Social

(VIDEO) Copii OPERAȚI cu bormașine INDUSTRIALE și clește RUGINIT

Aceasta se întâmplă în unul dintre cele mai mari spitale de copii din Moldova. 

Așadar, bormaşinile şi cleştii folosiţi de muncitorii din construcţii fac parte din instrumentarul de bază al chirurgilor. Totodată, în timp ce medicii sunt revoltaţi de condiţiile în care sunt obligaţi să lucreze, directorul spitalului consideră că folosirea acestor scule într-o operaţie este normală.

Potrivit şefului Secţiei Traumatologiei de la Spitalul Valentin Ignatenco din Capitală, Grigori Rusanovschi, aceste ustensile sunt folosite practic la fiecare intervenţie din această secţie. Rusanovschi susţine că ar fi solicitat în repetate rânduri directorului spitalului să fie procurat un echipament special, numit maşină pentru prelucrarea oaselor.

În acelaşi timp, directorul Spitalului Clinic Municipal pentru Copii „Valentin Ignatenco”, Nicolae Starciuc, susţine că anul trecut au fost cumpărate trei bormaşini speciale, recomandate de ministerul Sănătăţii din Ucraina, însă acestea nu sunt folosite, dintr-un moft al chirurgilor din secţia respectivă. Nicolae Starciuc afirmă că asemenea bormaşini se folosesc în toate instituţiile medicale din ţară. „Toate spitalele de traumatologie folosesc asemenea ustensile. Ea nu este industrială, dar este medicală”, a menţionat directorul spitalului.

Cât despre cleştele care părea a fi ruginit, şeful Spitalului Clinic Municipal pentru Copii „Valentin Ignatenco” spune că ustensila şi-a pierdut culoarea din cauza substanţelor dezinfectante.

Pan.md a publicat imagini video în care se vede cum un grup de chirurgi folosesc în timpul unei intervenţii o bormaşină industrială şi un cleşte ruginit.

Totodată, prim-ministrul Iurie Leancă este indignat de condiţiile în care s-ar desfăşura operaţiile la un spital de copii, potrivit imaginilor video apărute în presă. „Iurie Leancă a cerut ministrului Sănătăţii, Andrei Usatâi, să meargă la spitalul de copii „Valentin Ignatenco” ca să verifice starea de lucruri. Premierul a cerut să fie suspendaţi din funcţie cei care se fac responsabili de o atare situaţie, în cazul în care cele relatate se adeveresc. La fel, premierul a dat dispoziţie ministerului să facă o inventariere a utilajului medical şi să identifice resurse financiare pentru procurarea unor noi ustensile medicale”, a menționat Liliana Vițu, purtătorul de cuvânt al premierului.

 

Timpul.md

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *