Actualitate

Vești proaste pentru fumători. Urmează noi scumpiri la țigări, ar putea costa ca în UE

Totodată, responsabilii au constatat că în 2017 în Moldova a fost importată o cantitate foarte mare de ţigări fără filtru care sunt cu mult mai ieftine comparativ cu celelalte şi, respectiv, au o valoare fiscală mai mică.

„Până în 2024 ambele vor fi impozitate cu 90 de euro pentru o mie de bucăţi. Noi am mers pe aceea ca să revizuim felul în care sunt impozitate ţigările fără filtru. Nu le aducem în aceeaşi mărime ca şi ţigările cu filtru, dar le apropiem în paşi mai acceleraţi decât intenţionam în prima fază”, susţine Veronica Vragaleva, viceministra Finanţelor.

Experţii economici spun că scumpirea este benefică, în condiţiile în care aportul în haznaua statului de pe urma vânzărilor produselor de tutun este substanţial. Totodată, ar urma să fie combătută şi activitatea ilicită cu ţigări. Există însă şi riscuri.

„Majorarea va lovi peste buzunarele consumatorilor, dar şi va diminua din veniturile companiilor care produc ţigări”, a menţionat Roman Chircă, expert economic.

„Această politică este benefică atât pentru Republica Moldova, cât şi pentru UE, deoarece scoate tensiunile ce pot exista între statele continentului european. Aspectul ce ar trebui luat în considerare de autorităţi este evitarea contrabandei. Moldova în procesul de creştere a accizelor privind consumul de ţigări ar trebui să observe modul în care derulează lucrurile în statele învecinate pentru a controla contrabanda în ţară”, a precizat Viorel Gârbu, analist economic.

Şi dacă nefumătorii salută intenţia autorităţilor, cei care cumpără ţigări o critică, dar spun că nu preţul influenţează decizia de a abandona viciul.

Noua politică bugetar-fiscală mai prevede şi majorarea accizelor la produse petroliere, cele alcoolice şi bijuterii. Proiectul urmează a fi aprobat de Guvern după care va fi remis pentru dezbateri în Parlament.

trm.md 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *