Actualitate

VIDEO/ Acuzat de trădare de patrie și cu avere sechestrată, Petro Poroșenko a revenit în Ucraina

Înainte de a decola spre Kiev, capitala Ucrainei, Poroșenko a ținut să declare prompt pentru presa rusă că nu se teme de o eventuală reținere a acestuia de către organele de forță și nici nu va permite producerea acestei acțiuni.

În jurul orei 08:00, avionul în care se afla ex-Președintele ucrainean a decolat din Varșovia spre Kiev.

loading...

De cealaltă parte, zeci de susținători deja se aflau în fața aeroportului „Juliani” din Kiev și intonând imnul țării, aceștia așteptau cu nerăbdarea sosirea politicianului. Imediat după aterizarea politicianului pe aeroportul din Kiev, oamenii legii au încercat să-l rețină pe fostul Președinte însă au fost împiedicați de mai mulți deputați, dar și de susținătorii lui Poroșenko.

În același timp, aceasta a declarat pentru presă că angajații serviciului vamal ucrainean i-ar fi luat pașaportul pentru a nu-i permite intrarea pe teritoriul țării vecine. La scurt timp, actele au revenit către ex-șeful statului iar acesta s-a îndreptat către ieșirea din aeroport.

Amintim că, Poroșenko și-a anunțat planurile de a reveni în țară și a lupta în justiție contra acuzațiilor în timpul unei conferințe de presă pe care a organizat-o la Varșovia, pe 16 ianuarie.

La sfârșitul anului 2021, Petro Poroșenko a fost înștiințat prin poștă că a fost plasat sub anchetă oficială pentru înaltă trădare. Aflat într-o vizită în străinătate, fostul președinte a înregistrat un mesaj video, în care anunța că se va întoarce în Ucraina în ianuarie.

Poroșenko menționa atunci că se află la Varșovia, unde are programate întâlniri cu politicieni polonezi și europeni și preciza că se va întoarce în Ucraina când va avea timp. Biroul de Investigații din Ucraina a comunicat că Petro Poroșenko a ignorat anchetatorii care au încercat să-i înmâneze o citație legată de un dosar în care este suspectat de implicarea într-o schemă ilegală de furnizare de cărbune din teritoriile ocupate și de complicitate la sprijinirea organizațiilor teroriste „Republica Populară Luhansk” și „Republica Populară Donețk”.

Pe 6 ianuarie, Tribunalul Districtual Pecersk din Kiev a pus sechestru pe bunurile lui Poroșenko. Avocații lui Poroșenko au declarat recent că Parchetul General și instanța refuză să facă publică o decizie cu privire la măsura reținerii preventive a fostului președinte.

Sursa: sinteza.org


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.