlnit situații când se spunea că românii nu vor să ne unim și să nu fim în componența țării lor. Acest lucru este greșit, au fost cu noi și voluntari de peste Prut care spuneau că România ne așteaptă și rămâne doar noi să vrem asta”, a menționa Lucia Vieru.

Mirela Manic, membră a asociației Unirea - ODIP, spune că a fost o experiență extraordinară și a trecut prin diferite peripeții într-o echipă unită. Pentru ea cel mai neplăcut moment din Caravană a fost să vadă oameni în etate care trăiesc în sărăcie și au pensii mizerabile având copii plecați peste hotare. „Când vorbeam despre unire în ochii lor apăreau o flacără de speranță că vom avea un trai mai bun”, a spus tânăra.

Liderul de echipă, Radu Pâslari, spune că au fost primiți călduros în majoritatea localităților. Uneori s-au ciocnit și de agresivitatea persoanelor care împărtășesc alte viziuni decât cele ale unioniștilor. „De exemplu, în satul Bravicea, Călărași, opt persoane s-au năpustit asupra noastră pentru că purtam tricolorul. În schimb bine am fost întâmpinați în raioanele Ialoveni, Hâncești, Ungheni, Nisporeni, Strășeni și în mare parte și Cimișlia, raioane majoritar unioniste”, a spus Radu Pâslari.

Un alt lider de echipă, Gheorghe Ciutac, cutreierând peste 300 de localități a observat că în Moldova mai sunt iubitori de țară, de neam și de Patrie. Potrivit lui, indiferent de unde este amplasată localitatea, cultura română prosperă tot mai mult și mai mult.

Caravana Unirii este la cea de-a doua ediție și s-a desfășurat în perioada 1 iulie-10 august, în 13 raioane.

 

Timpul.md