<?xml version="1.0" encoding="UTF-8"?><rss version="2.0"
	xmlns:content="http://purl.org/rss/1.0/modules/content/"
	xmlns:wfw="http://wellformedweb.org/CommentAPI/"
	xmlns:dc="http://purl.org/dc/elements/1.1/"
	xmlns:atom="http://www.w3.org/2005/Atom"
	xmlns:sy="http://purl.org/rss/1.0/modules/syndication/"
	xmlns:slash="http://purl.org/rss/1.0/modules/slash/"
	>

<channel>
	<title>culise &#8211; Știri de ultimă oră din Moldova &#8211; Ultimele știri Timpul.md</title>
	<atom:link href="https://timpul.md/etichete/culise/feed" rel="self" type="application/rss+xml" />
	<link>https://timpul.md</link>
	<description>Citește știrile de ultimă oră de pe 🌍Timpul.md. Fii la curent cu ✔️Ultimele știri interne, ✔️externe, din ✔️sanatate, ✔️educatie, ✔️economice si ✔️ politice</description>
	<lastBuildDate>Fri, 20 May 2022 06:45:05 +0000</lastBuildDate>
	<language>ro-RO</language>
	<sy:updatePeriod>
	hourly	</sy:updatePeriod>
	<sy:updateFrequency>
	1	</sy:updateFrequency>
	<generator>https://wordpress.org/?v=7.1.5</generator>

<image>
	<url>https://timpul.md/wp-content/uploads/2025/02/favicon_Timpul-md.png</url>
	<title>culise &#8211; Știri de ultimă oră din Moldova &#8211; Ultimele știri Timpul.md</title>
	<link>https://timpul.md</link>
	<width>32</width>
	<height>32</height>
</image> 
	<item>
		<title>Iurie Colesnic: Primul general al Republicii Moldoveneşti</title>
		<link>https://timpul.md/articol/iurie-colesnic-primul-general-al-republicii-moldovenesti-45944.html</link>
					<comments>https://timpul.md/articol/iurie-colesnic-primul-general-al-republicii-moldovenesti-45944.html#respond</comments>
		
		<dc:creator><![CDATA[Iurie Colesnic]]></dc:creator>
		<pubDate>Sat, 06 Nov 2021 04:03:00 +0000</pubDate>
				<category><![CDATA[Istorie]]></category>
		<category><![CDATA[armata]]></category>
		<category><![CDATA[culise]]></category>
		<category><![CDATA[front]]></category>
		<category><![CDATA[general]]></category>
		<category><![CDATA[istorie]]></category>
		<category><![CDATA[R. Moldova]]></category>
		<guid isPermaLink="false">https://timpul.md/articol/iurie-colesnic-primul-general-al-republicii-moldovenesti-45944.html/</guid>

					<description><![CDATA[&#206;n v&#226;ltoarea revoluţiei din 1917, t&#226;năra Republică Moldovenească a fost nevoită, &#238;n primul r&#226;nd, să-şi formeze propriile unităţi armate.&#160;&#160;]]></description>
										<content:encoded><![CDATA[<p>Era o situaţie extrem de dificilă, c&acirc;nd unităţile ruseşti de pe frontul rom&acirc;n se retrăgeau &icirc;n dezordine şi devastau Basarabia. Pe de altă parte, unităţile germane ocupaseră Bucovina şi ajunseseră la Hotin. Ucraina, prin declaraţiile sale ultimative, ameninţa să ocupe teritoriul dintre Nistru şi Prut, iar Sfatul Ţării, primul Parlament al Basarabiei, nu avea la &icirc;ndem&acirc;nă nicio unitate militară, care l-ar fi ajutat la restabilirea ordinii şi la apărarea republicii. De formarea armatei naţionale s-au ocupat militari de carieră ca Vasile Cijevschi, Dimitrie Bogos, Gherman P&acirc;ntea, Mihai Popa, Simion Gurschi, Matei Donici, Constantin Brăescu ş.a.</p>
<p>Constituirea cohortelor moldoveneşti a fost un lucru dificil, fiindcă autorităţile guvernului provizoriu, &icirc;n frunte cu Alexandru Kerenski şi comandanţii superiori ai armatei ruse, generalii Alexeev, Duhonin ş.a., &icirc;nţelegeau că permiţ&acirc;nd formarea de unităţi naţionale, fac primul pas spre autonomia Basarabiei, al doilea pas fiind independenţa ei, iar cel de-al treilea, care era firesc şi dictat de istorie &ndash; Unirea cu Rom&acirc;nia. <br />
La 2 decembrie 1917, c&acirc;nd a fost declarată formarea Republicii Autonome Moldoveneşti, unităţile militare naţionale au defilat &icirc;n faţa lui Ion Inculeţ, care era preşedintele Sfatului Ţării. Aşa cum am menţionat, unul dintre pilonii armatei naţionale a fost colonelul Constantin Brăescu.<br />
Genealogia neamului Brăescu, extins pe ambele maluri ale Prutului, o găsim &icirc;n volumul II al cărţii coordonate de Mihail Dim. Sturdza Familiile boiereşti din Moldova şi Țara Rom&acirc;nească (Simetria, 2011). Primul pomenit &icirc;n arborele basarabean este postelnicul Nicolae (1740), călugărit cu numele Ioan la 1749. Urmaşul lui a fost Iordache (+&#8230;III.1818, Măldăreşti (Oltenia), postelnic, proprietar la Pleşeştii-Sineascăi (Suceava), de unde i s-a zis şi Pleşescu. Căsătorit &icirc;n două r&acirc;nduri: 1. &ndash; cu Tita Sinescu; 2. &ndash; cu Safta Kiruş.</p>
<p>Fiul lor Constantin Brăescu (n.15.IX.1804) a fost nobil rus, fiind căsătorit cu Zenovia Gore, cu care au avut doi copii. Pe Petre (+1896), mareşalul nobilimii din jud. Soroca &icirc;n anii 80 ai sec. XIX, căsătorit cu Raluca (&icirc;n alte surse &ndash; Rozalia) St&acirc;rcea, şi pe Eliza, căsătorită cu nobilul Alexandru Brozovski.</p>
<p>Petre Brăescu a avut un singur copil, pe Constantin, care a fost ministru &icirc;n Directoratul general al Republicii Moldoveneşti.<br />
Constantin, la r&acirc;ndul lui, a avut două fete, care &icirc;nsă s-au stins prea devreme: Irina (n.1898-+15.II.1922, Chişinău), căsătorită cu Boris Iv. Buzne (n.1884 la Odesa), şi Elena (+30.VII.1927, otrăvită la Zberoaia), căsătorită cu inginerul Nicolae Gafencu. </p>
<p>Cea mai pitorească figură a acestui neam a fost Petre Brăescu, care avea o casă mare la Corbu şi unde nu se mai terminau petrecerile şi oaspeţii. Mai avea obiceiul să pună paznici la răscruci de drumuri şi cum vedea un om străin &icirc;l invita &icirc;n ospeţie, iar acesta putea să fie găzduit cu lunile la moşia conului Petrache. &Icirc;n literatura memorialistică, chipul lui a fost conturat astfel:<br />
Moş Petrache, cu figura unui patriarh, era iubit de toţi; ospitalitatea lui era proverbială şi &icirc;n ziua lui onomastică veneau oaspeţi din toate părţile. Se dansa atunci 3-4 zile &icirc;n sunetele unei orchestre de lăutari aduşi de la Iaşi. (Pavel Kuzminski. Amintirile unui moşneag basarabean // Viaţa Basarabiei. &ndash; 1932, nr.9)</p>
<p>Desigur că se găseau şi personaje care uzurpau această &icirc;ncredere sinceră &icirc;n legea găzduirii şi, odată poposiţi la moşie, uitau să mai plece pe-acasă. Treceau anii şi treburile moşierului Petrache Brăescu mergeau tot mai prost, p&acirc;nă a ajuns la faliment. Lăs&acirc;ndu-i fiului său o singură avere &ndash; numele lui cinstit şi nepătat de vreo afacere dubioasă. Ultimii ani Petrache Brăescu i-a trăit la Chişinău, obţin&acirc;nd din partea nobilimii un fel de pensie şi un loc la hotelul Peterburg, care, pe vremuri, se afla la intersecţia străzilor Armenească cu Haralambie (azi Columna).</p>
<p>Boierii care veneau de la ţară &icirc;l vedeau la terasa hotelului pe conu Petrache, care, sorbind cafea, nu uita să-şi informeze prietenii despre ultimele noutăţi ale capitalei. </p>
<p>Fiul Constantin a terminat o şcoală militară şi la 19 ani, &icirc;n grad de ofiţer, a fost &icirc;nscris &icirc;n regimentul de draguni Astrahani, care pe atunci era dislocat la Tiraspol.</p>
<p>Nicolae N. Tolmacevshi, rudă cu neamul Brăescu, &icirc;n memoriile sale lăsate &icirc;n manuscris cu titlul &bdquo;Ce am auzit şi ce-am văzut &icirc;n veacul meu&rdquo;, scrie despre viaţa familiei lui la Tiraspol:<br />
&bdquo;&hellip;&icirc;n scurtă vreme familia noastră s-a mai mărit cu un membru, care a locuit la noi p&acirc;nă la căsătorie. Acesta era Constantin Petrovici Brăescu, verişor de-al treilea al mamei, proaspăt absolvent al colegiului militar de cavalerie din Nikolaev, av&acirc;nd gradul de cornet şi &icirc;nscris &icirc;n regimentul de draguni Astrahani, care era dislocat la Tiraspol.</p>
<p>Tatăl lui Conu Petrache era una dintre figurile proeminente din universul moşierimii basarabene. Era ultimul mohican din &bdquo;tagma renumiţilor&rdquo; boieri moldoveni. La timpul lui fusese unul dintre cei mai bogaţi moşieri din judeţul Soroca. </p>
<p>&hellip;La acea vreme Constantin Petrovici Brăescu (ulterior, general şi ministru de război al Republicii Moldoveneşti, decedat la Chişinău &icirc;n 1928 &ndash; N.N.T.) abia &icirc;mplinise 19 ani şi a fost trecut &icirc;n lumea ofiţerimii. Bătr&acirc;nul l-a adus la noi, rug&acirc;nd-o pe mama să-l primească &icirc;n gazdă şi să-l ia sub supravegherea ei maternă.</p>
<p>
&hellip;C&acirc;nd &icirc;n casa noastră a apărut t&acirc;nărul Brăescu pentru mine a &icirc;nceput o nouă eră. Ne-am &icirc;mprietenit grozav de bine (el avea 19 ani, eu 6); el mai păstra &icirc;n comportament multă atitudine copilărească şi de aceea tot timpul liber ne jucam, găseam diverse ocupaţii spre marea nemulţumire a stăp&acirc;nei casei. La aceste distracţii participau cu plăcere şi tinerii lui colegi de regiment: Gofman, Malicenko, Abelov, Konstantinov, Papalazari ş.a. Chiar &icirc;n acele zile, Brăescu fusese arestat la domiciliu de către comandatul regimentului, pentru că fiind de serviciu pe regiment a lăsat &icirc;n camera plantonului un revolver &icirc;ncărcat, iar un soldat căscat  l-a examinat şi a &icirc;mpuşcat din &icirc;nt&acirc;mplare, rănind un camarad aflat &icirc;n altă odaie. Aceste c&acirc;teva zile de şedere impuse acasă au scos-o din minţi pe mama şi ea aştepta cu nerăbdare eliberarea arestatului. O plăcere deosebită mi-a provocat şi cazul c&acirc;nd Brăescu, &icirc;n timpul orelor de călărie la manej, a căzut de pe cal şi s-a lovit serios la spate. Atunci el mă punea să-mi scot ciuboţelele şi să alerg desculţ pe spatele lui masaj&acirc;ndu-l&rdquo;.</p>
<p>&Icirc;n enciclopedia Sfatul Ţării (Chişinău, 1997), la capitolul Personalităţi militare, am prezentat o scurtă biografie a acestei figuri basarabene uitate pe nedrept.</p>
<p>BRĂESCU, Constantin Petrache (1873&ndash;15.III.1928), general.</p>
<p>S-a născut &icirc;n familia  lui Petrache C. Brăescu (+ 1896), fost mareşal al nobilimii judeţului Soroca, moşier la Corbul, căsătorit cu Rozalia St&acirc;rcea.<br />
Colonel &icirc;n regimentul Lubenski. &Icirc;n Republica Democratică Moldovenească i se conferă gradul de general şi este numit ministru de război.<br />
După Unire a devenit comandant al trupelor teritoriale din Basarabia. preşedinte al asociaţiei I.O.V.<br />
Comandant al Ligii Fiilor lui Ştefan cel Mare.</p>
<p>Din cauza nerecunoaşterii meritelor sale şi a unor neplăceri curente a murit subit.<br />
Serviciul militar l-a adus pe fronturile Primului Război Mondial, unde colegii lui s-au convins că este o fire curajoasă. Venirea lui &icirc;n fruntea Ministerului de Război al Republicii Moldoveneşti s-a făcut nu prin relaţii, ci prin recunoaşterea meritelor militare şi a proeminentei sale personalităţi.</p>
<p>Constantin Brăescu a primit gradul de general &icirc;n timpul revoluţiei de deşteptare naţională şi este unul dintre primii generali ai acestei revoluţii.</p>
<p><strong>&nbsp;TIMPUL<br />
</strong></p>
]]></content:encoded>
					
					<wfw:commentRss>https://timpul.md/articol/iurie-colesnic-primul-general-al-republicii-moldovenesti-45944.html/feed</wfw:commentRss>
			<slash:comments>0</slash:comments>
		
		
			</item>
		<item>
		<title>În culisele Istoriei &#8211; A VOTAT CONTRA UNIRII ȘI-A MURIT ÎNTR-O PUȘCĂRIE SOVIETICĂ</title>
		<link>https://timpul.md/articol/in-culisele-istoriei-a-votat-contra-unirii-si-a-murit-intr-o-puscarie-sovietica-97390.html</link>
					<comments>https://timpul.md/articol/in-culisele-istoriei-a-votat-contra-unirii-si-a-murit-intr-o-puscarie-sovietica-97390.html#respond</comments>
		
		<dc:creator><![CDATA[Iurie Colesnic]]></dc:creator>
		<pubDate>Tue, 15 Sep 2020 23:20:00 +0000</pubDate>
				<category><![CDATA[Istorie]]></category>
		<category><![CDATA[culise]]></category>
		<category><![CDATA[istorie]]></category>
		<category><![CDATA[pușcărie sovietică]]></category>
		<category><![CDATA[vot contra unirii]]></category>
		<guid isPermaLink="false">https://timpul.md/articol/in-culisele-istoriei-a-votat-contra-unirii-si-a-murit-intr-o-puscarie-sovietica-97390.html/</guid>

					<description><![CDATA[Se ştie că la 27 martie 1918, c&#226;nd s-a votat Unirea Basarabiei cu Rom&#226;nia, trei deputaţi au votat &#238;mpotrivă: Ştefan Balamez, Mihail Starenchii şi Arcadie Osmolovski.&#160;]]></description>
										<content:encoded><![CDATA[<p>Fiecare dintre ei a avut motivele sale. Arcadie Osmolovski, un pedagog foarte bun, cu reputaţie, un social-democrat cu un stagiu mare, avea şi el motive să se &icirc;mpotrivească actului Unirii. El considera că nici Rom&acirc;nia, nici Ucraina nu au dreptul să ocupe Basarabia. Acest spaţiu trebuia să răm&acirc;nă liber şi pe acest teritoriu să se formeze un stat independent. </p>
<p>&Icirc;n perioada 1917-1918  Arcadie Osmolovski a activat &icirc;n cadrul primului Parlament al Basarabiei, manifest&acirc;ndu-se ca un apărător &icirc;nverşunat al minorităţilor naţionale, lu&acirc;nd atitudini ostile faţă de Rom&acirc;nia, care, la acel  moment, era pe cale să aducă armatele &icirc;n Basarabia.</p>
<p>Remarcăm faptul că &icirc;ntr-o problemă-cheie relaţiile Basarabiei cu Ucraina, el a menţinut echilibrul, prefer&acirc;nd Basarabia independentă. <br />
Era firesc să mergem pe urmele lui şi să-i reconstituim destinul. Cu ajutorul astronomului Alex Găină, am luat legătura cu profesorul Vladimir Smirnov de la Universitatea din Odesa, care s-a ocupat de studierea biografiei cosmografului Alexandru Dimitrievici Osmolovski, fratele lui Arcadie Dimitrievici Osmolovski. Acest cercetător ne-a pus la dispoziţie dosarul de care aveam nevoie şi &icirc;n care am descoperit partea biografiei care ne lipsea, cum a trăit după expulzare şi cum a murit fostul deputat al Sfatului Ţării.</p>
<p>&Icirc;n dosarul lui cu numărul 13919-P de la GPU din Odesa scrie că a fost arestat la 7 martie 1931. </p>
<p>Se păstrează &icirc;n dosar filele &icirc;n care nobilul ereditar Arcadie Osmolovski scria: &bdquo;M-am născut &icirc;n or. Chişinău, &icirc;n 1877, &icirc;n familia   funcţionarului Camerei de Control, ajutor de revizor. Tata lucra concomitent la Camera de Control şi la Colegiul Agricol. &Icirc;n familie erau 11 copii &ndash; 9 fraţi şi 2 surori. Trei dintre ei au murit. Fiecare dintre noi se stăruia să-l ajute pe tata &icirc;n problema &icirc;ntreţinerii familiei. &Icirc;ncep&acirc;nd cu clasa a patra de gimnaziu, eram repetitor pentru elevii codaşi. &Icirc;n felul acesta, &icirc;mi c&acirc;ştigam banii pentru &icirc;mbrăcăminte şi manuale.</p>
<p>La momentul absolvirii gimnaziului, acumulasem o sumă de 200 de ruble. Aceasta mi-a permis să plec la Sankt Petersburg, la universitate. Era anul 1896. Am absolvit Universitatea din Petersburg &icirc;n 1901, Facultatea Fizică şi Matematică, Departamentul Istorie naturală, specializarea Geologie. </p>
<p>Anii mei de studenţie au coincis cu o perioadă revoluţionară foarte activă &icirc;n r&acirc;ndul tineretului şi organizaţiilor de opoziţie. Chiar &icirc;n primul meu an de studenţie, după participarea la demonstraţia de &bdquo;Vetroskoe&rdquo; am nimerit &icirc;n puşcăria &bdquo;Krest&icirc;&rdquo;, dar nu pentru mult timp. </p>
<p>Aceste tulburări, care au cuprins aproape toate instituţiile superioare de &icirc;nvăţăm&acirc;nt, au făcut să fiu exclus din universitate şi să fiu trimis sub supravegherea poliţiei. Manifestul ţarului a făcut ca eu şi tovarăşii mei, care fuseseră trimişi &icirc;n armată şi excluşi din universitate, să ne &icirc;ntoarcem &icirc;napoi. Am continuat studiile, dar numai la terminarea cursului am fost din nou arestat şi exilat fără dreptul de a locui &icirc;n localităţi unde există universităţi şi fabrici.</p>
<p>Aşa s-au format viziunile mele politice, aşa au trecut anii mei de studenţie. Acest fapt s-a datorat &icirc;n mare parte unei grupări social-democrate Iskra, care se constituise dintr-un grup de studenţi poporanişti. &Icirc;n jurul acestei Iskre s-a grupat partea cea mai serioasă a studenţimii. Ei &icirc;şi duceau munca de agitaţie &icirc;n mediul muncitoresc. </p>
<p>Scopul lor era de a trece mişcarea studenţească de la lupta &icirc;n mediul academic, la lupta politică &icirc;n mase. Din 1903, am fost pedagog la şcolile medii din Chişinău. &Icirc;nsă anii 1905-1906 au făcut să particip la lupta politică şi pentru un timp să las la o parte treburile pedagogice. Pentru articolele publicate &icirc;n revista Narodn&icirc;i uciteli, fiind acuzat că difuzez informaţii false, cu scopul de a discredita guvernul, am fost băgat la puşcărie. &Icirc;nsă, peste două luni de zile am fost eliberat.</p>
<p>Scăpat de puşcărie, m-am căsătorit.</p>
<p>Imediat după asta, mi s-a propus să fiu profesor la Liceul Comercial, iar mai apoi la Gimnaziul din Mariupol, unde am lucrat un an. &Icirc;n 1909 am revenit la Chişinău şi am rămas acolo p&acirc;nă la ocuparea Basarabiei de către rom&acirc;ni.</p>
<p>Pe timpul c&acirc;nd mă aflam la Chişinău, &icirc;n afară de munca pedagogică, am făcut cercetări hidrogeologice la comanda Zemstvei Guberniale a Basarabiei&#8230;&rdquo;</p>
<p>&Icirc;n continuare, tot Arcadie Osmolovski scrie despre anul cel mai important din viaţa Basarabiei, anul 1917. Mărturiile lui sunt foarte preţioase din motivul că realităţile istorice sunt descrise din unghiul de vedere al unui revoluţionar, ajuns să-şi realizeze visurile, dar care prin voia destinului ajunge să fie &icirc;n opoziţie cu sine &icirc;nsuşi:<br />
&bdquo;Anul 1917 a tulburat ad&acirc;nc viaţa social-politică a Basarabiei. A atras marele interes al populaţiei la viaţa politică. Era acea perioadă, c&acirc;nd se ţineau lanţ şedinţele, congresele şi se discutau aprig evenimentele curente. Existau diferite păreri. Ce-i de făcut şi cum trebuie să facem?<br />
Una dintre cele mai mari consfătuiri a fost Congresul &Icirc;nvăţătorilor din Basarabia. Congresul a criticat faptul că şcoala rusă domină &icirc;n Basarabia şi a luat decizia ca &icirc;nvăţăm&acirc;ntul să se facă &icirc;n limbile materne. Pentru realizarea acestei hotăr&acirc;ri, Congresul a format c&acirc;teva comisii: moldovenească, ucraineană, evreiască, bulgară şi rusă. </p>
<p>Aceste comisii trebuiau să elaboreze programe şcolare, comune pentru toate naţionalităţile. &Icirc;n al doilea r&acirc;nd, comisiile trebuiau să fie preocupate de cursurile, pe care urmau să le studieze fiecare naţionalitate &icirc;n parte. Şi &icirc;n al treilea r&acirc;nd, trebuiau manuale pentru fiecare limbă. Eu am participat activ la aceste lucrări, fiind desemnat preşedinte al comisiei ucrainene. Lucrul sporea, fiindcă se lucra foarte prietenos şi nu apăreau nici un fel de ne&icirc;nţelegeri. &Icirc;nsă de la un timp, o parte din &icirc;nvăţătorimea moldovenească a &icirc;nceput să se orienteze spre Rom&acirc;nia. Preşedintele acestei grupe de &icirc;nvăţători moldoveni era Pantelimon Halippa, care afirma că fără susţinerea şi ajutorul Rom&acirc;niei &icirc;n Basarabia niciodată nu vor fi create şcoli moldoveneşti.</p>
<p>Pe de altă parte, se mai &icirc;nt&acirc;lneau şi asemenea cazuri, de a folosi comisia ucraineană pentru &icirc;nvăţăm&acirc;nt &icirc;n alte scopuri, ceea ce nu corespundea cu interesele şi necesităţile regiunii. Am fost nevoit să iau cuv&acirc;ntul şi să vorbesc &icirc;mpotriva orientării nu numai spre Rom&acirc;nia, dar şi spre Ucraina.</p>
<p>&Icirc;n 1917-1918, la Chişinău a fost creat un Parlament, Sfatul Ţării, &icirc;n care intrau 138 de deputaţi. Sfatul Ţării &icirc;nsemna Sovet stran&icirc;, reprezentanţii Sfatului Ţării se ocupau de viaţa socială şi politică a Basarabiei, de problema agrară. Sfatul Ţării era compus din ţărani şi inteligenţime. Eu am fost delegat &icirc;ncolo de partea ucrainenilor. Mulţi erau de părere ca păm&acirc;ntul să devină comun, dar nimeni nu-şi imagina cum trebuie de făcut asta şi cum de legiferat.</p>
<p>&Icirc;n orice caz s-a ajuns la părerea că trebuiesc confiscate păm&acirc;nturile moşiereşti şi cele mănăstireşti.</p>
<p>Sfatul Ţării a dat dovadă de indecizie şi chiar neputinţă la soluţionarea problemelor economice şi la &icirc;ncercările de a soluţiona problemele politice. Anunţ&acirc;nd formarea Republicii Moldoveneşti, Parlamentul s-a apucat de elaborarea Constituţiei, de &icirc;mpăciuirea diverselor curente politice. Preşedintele Sfatului Ţării, Ion Inculeţ, spunea: &bdquo;Numai pe calea convingerilor reciproce şi acceptării altor păreri putem obţine integritatea şi unitatea&rdquo;.</p>
<p>&Icirc;n ţara &icirc;n care se declarase independenţa erau &icirc;n circulaţie diverse bilete bancare: ţariste, odesite, ucraineşti, să emită banii proprii Sfatul Ţării n-a avut curajul.</p>
<p>Fiind originar din Basarabia, eu eram foarte cointeresat pentru găsirea unor soluţii echitabile. Se vorbea că &icirc;n această situaţie, c&acirc;nd Sfatul Ţării este neputincios, Basarabia va fi &icirc;nghiţită de vecinul din dreapta sau de vecina din st&acirc;nga. Eu consideram că Rom&acirc;nia, &icirc;nghiţind Basarabia, va anula toate victoriile revoluţiei, trebuia de opus acestui pas. C&acirc;t priveşte vecina din st&acirc;nga, Ucraina, eu &icirc;nţelegeam perfect că acolo merge o luptă internă şi orişicare ataman poate c&acirc;ştiga. Şi este necesar să aşteptăm c&acirc;nd ideea revoluţionară  va lua forme clare şi concrete.</p>
<p>Eu eram pentru independenţa Republicii basarabene&#8230;</p>
<p>&Icirc;n scurt timp, &icirc;n Sfatul Ţării a avut loc o grupare, conform provenienţei de clase. S-a format Partidul Ţărănesc, care i-a unit pe ruşi şi ucraineni. Toate &icirc;ncercările de a organiza grupări &icirc;n baza programelor politice nu s-au soldat cu succes.</p>
<p>Exista o grupă care milita pentru Unirea Basarabiei cu Rom&acirc;nia. C&acirc;nd a fost pusă pe tapet chestiunea anexării Basarabiei la Rom&acirc;nia, numai trei deputaţi, inclusiv eu, am votat &icirc;mpotrivă. Marea majoritate s-a abţinut. Pentru faptul că am votat &icirc;mpotriva Unirii cu Rom&acirc;nia, pentru faptul că n-am vrut să fiu angajat &icirc;n administraţia locală, la finele lunii octombrie 1918 am fost arestat de Guvernul rom&acirc;n şi expulzat peste Nistru.<br />
La &icirc;nceput, &icirc;n Ucraina am locuit la Celbase, judeţul Dnestrovsk. Acolo lucram, fiind &icirc;mputernicit de comisariatul &icirc;nvăţăm&acirc;ntului public din Odesa, care se supunea Guvernului Republicii Populare Ucrainene. </p>
<p>&Icirc;n 1919 am trecut din Celbase la Odesa, unde se instaurase puterea sovietică. Aici mi s-a propus să fiu profesor la Gimnaziul ucrainean &icirc;n numele lui Ivan Franko. Puţin mai t&acirc;rziu mi s-a propus să predau geologia şi mineralogia &icirc;n Institutul &Icirc;nvăţătoresc Ucrainean, abia deschis.<br />
&Icirc;n scurtă vreme, un desant de voluntari vechinişti au aruncat toate instituţiile culturale ucrainene. Cu greu am reuşit să fim găzduiţi pe str. Manejnaia. Aici se aciuaseră Gimnaziul ucrainean &icirc;n numele lui Ivan Franko, Institutul Fredelevski şi studioul ucrainean.</p>
<p>Iarna, aceste instituţii au trezit suspiciunile autorităţilor. A avut loc percheziţie şi au nimerit &icirc;n serviciul contrainformaţiilor a albilor. &Icirc;nsă peste 2-3 zile dechiniştii au fugit şi eu m-am pomenit liber, deja sub roşii.</p>
<p>Odată cu plecarea dechiniştilor s-a reluat construcţia sovietică. &Icirc;mpreună cu Arnăutu (&icirc;mpuşcat &icirc;n 1937 &ndash; V.A. Smirnov) şi Maleev am intrat &icirc;n componenţa unei &bdquo;troici&rdquo;, care, iniţial, conducea &icirc;nvăţăm&acirc;ntul public &icirc;n regiunea Odesa. </p>
<p>Eu  lucram &icirc;n secţia şcolară. Odată cu sosirea &icirc;n Odesa a tovarăşului Reappo, el a &icirc;nceput să conducă instituţia noastră. Eu am fost delegat &icirc;n satul Isaevo, &icirc;n filiala Institutului &Icirc;nvăţăm&acirc;ntului Public din Odesa, unde urmam să organizez o instituţie de &icirc;nvăţăm&acirc;nt cu şcoală, cu educaţie prin muncă şi un oraş al copiilor. N-am reuşit să normalizez relaţiile mele cu autorităţile locale. Şi &icirc;n rezultat, &icirc;n urma dispoziţiilor lui Voinisenskii C.K. (Comisia Extraordinară), &icirc;n 1921 ne-a arestat pe toţi, ne-a adus la Odesa. &Icirc;n scurtă vreme, au fost lămurite toate ne&icirc;nţelegerile, noi am fost eliberaţi şi ne-a propus din nou să plecăm &icirc;n satul Isaevo, să continuăm lucrul deja &icirc;nceput. &Icirc;nsă arestarea noastră i-a speriat pe studenţii din Isaevo, toţi au &icirc;nceput să ceară transferarea la Odesa. &Icirc;n 1922 m-am convins că &icirc;ncercarea de a fonda la Isaevo o filială a Institutului din Odesa nu are şanse de izb&acirc;ndă. O secţie a şcolii superioare, &icirc;ntr-o asemenea &icirc;nfundătură, nu poate exista.<br />
Eu am trecut la Odesa, unde predam geologia şi mineralogia &icirc;n sectorul ucrainean al Institutului &Icirc;nvăţăm&acirc;ntului Public, de asemenea, la Tehnicumul Industrial de Comerţ, la Şcoala Profesională Chimică, la Universitatea Muncitorească Serală. La Odesa am reluat cercetările mele ştiinţifice şi am &icirc;nceput să studiez limanurile.</p>
<p>&Icirc;n rezultatele unor excursii am scris c&acirc;teva lucrări ştiinţifice, care au fost tipărite &icirc;n analele tovărăşiei ştiinţifice din Odesa de pe l&acirc;ngă ANVU, cu contribuţia lui B.M. Komarov. Cu Boris Mihailovici Komarov am făcut cunoştinţă &icirc;ncă &icirc;n 1919, c&acirc;nd am venit din Celebas la &bdquo;Spilţi vciteliv&rdquo;&#8230;&rdquo;.</p>
<p>Din această perioadă reţinem o singură discuţie pe care Arcadie Osmolovski a purtat-o cu Bogdan Komarov: &bdquo;Eu m-am &icirc;mpărtăşit cu nişte amintiri, povestind felul cum rom&acirc;nii m-au expulzat din Basarabia. A venit vorba şi despre Sfatul Ţării şi despre poziţia mea &icirc;n această chestiune. B.M. Komarov şi-a expus părerea lui. Republica Basarabeană, ca stat independent, nu putea să existe. Iar dorinţa dvs. de independenţă &icirc;şi avea originea &icirc;n faptul că sunteţi foarte mult legat de Basarabia. &Icirc;n felul acesta, Bogdan Mihailovici mi-a explicat atitudinea mea faţă de actul Unirii cu Rom&acirc;nia prin aceea că eram prea str&acirc;ns legat de Basarabia şi &icirc;n comportamentul meu n-am reuşit să ţin cont de realităţi&rdquo;.</p>
<p>Arcadie Osmolovskii a activat &icirc;n această organizaţie p&acirc;nă &icirc;n 1929, c&acirc;nd a fost arestat. Remarcăm faptul că arestarea din 1929 n-a fost unica. Prima arestare a fost &icirc;n 1926, a doua &icirc;n 1929, iar a treia &icirc;n 1931. Ultima arestare a fost fatală pentru Arcadie Osmolovski. La 27 aprilie s-a produs moartea lui. Actul medical atestă un atac de cord, cu descrierea amănunţită a felului cum arătau gura, faţa, limba, cutia toracică, dar această descriere amănunţită nu este convingătoare pentru Vladimir Smirnov, care pune la &icirc;ndoială faptul că moartea lui n-a fost rezultatului unei violenţe.</p>
<p>La 3 mai 1931, acelaşi anchetator Talantov emite o decizie prin care dosarul lui Arcadie Osmolovski a fost clasat, pe motivul că anchetatul a decedat. La 16 iunie 1931, ajutorul procurorului Odesei semnează transmiterea &icirc;n arhivă a dosarului lui Arcadie Osmolovski.<br />
&Icirc;n felul acesta, şi-a &icirc;ncheiat zilele o personalitate foarte interesantă, care nu şi-a găsit locul nici &icirc;n Basarabia rom&acirc;nească, nici &icirc;n Ucraina Sovietică. Iar numele lui a rămas str&acirc;ns legat de votul &icirc;mpotriva Unirii.</p>
<p>Cine ştie, poate dacă ar fi fost un pic mai deschis &icirc;n intenţiile lui democratice, accept&acirc;nd dreptul basarabenilor la repararea greşelilor istorice din 1812, poate şi el ar fi avut altă soartă&#8230;&nbsp;</p>
]]></content:encoded>
					
					<wfw:commentRss>https://timpul.md/articol/in-culisele-istoriei-a-votat-contra-unirii-si-a-murit-intr-o-puscarie-sovietica-97390.html/feed</wfw:commentRss>
			<slash:comments>0</slash:comments>
		
		
			</item>
		<item>
		<title>În culisele Istoriei: Un imn al iubirii eterne</title>
		<link>https://timpul.md/articol/in-culisele-istoriei-un-imn-al-iubirii-eterne-80552.html</link>
					<comments>https://timpul.md/articol/in-culisele-istoriei-un-imn-al-iubirii-eterne-80552.html#respond</comments>
		
		<dc:creator><![CDATA[Iurie Colesnic]]></dc:creator>
		<pubDate>Sun, 11 Oct 2015 07:26:00 +0000</pubDate>
				<category><![CDATA[Istorie]]></category>
		<category><![CDATA[culise]]></category>
		<category><![CDATA[imn al iubirii]]></category>
		<category><![CDATA[istorie]]></category>
		<guid isPermaLink="false">https://timpul.md/articol/in-culisele-istoriei-un-imn-al-iubirii-eterne-80552.html/</guid>

					<description><![CDATA[Nimeni nu bănuia că, dincolo de aprigul om politic Vasile Cijevschi, dincolo de finul diplomat, &#238;și aștepta ieșirea &#238;n scenă un scriitor neobișnuit.&#160;]]></description>
										<content:encoded><![CDATA[<p>&bdquo;Nimic &icirc;n viaţă nu ne va &icirc;nlocui frumuseţea trecutului. Ea ne este scumpă, pentru că nu mai este, a trecut&rdquo;, aşa obişnuia el să zică, găsindu-şi aleanul &icirc;n contemplarea timpului scurs prin clepsidra istoriei. Avea motive să creadă &icirc;n adevărul vieţii care este pe deplin &bdquo;developat&rdquo; numai după o anumită perioadă de timp.</p>
<p>Cel mai scurt CV al lui Vasile Cijevschi (1880, s. Zaim, jud. Tighina &#8211; 14.VII.1931, Chişinău) arată astfel:<br />
Moldovean. Fiul lui Gheorghe Cijevschi.<br />
Studii: Superioare, &icirc;n domeniul orientalisticii şi diplomaţiei.<br />
Ofiţer &icirc;n războiul ruso-japonez şi &icirc;n Primul Război Mondial.<br />
Ultimul grad militar &#8211; colonel.<br />
Locuia la Chişinău, pe str. Haralambie 5.<br />
Chestionarul de membru al Sfatului Ţării l-a completat fiind &icirc;n etate de 37 de ani.<br />
La 27 martie 1918 a votat Unirea Basarabiei cu Rom&acirc;nia.<br />
După Unire, Vasile Cijevschi a fost funcţionar al Primăriei Chişinău, şeful secţiei şcoli.</p>
<p>&Icirc;n Basarabia interbelică el avea o autoritate extraordinară. Ziariştii &icirc;l considerau omul lor, deoarece colabora cam la toate publicaţiile principale din ţinut, la unele chiar fusese şi &icirc;n postură de redactor. &Icirc;n 1920 redactase ziarul Naşe slovo, &icirc;n 1923 era director al cotidianului Gazeta-Lei şi tot &icirc;n acelaşi an &icirc;l găsim director la Bessarabskaia m&icirc;slʼ. &Icirc;n 1926 este prim-redactor la Rom&acirc;nia nouă, unde  era director Onisifor Ghibu.</p>
<p>Vasile Cijevschi, care declarase că a cunoscut vremuri mai grele, dar mai ticăloase &ndash; nu, n-a dorit să-şi deschidă sufletul. Şi prea puţină lume ştia că el, de fapt, nu e numai publicist, ci este şi un subtil prozator, un cugetător delicat şi emotiv.</p>
<p>Abia peste trei ani după decesul lui, &icirc;n septembrie 1934 revista Viaţa Basarabiei a publicat nuvela Unei prietene, &icirc;n tălmăcirea lui Nicolai Costenco. Ea era testamentul spiritual al omului care a fost Vasile Cijevschi: </p>
<p>&bdquo;Nu ştiu unde eşti şi ce s-a &icirc;nt&acirc;mplat cu tine, eşti &icirc;n viaţă ori minunatul tău corp s-a amestecat de-acum cu ţăr&acirc;na, dar eu &icirc;ntotdeauna, &icirc;n fiecare primăvară, c&acirc;nd soarele aprilin &icirc;ndrăzneşte să curme somnul naturii, scufundată &icirc;n plumbul iernii, &icirc;mi &icirc;ndrept g&acirc;ndurile către tine, prietenă neuitată şi care eşti aşa departe.</p>
<p>Sunt sigur, că, dacă mai trăieşti, simţi &icirc;n aceste clipe torentul g&acirc;ndurilor mele şi, probabil, te stăp&acirc;neşte o nelinişte uşoară, ne&icirc;nţeleasă, datorită fluizilor mei, cari dau t&acirc;rcoale fiinţei tale. <br />
Ţi-aduci aminte, eu n-am greşit niciodată prin &icirc;nclinări către misticism, dar amintindu-mi de tine, g&acirc;ndurile, dorinţele şi reveriile &icirc;nchipuirii, fără vrere &icirc;mi părăsesc trupul bolnav şi se poartă către imperiul de eter să te caute, prietenă dulce şi &icirc;ndepărtată. Nu-mi voi aminti mai mult c&acirc;ţi ani s-au scurs, de-atunci c&acirc;nd ne-am despărţit ultima oară. Vremea &icirc;ndelungată a &icirc;nţelenit cu buruienile vieţii amintirile mele senine despre tine. G&acirc;ndirea mi-e &icirc;mbătr&acirc;nită şi trupul &icirc;ndurerat abia mai păstrează &icirc;n tr&acirc;nsul rămăşiţele unei tinereţi viguroase, zburdalnice, iar azi toate g&acirc;ndurile şi visurile mele &icirc;mi amintesc o poveste copilărească de demult, un basm plăcut, bun şi &icirc;nveselitor, cum e &icirc;nt&acirc;ia rază primăvăratecă, cum e &icirc;nt&acirc;iul z&acirc;mbet al pruncului.<br />
Nu ţin minte, precis, c&acirc;nd te-am văzut &icirc;nt&acirc;ii şi nici măcar nu-mi amintesc prin ce &icirc;nt&acirc;mplare ne-am &icirc;nt&acirc;lnit. Păstrez &icirc;n minte doar o impresie luminoasă, cum e raza soarelui de vară furişată printre nori furtunoşi.</p>
<p>Pe-atunci am&acirc;ndoi eram tineri şi frumoşi. Viaţa se estompa pentru am&acirc;ndoi ca depărtarea plină de vrajă a mării zbuciumate. Ne ademenea viitorul cu splendoarea-i tăinuită, cu noutatea unor bucurii necunoscute şi cu nada unor perspective şi mai depărtate.</p>
<p>&Icirc;ntr-am&acirc;ndoi natura a &icirc;ngrămădit o rezervă imensă de puteri fizice şi sufleteşti, o mare sete de viaţă şi un izvor nesecat de energii şi virtuţi.</p>
<p>Eram sinceri unul cu altul şi, asemeni a două jumătăţi ale unuia şi aceluiaşi măr, ne-am alipit şi ne-am rostogolit pe cărarea vieţii presărată cu spini şi trandafiri. Dar, cu toata iubirea noastră, trupeşte n-am fost apropiaţi. Geana de zi a dragostei noastre a rămas pură, nepătată şi &icirc;nrourată uşor de boarea plină de miresme a zorilor, &icirc;ncununată de razele subţiri ale soarelui matinal. De aceea, poate, g&acirc;ndind la tine, amintirile-mi sunt at&acirc;t de naiv curate at&acirc;t de parfumate şi juvenile, ca tăm&acirc;ia anticelor afumătoare &icirc;n ora jertfei, ca mirosul gingaş al bobocilor de roză, abia desfoiaţi, &icirc;n dimineţile de Maiu.</p>
<p>C&acirc;t de clară mi-e acum &icirc;n minte figura ta, căpşorul de crăiţă, &icirc;n nimbul luminos al părului, galben ca secara coaptă, a boiului &icirc;nalt, excesiv de feminin, &icirc;nveșm&acirc;ntat &icirc;ntr-o mare capricioasă de văluri şi horboţică. Nu voi uita niciodată ochii aceia neobișnuiți, &icirc;n cari radia deopotrivă &icirc;nţelepciunea şi frumuseţea.</p>
<p>Erai, &icirc;ntr-adevăr, acea creaţie a naturii, rară şi fericită, căreia viaţa, singură, de la naştere, i-a pus pe creştet coroană şi i-a ridicat altar. Şi eu nu numai te iubeam, ci te adoram ca pe o zeie.<br />
Ţii minte, oare, acele rugi, pe cari ţi le improvizam &icirc;n liniştea caldelor nopţi de vară, &icirc;n acordurile melodice şi majestoase ale clavecinului bătr&acirc;nesc.</p>
<p>Ţii minte, oare, acele momente divine, curate şi mişcătoare, pe cari le trăiam am&acirc;ndoi &icirc;n mica biserică de ţară? C&acirc;t de aleasă era acea linişte plină de măreţie a serii de vară, &icirc;nfrigurată de zvonul sonor şi grav al clopotului tras pentru vecernie. Bomm &#8211; bomm!, răsună &icirc;n aerul neclintit sunetul aramei şi ecoul pribegiei pe lanurile &icirc;nverzite.</p>
<p>Tu iubeai mult aceste slujbe simple din biserica rustică şi c&acirc;nd se lăsa seara verde şi prăfuită, ne &icirc;ntorceam &icirc;n sat pe cărăruia nisipoasă, care cotigea prin parcul vechiu, vechiu.</p>
<p>Ce mult &icirc;mi plăcea lumina tristă a hramului sărăcăcios, psalmodierea g&acirc;ngavă, a c&acirc;ntăreţului de strană şi moşneagul-preot alb ca omătul, care semăna cu dumnezeu-tatăl.</p>
<p>Mai ţin minte cu c&acirc;tă smerenie te aplecai de la mijloc şi &icirc;nclinai capul splendid şi m&acirc;ndru, c&acirc;nd preotul trecea pe alături, &icirc;nvăluindu-ne &icirc;ntr-un fuior de tăm&acirc;ie; se auzea zornăitul slab al lanţurilor de argint ale cădelniţei; ne uitam la bătr&acirc;n cum cădelniţă &icirc;n faţă fiecărei icoane, desemn&acirc;nd cercuri neregulate.<br />
Ţin minte, cum, pentru prima dată, s-a trezit &icirc;n mine religiozitatea şi s-a născut credinţa. Privind la chipul tău serios şi la genele lungi, cobor&acirc;te pentru rugă, mă chinuia un g&acirc;nd sacrileg: <br />
&#8211;	C&acirc;t de mare trebuie să fie D-zeu, dacă ea i se &icirc;nchina! <br />
Şi am &icirc;nceput să mă rog, alături de tine, &icirc;ncovoiam pios genunchii &icirc;naintea atotputernicei Celuia, Care avu putere să te creeze şi să insufle &icirc;n tine sc&acirc;nteia vieţii.<br />
Apoi ne-am despărţit, eu am plecat departe şi pentru multă vreme, iar tu te-ai măritat cu un t&acirc;năr demnitar.<br />
Dar n-am fost gelos! Căci, parcă se poate să fii gelos pe tine, pe sufletul tău? Ştiam şi credeam, că, oriunde n-aş fi, orice s-ar &icirc;nt&acirc;mpla cu tine, nimeni n-ar fi &icirc;n stare să mi te răpească, cum n-ar fi putut lua o parte din mine &icirc;nsumi, fără a mă ucide. Tu, ca şi mai &icirc;nainte, ai rămas visul meu, primăvara mea, cealaltă jumătate a mea, care duce aceeaşi viaţă cu mine, deşi la o mare distanţă. Şi am continuat să te iubesc la fel, cum &icirc;mi iubeam conştiinţa imaculată şi g&acirc;ndurile mele intime.<br />
Mi-aduc aminte de scrisorile tale gingaşe şi parfumate, pline de fineţe şi minte aleasă, de care s-ar fi m&acirc;ndrit orice g&acirc;nditor. &Icirc;n şi printre r&acirc;nduri plutea o nedumerire vizibilă faţă de simplicitatea grosolană a vieţii şi nemulţumirea ta, pe ceea ce, &icirc;nainte, se dosea at&acirc;t de ademenitor după perdeaua tainică a viitorului.</p>
<p>Proza vieţii te-a atins cu glodul său, &icirc;nsă nu s-a lipit de tine. De la distanţă am simţit supravieţuirea sufletului tău complex, chinurile, &icirc;ndoielile şi lupta ta. Dar ştiam şi aveam credinţa că n-o să te predai vieţii, ce te-a asediat de jur &icirc;mprejur şi vei ieşi din această luptă &icirc;nvingătoare. Dar ar fi putut fi altfel! Prea erai desăv&acirc;rşită păm&acirc;ntește ca să nu &icirc;nvingi!<br />
Ţi-aminteşti cum eu, pentru a te vedea numai la o gară oarecare, &icirc;ntre două trenuri, am venit de la c&acirc;teva mii de verste şi după ce am petrecut &icirc;mpreună un ceas &icirc;ntr-o conversaţie intimă şi prietenească, am plecat &icirc;ndărăt?</p>
<p>A trecut vreme multă de atunci, mulţi ani, am mai iubit şi-am fost iubit la r&acirc;ndul meu, dar nici o femeie nu mi-a dat să simt clipe at&acirc;t de luminoase, cum mi-ai dat tu. &Icirc;mi trezeai conştiinţa, &icirc;mi tălmăceai g&acirc;ndul şi tot ce-am făcut &icirc;n viaţă simplu şi bun, a fost făcut pentru tine şi din pricina ta. Ca o stea luminai la orizontul vieţii mele şi mă ademeneai către depărtarea neguroasă şi enigmatică.<br />
De ce nu ne-am căsătorit? Ambii, doar, eram liberi?<br />
Oric&acirc;t ar părea de straniu, dar, mi se pare, nici mie, nici ţie, nu ne-a venit &icirc;n minte acest g&acirc;nd.<br />
Şi pentru ce am fi făcui acest lucru? De ce ar fi trebuit să m&acirc;njim altarul iubirii curate cu proza vulgară a alcovului?</p>
<p>Noi am reuşit să păstrăm &icirc;n inimi un colţişor mic, secret, &icirc;n care se intră ca &icirc;ntr-o Sf&acirc;ntă a Sfintelor, după ce te-ai curăţat mai &icirc;nt&acirc;iu, at&acirc;t trupeşte, c&acirc;t şi sufleteşte.<br />
Făclia vieţii mele arde &icirc;ntunecată&#8230; Bătr&acirc;neţea se uită deja prin fereastră şi &icirc;mpăinjineşte cu promoroacă rece viitorul apropiat. Şi, din nou, ca de at&acirc;tea ori &icirc;n viaţa mea, soarele de primăvară porneşte, dinspre Miază-zi, micii veseli ai nourilor bălai şi &icirc;nverzeşte iarba şi copacii. &Icirc;n suflet, &icirc;nsă, e &icirc;ntuneric şi frig. Cartea vieţii e citită şi au mai rămas de răsfoit ultimele c&acirc;teva pagini. Inima trudită cere odihnă, iar viaţa oprire.</p>
<p>De moarte nu mi-e frică; &icirc;i privesc &icirc;n ochi fără sfială ca şi vieţii. Cu mine, &icirc;n morm&acirc;nt, nu voi duce chipurile nimănui şi de cete ce las pe păm&acirc;nt nu mi-e jale de niciuna. Singurele, de cari mi-e greu să mă despart, sunt: g&acirc;ndul frumos legat de tine şi razele dezmierdătoare ale soarelui primăvăratic. Mi-e ciudă că n-am să pot să &icirc;nsufleţesc &icirc;n memorie chipul tău bl&acirc;nd şi n-am să mai văd dimineţile primăverii, strălucirea soarelui şi nu voi simţi mireasma verdeţei fragede.<br />
Nu ştiu unde eşti şi dacă trăiești ori nu? Dar, chiar de ai fi vie, nu m-aş mai &icirc;ncumeta să te re&icirc;nt&acirc;lnesc. Nici n-ar fi pentru ce? Nu vreau ca toate g&acirc;ndurile şi visurile vieţii mele să se zdrumice &icirc;n faţa femeii schimonosite de bătr&acirc;neţe. Vreau să te am &icirc;n amintire t&acirc;nără, fermecătoare şi frumoasă, cum nu mai poţi fi acum.</p>
<p>Vreau să păstrez vasele jertfei mele neatinse, p&acirc;nă ce bulgării le vor sfăr&acirc;ma, c&acirc;nd vor cădea pe sc&acirc;ndura de brad a sicriului&#8230; Vreau să port mireasma trecutului proaspătă, p&acirc;nă la ultimele clipe ale vieţii.</p>
<p>Adio, prietenă depărtată şi iubită. Ne-am trăit frumos viaţa şi ne vom sili să murim frumos. Clipele trecutului ne vor picta zilele ur&acirc;te ale prezentului şi ne vor lumina ultimele momente cu chipuri fermecate.</p>
<p>Nu ştiu? Vor parveni aceste r&acirc;nduri p&acirc;nă la tine ori nu, dar, cred, că ai simţit aceeaşi tristeţe şi copleşeală cov&acirc;rşitoare a trecutului, pe care am simţit-o eu &icirc;n vreme ce scriam. Mai cred că sufletele noastre, eliberate de trupurile bătr&acirc;ne şi muritoare, pentru o clipă, măcar, se vor &icirc;nt&acirc;lni aşa cum au fost odinioară, &icirc;n zilele pline de lumină ale tinereţii&#8230;&rdquo;</p>
<p>O singură proză scurtă a conturat dimensiunea nebănuită a acestui scriitor liric, romantic și umanist.</p>
<p>Dincolo de regrete va exista veşnic această apreciere. Despre el, Onisifor Ghibu, ardeleanul, scria: &bdquo;&#8230;colonelul Vasile Cijevschi, om cult, care vorbea limba franceză şi făcuse şcoală de diplomaţi &icirc;n Rusia &ndash; om cu bune sentimente: şi rom&acirc;neşti, şi omeneşti &ndash; un om la locul lui.&rdquo;</p>
]]></content:encoded>
					
					<wfw:commentRss>https://timpul.md/articol/in-culisele-istoriei-un-imn-al-iubirii-eterne-80552.html/feed</wfw:commentRss>
			<slash:comments>0</slash:comments>
		
		
			</item>
		<item>
		<title>În culisele Istoriei: Parabola existenţei</title>
		<link>https://timpul.md/articol/in-culisele-istoriei-parabola-existentei-76480.html</link>
					<comments>https://timpul.md/articol/in-culisele-istoriei-parabola-existentei-76480.html#respond</comments>
		
		<dc:creator><![CDATA[Iurie Colesnic]]></dc:creator>
		<pubDate>Thu, 09 Jul 2015 05:14:00 +0000</pubDate>
				<category><![CDATA[Istorie]]></category>
		<category><![CDATA[culise]]></category>
		<category><![CDATA[istorie]]></category>
		<category><![CDATA[parabola existenței]]></category>
		<guid isPermaLink="false">https://timpul.md/articol/in-culisele-istoriei-parabola-existentei-76480.html/</guid>

					<description><![CDATA[Ştiut lucru, fiecare om &#238;şi duce crucea, fiecare cum poate. Dar nu fiecare dinte noi are curajul să se uite &#238;ndărăt şi să mai parcurgă cu g&#226;ndul traseul &#238;ntortocheat, mai ceva ca liniile ce se intersectează la noi &#238;n palmă.&#160;]]></description>
										<content:encoded><![CDATA[<p>Vladimir Gheorghe Laşcu, basarabeanul, a avut &icirc;ndrăzneala s-o facă, adică să-şi aştearnă memoriile sale pe h&acirc;rtie.</p>
<p>Putea să aibă altă soartă? &Icirc;n altă situaţie am fi schiţat semnul nedumeririi, pe c&acirc;nd &icirc;n cazul unui basarabean de viţă ştim sigur că viitorul &icirc;i era ca şi cum pecetluit. Mai ales că &icirc;n viaţa Basarabiei de p&acirc;nă la 1940 tatăl său era una din figurile importante.</p>
<p>&Icirc;n volumul lui Iosif Parhomovici &bdquo;Şcolile duhovniceşti ale eparhiei Chişinăului 1813-1913&rdquo; (Chișinău, 1913) găsim inserată o scurtă biografie a lui Gheorghe Laşcu, fiul preotului Vasile Lașcu din Onișcani, care după studiile făcute la Seminarul Teologic din Chişinău se dezice de cariera duhovnicească şi este admis la &icirc;nvăţătură la Institutul veterinar din Harkov. După absolvirea institutului, timp de doi ani, Gheorghe Lașcu a fost asistent la catedră cu scopul de a se pregăti de munca pedagogică, dar &icirc;n cele din urmă se dezice şi de această carieră &icirc;n favoarea medicinei. Adică absolvă facultatea de medicină a Universităţii din Harkov, unde se căsătorește cu o rusoaică din Samara. Tot la Harkov se naște la 15 mai 1909, primul lor fiu Vladimir.</p>
<p>Din 1910 p&acirc;nă &icirc;n 1914 au locuit la Izbește, jud. Orhei,  Gheorghe Lașcu fiind medic la spitalul din localitate p&acirc;nă-n 1914, c&acirc;nd a &icirc;nceput primul război mondial și a fost mobilizat &icirc;n armată, ajung&acirc;nd să locuiască la Voznesensk, pe Bug, unde l-a și găsit revoluția din februarie 1917. Familia Lașcu a cunoscut calvarul &icirc;nceputului războiului civil, c&acirc;nd erau nevoiți să se hrănească cu turte de floarea-soarelui, să doarmă la podele de groaza gloanțelor rătăcitoare și, mai ales, au cunoscut diversele armate și bande care ocupau orașul: albii, roșii, Petliura, Mahno, haidamacii ș.a. După multe peripeții au ajuns &icirc;n primăvara anului 1918, acasă, &icirc;n Basarabia, la Izbește.</p>
<p>Enciclopedia &bdquo;Figuri contemporane din Basarabia&rdquo; (Chișinău, 1939) completează informația despre Gheorghe Lașcu:<br />
&bdquo;&#8230;medic primar, director al Spitalului Costiujeni, născut la 1 ianuarie 1880 &icirc;n com. Onișcani, jud. Orhei. (Decedat la București &icirc;n 1948, &icirc;nhumat la Cimitirul Sf. Vineri &#8211; Iu.C.).</p>
<p>A terminat cursurile facultății de medicină din Harkov. Președinte al Colegiului medicilor din municipiul Chișinău și județului Lăpușna.<br />
Președinte al Epitropiei de orbi din Basarabia, membru &icirc;n Comisia regională de disciplină de pe l&acirc;ngă Inspectoratul general sanitar din Ținutul Nistru, membru &icirc;n Comitetul Central al Asociației generale a medicilor din Rom&acirc;nia.</p>
<p>Fost medic al Spitalului Izbiștea &#8211; Orhei, fost medic primar al jud. Orhei și medic șef al Spitalului central Orhei. Fost deputat și senator de Orhei, fost vicepreședinte al Senatului (Din partea Partidului Liberal -Iu.C.).</p>
<p>Decorații: &bdquo;Steaua Rom&acirc;niei&rdquo; &icirc;n grad de ofițer, &bdquo;Coroana Rom&acirc;niei&rdquo; &icirc;n grad de Comandor, &bdquo;Steaua Rom&acirc;niei&rdquo; &icirc;n grad de Comandor&rdquo;.<br />
Despre  tradiţiile ce domneau &icirc;n această familie găsim schiţată o &icirc;nsemnare &icirc;n &bdquo;Amintirile Literare&rdquo; (&bdquo;Nistru&rdquo;, 1966, nr. 12) ale doctorului &icirc;n filosofie Ion Ocinschi:<br />
&bdquo;Prin anul 1909 lucram &icirc;nvăţător &icirc;n satul Cruglic, pe atunci judeţul Orhei. &Icirc;n orele libere mă repezeam &icirc;n satul vecin Izbești, făc&acirc;nd vizite &#8211; destul de dese de altfel &#8211; familiei primitoare şi cu vederi progresiste a medicului Laşcu Gheorghe. Aici se adunau mai mulţi intelectuali progresişti moldoveni, &#8211; ba la un concert, organizat cu forţele proprii, ba la o şezătoare privind politica, literatura şi filosofia&rdquo;.<br />
Și această atmosferă de ospitalitate a fost caracteristică familiei Lașcu și &icirc;n perioada interbelică, prin casa lor din str. Mihai Viteazul (azi M. Eminescu) au trecut toate marile personalități ale Basarabiei și oaspeții veniți din regat. </p>
<p>Totul s-a prăbușit la 28 iunie 1940&#8230; Gheorghe Lașcu reușește să se refugieze, iar fiul său Vladimir, profesor de liceu, mobilizat &icirc;n armată, nu reușește și răm&acirc;ne &icirc;n Basarabia ocupată&#8230; Dar acestei răm&acirc;neri &icirc;i datorăm o suită de memorii aproape de unicat intitulate &bdquo;Traversarea deșertului&rdquo; (București, 1991), despre viața unui intelectual &icirc;n perioada 1940-1941. Observațiile lui subtile au astăzi puterea de necontestat a argumentului istoric:&nbsp;&bdquo;&Icirc;ncă nu se risipise groaza nopţii de 13 iunie.</p>
<p>Populaţia trăia  terorizată  de bombardamente,	 neliniştea şi teroarea acelei nopţi a Sf&acirc;ntului Bartolomeu. Noaptea aceea, ca at&acirc;tea alte nopţi ale acestui &icirc;nceput de vară caldă şi &icirc;nstelată, plină cu parfumul fin de matiola,  &icirc;ncepea  neobişnuit.  Sute de camioane parcurgeau oraşul &icirc;n toate direcţiile &icirc;mb&acirc;csind aerul cu mirosul benzinei puturoase. Gea&not;murile vibrau de uruitul necontenit al motoarelor&#8230; Oamenii nu dormeau. Se sculaseră şi cei care de obicei se culcau odată cu găinile. Vegheau&#8230; Plutea o  nelinişte  apăsătoare  şi  nelămurită,  care  cuprin&not;sese &icirc;n  mrejele sale tot ce vieţuia &icirc;ntre zidurile acestui &icirc;ntins oraş, aşa cum se &icirc;nt&acirc;mplă cu vieţui&not;toarele &icirc;n timpul  eclipselor solare. Neliniştea necunoscutului era  p&acirc;ndită cu luminile stinse, de după ferestrele oblonite şi prin deschiderile perde&not;lelor trase, cu inimile str&acirc;nse şi cu groază nelămurită &icirc;n suflet. Ici, colo&#8230; maşinile se opreau şi se auzeau bătăi puternice &icirc;n uşile zăvorite. Oamenii &icirc;ngheţau&#8230;</p>
<p>Puţine case au fost ocolite &icirc;n noaptea aceea bles&not;temată, o noapte care trecea at&acirc;t de &icirc;ncet şi nu se mai sf&acirc;rşea, o noapte ca at&acirc;tea alte nopţi ale acestui &icirc;nceput de vară. &Icirc;n ochii celor rămaşi se putea citi groază.</p>
<p>Urmară zile grele şi nimeni nu se simţea &icirc;n sigu&not;ranţă. O tăcere copleşitoare se &icirc;ntinsese ca o ceaţă lăptoasă, &icirc;nvăluind oraşul &icirc;nspăim&acirc;ntat. Dacă p&acirc;nă acum nu se vorbea dec&acirc;t &icirc;ntre prieteni foarte buni, acum au amuţit cu toţii. S-au adaptat regulilor jocului. Tăcerea a &icirc;ntrecut preţul aurului ating&acirc;ndu-l pe cel al vieţii. Şi totuşi, totul se afla cu timpul. Adevărul se ridica la suprafaţă ca spuma deasupra apei. Nimeni nu cunoştea cifra, dar &icirc;n fiecare familie lipsea cineva, lipseau şi familii &icirc;ntregi. Gara expedia &icirc;n flux ne&icirc;ntrerupt vagoanele de marfă pe pereţii cărora se putea citi, scris cu vopsea albă: &bdquo;EMIGRANŢI VOLUNTARI&quot;. Sinistră ironie. </p>
<p>Triajul fusese ticsit mai multe zile &icirc;n şir şi nimeni nu se apropia. Cei &bdquo;ridicaţi&quot; dispăreau şi golul nu trebuia observat, ca şi c&acirc;nd nici n-ar fi existat. Se volatilizau, lăs&acirc;nd &icirc;n urmă lacrimi, tristeţe și deznădejde, care trebuiau ascunse.</p>
<p>T&acirc;rziu, peste mulţi ani, soarta lor a devenit cunoscută: dincolo de Nistru, la Tiraspol, soţii au fost despărţiţi, copiii rupţi de mamele lor; bărbaţii au  luat  drumul Siberiei, la tăiat pădure, femeile erau trimise &icirc;n Asia Centrală, la bumbac. Copiii internaţi &#8211; &icirc;n orfelinate. Puţini dintre ei s-au mai &icirc;ntors la căminele distruse, puţini au supravieţuit &bdquo;tătucului&quot; mustăcios. </p>
<p>Trenurile se opreau &icirc;n gară, uşile culisate se  deschideau şi bărbaţii erau somaţi să coboare &bdquo;pentru verificarea actelor&quot;. &Icirc;n faţă stătea un r&acirc;nd de soldaţi, paralel cu trenul, şi c&acirc;nd toţi bărbaţii se găseau pe peron r&acirc;ndul de soldaţi &icirc;nainta spre tren, uşile se &icirc;nchideau şi trenul pornea. Această  tehnică  ne-a fost povestită de mătuşa mea, Iulia Lungu, &icirc;nvăţătoarea, care   a fost astfel &bdquo;ridicată&quot; &icirc;n acea noapte &icirc;mpreună  cu soţul ei. Am  revăzut-o după mulţi, foarte mulţi ani, la Iaşi, unde a reuşit să ajungă din Basarabia, &icirc;n care a revenit după 16 ani de muncă la bumbac. Tanti Iulia umbla &icirc;n echer, ajung&acirc;nd cu  m&acirc;inile podeaua, dar mintea nu şi-a pierdut-o. Am pl&acirc;ns c&acirc;nd am văzut-o&rdquo;.</p>
<p>Este foarte sugestiv redat și comportamentul &bdquo;eliberatorilor&rdquo;:<br />
&bdquo;Pentru a descrie acel an sovietic din viaţa mea, din viaţa &icirc;ntregii provincii ce agoniza &bdquo;sub soarele comunismului&quot;, mi-ar trebui tomuri &icirc;ntregi şi talentul, geniul lui Soljeniţ&icirc;n. Infernul moral şi material nu se pot reda. &Icirc;nchisoarea, lagărele, tortura fizică, deportarea au trecut pe l&acirc;ngă mine, nu m-au atins. Cum să descrii, cum să te faci &icirc;nţeles, să comunici acele sentimente, sub povara cărora ţi-ai trăit viaţa, momentele &icirc;njositoare de frică, teamă, timp de 45 de ani, ziua şi noaptea, mereu. Pentru a ilustra acel an sovietic, voi invoca cr&acirc;mpeie, aspecte răzleţe, dar elocvente, episoade disparate, şi poate voi reuşi, c&acirc;t de c&acirc;t, să redau acea realitate halucinantă, pe l&acirc;ngă care realitatea ceauşistă păleşte, constituind o copie palidă a originalului. Să nu uitam diferenţa de vechime.</p>
<p>Odată cu trupele, soseau şi funcţionarii sovietici. &Icirc;mbătr&acirc;niţi &icirc;nainte de vreme, mizerabil &icirc;mbrăcaţi, aspectul lor ne-a &icirc;ngrozit. Femeile, cu fustele lungi p&acirc;nă la păm&acirc;nt, apăreau ca din revistele ilustrate, de dinaintea Primului Război Mondial. Se răsp&acirc;ndeau prin oraş, &icirc;n grabă, căut&acirc;nd febril o locuinţă mai bună, ceasuri şi cupoane de stofă. Toţi, dar absolut toţi, pe l&acirc;ngă valiza de lemn, ca recruţii noştri, aduceau cu ei fierăstrăul şi toporul. Năvăleau prin cofetării, comand&acirc;nd c&acirc;te patru sau cinci cafele cu lapte şi c&acirc;te zece cornuri cu nucă, ceea ce nu au ţinut mult, căci au dispărut repede at&acirc;t cafelele, c&acirc;t şi cornurile. Autorităţile au jefuit populaţia locală printr-un schimb astronomic şi ireal: 40 de lei pentru o rublă.</p>
<p>Goana după ceasuri şi cupoane de stofă mi-a prilejuit o primă observaţie, urmată de o concluzie logică, uluitoare pentru un om crescut &icirc;n condiţiile unei societăţi   normale, căci, fără  excepţie, toată lumea afirma, ca un singur om, drept explicaţie a dorinţei de a cumpăra un ceas, că &bdquo;mi-a cazul ceasul pe linia de tramvai&quot;, iar &icirc;n privinţa stofei &bdquo;m-am grăbit la plecare şi mi-am uitat hainele&quot;. Unul, al doilea &#8230;al  zecelea, aceeaşi explicaţie.  &Icirc;ncetul cu &icirc;ncetul, am realizat că ei, cu toţii, repetau exemplul dat &icirc;n şedinţele premergătoare plecării &bdquo;&icirc;n mediul capitalist&quot;, formulă invariabilă, pe care nu erau capabili s-o diversifice. Repetau acelaşi lucru, fiind dezobişnuiţi de a g&acirc;ndi de sine stătător.</p>
<p>Plecau nemţii, aşa-numiţii &bdquo;volksdeutche&rdquo;, plecau &icirc;n baza &icirc;nţelegerii Hitler-Stalin. Cu ei a plecat şi fratele meu vitreg, căsătorit cu fiica unui medic de origine germană. Răm&acirc;neam singur. &Icirc;n felul acesta, sudul Basarabiei s-a golit de populaţie, căci era colonizat de nemţi, care trăiau  &icirc;n frumoasele şi bine gospodăritele lor sate, cu denumiri ca: Leipzig, Dresda, Berlin etc. Mai la sud, pe malul limanului Nistrul, pe păm&acirc;ntul nisipos şi roditor, elveţienii cultivau vii, produc&acirc;nd vin renumit &icirc;n toată lumea. Plecau şi ei. Comuna Sabo a rămas goală. O trăsătură  caracteristică &icirc;n organizarea acestor plecări era semnul distinctiv pe care-l purtau cei &icirc;nscrişi pentru plecare şi presupun că semnul era un fel de protecţie &icirc;mpotriva propriilor organe de represiune, acordat de  statul sovietic celui care pleca. Cum poartă preoţii ortodocşi crucea pe piept, aşa purtau şi nemţii &icirc;nscrişi pentru plecare o placă de 12/15 cm., pe care era trecut un număr.</p>
<p>Cam prin august, a sosit fratele unei bune prietene a familiei noastre, &bdquo;tov.&quot; Manuilov, adjunctul ministrului sănătăţii al Republicii Autonome Tătare, Crimeea. Era basarabean, rămas după revoluţie dincolo de Nistru. Venea să ia legătura cu familia sa şi să cumpere&#8230; galoşi. A dormit la mine, pe o saltea &icirc;ntinsă pe jos. Nu a  stat dec&acirc;t c&acirc;teva zile şi a plecat fără galoşi, căci nu se mai găseau nici &icirc;n talcioc. Ştiu, pare incredibil. Este incredibil.  Dar afirm cu toată sinceritatea că este purul adevăr. Ministrul meu, om simpatic, avea şi el, ca de altfel toţi cei veniţi de dincolo, manşete zdrenţuite şi pantalonii roşi şi arăta tot at&acirc;t de chinuit şi &icirc;mbătr&acirc;nit  ca  şi  ceilalţi. St&acirc;nd  de  vorbă  la un pahar de vin, mi-a spus:<br />
&mdash; Vladimir Gheorghevici, ascultă sfatul meu, nu vinde niciodată nimic din ce ai, căci vei putea rezista din salariu, oric&acirc;t de mic ar fi el, dar de cumpărat, nu vei putea cumpăra niciodată nimic, căci nu există nimic.</p>
<p>Şi ce aveam eu at&acirc;t de preţios ca să-l frapez? Mobila o v&acirc;ndusem pe nimic locatarilor, saltelele le-am adunat una peste alta, c&acirc;teva covoare făcute sul stăteau &icirc;n picioare prin colţuri, perdele, draperii etc. Camera arăta ca o debara mare, ticsită cu de toate. &Icirc;ncepeam să &icirc;nţeleg &icirc;nt&acirc;mplarea cu &bdquo;galoşii&rdquo;&rdquo;.</p>
<p>Tipărisem primele pagini din &bdquo;Traversarea  deşertului&rdquo; &icirc;n 1991, &icirc;n ziarul &bdquo;Tinerimea Moldovei&rdquo;, după ce m-am &icirc;nt&acirc;lnit cu autorul și ne-am plimbat prin Chișinăul, care pentru el &icirc;nsemna o revenire la adolescență. Atunci m-am convins de faptul, că tragedia Basarabiei numai atunci va fi cunoscută p&acirc;nă la capăt, c&acirc;nd se va cunoaşte tragedia fiecărui basarabean &icirc;n parte. &nbsp;</p>
]]></content:encoded>
					
					<wfw:commentRss>https://timpul.md/articol/in-culisele-istoriei-parabola-existentei-76480.html/feed</wfw:commentRss>
			<slash:comments>0</slash:comments>
		
		
			</item>
		<item>
		<title>În culisele Istoriei: Un soldat de gardă păzind copilăria</title>
		<link>https://timpul.md/articol/in-culisele-istoriei-un-soldat-de-garda-pazind-copilaria-71832.html</link>
					<comments>https://timpul.md/articol/in-culisele-istoriei-un-soldat-de-garda-pazind-copilaria-71832.html#respond</comments>
		
		<dc:creator><![CDATA[Iurie Colesnic]]></dc:creator>
		<pubDate>Mon, 23 Mar 2015 07:51:00 +0000</pubDate>
				<category><![CDATA[Istorie]]></category>
		<category><![CDATA[copilărie]]></category>
		<category><![CDATA[culise]]></category>
		<category><![CDATA[Elena Uță-Chelaru]]></category>
		<category><![CDATA[istorie]]></category>
		<category><![CDATA[soldat]]></category>
		<guid isPermaLink="false">https://timpul.md/articol/in-culisele-istoriei-un-soldat-de-garda-pazind-copilaria-71832.html/</guid>

					<description><![CDATA[Este greu de explicat acest fenomen basarabean. Aici &#238;ntre aceste două r&#226;uri, Prut şi Nistru, parcă ar fi concentrată o energie deosebită, unde se plămădesc viitorii artişti. Culoarea venită de la acest soare puternic de Sud, verdele venit din iarbă, albastru venit din cer şi negru venit din sol nu sunt dec&#226;t culorile unui penel fantastic aruncate peste această palmă de păm&#226;nt.]]></description>
										<content:encoded><![CDATA[<p>Atunci c&acirc;nd pictorii noştri merg peste hotare, ei &icirc;şi uimesc confraţii, &icirc;n primul r&acirc;nd, prin această magie coloristică pe care o stăp&acirc;nesc, pe care ştiu s-o dirijeze. Noi ne-am obişnuit să-i enumerăm pe basarabenii care au făcut artă mare răm&acirc;n&acirc;nd acasă, &icirc;nsă prea puţin cunoaştem opera acelora care &icirc;n virtutea intemperiilor istoriei au ştiut să se afirme şi pe alte meleaguri, fiind de fapt mesagerii noştri spirituali.</p>
<p>Elena Uţă-Chelaru, născută &icirc;n Chişinău, &icirc;ntr-o casă modestă orăşenească din preajma Bisericii Ciuflea, dintr-un neam de cărturari cum a fost bunicul Gavriil Bezviconi şi un neam de scriitori cum a fost tatăl ei, profesorul Gheorghe Uţă sau unchiul ei, Gheorghe Bezviconi.<br />
A copilărit la Chişinău şi a asimilat acea duioşie moldovenească care se resimte &icirc;n toate lucrările de mai t&acirc;rziu ale artistei. Iar biografia ei de creaţie este una care face onoare &icirc;ntregii arte rom&acirc;neşti:</p>
<p><em><strong>UŢĂ-CHELARU, Elena (14.II.1930, Chişinău &#8211; 13.06.2013, București), pictoriţă.</strong></em> <br />
Studii: Liceul Teoretic din Piatra-Neamţ, Institutul de Arte Plastice &bdquo;Nicolae Grigorescu&rdquo; (1956). Este nepoata lui Gheorghe Bezviconi.<br />
Din 1973 a lucrat anual &icirc;n Italia &ndash; la Modena şi Roma.</p>
<p>Membră Honoris Causa a Academiei Internaţionale &bdquo;Mario Gori&rdquo; &ndash; Gela (Italia), academiciană de merit a Academiei Internaţionale de Litere, Ştiinţă şi Artă &bdquo;Pontzen&rdquo; (Napoli), membră onorifică a Academiei Internaţionale &bdquo;Lutece&rdquo; din Paris.</p>
<p>Expoziţii personale &icirc;n Rom&acirc;nia: la Bucureşti (1964, 1968, 1972, 1976, 1979, 1982), Iaşi (1985), Tulcea, Piatra-Neamţ (1986), Vaslui (1985), B&acirc;rlad (1985) şi &icirc;n străinătate: la Roma (1970, 1974, 1991), Modena (1978), Napoli (1972), Belgia (1990) ş.a. Expoziţii de grup &icirc;n Italia, Israel, Rusia (1969), Franţa (1970), Italia (1971), San Marino, Italia, Austria (1973), Italia, Cehoslovacia (1974, 1975, 1977), Italia (1981) ş.a. <br />
Achiziţii: &icirc;n muzee şi colecţii de artă din Rom&acirc;nia, Italia, Belgia, Austria, Israel, San Marino.</p>
<p>Distincţii: Premiul CIAC pentru pictură şi Cupa de Argint &bdquo;Aldo Moro&rdquo; (Roma), Medalia de Argint a Academiei Europene de Artă (Charleroi &ndash; Belgia), medaliile de Vermeil (Paris), Premiul &bdquo;Cocoşul de platină&rdquo; al Academiei Waleone de Artă (Charleroi).<br />
Bibliografie: 1. DARC; 2. Artiste plastice din Rom&acirc;nia. &ndash; Bucureşti, 1996; 3. Chişinău. Enciclopedie; 4. EFM.</p>
<p>Aprecierea ei s-a făcut &icirc;n două planuri &ndash; planul artei rom&acirc;neşti şi planul internaţional. Planul rom&acirc;nesc &icirc;l putem defini prin cele scrise de istoricul de artă Adriana Botez-Crainic: &bdquo;&hellip;Artistă cu forţă plastică deosebită, cu temperament de o puternică vitalitate, pictoriţa Elena Uţă-Chelaru a adus &icirc;n peisajul artistic rom&acirc;nesc universul viu, strălucitor al paletei sale solare. </p>
<p>&#8230;Expresie a temperamentului său eclatant, incandescenţe cromatice sunt juxtapuse dezinvolt cu roşuri incendiare, albastruri strălucitoare, delimitate de aplombul negrurilor. Puse cu tuşe vie, &icirc;ndrăzneaţă, plajele abundent pigmentate fac să trăiască formele construite viguros, structurile arcuite sau interferate logic. </p>
<p>&hellip;Dacă problemele de morfologie plastică puse de pictoriţă pot constitui obiectul unor analize riguroase, mai greu poate fi prins &icirc;n cuvinte farmecul ascuns &icirc;năuntrul formelor sau culorilor tablourilor ei.&rdquo;</p>
<p>Planul internaţional &icirc;nsă este definit de aprecierile criticului italian Carlo Emanuele Bugatti: &bdquo;Sunt ani de c&acirc;nd imaginea artistică a Rom&acirc;niei trăieşte sub cerul italian prin lucrările Elenei Uţă-Chelaru. Artista bucureşteană vine cu imagini folclorice şi cu o profundă pictură pe sticlă, &icirc;mbin&acirc;nd o mare şi veche tradiţie cu lecţia artei europene contemporane. Puţini sunt artiştii deschişi la inovaţii tehnice cum este pictoriţa Elena Uţă-Chelaru, care au reuşit să păstreze p&acirc;nă la urmă o at&acirc;t de statornică şi surprinzătoare legătură cu tiparele păm&acirc;ntului natal, inclusiv cele specifice populare. De fapt, ne-am obişnuit să-i cuprindem lucrările sub un titlu unic, sinteză estetică şi tematică şi anume: Imnuri Rom&acirc;niei. N-ar fi greu, abord&acirc;nd o temă at&acirc;t de profundă, aş zice visceral trăită, să cazi &icirc;n păcatul retoricii, prin reluarea uneori chiar afectată, a unor motive. Adevărul e că Elena Uţă-Chelaru ne surprinde şi ne farmecă prin capacitatea de a dărui compoziţiilor ei o constantă puritate a sentimentului, o mereu re&icirc;nnoită bucurie a liniei. </p>
<p>&hellip; Parisul Elenei. Sunt ani de c&acirc;nd imaginea artistică a Rom&acirc;niei trăieşte sub cerul italian prin lucrările Elenei Uţă-Chelaru. Artista bucureşteană vine cu imagini folclorice şi cu o profundă pictură pe sticlă, &icirc;mbin&acirc;nd o mare şi veche tradiţie cu lecţia artei europene contemporane. Puţini sunt artiştii deschişi la inovaţii tehnice cum este pictoriţa Elena Uţă- Chelaru, care au reuşit să păstreze p&acirc;nă la urmă o at&acirc;t de statornică şi surprinzătoare legătură cu tiparele păm&acirc;ntului natal, inclusiv cele specifice populare. De fapt, ne-am obişnuit să-i cuprindem lucrările sub un titlu unic, sinteză estetică şi tematică şi anume: Imnuri Rom&acirc;niei. N-ar fi greu, abord&acirc;nd o temă at&acirc;t de profund, aş zice visceral trăită, să cazi &icirc;n păcatul retoricii, prin reluarea uneori chiar afectată, a unor motive. Adevărul e că Elena Uţă Chelaru ne surprinde şi ne farmecă prin capacitatea de a dărui compoziţiilor ei o constantă puritate a sentimentului, o mereu re&icirc;nnoită bucurie a liniei. </p>
<p>&hellip; Parisul Elenei Uţă Chelaru este Parisul unei rom&acirc;nce din Bucureşti, după cum Parisul lui Tamburi este Parisul unui maestru al şcolii romane. </p>
<p>Cu alte cuvinte, Elena Uţă-Chelaru, confrunt&acirc;ndu-se cu fascinantele lumi picturale ale Europei contemporane, &icirc;şi pune peste tot pecetea personalităţii sale &ndash; lucru care nu se &icirc;nt&acirc;mplă prea des.&rdquo; </p>
<p>Aici &icirc;nsă, &icirc;n această biografie de creaţie, lipseşte cea mai importantă apreciere, cea mai scumpă viziune pentru noi, opinia criticii de artă basarabene. Fiindcă este foarte greu să fii profet &icirc;n ţara ta. Elena Uţă-Chelaru pentru mine se asociază cu un soldat care a fost pus de gardă cu mulţi ani &icirc;n urmă şi el nu poate părăsi postul nicidecum, nu fiindcă că nu ar vrea, ci, &icirc;n primul r&acirc;nd, din motivul că acest post este nu numai onorific, este un post de avangardă dincolo de care &icirc;ncepe necunoscutul, iar ea, &icirc;n această avangardă, reprezintă un fragment din copilăria ei, din Chişinăul ei, din Basarabia care a fost odată. Şi ea ştie exact că at&acirc;ta timp c&acirc;t stă la post sunt şanse ca istoria să dea dreptate şi acestei palme de păm&acirc;nt dintre Prut şi Nistru &icirc;n care se nasc mari creatori.</p>
<p>Nepoata lui Gheorghe Bezviconi, unul dintre cei mai mari istorici şi genealogişti rom&acirc;ni, Elena Uţă-Chelaru a crescut  &icirc;ntr-o familie de intelectuali care ştiau  să colecţioneze şi să aprecieze arta. </p>
<p>Bunicul Gavriil Bezviconn&acirc;i, tatăl lui Gheorghe a lăsat c&acirc;teva lucrări de şevalet. Gheorghe Bezviconi a fost un colecţionar inveterat, av&acirc;nd &icirc;n posesie peste o sută de lucrări de pictură, grafică, sculptură. De aici se trag şi rădăcinile artistice ale Elenei Uţă-Chelaru. <br />
Ne-am cunoscut &icirc;n momentul c&acirc;nd am publicat bibliografia operelor lui Gheorghe Bezviconi. Mi-a scris c&acirc;teva răvașe, mi-a trimis c&acirc;teva cataloage şi invitaţii la expoziţii.</p>
<p>Mare admiratoare a Italiei, o bună parte din an şi-o petrecea pe această peninsulă. De aceea p&acirc;nzele ei au culori neobişnuite, neaşteptate, iar Mediterana şi Adriatica sunt prezente &icirc;n permanenţă.</p>
<p>Corespondenţa noastră am &icirc;nceput-o nu mai ştiu c&acirc;nd, dar mostre din această corespondenţă prezintă interes pentru posteritate:<br />
&bdquo;26.VIII.1997</p>
<p><em><strong>Mult stimate Domnule Colesnic,</strong></em><br />
Cele mai calde felicitări pentru excepţionala Enciclopedie (Chișinău-n.n.) &ndash; este o capodoperă pentru Basarabia, dar şi Rom&acirc;nia, &icirc;n ea fiind menţionate cele mai distinse personalităţi ale istoriei, literaturii, artei, vieţii politice etc. din toate timpurile, unind astfel pe rom&acirc;nii de dincolo şi dincoace de Prut. Am conspectat dintr-un suflet tot volumul, am făcut fiţuici pe care am trecut numele personalităţilor mai distincte şi o dau la televiziune să fie prezentată apariţia ei, la emisiunea Gabrielei Bidu, la Infoart, duminică după actualităţile de la ora 2000.  &Icirc;nsemnările mele le-am prins uşor cu scotch pe pagina &icirc;n care este trecută personalitatea. <br />
Am vorbit şi cu domnul Paul Păsculete, operator de excepţie a emisiunilor de artă.<br />
Albumul de artă Artişti Rom&acirc;ni contemporani ne aşteaptă &icirc;n atelierul meu. <br />
Vă aştept &icirc;n Bucureşti &ndash; dar e bine să mă anunţaţi din timp, deoarece am un program foarte &icirc;ncărcat zilnic.<br />
Abia aştept să apară şi Necropola Capitalei, aşa a fost destinul ei să apară la Chişinău.<br />
Cu cele mai bune urări &icirc;ntregii familii de sănătate şi succese &icirc;n munca d-voastră.<br />
Cu stimă,<br />
Elena Uţă-Chelaru&rdquo;</p>
<p>
Ne-am &icirc;nt&acirc;lnit la Chişinău &icirc;n 1999 &icirc;n cadrul unei expoziţii numită Saloanele Moldovei. O lucrare de-a ei a fost premiată şi cu această ocazie ea şi-a revăzut oraşul natal şi s-a &icirc;nt&acirc;lnit cu artiştii plastici basarabeni.</p>
<p>De atunci &icirc;ncolo atelierul ei din centrul Bucureştiului, din clădirea Fundaţiei &bdquo;Brătianu&rdquo;, l-am vizitat zeci de ori. Acolo mi-a transmis o bună parte din arhiva marelui istoric Gheorghe Bezviconi, dar ceea ce este mai important am avut timp să discutăm pe &icirc;ndelete despre trecutul Basarabiei, despre prezentul ei şi foarte puţin despre viitorul ei.</p>
<p>Mi-a dăruit o lucrare şi mi-a făcut o promisiune extrem de importantă, că am dreptul să-mi iau tot ce doresc din cele trei valize cu documente rămase de la marele istoric şi o bună parte din cărţile rare din biblioteca lui. Ceea ce de fapt am şi făcut. Şi nu numai că am stat mai multe ore la r&acirc;nd, select&acirc;nd documentele, dar o bună parte dintre ele le-am publicat, valorific&acirc;ndu-le. </p>
<p>De fiecare dată c&acirc;nd mergeam la Bucureşti treceam prin Centrul Cultural Brătianu, pe la etajul trei prin atelierul marii artiste şi consumam două-trei ore discut&acirc;nd despre Italia, despre Basarabia, despre soarta artistului &icirc;n această lume pusă pe agonisire.<br />
Avea probleme cu un ochi, afectat de boală, dar ceea ce mă mira, de fiecare dată &icirc;n atelierul ei stăteau lucrări noi şi parcă &icirc;şi aşteptau r&acirc;ndul ca să fie expuse. </p>
<p>Pentru mine ea reprezenta modelul de artist basarabean, format &icirc;n mediul rom&acirc;nesc, dar realizat ca artist &icirc;n apus, recunoscut ca valoare, acolo &icirc;n lumea marii concurenţe.</p>
<p>Această &icirc;mpăcare a ei &icirc;n descoperirea frumosului, ignor&acirc;nd greutăţile cotidiene aducea aminte de felul de a fi al stoicilor greci. Iar pe de altă parte această &icirc;nălţare zilnică &icirc;n faţa şevaletului amintea de o urcare pe eşafod. Mi-a promis un premiu pentru Necropola capitalei. Am dreptul să-mi aleg una din lucrările care o să-mi placă cel mai mult. Eu, &icirc;nsă, ezitam. Fiindcă cea mai bună lucrare a Elenei Uţă-Chelaru eu &icirc;ncă o aşteptam să vină. Şi ea o fi venit &icirc;ntocmai aşa cum dimineaţa &icirc;n copilărie aşteptam să răsară soarele, fiind convins că el totuşi o să răsară. Deoarece aveam aceeaşi convingere, seara atunci c&acirc;nd soarele se rostogolea după orizont, că dacă m-aş fi pornit din urma lui, păşind cu nişte picioare uriaşe de pe un deal pe altul, undeva departe aş prinde ghemuleţul de foc care vrea să se ascundă și aș cunoaște locul unde adoarme soarele.</p>
<p>Astăzi c&acirc;nd Elena Uță-Chelaru nu mai este printre noi, constatăm cu certitudine, că &icirc;n istoria artei basarabene ea &icirc;și are locul ei distinct şi ne&icirc;ndoielnic.<br />
&Icirc;n imagini:<br />
1.Elena Uță-Chelaru<br />
2.Părinții Sofia Bezviconi și Gheorghe Uță <br />
3.Familia Uță la Chișinău&nbsp;</p>
]]></content:encoded>
					
					<wfw:commentRss>https://timpul.md/articol/in-culisele-istoriei-un-soldat-de-garda-pazind-copilaria-71832.html/feed</wfw:commentRss>
			<slash:comments>0</slash:comments>
		
		
			</item>
		<item>
		<title>În culisele Istoriei: REFUGIAȚI ÎN PROPRIA ȚARĂ&#8230;</title>
		<link>https://timpul.md/articol/in-culisele-istoriei-refugiati-in-propria-tara-68161.html</link>
					<comments>https://timpul.md/articol/in-culisele-istoriei-refugiati-in-propria-tara-68161.html#respond</comments>
		
		<dc:creator><![CDATA[Iurie Colesnic]]></dc:creator>
		<pubDate>Mon, 12 Jan 2015 05:04:00 +0000</pubDate>
				<category><![CDATA[Istorie]]></category>
		<category><![CDATA[culise]]></category>
		<category><![CDATA[istorie]]></category>
		<category><![CDATA[Refugiați]]></category>
		<guid isPermaLink="false">https://timpul.md/articol/in-culisele-istoriei-refugiati-in-propria-tara-68161.html/</guid>

					<description><![CDATA[Am prefațat și publicat unele memorii ale basarabenilor ajunși &#238;n GULAG. Dar foarte mult am dorit să cunosc un alt capitol din tragedia Basarabiei - refugiații ajunși &#238;n Rom&#226;nia.&#160;&#160;]]></description>
										<content:encoded><![CDATA[<p>Au fost mulți și foarte mulți dintre ei care au ajuns să ocupe posturi importante &icirc;n statul rom&acirc;n. Alții și-au trăit onest viața vis&acirc;nd la clipa c&acirc;nd vor putea veni acasă, &icirc;n Basarabia fără vize, fără teama că sunt urmăriți și poate chiar denunțați&#8230;</p>
<p>Nu le-a fost ușor nici &icirc;n Rom&acirc;nia. Dar ei preferă să treacă peste aceste amintiri triste și pomenesc de bine doar pe rom&acirc;nii generoși, care i-au &icirc;nțeles și i-au ajutat.</p>
<p>Lucia Cireș, este o distinsă cercetătoare &icirc;n domeniul folcloristicii, locuitoare a orașului Iași, unde a ajuns refugiindu-se. Este fiica preotului Iuliu Cireș din Corjova, care, pe c&acirc;nd era seminarist a pictat sub &icirc;ndrumarea pictorului Petre Chicicu, Biserica Seminarului Teologic, care astăzi se află &icirc;n curtea Universității de Stat din Chișinău.</p>
<p>Ea mi-a pus la dispoziție aceste materiale prețioase care vin să completeze capitolul despre refugiații &icirc;n propria țară:&nbsp;&bdquo;La data de 3 ianuarie 2014 s-a stins din viaţă dr. Gheorghe  Cireș, medic veterinar şi veteran de război, &icirc;n grad de maior. S-a născut la 1 august 1923, &icirc;n satul Marcăuţi, judeţul Orhei, Basarabia.</p>
<p>După absolvirea studiilor secundare &icirc;n oraşul Chişinău, &icirc;n anul 1944, s-a refugiat cu familia &icirc;n judeţul Dolj, de unde a fost &icirc;ncorporat. A urmat Şcoala de Ofiţeri Cavalerie &icirc;n rezervă, la Sibiu. A participat la război pe frontul de vest al ţării, iar &icirc;n 1946, a fost lăsat la vatră, &icirc;n grad de locotenent.</p>
<p>După eliberarea din armată, a urmat şi absolvit Facultatea de Medicină Veterinară din Bucureşti, promoţia 1951.&nbsp;Şi-a &icirc;nceput activitatea ca profesor de specialitate la Şcoala Medie Tehnică Sanitar Veterinară din Iaşi, &icirc;n 1951, &icirc;n care a pregătit c&acirc;teva serii de absolvenţi bine instruiţi profesional şi civic, dovedind talent pedagogic.</p>
<p>Din 1954 a funcţionat la circumscripţii din judeţul Iaşi, remarc&acirc;ndu-se ca un bun organizator, &icirc;nzestrat profesional şi foarte eficient, muncind cu abnegaţie.</p>
<p>Din 1968 şi-a desfăşurat activitatea &icirc;n cadrul Laboratorului de Control al Alimentelor de Origine Animală, &icirc;n calitate de inspector, fiind apreciat de conducere ca un bun specialist &icirc;n domeniu. A lucrat apoi la Circumscripţia Sanitar Veterinară de Frontieră Iaşi p&acirc;nă &icirc;n 1985, anul pensionării.</p>
<p>&Icirc;n afara calităţilor profesionale şi-a &icirc;nsuşit o cultură generală temeinică  şi a manifestat un deosebit spirit civic. Am pierdut un om onest, altruist, bun familist, de o moralitate şi o nobleţe sufletească deosebite. Amintirea lui va răm&acirc;ne veşnică &icirc;n inimile noastre. Dumnezeu să-l odihnească &icirc;n pace!&rdquo;</p>
<p>Dar p&acirc;nă a se ajunge la necrologul intitulat &bdquo;O existență exemplară&rdquo;, Gheorghe Cireș a lăsat c&acirc;teva pagini de memorii:</p>
<p><strong>MĂRTURII  BASARABENE</strong></p>
<p>&bdquo;După 106 ani de ocupaţie rusească, perioadă de rusificare programată a Basarabiei, &icirc;n 1918, datorită unei intense mişcări naţionale, se produce mult r&acirc;vnita Unire a Basarabiei cu Rom&acirc;nia-mamă. Acum &icirc;ncepe o perioadă istorică prosperă pentru &icirc;ntreaga Rom&acirc;nie, culmin&acirc;nd cu anul 1938, an care şi azi se ia ca reper de bunăstare, stabilitate şi pace. &Icirc;n această perioadă (născut &icirc;n anul 1923) am avut şansa de a mă forma, &icirc;n familia preotului Grigore Cireş şi a vrednicei presvitere Feodosia, din satul Ustia, judeţul Orhei, aflat la confluenţa Răutului cu Nistru.</p>
<p>Viaţa &icirc;ntre anii 1918-1940 se scurgea lin, oamenii fiind &icirc;ndestulaţi de roadele păm&acirc;ntului darnic. &Icirc;n toamna anului 1939, familia noastră primeşte o lovitură dureroasă prin decesul timpuriu al tatei, răpus de o mai veche suferinţă cardiovasculară. Mama, la 44 de ani, răm&acirc;ne văduvă cu patru băieţi (Iuliu, Petru, Gheorghe şi Andrei). Eu, cel de al treilea, pe nume Gheorghe, promovasem &icirc;n clasa a V-a la Seminarul Teologic din Chişinău.</p>
<p><img fetchpriority="high" decoding="async" src="/uploads/images/10%20Gheorghe%20Cires%2C%20fiul%20lui%20Grigore%20si%20Feodosia.jpg" width="465" height="620" alt="" /></p>
<p>Dar, se ştie, un necaz nu vine niciodată singur: la 28 iunie 1940, Basarabia este ocupată, din nou, de stăp&acirc;nirea vecinilor de la Răsărit, de data aceasta de puterea sovietică. Grănicerii ne-au anunţat că vin ruşii. Curioşi, &icirc;mpreună cu alţi săteni, am fugit la malul Nistrului, unde am văzut mai multe bărci pline de soldaţi cu pistoalele &icirc;ndreptate spre noi. Nostalgicii rusofili, mai ales intelectualii formaţi &icirc;n spiritul marii culturi ruse din Imperiul Ţarist, influenţaţi de propaganda Kremlinului, ascultată la singurul aparat de radio existent &icirc;n sat, i-au primit cu urale: &bdquo;Da zdrastvuet krasnaia armia! (Trăiască armata roşie)&rdquo;. S-au &icirc;mbrăţişat şi au c&acirc;ntat c&acirc;ntece ruseşti. Nu ştiau, bieţii de ei, aceşti entuziaşti domni-tovarăşi, că tocmai ei vor fi primii pe listele de deportări &icirc;n Siberia, unde multora le-au  putrezit oasele! </p>
<p>Ostaşii sovietici s-au &icirc;ndreptat spre Primărie, unde au vandalizat instituţia, iar tablourile conducătorilor ţării le-au călcat &icirc;n picioare. &Icirc;n zilele următoare s-a format Consiliul Sovietului Sătesc (Selisoviet) din &bdquo;proletarii satelor&rdquo;, &icirc;n majoritate analfabeţi.</p>
<p>Au &icirc;nceput deportările &icirc;n Siberia şi formarea colhozului. Nouă ne-au luat toate bunurile imobiliare şi toate animalele din gospodărie. &Icirc;n casă s-a instalat Maternitatea, iar pentru cele cinci suflete ale noastre ne-au lăsat o singură cameră. &Icirc;n aceste condiţii, mama şi noi cei trei fraţi mai mici, am fost salvaţi de fratele mai mare, care a fost &icirc;ncadrat &icirc;nvăţător, fiind proaspăt absolvent al Facultăţii de Teologie.</p>
<p>Av&acirc;nd origine socială &bdquo;nesănătoasă&rdquo;, fiu de preot, toamna, la &icirc;nceputul anului şcolar, am fost repartizat la un liceu de zece clase (desitiletcă) cu limba de predare rusă. Mama a cutreierat toate şcolile din &icirc;mprejurimi pentru a fi primiţi la una cu limbă de predare &bdquo;moldovenească&rdquo;. Directorul, care a fost &icirc;nduplecat de lacrimile mamei, a fost un evreu transnistrean, cu suflet mare. I-a spus textual: &bdquo;&rsquo;Coană matuşcă, &icirc;i primesc, dar nu le pot da casă şi masă&rdquo;. &Icirc;n această situaţie, am găsit o odaie de 4/4 metri, la o bătr&acirc;nă, &icirc;n care locuiam noi, cei trei fraţi, şi &icirc;ncă patru băieţi, doi fii de preot şi doi, de &bdquo;chiaburi&rdquo;, toţi cu origine socială &bdquo;proastă&rdquo;. </p>
<p>Fratele mai mare ne trimitea lunar o sumă de ruble, care să ne ajungă doar pentru hrană. &Icirc;n plus, mamei &icirc;i trimitea, din puţinul lui, bani pentru a achita impozitele şi cotele impuse.</p>
<p>&Icirc;n vara anului 1941, după &icirc;ncheierea cursurilor, am fost selectat, &icirc;mpreună cu alţi elevi din Chişinău, pentru merite deosebite la şcoală, să participăm la defilarea anuală de la Moscova. P&acirc;nă la plecarea la acel Festival serveam masa la un restaurant, pe bază de cartelă. &Icirc;n dimineaţa de 22 iunie 1941, ne-am trezit &icirc;n zgomote infernale. Am ieşit cu toţii &icirc;n curtea şcolii, speriaţi, dar directorul ne-a liniştit, zic&acirc;nd că este vorba de avioanele sovietice care fac exerciţii.</p>
<p>După puţin timp, repet&acirc;ndu-se zgomotele, am aflat că era vorba de avioane germane care bombardau Chişinăul. &Icirc;ncepuse al Doilea Război Mondial. Directorul ne-a trimis pe toţi acasă. Am plecat acasă pe jos, unde mă aşteptau mama şi doi fraţi. Fratele cel mare rămăsese la postul unde funcţiona. Conducerea sovietică şi o parte din salariaţii sovietului sătesc au părăsit localitatea şi s-au retras &icirc;n Uniunea Sovietică.</p>
<p>După &icirc;mpingerea frontului peste Nistru, &icirc;n sat a sosit comandamentul nemţesc, pe care l-am găzduit. Deoarece mă descurcam &icirc;n limba germană, pe care o făcusem la Seminarul Teologic, intermediam pentru ei procurarea alimentelor, pe care le achitau pe loc.</p>
<p>Toamna ne-am reluat cursurile şcolare pe care le promovasem &icirc;nainte de cedarea Basarabiei. &Icirc;ntre anii 1941-1944 a urmat o perioadă liniştită, prosperă, fără teamă de duba neagră, care ne-a terorizat sub ocupaţia sovietică.</p>
<p>A venit, &icirc;nsă, o altă filă neagră de istorie, c&acirc;nd, &icirc;n martie 1944, frontul s-a apropiat de graniţele Rom&acirc;niei. Armata Roşie &icirc;nainta vertiginos. &Icirc;n această situaţie am fost constr&acirc;nşi să &icirc;ncheiem anul şcolar şi să luăm drumul pribegiei spre Rom&acirc;nia. Căruţa ne-a fost mijlocul de fugă din faţa sovieticilor. &Icirc;n Rom&acirc;nia am bejănărit şi suferit mult p&acirc;nă ne-am apropiat de o viaţă c&acirc;t de c&acirc;t normală. Mama şi-a recăpătat o pensie modică, de urmaş, iar noi, cei patru fii, am devenit, prin muncă asiduă şi multe privaţiuni materiale, intelectuali rom&acirc;ni, respectiv: preot, medic veterinar, inginer, cadru didactic.</p>
<p>Acum, eu, medic veterinar pensionar, &icirc;n v&acirc;rstă de 89 de ani, sunt singurul supravieţuitor şi cred că am datoria să consemnez istoria recentă, aşa cum am trăit-o.</p>
<p>Dr. Gheorghe Cireş: &bdquo;O viață trăită &icirc;n zbucium, dar și cu simțul datoriei &icirc;mplinite. Acesta a fost destinul basarabenilor refugiați &icirc;n propria țară&#8230;&rdquo;</p>
]]></content:encoded>
					
					<wfw:commentRss>https://timpul.md/articol/in-culisele-istoriei-refugiati-in-propria-tara-68161.html/feed</wfw:commentRss>
			<slash:comments>0</slash:comments>
		
		
			</item>
		<item>
		<title>Să facă cineva curat în culise, vă rog!</title>
		<link>https://timpul.md/articol/sa-faca-cineva-curat-in-culise-va-rog-60708.html</link>
					<comments>https://timpul.md/articol/sa-faca-cineva-curat-in-culise-va-rog-60708.html#respond</comments>
		
		<dc:creator><![CDATA[Ana Gherciu]]></dc:creator>
		<pubDate>Fri, 27 Jun 2014 05:02:00 +0000</pubDate>
				<category><![CDATA[Opinii și Editoriale]]></category>
		<category><![CDATA[culise]]></category>
		<category><![CDATA[probleme]]></category>
		<category><![CDATA[spectacole]]></category>
		<category><![CDATA[teatru]]></category>
		<guid isPermaLink="false">https://timpul.md/articol/sa-faca-cineva-curat-in-culise-va-rog-60708.html/</guid>

					<description><![CDATA[Acum aproximativ doi ani, scriam despre lipsa de educație a unei categorii a publicului autohton &#238;n timpul spectacolelor de teatru.&#160;&#160;]]></description>
										<content:encoded><![CDATA[<p>Eram foarte supărată pe spectatorii care nu știu să se comporte. &Icirc;ntre timp, am avut norocul sau, uneori, nenorocul să cunosc oamenii din culise. </p>
<p>P&acirc;nă la acel moment, &icirc;n imaginația mea, actorii care ajungeau să mă cucerească de pe scenă erau niște zei ai teatrului, iar cei care nu-mi plăceau fie nu-mi trezeau nicio curiozitate, fie eram dezamăgită de regizorul și de directorul teatrului. Și asta pentru că nu te lași operat de un t&acirc;năr care se visează medic. </p>
<p>Am intrat &icirc;n această lume a teatrului lent, dar sigur. Am &icirc;nceput să cunosc studenții din cadrul Academiei de Muzică, Teatru și Arte plastice (AMTAP), specializarea Teatru, apoi tot mai mulți actori, ce se manifestau pe scene de stat sau independente. <br />
Am &icirc;nceput să mă &icirc;ntreb unde sunt criticii de teatru, iar după ce i-am găsit, m-am &icirc;ntrebat unde sunt criticile lor. Doar laude, domnule, doar laude. Ai zice că &icirc;n Republica Moldova se găsesc cei mai buni actori, cei mai talentați, ba chiar perfecți. Ce să mai vorbim despre regizori. Nimeni nu mai are curajul să comenteze un spectacol &bdquo;la rece&rdquo; și să scoată &icirc;n evidență niște scăpări sau chiar eșecuri. Nu de alta, dar &bdquo;și așa nimeni nu merge la teatru&rdquo;, cum vine vorba &icirc;n t&acirc;rg. Mă g&acirc;ndesc eu că dacă s-ar critica cu adevărat, lumea ar deveni mai curioasă, iar sălile mai pline.</p>
<p>C&acirc;nd am pus totul cap la cap, am &icirc;nțeles că dacă ar fi să scriu despre ce nu-mi place ori să scot la iveală răfuielile dintre absolvenții școlii Superioare de Teatru &bdquo;Boris Sciukin&rdquo; din Moscova și consecințele acestora, atunci aș fi demnă de tabloide, iar respectul față de artiștii vizați ar scădea considerabil.</p>
<p>De ce zic toate astea? Nu mi se pare corect ca anumiți actori, cu funcții &icirc;n cadrul AMTAP, să-și permită să șantajeze studenții, &icirc;n funcție de preferințele lor teatrale. Revoltător mai este că teatrele cu vechime (nu neapărat și de calitate) subestimează munca teatrelor independente. Este trist și josnic să văd actori care fac partizanat politic la TV, iar &icirc;n baruri &icirc;njură actorii care sunt nevoiți să joace pe clovnii sau să prezinte evenimente comerciale. Din păcate, această listă ar putea continua la nesf&acirc;rșit.</p>
<p>Noroc de voi că spectatorii nu știu cum vă vorbiți pe la spate&hellip; Rușine!</p>
]]></content:encoded>
					
					<wfw:commentRss>https://timpul.md/articol/sa-faca-cineva-curat-in-culise-va-rog-60708.html/feed</wfw:commentRss>
			<slash:comments>0</slash:comments>
		
		
			</item>
	</channel>
</rss>
