<?xml version="1.0" encoding="UTF-8"?><rss version="2.0"
	xmlns:content="http://purl.org/rss/1.0/modules/content/"
	xmlns:wfw="http://wellformedweb.org/CommentAPI/"
	xmlns:dc="http://purl.org/dc/elements/1.1/"
	xmlns:atom="http://www.w3.org/2005/Atom"
	xmlns:sy="http://purl.org/rss/1.0/modules/syndication/"
	xmlns:slash="http://purl.org/rss/1.0/modules/slash/"
	>

<channel>
	<title>argument istoric &#8211; Știri de ultimă oră din Moldova &#8211; Ultimele știri Timpul.md</title>
	<atom:link href="https://timpul.md/etichete/argument-istoric/feed" rel="self" type="application/rss+xml" />
	<link>https://timpul.md</link>
	<description>Citește știrile de ultimă oră de pe 🌍Timpul.md. Fii la curent cu ✔️Ultimele știri interne, ✔️externe, din ✔️sanatate, ✔️educatie, ✔️economice si ✔️ politice</description>
	<lastBuildDate>Thu, 19 May 2022 11:35:05 +0000</lastBuildDate>
	<language>ro-RO</language>
	<sy:updatePeriod>
	hourly	</sy:updatePeriod>
	<sy:updateFrequency>
	1	</sy:updateFrequency>
	<generator>https://wordpress.org/?v=7.1.4</generator>

<image>
	<url>https://timpul.md/wp-content/uploads/2025/02/favicon_Timpul-md.png</url>
	<title>argument istoric &#8211; Știri de ultimă oră din Moldova &#8211; Ultimele știri Timpul.md</title>
	<link>https://timpul.md</link>
	<width>32</width>
	<height>32</height>
</image> 
	<item>
		<title>NATO și Republica Moldova (I) Argument istoric</title>
		<link>https://timpul.md/articol/nato-si-republica-moldova-i-argument-istoric-63348.html</link>
					<comments>https://timpul.md/articol/nato-si-republica-moldova-i-argument-istoric-63348.html#respond</comments>
		
		<dc:creator><![CDATA[Octavian Țîcu]]></dc:creator>
		<pubDate>Tue, 15 Sep 2020 05:11:00 +0000</pubDate>
				<category><![CDATA[Opinii și Editoriale]]></category>
		<category><![CDATA[argument istoric]]></category>
		<category><![CDATA[NATO]]></category>
		<category><![CDATA[R. Moldova]]></category>
		<category><![CDATA[rusia]]></category>
		<category><![CDATA[Ucraina]]></category>
		<guid isPermaLink="false">https://timpul.md/articol/nato-si-republica-moldova-i-argument-istoric-63348.html/</guid>

					<description><![CDATA[Războiul dintre Ucraina și Federația Rusă ne-a adus pe toți &#238;n fața coveții sparte.&#160;&#160;]]></description>
										<content:encoded><![CDATA[<p>Toate argumentele și speranțele legate de ideea libertății și securității colective, de triumful democrației și al drepturilor omului, at&acirc;t de convingătoare și omniprezente &icirc;n contextul post-Război Rece (și de care s-au agățat &icirc;n disperare mai ales statele mici), nu mai au nicio valoare &icirc;n fața realpolitik-ului rus bazat pe tancuri, forță și răsturnarea dreptului internațional. Rusia &icirc;și poartă propriul război, &icirc;ntr-un amestec de aspirații neoimperiale, raționamente de securitate și disperare, cauzată de lipsa unui argument de răspuns &icirc;n fața expansiunii civilizației occidentale. Ce război poartă Ucraina de asemenea ne este clar. Contestată ca identitate și țară, văzută ca o emanație istorică a velicorusismului de către cei de la Kremlin, Ucraina duce acum lupta pentru independență statală și integritate teritorială, pentru securitatea Occidentului și viitorul R. Moldova. Da, domnilor moldoveni, pentru viitorul nostru. Pentru că dacă &icirc;n cretinismul nostru politic și existențial nu am &icirc;nțeles &icirc;ncă faptul că de capacitatea soldatului ucrainean și de voința politică a Kievului de a rezista &icirc;mpotriva tăvălugului rus depinde soarta noastră ca stat și indivizi, atunci nu mai avem mult de așteptat p&acirc;nă a vedea repetat anul 1940. </p>
<p>Istoria este neiertătoare cu cei care nu o &icirc;nvață. Și mai ales cu cei care nu știu să instrumentalizeze lecțiile dureroase pe care le-au trăit și care se repetă ciclic. Era de la sine clar că Rusia va reveni &icirc;n forță &icirc;n acest spațiu. Așa cum e clar că soarele răsare și apune, iar luna și stelele apar pe cer noaptea. Este un dat istoric, o legitate, ce decurg din felul cum s-a conturat și a evoluat acest stat timp de secole. După ce rușii au ajuns &icirc;n 1792 la Nistru și &icirc;n 1812 la Prut, după ce &icirc;n trei &icirc;mpărțiri succesive au făcut să dispară Polonia, Occidentul a &icirc;nțeles că politica europeană va fi de acum &icirc;ncolo altfel, iar fără o reacție adecvată această avalanșă de sorginte euro-asiatică nu va putea fi oprită. Bătută la ea acasă &icirc;n Războiul Crimeii din 1853-1855 (ce paradox!!!), Rusia a fost &icirc;ngenuncheată pentru un timp, lucru de care au știut să profite și rom&acirc;nii, la acel moment cu o clasă politică coerentă și clarvăzătoare, ce a știut să realizeze la 1859 dezideratul de unitate națională și statală. Mai mult dec&acirc;t at&acirc;t, pentru o anumită perioadă, sudul Basarabiei, gurile Dunării și litoralul Mării Negre reveneau &icirc;n cadrul statului rom&acirc;n, &icirc;ntr-o aspirație de refacere a unei justiții istorice. Fără această reacție firească la loviturile istoriei, fără conștientizarea momentului unic de oportunitate &icirc;n realizarea unității, ființa rom&acirc;nească ar fi fost &icirc;nghițită &icirc;n neantul rus, tot așa cum Basarabia a rătăcit pe-acolo timp de un secol, dar prin extensie, poate și p&acirc;nă la ora actuală.</p>
<p>Reculul Imperiului Rus n-a fost de durată. Deja &icirc;n urma războiului ruso-turc din 1877-1878, adică &icirc;n circa două decenii, Rusia revenea pe cai &icirc;n politica europeană, &icirc;nfr&acirc;ngea Imperiul Otoman și devenea mare arbitru la Congresul de la Berlin, unde doar abilitatea lui Bismark și impunerea Germaniei unite ca stat european, au văzut &icirc;nfr&acirc;nate aspirațiile de dominație rusă asupra Europei de Est. Dar pentru rom&acirc;ni orice avansare a rușilor &icirc;n avanscena europeană a avut consecințe nefaste. De această dată, sudul Basarabiei era pierdut, iar proximitatea ostilă a Rusiei, aspirațiile ei pan-slaviste și pan-ortodoxe, au făcut ca Rom&acirc;nia să aleagă tabăra puterilor centrale, accept&acirc;nd prin tratat secret să fie de partea Germaniei și Austro-Ungariei, &icirc;ntr-o &icirc;ncercare de a face față pericolului ce venea din est.</p>
<p>Atrasă &icirc;n Primul Război Mondial, apoi răvășită de revoluție și războiul civil, Rusia imperială s-a dezmembrat, lăs&acirc;nd loc &icirc;ntr-o primă pornire multiplelor sale popoare pentru libertate și independență. Dar noul construct imperial, Uniunea Sovietică, n-a lăsat prea mult timp de g&acirc;ndit acestora, și &icirc;n scurt timp a reușit să &icirc;nfr&acirc;ngă aspirațiile de statalitate ale ucrainenilor, georgienilor, armenilor, azerilor, precum și a numeroaselor popoare din Asia Centrală. Doar articularea de către Franța a unui &bdquo;cordon sanitar&rdquo; alcătuit din Țările Baltice, Polonia și Rom&acirc;nia, a reușit să stăvilească pentru un moment refacerea Imperiului Rus de altădată. Rom&acirc;nii au &icirc;nvățat și de această dată din istorie, reușind &icirc;n 1918 să realizeze unitatea plenară a provinciilor istorice &icirc;ntr-un stat integru, care a făcut Rom&acirc;nia ceea ce este. </p>
<p>&bdquo;Liniștea&rdquo; &icirc;n regiune, de multe ori aducătoare de furtuni, n-a durat din nou dec&acirc;t două decenii. Printr-o &icirc;nțelegere cu Germania nazistă, &icirc;n anul 1939, Rusia sovietică recupera estul Poloniei, iar &icirc;n vara anului 1940 Țările Baltice și Basarabia, făc&acirc;nd să se creadă axiomatică revenirea sa &icirc;n spațiul de dominație seculară, indiferent de culoarea regimului politic aflat la guvernare. Ciocnirea &bdquo;titanilor&rdquo; &icirc;n cel de-al Doilea Război Mondial a făcut Uniunea Sovietică atotputernică, capabilă datorită efortului de război și dominației militare &icirc;n regiune, nu numai să restabilească controlul asupra teritoriilor sale din 1941, dar și să-și extindă arealul de influență p&acirc;nă la Berlin, introduc&acirc;nd &icirc;n sfera sa de control &icirc;ntreaga Europă de Est, exercit&acirc;nd influență asupra Mongoliei, Chinei, Coreii de Nord și Vietnamului și lăs&acirc;nd impresia unei victorii istorice a comunismului &icirc;n &icirc;ntreaga lume. </p>
<p>Cu o Germanie la păm&acirc;nt din cauza regimului nazist și a &icirc;nfr&acirc;ngerii totale &icirc;n război, cu Franța și Italia aflate &icirc;n convulsia efectelor cumulate ale regimului fascist, de ocupație, efort de război și influența cresc&acirc;ndă a partidelor comuniste, cu Marea Britanie răsuflată și obosită după șase ani de martiraj militar, Europa și civilizația occidentală și-a găsit salvarea &icirc;n unica supraputere care putea concura la acel moment cu sovieticii &ndash; Statele Unite ale Americii. Anume &icirc;n colosul transatlantic și-a găsit Europa Occidentală speranțele de libertate și refacere postbelică, iar americanii, paradoxal, mai bine ca europenii, au &icirc;nțeles esența naturii ruse. Captată cu luciditate &icirc;n reflecțiile lui George Keanan din &bdquo;Lunga Telegramă&rdquo;, care menționa explicit că rușii nu reacționează adecvat dec&acirc;t &icirc;n fața forței, iar orice &icirc;ncercări de convingere și negocieri sunt sterile, dacă nu au un suport consistent &icirc;n dimensiunea militară, această esență violentă și brutală a politicii ruse a putut fi &icirc;nfr&acirc;nată doar prin punerea &icirc;n aplicare a unui mecanism extrem de complex și eficient de efort colectiv care s-a numit Organizația Tratatului Nord-Atlantic. Din momentul creării sale &icirc;n 1949 NATO s-a erijat &icirc;ntr-un garant al integrității și securității statelor europene, dar dincolo de aceasta &icirc;ntr-un zid &icirc;mpotriva expansiunii comunismului și Uniunii Sovietice nu doar pe continentul european, dar și &icirc;n &icirc;ntreaga lume.</p>
<p>Eforturile conjugate ale SUA și aliaților săi occidentali au făcut ca Uniunea Sovietică și construcția sa imperială &icirc;n Europa de Est și pe glob să se demoleze &icirc;n anii 1989-1991. Statele Europei de Est, puternic afectate de instaurarea comunismului și cu un simț al istoricului modelat de circumstanțele nefaste ale timpului, n-au avut niciun moment de ezitare &icirc;n a căuta protecția NATO, ca principalul garant al securității și stabilității europene, iar cererea de aderare la blocul nord-atlantic a mers m&acirc;nă &icirc;n m&acirc;nă cu procesul de integrare europeană. Dincolo de raționamentele de securitate și apărare, care au prevalat &icirc;n intenția acestor state de a se acoperi de scutul NATO, a contat și experiența istorică nefericită, care a convins statele est-central europene că revenirea Rusiei debusolate &icirc;n această regiune este doar o chestiune de timp. Sigur, NATO n-a &icirc;nsemnat pentru aceste state numai efectele articolului 5, care proteja orice stat NATO de o eventuală agresiune. Procesul de aderare și aderarea &icirc;n sine au &icirc;nsemnat atragerea de mari investiții, au garantat stabilitatea politică și au asigurat o rapidă dezvoltare economică. Prin urmare, la momentul c&acirc;nd rușii au pornit ofensiva lor geopolitică și &bdquo;revoluția euroasiatică&rdquo; &icirc;n 2007, est-europenii se aflau deja liniștiți &icirc;n NATO și &icirc;n Uniunea Europeană, care chiar dacă nu le asigură o securitate absolută, pentru că așa ceva n-a existat niciodată &icirc;n istorie, cel puțin le oferă o senzație de asistență reciprocă și colectivă. </p>
<p>A durat exact două decenii ca Rusia să revină &icirc;n forță prin forță &icirc;n politica europeană și mondială. &Icirc;nt&acirc;i prin războiul din Georgia &icirc;n 2008, apoi prin cel din Ucraina, care are loc sub ochii noștri. De fapt, pentru noi a &icirc;nceput mai &icirc;nainte, prin războiul cu Rusia din 1992. Dar noi n-am &icirc;nvățat nimic din istorie, așa cum n-au &icirc;nvățat p&acirc;nă recent georgienii și ucrainenii, cum &icirc;ncă nu &icirc;nvață armenii, azerii sau belarușii. N-am &icirc;nvățat că puterea stă &icirc;n unitate, așa cum au &icirc;nțeles rom&acirc;nii &icirc;n 1859 și 1918. Asta pentru că &icirc;n 1989-1991 am avut o clasă politică jalnică deopotrivă la București și Chișinău, care ne-a predat cu nonșalanță colosului de la răsărit. Unii din comoditate, alții din oportunism și din simțul de datorie față de stăp&acirc;nii de altădată. Pentru că noi, cei majoritari de aici, n-am avut suficientă vigurozitate să ne percepem ca rom&acirc;ni și să impunem altora acest deziderat, &icirc;n vederea realizării unității rom&acirc;nești, dar nici să fim moldoveni &icirc;n sensul unei naţiuni civice, &icirc;n vederea menţinerii şi consolidării propriului stat. Drept rezultat al acestor realităţi, R. Moldova nu a reuşit nici integrarea &icirc;n Rom&acirc;nia, nici menţinerea integrităţii sale teritoriale &icirc;n urma separatismului găgăuz şi mai ales transnistrean. &Icirc;n final n-am reușit nici obținerea unei independențe &icirc;n fața Moscovei, care să ne lase senzația unui stat suveran și liber.</p>
<p>Acum ne-am legat cu disperare de ultimul colac de salvare &#8211; ideea integrării europene, care poate fi ușor spulberată de praful rezultat din prăbușirea edificiului statal ucrainean. Cu o lipsă de loialitate a cetățenilor față de stat, stimulată și &icirc;ntreținută de comportamentul hrăpăreț și egoist al celor care i-au condus timp de două decenii, fără armată și instituții viabile ale statului, care i-ar apăra &icirc;n eventualitatea unui atac rus, unicul argument de existență al acestui stat este aplicarea indirectă a prevederilor NATO, prin care Rom&acirc;nia ar dori (dacă ar dori) să-și protejeze miile de cetățeni rom&acirc;ni din R. Moldova. Și aici ajung la centralitatea reflecțiilor mele privind relațiile dintre NATO și R. Moldova. Sunt un adept ferm al aderenței țării noastre la Organizația Nord-Atlantică și am susținut acest lucru necontenit de c&acirc;nd am apărut &icirc;n spațiul public și politic. Nu mi-a trebuit să aștept războiul din Georgia sau Ucraina pentru a fi convins de acest lucru. Am &icirc;nțeles acest fapt din analiza efectelor benefice pe care perspectiva aderării și aderarea la NATO le-a avut asupra statelor est-europene ieșite din comunism. Prin asta ajung la o convergență cu politica ziarului Timpul, care pe parcursul a treisprezece ani de la fondare, pe care &icirc;i &icirc;mplinește chiar &icirc;n această săptăm&acirc;nă, n-a &icirc;ncetat &icirc;n a fi un purtător fidel al mesajului de renunțare la neutralitate și aderență la NATO. Ce &icirc;mi propun este o suită de reflecții privind impactul major al transformărilor pe care statele NATO le-au cunoscut pe parcursul aflării &icirc;n componența acestei organizații, iar faptul că am &icirc;nceput cu un argument istoric face de la sine &icirc;nțeles că viitorul nostru, indiferent dacă va fi ca stat sau ca indivizi, este intrinsec legat de rapiditatea cu care vom reuși să ne debarasăm de discursul ipocrit privind neutralitatea și vom aborda serios perspectiva aderării la Blocul Nord-Atlantic.&nbsp;</p>
<p><strong>ARHIVA TIMPUL<br />
15 septembrie 2014</strong></p>
]]></content:encoded>
					
					<wfw:commentRss>https://timpul.md/articol/nato-si-republica-moldova-i-argument-istoric-63348.html/feed</wfw:commentRss>
			<slash:comments>0</slash:comments>
		
		
			</item>
	</channel>
</rss>
