<?xml version="1.0" encoding="UTF-8"?><rss version="2.0"
	xmlns:content="http://purl.org/rss/1.0/modules/content/"
	xmlns:wfw="http://wellformedweb.org/CommentAPI/"
	xmlns:dc="http://purl.org/dc/elements/1.1/"
	xmlns:atom="http://www.w3.org/2005/Atom"
	xmlns:sy="http://purl.org/rss/1.0/modules/syndication/"
	xmlns:slash="http://purl.org/rss/1.0/modules/slash/"
	>

<channel>
	<title>gulag &#8211; Știri de ultimă oră din Moldova &#8211; Ultimele știri Timpul.md</title>
	<atom:link href="https://timpul.md/etichete/gulag/feed" rel="self" type="application/rss+xml" />
	<link>https://timpul.md</link>
	<description>Citește știrile de ultimă oră de pe 🌍Timpul.md. Fii la curent cu ✔️Ultimele știri interne, ✔️externe, din ✔️sanatate, ✔️educatie, ✔️economice si ✔️ politice</description>
	<lastBuildDate>Thu, 12 Jun 2025 06:36:46 +0000</lastBuildDate>
	<language>ro-RO</language>
	<sy:updatePeriod>
	hourly	</sy:updatePeriod>
	<sy:updateFrequency>
	1	</sy:updateFrequency>
	<generator>https://wordpress.org/?v=7.1.4</generator>

<image>
	<url>https://timpul.md/wp-content/uploads/2025/02/favicon_Timpul-md.png</url>
	<title>gulag &#8211; Știri de ultimă oră din Moldova &#8211; Ultimele știri Timpul.md</title>
	<link>https://timpul.md</link>
	<width>32</width>
	<height>32</height>
</image> 
	<item>
		<title>12-13 iunie 1941 &#8211; 81 de ani de la primul val de deportări. Ocupanții ruși i-au trimis pe moldoveni la moarte în Gulag</title>
		<link>https://timpul.md/articol/12-13-iunie-1941-81-de-ani-de-la-primul-val-de-deportari-ocupantii-rusi-i-au-trimis-pe-moldoveni-la-moarte-in-gulag.html</link>
					<comments>https://timpul.md/articol/12-13-iunie-1941-81-de-ani-de-la-primul-val-de-deportari-ocupantii-rusi-i-au-trimis-pe-moldoveni-la-moarte-in-gulag.html#comments</comments>
		
		<dc:creator><![CDATA[Ioana Crețu]]></dc:creator>
		<pubDate>Thu, 12 Jun 2025 06:34:33 +0000</pubDate>
				<category><![CDATA[Istorie]]></category>
		<category><![CDATA[12 iunie]]></category>
		<category><![CDATA[13]]></category>
		<category><![CDATA[deportari]]></category>
		<category><![CDATA[gulag]]></category>
		<category><![CDATA[rusia]]></category>
		<guid isPermaLink="false">https://timpul.md/articol/12-13-iunie-1941-80-de-ani-de-la-primul-val-de-deportari-ocupantii-rusi-i-au-trimis-pe-moldoveni-la-moarte-in-gulag-75681.html/</guid>

					<description><![CDATA[În noaptea de 12 spre 13 iunie 1941 mii de persoane au fost urcate în vagoane și trimise în Siberia. Nu se cunoaște o cifră exactă a celor care au avut de suferit de pe urma represiunilor comuniste, estimările ridicându-se la trei-patru sute de mii de persoane deportate în perioada 28 iunie 1940 &#8211; 5 &#8230;]]></description>
										<content:encoded><![CDATA[
<p class="wp-block-paragraph">În noaptea de 12 spre 13 iunie 1941 mii de persoane au fost urcate în vagoane și trimise în Siberia.</p>



<p class="wp-block-paragraph">Nu se cunoaște o cifră exactă a celor care au avut de suferit de pe urma represiunilor comuniste, estimările ridicându-se la trei-patru sute de mii de persoane deportate în perioada 28 iunie 1940 &#8211; 5 martie 1953.</p>



<p class="wp-block-paragraph">Al doilea și al treilea val de deportări au avut loc în noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, când cel puțin 35 mii de oameni au fost trimiși în Siberia și în noaptea de 31 martie spre 1 aprilie 1951, când au fost deportați 6 mii de oameni.</p>



<p class="wp-block-paragraph">ARHIVA TIMPUL:&nbsp;<a href="http://www.timpul.md/articol/am-fost-deportati-de-doua-ori-fara-sa-stim-cu-ce-am-gresit-12325.html"><strong>Am fost deportaţi de două ori, fără să ştim cu ce am greşit</strong></a> <em>(La 12 iunie 1941aveam 11 ani. Dormisem la soră-mea. Când m-am întors acasă, curtea era plină de miliţieni. Vroiam să intru, dar nu mă lăsau. Nu înţelegeam ce se întâmplă &#8211; o vedeam pe mama umblând prin curte, ţinându-se de cap şi plângând. Şi tata era tare speriat. M-a văzut preşedintele sovietului sătesc şi le-a zis să-mi dea voie să intru, că sunt din familie&#8230;)</em></p>



<p class="wp-block-paragraph"><a href="http://www.timpul.md/articol/marturiile-unei-deportate-care-a-cunoscut-chinurile-siberiei-25068.html"><strong>Mărturiile unei deportate care a cunoscut chinurile Siberiei</strong></a><em> (Au trecut mulţi ani de atunci, dar şi acum îmi sună în urechi acel „tuc-tuc, te duc, te duc…”. În vagonul în care fuseserăm îmbarcaţi, erau mulţi copii mici, de care îţi era mai mare jalea să-i vezi cum le cer de mâncare mamelor, oamenilor din jur. Dar şi maturii suportau la fel de greu atmosfera – de jur-împrejur numai trupuri transpirate, nespălate. Ne umpluserăm cu toţii de păduchi&#8230;)<br></em></p>



<h1 class="wp-block-heading">ARHIVELE&nbsp;NU ARD</h1>



<p class="wp-block-paragraph">Primul val de deportări a început în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941 (ora 2.30) şi a cuprins teritoriile anexate de URSS de la România în iunie 1940. Urmau să fie ridicate 32.423 persoane, dintre care 6.250 să fie arestate, iar restul 26.173 de persoane — deportate (inclusiv 5.033 persoane arestate și 14.542 persoane deportate din RSS Moldovenească).</p>



<p class="wp-block-paragraph"><strong>De obicei, o echipă formată din doi-trei militari înarmaţi şi un lucrător al securităţii (NKVD) bătea la geamul casei, în plină noapte, luând prin surprindere gospodarii.</strong> Într-un sfert de oră să fiţi gata!, acesta era ordinul care li se dădea oamenilor cuprinşi de spaimă de cele întâmplate, neînţelegând unde merg şi de ce. Deseori, printre cei care veneau să ridice oamenii se găsea şi binevoitorul sau binefăcătorul care a denunţat familia şi, astfel, ajuta NKVD-ul să depisteze elementele periculoase.</p>



<p class="wp-block-paragraph"><strong>Deportaţilor le era permis să ia cîte 10 kg de fiecare persoană</strong>, numai că, de multe ori, tot ce era mai de preţ sau mai util în bagajele celor deportaţi le împărţeau între ei cei care i-au ridicat în miez de noapte. Îndată, erau urcaţi în camioane sau chiar — în unele sate — în căruţe, fiind duşi pînă la gara de trenuri.</p>



<p class="wp-block-paragraph"><strong>În staţiile de cale ferată, membrii fiecărei familii erau separaţi în felul următor: capii de familii într-o parte, tinerii peste 18 ani în altă parte, iar femeile cu copii mici şi bătrînii — aparte. </strong>A urmat îmbarcarea în vagoanele de marfă, cîte 70-100 persoane, fără apă şi hrană. Pe vagoane scria: Tren cu muncitori români care au fugit din România, de sub jugul boierilor, ca să vină în raiul sovietic. Ieşiţi-le în cale cu flori! sau Emigranţi voluntari.</p>



<p class="wp-block-paragraph">În Basarabia, 90 vagoane au pornit din staţia Taraclia, 44 vagoane — din staţia Basarabeasca, 44 vagoane — din staţia Căuşeni, 48 vagoane — din staţia Tighina, 187 vagoane — din staţia Chişinău, 48 vagoane — din staţia Ungheni, 83 vagoane — din staţia Ocniţa, 133 vagoane — din staţia Bălţi, 73 vagoane — din staţia Floreşti, 40 vagoane — din staţia Rîbniţa, 38 vagoane — din staţia Bolgrad, 103 vagoane — din staţia Arţiz, 340 vagoane — din staţia Cernăuţi.</p>



<p class="wp-block-paragraph">Drumul spre punctele de destinaţie a durat vreo două-trei săptămîni. Condiţiile erau îngrozitoare. În plină vară, ei duceau lipsă de apă potabilă, fiecăruia revenindu-i doar cîte 200 grame de apă pe zi, iar de mîncare li se dădea doar peşte sărat. La fiecare oprire a trenului, în cîmp se aruncau cadavre, care, fie că erau îngropate sumar, fie că erau lăsate ca hrană animalelor. Pe parcursul drumului, deportaţilor nu le-a fost acordată nici o asistenţă sau consultaţie medicală. Astfel, în vagoanele murdare şi fără asigurarea celor mai elementare condiții sanitare s-au răspîndit diverse boli infecţioase şi mulţi suferinzi au decedat din această cauză. La unele gări feroviare, cîtorva persoane li se permitea să iasă pentru cîteva minute afară, la aer curat. Cineva era trimis după apă potabilă. <strong>În cazul tentativelor de evadare, imediat se dădea ordinul de împuşcare, astfel că nu era nicio posibilitate reală de a scăpa din acel tren al morţii.</strong></p>



<p class="wp-block-paragraph"><strong>Contingentul deportat era distribuit în felul următor: capul familiei, arestat, era izolat de soţie şi copii şi dus în lagărul de muncă forţată, în GULAG. Ceilalţi membri ai familiei erau trimişi în Siberia sau Kazahstan.<br></strong><br>Cei deportaţi în Siberia sau Kazahstan, de la copil la bătrîn, erau repartizaţi la muncă în întreprinderile industriei silvice, în sovhozuri şi în cooperative meşteşugăreşti. Pentru munca depusă nu erau remuneraţi echitabil, ci li se achita doar un minimum necesar pentru trai.<br>Dintr-un raport fragmentar al GULAG-ului din lunile septembrie-octombrie 1941 aflăm că, în toamna acelui an, deportaţii din RSSM au fost amplasaţi în RSS Kazahă (9.954 persoane), RASS Komi (352), regiunile Omsk (6.085), Novosibirsk (5.787) şi Krasnoiarsk (470). În Kazahstan, deportaţii din RSSM se aflau în regiunile Aktiubinsk (6.195 persoane), Kîzîl-Ordînsk (1.024) şi Kazahstanul de Sud (2.735), iar în regiunea Omsk erau dispersaţi în 41 de raioane.</p>



<p class="wp-block-paragraph">Numărul celor deportaţi se ridică la peste 22.000 de persoane. După alte surse, numărul deportaţilor ar fi fost de 24.360, sau chiar de 30.000 de persoane.</p>



<p class="wp-block-paragraph">Sursa: Timpul.md</p>
]]></content:encoded>
					
					<wfw:commentRss>https://timpul.md/articol/12-13-iunie-1941-81-de-ani-de-la-primul-val-de-deportari-ocupantii-rusi-i-au-trimis-pe-moldoveni-la-moarte-in-gulag.html/feed</wfw:commentRss>
			<slash:comments>10</slash:comments>
		
		
			</item>
		<item>
		<title>Amintiri despre Crăciun: În gulag nu aveai dreptul să te gândeşti la Dumnezeu</title>
		<link>https://timpul.md/articol/amintiri-despre-craciun-in-gulag-nu-aveai-dreptul-sa-te-gandesti-la-dumnezeu-18952.html</link>
					<comments>https://timpul.md/articol/amintiri-despre-craciun-in-gulag-nu-aveai-dreptul-sa-te-gandesti-la-dumnezeu-18952.html#respond</comments>
		
		<dc:creator><![CDATA[Timpul.md]]></dc:creator>
		<pubDate>Sun, 24 Dec 2023 17:37:14 +0000</pubDate>
				<category><![CDATA[Istorie]]></category>
		<category><![CDATA[amintiri]]></category>
		<category><![CDATA[Crăciun]]></category>
		<category><![CDATA[Dumnezeu]]></category>
		<category><![CDATA[gulag]]></category>
		<guid isPermaLink="false">https://timpul.md/articol/amintiri-despre-craciun-in-gulag-nu-aveai-dreptul-sa-te-gandesti-la-dumnezeu-18952.html/</guid>

					<description><![CDATA[În gulag toţi erau atei… Maria Crudu este una din victimele regimului criminal sovietic. În 1949, întreaga familie Crudu &#8211; mama, tata şi cei nouă copii &#8211; au fost deportaţi în Siberia. Deşi are acum aproape 70 de ani, Maria nu poate vorbi despre calvarul prin care a trecut familia ei fără să plângă. „A &#8230;]]></description>
										<content:encoded><![CDATA[<p><strong>În gulag toţi erau atei…<br />
</strong><br />
Maria Crudu este una din victimele regimului criminal sovietic. În 1949, întreaga familie Crudu &#8211; mama, tata şi cei nouă copii &#8211; au fost deportaţi în Siberia. Deşi are acum aproape 70 de ani, Maria nu poate vorbi despre calvarul prin care a trecut familia ei fără să plângă. „A fost prea dureros, astfel de lucruri nu se uită, indiferent de cât timp ar trece”. Am întrebat-o pe Maria Crudu dacă îşi aminteşte ceva despre cum se sărbătorea Crăciunul în gulag. „Nu-mi aduc aminte să fi avut în toţi acei ani măcar o sărbătoare frumoasă. Eram săraci, deseori nici nu aveam ce mânca, cu toate că mama şi tata se speteau la munci grele. Păstram Crăciunul doar în suflet, fiindcă acolo unde ne aflam nu aveai dreptul să te gândeşti la Dumnezeu, toţi erau atei. Pe noi mama ne-a învăţat că în ceruri există Dumnezeu care ne veghează. Bucuria Naşterii lui Isus era nemărginită, dar nespusă şi fără a fi serbată cum am fi dorit”.</p>
<p><strong>Pomul vieţii în locul pomului de Crăciun<br />
</strong><br />
Dacă pentru noi pomul împodobit înseamnă neapărat sărbătoare şi cadouri ascunse sub brad de Moş Crăciun, Mariei Crudu pomul îi trezeşte cu totul alte amintiri. Nu este vorba despre un brad încărcat cu jucării şi luminiţe, ci de pomul vieţii, împodobit cu covrigei şi un colac, la înmormântarea surorii mai mici. „Deşi era luna aprilie, afară era încă ninsoare şi ger. Noi nu am avut niciodată nici brad, şi nici jucării. Ţin minte că îmi făceam păpuşi din două crengi puse în cruce la capătul cărora legam o aţă, asta era pentru noi singura jucărie”, povesteşte printre lacrimi Maria.</p>
<p><strong>Cu colindatul… ca să nu mori de foame<br />
</strong><br />
Nici când au revenit acasă, pentru familia Crudu viaţa nu a devenit mai uşoară. „După ce ne-am întors din Siberia, trăiam foarte greu, înduram foame. Ţin minte că mă duceam de Crăciun cu colindatul, singurică, să-i aduc acasă mamei măcar ceva de mâncare”…</p>
<p>Timpul a trecut. Acum Maria Crudu locuieşte la Chişinău. E singură, nu are soţ şi nici copii, dar are o mulţime de nepoţi de la fraţi şi surori. În acest an, spune dna Maria, Crăciunul îl va petrece alături de ei. Deşi are o grămadă de nepoţi, le-a cumpărat la toţi cadouri. „Iubesc să dăruiesc cât mai mult şi o fac din tot sufletul”.  În încheiere, Maria Crudu le-a transmis tuturor moldovenilor: „Crăciun fericit! Şi să avem parte de libertatea pe care o merităm de atâta amar de vreme”.</p>
<p><strong>ARHIVA TIMPUL<br />
24.12.2010</strong></p>
]]></content:encoded>
					
					<wfw:commentRss>https://timpul.md/articol/amintiri-despre-craciun-in-gulag-nu-aveai-dreptul-sa-te-gandesti-la-dumnezeu-18952.html/feed</wfw:commentRss>
			<slash:comments>0</slash:comments>
		
		
			</item>
		<item>
		<title>Volodin „sluga lui Putin” propune ca rușii care părăsesc țara să fie trimiși în gulag dacă se întorc acasă</title>
		<link>https://timpul.md/articol/volodin-sluga-lui-putin-propune-ca-rusii-care-parasesc-tara-sa-fie-trimisi-in-gulag-daca-se-intorc-acasa.html</link>
					<comments>https://timpul.md/articol/volodin-sluga-lui-putin-propune-ca-rusii-care-parasesc-tara-sa-fie-trimisi-in-gulag-daca-se-intorc-acasa.html#respond</comments>
		
		<dc:creator><![CDATA[Timpul.md]]></dc:creator>
		<pubDate>Wed, 11 Oct 2023 07:56:00 +0000</pubDate>
				<category><![CDATA[Politică]]></category>
		<category><![CDATA[gulag]]></category>
		<category><![CDATA[propunere]]></category>
		<category><![CDATA[ruși]]></category>
		<category><![CDATA[rusia]]></category>
		<guid isPermaLink="false">https://timpul.md/?p=504963</guid>

					<description><![CDATA[Rușii care părăsesc țara și susțin Ucraina ar trebui să fie trimiși în gulaguri din Siberia dacă se vor întoarce vreodată acasă, a declarat marți, 11 octombrie, Viaceslav Volodin, președintele Dumei de Stat de la Moscova, citat de Reuters și Hotnews. Deși numărul rușilor care au părăsit țara după declanșarea războiului din Ucraina anul trecut nu este cunoscut &#8230;]]></description>
										<content:encoded><![CDATA[
<p class="wp-block-paragraph" id="1"><strong>Rușii care părăsesc țara și susțin Ucraina ar trebui să fie trimiși în gulaguri din Siberia dacă se vor întoarce vreodată acasă, a declarat marți, 11 octombrie, Viaceslav Volodin, președintele Dumei de Stat de la Moscova, citat de <a rel="noreferrer noopener" href="https://www.reuters.com/world/europe/russians-who-back-ukraine-should-be-sent-region-known-gulag-camps-duma-speaker-2023-10-10/" target="_blank">Reuters</a> și <a href="https://www.hotnews.ro/stiri-razboi_ucraina-26597624-seful-dumei-stat-propune-rusii-care-parasesc-rusia-fie-trimisi-gulag-daca-intorc-acasa.htm">Hotnews.</a></strong></p>



<p class="wp-block-paragraph" id="2">Deși numărul rușilor care au părăsit țara după declanșarea războiului din Ucraina anul trecut nu este cunoscut cu exactitate, se crede că el este de ordinul sutelor de mii, decretarea mobilizării „parțiale” de către președintele Vladimir Putin în septembrie 2022 ducând la un veritabil exod al bărbaților din Rusia.</p>



<p class="wp-block-paragraph" id="3">La peste un an și jumătate de la începerea războiului, Rusia este un loc mult mai sumbru: ultimii disidenți au fost încarcerați, televiziunile de stat și înalți oficiali de la Moscova vorbesc periodic de un „Armaghedon” nuclear iar unii politicieni ruși au propus măsuri care frizează absurdul.</p>



<p class="wp-block-paragraph" id="4">Viaceslav Volodin, președintele Dumei, a declarat marți în plenul parlamentului că persoanele care au părăsit Rusia și s-au bucurat de loviturile ucrainene cu drone și rachete împotriva țării lor natale ar trebui să știe că nu mai sunt bineveniți înapoi acasă.</p>



<p class="wp-block-paragraph" id="5">„Cei care au părăsit țara și au comis acte dezgustătoare, bucurându-se de focurile trase asupra teritoriului Federației Ruse, sperând la victoria regimului nazist sângeros de la Kiev, ar trebui să își dea seama că nimeni nu îi așteaptă aici”, a tunat el.</p>



<p class="wp-block-paragraph" id="6">„Dar dacă se întorc, li se va pune la dispoziție Magadanul”, a adăugat Volodin, folosind numele regiunii care în Rusia este sinonimă cu sistemul de gulaguri din timpul dictatorului Iosif Stalin.</p>



<p class="wp-block-paragraph" id="7">Se crede că în jur de 800.000 de persoane au trecut prin gulagurile din regiunea Magadan din Orientul Extrem Rus între 1932, cu 7 ani înainte de fondarea orașului cu același nume care în prezent este reședința administrativă a regiunii, și jumătatea anilor 1950.</p>



<h2 class="wp-block-heading"><strong>Gulagurile, din nou în atenția publică din Rusia</strong></h2>



<p class="wp-block-paragraph" id="8">În total, aproximativ 18 milioane de persoane au trecut prin sistemul gulagurilor sovietice, imortalizat de scriitorul Aleksandr Soljenițîn, un supraviețuitor al deportării în Siberia. Cartea sa de căpătâi, „Arhipelagul gulag”, a fost interzisă în Uniunea Sovietică după publicarea sa în 1973 în Occident.</p>



<p class="wp-block-paragraph" id="9">Un deputat din partidul Rusia Unită al lui Vladimir Putin a cerut la începutul acestui an ca „Arhipelagul gulag” să fie interzis din nou în țară, afirmând că din școlile rusești trebuie excluse lucrările care „umilesc Rusia și aruncă noroi asupra sa”.</p>



<p class="wp-block-paragraph" id="10">Însă în pofida experienței sale sub totalitarismul sovietic, Aleksandr Soljenițîn a fost un susținător puternic al lui Putin până la moartea scriitorului în 2008 la vârsta de 89 de ani, liderul de la Kremlin exprimându-și în schimb admirația pentru opera sa literară. Guvernul lui Putin a făcut din carte lectură obligatorie în 2009, aceasta fiind studiată în liceu de către elevii de 16 și 17 ani.</p>



<p class="wp-block-paragraph" id="11">În ceea ce privește comentariile făcute marți de Viaceslav Volodin, o transcriere integrală a discursului său a fost publicată pe canalul de Telegram al Dumei de Stat, atrăgând reacții mixte din partea rușilor ce folosesc aplicația de mesagerie.</p>



<p class="wp-block-paragraph" id="12">Unii i-au dat dreptate și au îndemnat politicienii ruși să treacă de la vorbe la fapte. Alții s-au declarat însă mai degrabă amuzați de afirmațiile sale.</p>



<p class="wp-block-paragraph" id="13">De exemplu, un răspuns anonim la postarea făcută de Duma de Stat sugera că regiunea Magadan ar putea să nu facă față unui aflux atât de mare de persoane și că cei care sunt trimiși aici ar putea fi puși la construirea unui nou oraș.</p>
]]></content:encoded>
					
					<wfw:commentRss>https://timpul.md/articol/volodin-sluga-lui-putin-propune-ca-rusii-care-parasesc-tara-sa-fie-trimisi-in-gulag-daca-se-intorc-acasa.html/feed</wfw:commentRss>
			<slash:comments>0</slash:comments>
		
		
			</item>
		<item>
		<title>MARI ROMÂNI: Emanoil Catelli (născut în Zgărdești, județul Bălți)</title>
		<link>https://timpul.md/articol/mari-romani-emanoil-catelli-nascut-in-zgardesti-judetul-balti.html</link>
					<comments>https://timpul.md/articol/mari-romani-emanoil-catelli-nascut-in-zgardesti-judetul-balti.html#respond</comments>
		
		<dc:creator><![CDATA[Timpul.md]]></dc:creator>
		<pubDate>Fri, 21 Oct 2022 08:01:44 +0000</pubDate>
				<category><![CDATA[Istorie]]></category>
		<category><![CDATA[Bălți]]></category>
		<category><![CDATA[basarabia]]></category>
		<category><![CDATA[emanoil cattely]]></category>
		<category><![CDATA[gulag]]></category>
		<category><![CDATA[Sfatul Țării]]></category>
		<guid isPermaLink="false">https://timpul.md/articol/personalitatea-zilei-emanoil-cattely-62861.html/</guid>

					<description><![CDATA[Emanoil Catelly sau Catelli s-a născut la 25 decembrie 1887 într-o familie de țărani răzeși din satul Zgărdești, județul Bălți.   A avut încă 11 frați și surori. Din 1891 până în 1895, a învățat la școală primară, peste trei ani este admis la Școala Agricolă inferioară din Cucuruzeni, pe care a absolvit-o în 1901. Până &#8230;]]></description>
										<content:encoded><![CDATA[
<p class="wp-block-paragraph">Emanoil Catelly sau Catelli s-a născut la 25 decembrie 1887 într-o familie de țărani răzeși din satul Zgărdești, județul Bălți.  </p>



<p class="wp-block-paragraph">A avut încă 11 frați și surori. Din 1891 până în 1895, a învățat la școală primară, peste trei ani este admis la Școala Agricolă inferioară din Cucuruzeni, pe care a absolvit-o în 1901. <strong>Până în 1903, Emanoil Catelly a lucrat la moșieri ca mecanic al mașinilor agricole.</strong> A fost căsătorit cu Paraschiva Valuță și a avut doi copii, Victor și Octavian, amândoi juriști.</p>



<p class="wp-block-paragraph">În luna septembrie 1903 a fost înrolat în armata țaristă ca militar cu termin redus de categoria a doua. Peste un an intră la Școala de iuncheri, unde a învățat până în august 1907. Și-a terminat studiile având grad de subofițer. În 1910 devine locotenet, iar în 1914 primește gradul de căpitan de stat major și în 1917 devine căpitan.</p>



<p class="wp-block-paragraph">În luna aprilie 1917 este trimis la Odesa pentru lucrări de cancelarie, unde s-a aflat până la începutul Revoluției din octombrie. <strong>Din primele zile aflării sale la Odesa a făcut agitație printre moldoveni explicând necesitatea obținerii autonomiei Basarabei.</strong> Tot în acel an devine președintele Comitetului Național Moldovenesc de la Odesa. A participat activ la fomarea Sfatului Țării, fiind printre cei mai devază militanți pentru unirea Basarabiei cu România.</p>



<p class="wp-block-paragraph">În chemările către basarabeni lansate în aprilie 1917, Emanoil Catelly spunea:</p>



<p class="wp-block-paragraph">„<strong> Moldovenii care au tăcut timp de 106 ani, trebuie să vorbească astăzi mult mai tare, să li se audă glasul nu numai până la Petrograd, ci până la Londra, la Paris și la Roma. Căci ei sunt români, numai rușii i-au degradat la rolul de „moldoveni”. Și ei vor să-și ceară acum toate drepturile. Mai mult – ei vor să și le ieie singuri. De aceea-i revoluție acum, ca să luăm îndărăt tot ce ne-au furat tâlharii timp de 106 ani”.</strong></p>



<p class="wp-block-paragraph">După realizarea unirii Emanoil Catelly este numit în funcția de Director general al Agriculturii în Directoratul General al Republicii Democratice Moldovenești. Postul a fost deținut până în noiembrie 1918, când a fost dizolvat Directoratul. În perioada anilor 1919 – 1923, E. Catelly îndeplinea funcția de judecător popular în Nădușița, județul Soroca. În 1920 devine membru al Partidul Național Liberal, care era la guvernare. Iar în 1923, Consiliul de Miniștri al României îl numește în calitate de prefect al județului Bălți. Funcția de prefect a fost ocupată de către Catelly timp de un an și 4 luni.</p>



<p class="wp-block-paragraph">Din 1927 – 1928 devine senator din partea județului Bălți. În 1933, Partidul Național Liberal ajunge iarăși la putere și Emanoil Catelly este repus în funcția de prefect al județului Bălți.<strong> În timpul deținerii funcție, în 3 ani în județul Bălți s-au construit 49 de școli (față de 44 din 1918 până în 1933), a fost renovat localul Școlii Normale, s-a construit noua clădire a Liceul de fete „Domnița Ileana”. </strong>Postul e ocupat până în 29 decembrie 1937, odată cu instaurarea dictaturii regale. Dintre toți prefecții județului, Emanoil Catelly a fost cea mai reprezentativă personalitate.</p>



<p class="wp-block-paragraph">La 5 iulie 1940 Emanoil Catelly este arestat de grupul operativ al forțele N.K.V.D. de la Bălți pentru activitatea antirevoluționată, iar la 6 august este transferat la penitenciarul din Chișinău. De teamă să nu-l scape, grupul operativ a procedat, ca de obicei, mișelește. Mai întâi, l-au arestat, apoi au purces la întocmirea tuturor formelor legale. Mandat de arestare n-a existat pentru motivul că nu ajungeau formulare. Odată cu începerea operațiunilor militare pentru eliberarea Basarabiei de către România, Emanoil Catelly este transferat în interior Imperiului sovietic, ajungând în munții Ural. În 1942 Catelly este adus la Kazan. <strong>În timpul interogărilor Emanoil Catelly afirma că nu regretă pentru faptele comise anterior, și se va împotrivi mereu bolșevismului.</strong></p>



<figure class="wp-block-image size-full is-resized"><img decoding="async" src="https://timpul.md/assets/uploads/2022/10/E-Catelli.jpg" alt="" class="wp-image-456432" width="836" height="1077" srcset="https://timpul.md/wp-content/uploads/2022/10/E-Catelli.jpg 639w, https://timpul.md/wp-content/uploads/2022/10/E-Catelli-256x330.jpg 256w" sizes="(max-width: 836px) 100vw, 836px" /></figure>



<p class="wp-block-paragraph">S-a stins din viață la 18 februarie 1943 în ITL (ispravitelno-trudovoi lagheri &#8211; lagăr de muncă corecțională, GULAG) nr.5 din Sverdlovsk, RSFSR. Medicii au stabilit că decesul a survenit în urma decompensării miocardului. &nbsp;</p>
]]></content:encoded>
					
					<wfw:commentRss>https://timpul.md/articol/mari-romani-emanoil-catelli-nascut-in-zgardesti-judetul-balti.html/feed</wfw:commentRss>
			<slash:comments>0</slash:comments>
		
		
			</item>
		<item>
		<title>Mărturiile detaliate și înspăimântătoare despre deportări și GULAG ale Eufrosiniei Kersnovschi, din Soroca, incluse în patrimoniul universal UNESCO</title>
		<link>https://timpul.md/articol/marturiile-detaliate-si-inspaimantatoare-despre-deportari-si-gulag-ale-eufrosiniei-kersnovschi-din-soroca-incluse-in-patrimoniul-universal-unesco.html</link>
					<comments>https://timpul.md/articol/marturiile-detaliate-si-inspaimantatoare-despre-deportari-si-gulag-ale-eufrosiniei-kersnovschi-din-soroca-incluse-in-patrimoniul-universal-unesco.html#comments</comments>
		
		<dc:creator><![CDATA[Ioana Crețu]]></dc:creator>
		<pubDate>Mon, 13 Jun 2022 06:35:12 +0000</pubDate>
				<category><![CDATA[Istorie]]></category>
		<category><![CDATA[gulag]]></category>
		<category><![CDATA[Kersnovschi]]></category>
		<guid isPermaLink="false">https://timpul.md/?p=438078</guid>

					<description><![CDATA[S-ar putea să fie mai potrivită forma de plural în titlul acestui articol: Drumurile Eufrosiniei Kersnovski… Cu adevărat, eroina noastră a avut de străbătut, din 1941 şi până la apusul vieţii, o mulţime de drumuri, unele încadrându-se în metafora „Drumul pătimirilor”. Totodată însă, mulţimea de căi şi de cărări pe care a trecut această fiică &#8230;]]></description>
										<content:encoded><![CDATA[
<p class="wp-block-paragraph">S-ar putea să fie mai potrivită forma de plural în titlul acestui articol: Drumurile Eufrosiniei Kersnovski… Cu adevărat, eroina noastră a avut de străbătut, din 1941 şi până la apusul vieţii, o mulţime de drumuri, unele încadrându-se în metafora „Drumul pătimirilor”. Totodată însă, mulţimea de căi şi de cărări pe care a trecut această fiică adoptivă a Basarabiei formează un singur drum, deoarece Eufrosinia Kersnovski s-a ghidat mereu de un singur ţel, de un singur principiu: de a merge fără a se abate, fără a-şi primejdui demnitatea, omenia, onoarea. Astfel încât, lungile şi anevoioasele ei drumeţii, făcute nu de voie, ci de nevoie, de la Soroca până în gheţurile Siberiei, se constituie într-un singur traseu, cel al unei impecabile demnităţi umane.</p>



<p class="wp-block-paragraph">Această deținută a GULAG-ului1, parcă sfidând toate greutăţile şi chinurile prin care a trecut, a ajuns la o vârstă onorabilă, apucând politica de restructurare şi transparenţă promovată de Mihail Gorbaciov în a doua jumătate a anilor ’80 ai secolului trecut; a văzut destrămarea URSS şi, esenţial, s-a putut bucura de publicarea memoriilor ei. Or acestea au ocupat din start un loc temeinic în rândul celor mai importante mărturii despre lagărele staliniste și despre soarta victimelor represiunilor declanşate de „tătucul popoarelor”2.</p>



<p class="wp-block-paragraph">Eufrosinia Kersnovski scria într-o manieră vie și acaparantă, avea o memorie extraordinară și o cultură elevată. Memoriile ei vin să reflecte nu numai realitățile existenței în lagăr, dar și o multitudine de caractere, destine, fapte ale oamenilor pe care i-a fost dat să-i întâlnească. Personalitatea autoarei – un om remarcabil, puternic, cu un caracter de neclintit – produce o impresie puternică asupra cititorului. Nu mai puţin impresionează şi o particularitate cu titlu de unicat a memoriilor din lagăr ale Eufrosiniei Kersnovski – şi tocmai cu acest specific al lor ne vom începe călătoria.</p>



<p class="wp-block-paragraph"><strong>Memorii ilustrate de autoarea însăși</strong></p>



<p class="wp-block-paragraph">Chiar și o lectură fugitivă a cărţii de memorii pe care o prezentăm3 ar fi, credem, suficientă pentru a remarca, poate, principala particularitate a notițelor Eufrosiniei Kersnovski: acestea sunt constituite nu numai din textul și observațiile autoarei, dar și dintr-un număr enorm de desene. Textul memoriilor se află în cea mai strânsă conexiune cu imaginile, dar naraţiunea nu este continuă, ci împărțită în numeroase capitole mici, în episoade disparate.</p>



<p class="wp-block-paragraph">Memoriile ei se constituie din 12 caiete și mai multe sute de desene – aproximativ 700. Printre altele, autoarea însăşi evita folosirea termenului „memorii” cu referire la scrierea ei. „Memorii?” – se întreba Eufrosinia Kersnovski, şi tot ea răspundea: „Ba bine că nu! Sunt nişte foițe pe care am așternut «schițe» din trecut. Ceva în genul unor fotografii de familie decolorate, care le sunt dragi doar celor care recunosc în imaginile vagi fețele unor persoane de mult răposate – rude, prieteni… iar în cazul de față – și dușmani”4.</p>



<p class="wp-block-paragraph">Însă tocmai acest lucru conferă notițelor Eufrosiniei Kersnovski un caracter într-adevăr de unicat, căci avem de-a face nu numai cu un text, cu o naraţiune sau un lanţ de naraţiuni din lagăr, ci mai avem la îndemână și o sursă vizuală. Importanţa acestor desene sporeşte şi datorită faptului că există foarte puține imagini reprezentând viața GULAG-ului stalinist: fotografiile deținuților din dosarele personale, uneori şi fotografii ale celor proscrişi, făcute pentru apropiați de-ai lor sau ca amintire, dar acestea sunt niște cazuri rare. Ştim că există o colecție întreagă de albume cu fotografii ale lagărelor, făcute de colaboratorii NKVD-ului pentru a fi arătate șefilor – însă acestea sunt niște imagini mincinoase5. Nimeni însă, firește, nu a fotografiat viața adevărată a deținuților. Astfel încât surse ca desenele făcute de deținuții înşişi sunt deosebit de valoroase, inclusiv pentru că sunt puţine la număr. Iar Eufrosinia Kersnovski a creat multe desene cu această tematică și îi plăcea să prezinte în special scene care veneau să ilustreze episoade reprezentative, semnificative, din trecutul ei de lagăr. Iat-o răsturnând copaci la colectarea lemnului, iat-o cum se întreţine cu o familie de exilați, iat-o cum redă o scenă din spitalul lagărului sau o percheziție în închisoare – toate acestea se regăsesc în desenele ei.</p>



<p class="wp-block-paragraph"><strong>Să vezi, cu ochii tăi, viaţa din lagăr prin desenele Eufrosiniei Kersnovski</strong></p>



<p class="wp-block-paragraph">Pentru cei care ştiu despre lagărele staliniste doar din cărţi şi din filme, asemenea imagini desenate constituie o posibilitate inestimabilă de a vedea – literalmente de a vedea – evenimente istorice de mare anvergură cu ochii unui om obișnuit, ajuns între pietrele de moară ale unor segmente de timp deosebit de tragice. Indiscutabil, una este când afli cifrele seci privind numărul celor care au suferit, când citești analiza cauzelor și a evoluției evenimentelor dramatice din trecut, realizată de cercetătorii ştiinţifici6, – și cu totul alta e atunci când nu numai că afli povestea de viață a unui om concret, căzut victimă represiunilor, ci vezi şi scene din închisoare sau din lagăr, desenate de acesta. Desenele Eufrosiniei Kersnovski sunt emoționante și expresive, uneori satirice, acide, dar nici doza de umor nu este evitată. Și chiar dacă, pe alocuri, aceste desene puteau fi părtinitoare, iar unora li se par şi simpliste – tocmai datorită acestui fapt valoarea lor de mărturie, credem noi, crește și mai mult. Dar cât de mult crește prezența autorului de amintiri atunci când avem în față şi desenele lui! Acestea ne prezintă nu numai situația și evenimentele din lagărele GULAG-ului, dar și felul în care le percepeau deținuții înșiși, durerea, supărarea, revolta, furia, dar şi disperarea lor. Și în aceasta rezidă, credem noi, aspectul principal, distinctiv, al cărţii recenzate de noi: dimensiunea umană a istoriei este o prezenţă continuă, vie, palpitantă în desenele Eufrosiniei Kersnovski, ca, de altminteri, şi în amintirile şi reflecţiile ei din detenţie.</p>



<figure class="wp-block-image size-full"><img loading="lazy" decoding="async" width="655" height="750" src="https://timpul.md/assets/uploads/2022/06/index-2.webp" alt="" class="wp-image-438079"/></figure>



<p class="wp-block-paragraph">În desenele Eufrosiniei Kersnovski este nu numai povestea detenției sale, ci și întreaga ei viață: moșia și gospodăria din „patria mică” – satul Țepilova, judeţul Soroca, viața vecinilor, despărțirea de rudele care se refugiază în România, venirea trupelor sovietice, deportarea, Siberia, munca în minele din Norilsk după eliberarea din detenție, revenirea la baștină, marșurile ei pe jos prin Caucaz și încântarea de frumusețile naturii acestor locuri. Descrierea veridică a vieții în imagini, secundate de însemnări în care se explică fiecare episod și se expun dialogurile dintre „actorii” şi „regizorii” naraţiunii, aș îndrăzni să o compar nu cu comicsurile populare din prezent, ci cu un gen mai vechi: povestirile din viața sfinților de pe icoanele ortodoxe, sau din frescele murale specifice bisericilor catolice.</p>



<p class="wp-block-paragraph"><strong>Şi-a scris memoriile fără vreo speranţă de a le face publice</strong></p>



<p class="wp-block-paragraph">Dar de ce să fi lucrat E. Kersnovski atâţia – mulți! – ani (1964-1968) la înşirarea aducerilor-aminte din lagăr şi la ilustrarea lor, de vreme ce nu avea vreo speranță să le publice sub regimul sovietic? Autoarea însăși a răspuns astfel la această întrebare pe care cu certitudine şi-o pun mulţi dintre cititorii ei:</p>



<p class="wp-block-paragraph">„«Nimic nu e uitat, nimeni nu e uitat»!”, aud eu foarte des. Aceste cuvinte semețe apar frumos pe monumente, figurează ca epigrafe. Cu regret, totul a fost uitat și toți au fost uitați!… Nu este o problemă că se schimbă denumirile orașelor, ale străzilor, se demolează monumente, se elimină portrete, lozinci, se refac cărți deja editate, se decupează și se înlocuiesc pagini din dicționare enciclopedice, li se ung și li se lipesc filele. Luate separat, fiecare dintre aceste fapte este ridicolă. Dar atunci când toate acestea, luate la un loc, au scopul să-i răpească omului amintirea, să substituie logica prin supunere, să ascundă sau să denatureze lecțiile de istorie, &#8211; este oribil și criminal… Peste câțiva ani și noi, ultimii martori oculari ai revoluției, și ai noii politici economice, și ai colectivizării, și ai terorii staliniste – noi vom muri și nu va mai avea cine să spună: «Nu! Toate au fost absolut altfel!» Tocmai pentru acest motiv caut să «fotografiez» tot la ce am fost martor ocular. Oamenii trebuie să cunoască adevărul, pentru ca repetarea unor astfel de timpuri să devină imposibilă”7.</p>



<p class="wp-block-paragraph">E de menţionat că Eufrosinia Kersnovski și-a scris memoriile inclusiv ca un omagiu adus mamei sale, de care soarta a despărţit-o atât de brutal; mai mult, într-o remarcă, autoarea menţionează că jură pe crucea de mormânt a răposatei mame că atât aducerile-aminte din lagăr, cât şi desenele inspirate din realităţile de acolo conţin adevărul şi numai adevărul8.</p>



<p class="wp-block-paragraph">Ca să înlesnim perceperea de către eventualii cititori a unui destin neobişnuit vom relata succint biografia eroinei noastre, completând-o cu unele impresii şi judecăţi personale.</p>



<p class="wp-block-paragraph"><strong>Cine era autoarea acestor amintiri şi desene din GULAG?</strong></p>



<p class="wp-block-paragraph">Eufrosinia Kersnovski (în documentele ruseşti şi sovietice figura ca Evfrosinia Antonovna Kersnovskaia) s-a născut în anul 1908 într-o familie de nobili de naționalitate foarte amestecată, dacă e să vorbim de apartenenţa etnică.</p>



<p class="wp-block-paragraph">Tatăl ei, Anton Kersnovski, pe care Eufrosinia îl venera, potrivit unei expresii care îi aparținea, era un jurist de succes, unul dintre cei care dezvoltau un domeniu nou pe atunci în Rusia – criminalistica. Mama, Alexandra Caravasile (1878-1964), lucrase ca profesoară de limbi străine la un liceu din Odessa, avea rădăcini româneşti. Bunicul patern al Eufrosiniei a avut un rol însemnat la ridicarea oraşului Cahul drept centru de judeţ în perioada când cele trei judeţe din sudul Basarabiei, după Războiul Crimeii şi până la Pacea de la Berlin (1856-1878), au fost parte a Principatului Moldova şi apoi şi a Principatelor Unite10. Legenda familiei Kersnovski conţine şi o menţiune privind o relaţie cordială între Caravasile, bunicul Eufrosiniei, şi domnitorul Alexandru Ioan Cuza.</p>



<figure class="wp-block-image size-full"><img loading="lazy" decoding="async" width="482" height="750" src="https://timpul.md/assets/uploads/2022/06/index-3.webp" alt="" class="wp-image-438080"/></figure>



<p class="wp-block-paragraph">Până la lovitura de stat bolşevică, din octombrie 1917, familia a locuit la Odessa. În anul 1919, după ce tatăl a reușit să evite ca prin minune arestul și executarea prin împușcare (puterea bolşevică i-а împușcat aproape pe toți juriștii din Odessa, dar şi din multe alte localităţi ale Rusiei sovietice), familia s-a refugiat în Basarabia, care se afla deja în componenţa României, la moșia sa strămoșească Țepilova, situată în preajma Sorocii. După moartea tatălui (în 1936 sau 1939), Eufrosinia a trebuit să se ocupe intens de agricultură la moșie, deşi nici mai înainte nu era străină de asemenea îndeletniciri: lucra de una singură, cu propriile mâini, avea grijă de cele mai bune rase de animale, era preocupată de ameliorarea muncilor agricole etc. De altfel, Eufrosinia era pe atunci o femeie tânără, bine instruită, care citea mult şi divers, cunoștea nouă limbi străine şi învăţase şi graiul ţăranilor soroceni printre care trăia și lucra. Fratele ei mai mare, Anton (junior), încă în anii ’20 se mutase cu traiul la Paris, făcând o strălucită carieră de istoric militar. În anii celui de-al Doilea Război Mondial a fost mobilizat în armata franceză. Rudele au anunțat că el ar fi căzut pe front, deși în realitate a murit de tuberculoză la sfârșitul războiului. Astfel încât Eufrosinia locuia la Țepilova, judeţul Soroca, doar împreună cu mama, o femeie rafinată, care suporta cu greu decesul soțului. Treburile în gospodărie le mergeau, în genere, bine…</p>



<p class="wp-block-paragraph"><strong>Dramatica vară a anului 1940</strong></p>



<p class="wp-block-paragraph">Anexarea Basarabiei de către URSS le-a schimbat brusc situația. Și aceasta pentru că familia Kersnovski era una de moșieri din punctul de vedere al puterii sovietice – dușmani de clasă. Moșiile și toată averea le-au fost confiscate, au fost alungați din casă. Rudele au evadat în România şi încercau să o convingă să plece și pe familia Kersnovski, cât mai rămăsese din ea. Eufrosinia a trimis-o pe mama sa în dreapta Prutului, dar personal a refuzat categoric să plece și a rămas în Basarabia. A refuzat să plece chiar și atunci când acest lucru i-a fost recomandat insistent de către colaboratorii NKVD-ului, primind pentru ea o invitaţie din România, de la mama ei.</p>



<p class="wp-block-paragraph">Își câștiga existența prin muncă fizică, accepta munci absolut nefeminine, de exemplu, tăia lemne, se angaja ca argat la lucrări cu ziua.</p>



<p class="wp-block-paragraph">Aşadar, mama și alte rude apropiate ale Eufrosiniei Kersnovski s-au refugiat în România. Este firesc să ne întrebăm: de ce, totuși, Eufrosinia a refuzat să plece şi ea, rămânând la discreţia unui regim care nu corespundea deloc statutului social al „boieroaicei” de la Ţepilova, nici nivelului ei de instruire „absolut burgheză”?</p>



<p class="wp-block-paragraph">Ea însăși explica acest fapt prin naivitatea sa, afirma că nu se interesa deloc de politică: „Mă comportam ca un struț. Numai că în loc de nisip ascundeam capul în muncă”11 (dar aceasta nu mai era deja munca pe pământul propriu, ci câștiguri cu ziua de argat). Eufrosinia Kersnovski își propunea un scop pe cât de nobil, pe atât de bizar: „Să demonstrez că sunt un adevărat om muncitor, care își dedică toate puterile și buna-credință muncii, care aduce folos oamenilor, țării. Doar trebuie să se înțeleagă, la urma urmei, că nu sunt un exploatator, un parazit! Că pot fi un exemplu bun pentru oamenii de bună-credință!”</p>



<p class="wp-block-paragraph"></p>



<figure class="wp-block-image size-full is-resized"><img loading="lazy" decoding="async" src="https://timpul.md/assets/uploads/2022/06/index-4.webp" alt="" class="wp-image-438081" width="829" height="606"/></figure>



<p class="wp-block-paragraph">Totodată, potrivit afirmațiilor ei, spera să-i asigure prin munca sa liniște și bunăstare mamei, și credea că mama în curând va putea să vină din România înapoi. „Eram sigură că nu voi avea nevoie de mult timp ca să merit un nume bun, apoi respect, apoi încredere și, în sfârșit, o apreciere deplină: voi fi un cetățean util cu drepturi depline al țării mele. Și atunci o voi chema pe mama la mine”12. Mai târziu, Eufrosinia vorbea despre aceasta ca despre o naivitate enormă a sa. Noi însă înclinăm să credem că dânsa nu spunea adevărul până la capăt, că ascundea anumite lucruri. Era prea stupid pentru vârsta ei – doar nu avea 16 ani pe atunci, ci 32 – să creadă în idealurile pe care le promova presa sovietică sau Radio Moscova, doar Eufrosinia cunoştea realităţile sovietice şi din alte surse, inclusiv din Franţa, de la fratele ei. Ne-am dori să înțelegem care rătăciri, iluzii, nu dorea ea să le recunoască?<br>Nu se cunoaște nimic despre viziunile ei politice, nici despre concepția despre lume în sens larg. Eufrosinia Kersnovski însăși afirma, precum rezultă din citatele prezentate, că nu se interesa de nimic mai mult decât de munca în gospodărie. Era la mijloc o pasiune, un adevărat cult al muncii, al unei munci simple, grele, fizice, dorința de a cuceri aprecierea în calitate de om muncitor, care o definea pe E. Kersnovski și, mai târziu, ea va alege mereu munca fizică grea. Poate că aceasta este o dovadă indirectă a pasiunii pentru viziunea ei asupra comunismului? Pentru că ideile comuniste se adresau oamenilor muncii, clasei muncitoare, promiteau egalitate, proclamau valoarea muncii13.</p>



<p class="wp-block-paragraph">Experiența istorică ne face să dăm o apreciere negativă comunismului14. Cunoaștem suficiente lucruri despre regimurile dictatoriale, care afirmau că sunt comuniste, despre represiunile politice, GULAG-urile staliniste și deportări de popoare întregi. Dar atunci, în anii ’20-’30, în URSS se observa și altceva. Legislația muncii, care în premieră în lume îl apăra pe salariat și care i-a acordat drepturi inexistente în țările capitaliste. De exemplu, concediul anual de o lună, garantat prin lege, și care mai era și plătit, a apărut în premieră în URSS – în țările Europei de Vest salariații l-au obținut cu vreo 10-15 ani mai târziu. Grădinițe de copii și creșe de stat, foste palate și conace transformate în case de odihnă și sanatorii15. Acum toate acestea par niște lucruri banale, elementare, dar pe atunci constituiau un atu proaspăt al puterii sovietice. Nu este surprinzător faptul că observatorii străini, care nu trăiau în URSS, care urmăreau de departe, nu cunoșteau dedesubturile crude ale realității sovietice, erau fermecați de astfel de știri16. Nu știm în ce măsură pot fi aplicate toate acestea în raport cu Eufrosinia Kersnovski. Ea însăşi spunea despre propriile viziuni că sunt naive, dar varianta de naivitate a ei – ideea de a cuceri apreciere ca „un adevărat om muncitor”, mândria pentru bătăturile de la mâini făcute prin muncă – este foarte aproape de propaganda sovietică a valorii muncii.</p>



<p class="wp-block-paragraph">Un alt fapt curios este cu câtă ironie îi descria Eufrosinia pe moșierii basarabeni cunoscuți, care se autoconsiderau comuniști și comsomoliști. Potrivit spuselor ei, aceștia adorau să discute despre „viziunile lor progresiste”, ţinând țăranilor lecţii despre organizarea grevelor. („Țăranii ascultau și râdeau pe sub mustăți: dacă fac grevă în perioada cea mai «fierbinte», în timpul secerișului, pentru ca grâul să se scuture, atunci cine le va compensa cota lor, – acea treime care se va pierde și ea?”, menţionează cu neascunsă ironie E. Kersnovski). Și, în același timp, ei duceau o viață de bogătași leneși, țineau slugi pe care le tratau destul de obraznic17. Se pare că dincolo de ironia Eufrosiniei, ea se contrapunea acestor moșieri-pseudocomuniști ca un adevărat om muncitor, adică, în esență, ca un comunard mai adevărat. Dar nu a dorit să-și atribuie acest nume nici atunci, nici la bătrânețe, când își scria și își desena notițele.<br>Nu este exclus să fi fost la mijloc şi anumite rezerve pe care „boieroaica de la Ţepilova” le avea faţă de regimul din România, faţă de spiritul birocratic excesiv, faţă de corupţia şi luptele politice fără sfârşit şi fără eficienţă ce se dădeau continuu pe arena politică a Regatului, de la Soroca şi până la Timişoara. Această atitudine transpare în mai multe pagini ale cărţii de memorii ale Eufrosiniei; reiterăm: o atitudine rezervată faţă de regim, dar plină de căldură faţă de oamenii simpli, în primul rând faţă de ţăranii „ei” din satul Ţepilova, judeţul Soroca.</p>



<figure class="wp-block-image size-full"><img loading="lazy" decoding="async" width="1000" height="534" src="https://timpul.md/assets/uploads/2022/06/index-5.webp" alt="" class="wp-image-438082"/></figure>



<p class="wp-block-paragraph">În acest context, este firesc să ne mai punem o întrebare: cu care popor și cu care țară se autoidentifica Eufrosinia Kersnovski? Spunea că este rusoaică. Dar, se pare, considera că Basarabia este patria ei. Cum o definea ea, ce cuprindea această noțiune pentru ea? „Basarabia este o noțiune geografică pe deplin determinată: dinspre vest – Prutul, dinspre est – Nistrul; dinspre sud – Dunărea și Marea Neagră. În toate celelalte privințe aceasta este «Arca lui Noe», dar geografic tocmai acest triunghi este Basarabia. Și toți locuitorii ei, indiferent de limbă, sunt basarabeni”, scria ea18. Hotarele create în perioada sovietică i se păreau stranii Eufrosiniei Kersnovski: „În prezent, Basarabia ca atare nu există: mijlocul acesteia cu orașul principal, Chișinăul, a fost smuls și lipit de… Moldova! Iar aceasta ce reprezintă? O republică autonomă pe malul stâng al Nistrului. Deși toată lumea știe că Moldova este o regiune a României de pe râul Moldova. O neghiobie! Cum este o neghiobie și alfabetul rus pentru o limbă romanică care este limba moldovenească. Basarabia de Nord, nu se știe de ce, a fost lipită de Ucraina împreună cu Cernăuții. …Şi Basarabia de Sud a fost lipită de Ucraina”19. Se mândrea cu faptul că ştie „limba moldovenească” și atunci când descria pribegiile prin exiluri, nu ezita să menționeze că într-un anumit sat siberian a întâlnit basarabeni exilați și că cunoaşterea graiului lor i-a prins bine.</p>



<p class="wp-block-paragraph">Și dacă meleagurile natale sunt Basarabia, Soroca, de ce Eufrosinia Kersnovski nu s-a întors acolo atunci când s-a eliberat din detenție? Ea a dat un răspuns tranșant la aceasta. După lagăr, obișnuindu-se cu orașul Norilsk, a rămas să lucreze acolo, în mină. Câțiva ani mai târziu, a plecat în concediu, a călătorit prin URSS, a fost în Caucaz, la Moscova și la Leningrad (Petersburg). A vizitat şi meleagurile natale, însă aici… nu mai rămăsese nimeni dintre cei apropiați, a găsit cu greu câțiva cunoscuți. Toți cei despre care a întrebat dispăruseră sau muriseră între timp, pentru că mai întâi s-a întâmplat deportarea, iar apoi războiul și foametea de după război. Se schimbase și satul ei, devenind de nerecunoscut, nici măcar memorabilii stejari vechi nu erau pe loc. Singurul lucru pe care l-a găsit a fost mormântul tatălui. Mama locuia în România. Ieşea că nu are unde să se întoarcă.</p>



<p class="wp-block-paragraph"><strong>Pe scurt, despre maşinăria efectuării deportărilor</strong></p>



<p class="wp-block-paragraph">Am tratat acest subiect, şi complicat, şi complex, şi dramatic, şi tragic în mai multe articole, studii şi monografii20. Sunt uimitoare similitudinile felului în care acţiona maşinăria deportărilor staliniste în regiuni extrem de diferite şi în raport cu cele mai diverse persoane. La acest capitol, nici Eufrosinia Kersnovski nu a fost o excepţie.</p>



<p class="wp-block-paragraph">În noaptea de 12 spre 13 iunie 1941 – mai exact la ora 2 şi 30 minute, cu câteva zile înainte de atacul Germaniei hitleriste asupra URSS –, în RSS Moldovenească, precum și în regiunile Cernăuți și Ismail care reveniseră RSS Ucrainene, adică în teritoriile care, în iunie 1940, fuseseră incluse în componența URSS, a demarat operațiunea „de ridicare a participanților la organizații contrarevoluționare și a altor elemente antisovietice, dar și de evacuare cu traiul a membrilor familiilor de participanți la formațiuni contrarevoluționare, supuşi represiunilor și aflați în situație ilegală”21.</p>



<figure class="wp-block-image size-full"><img loading="lazy" decoding="async" width="1000" height="416" src="https://timpul.md/assets/uploads/2022/06/index-6.webp" alt="" class="wp-image-438083"/></figure>



<p class="wp-block-paragraph">Deportările masive constituiau una dintre metodele-cheie de creare și administrare a sistemului stalinist. Existența unor teritorii enorme nevalorificate și greu accesibile în URSS făcea posibilă izolarea de regiunile principale ale țării a unor grupuri mari de populație, percepute de regimul stalinist, din diverse motive, ca niște „elemente ostile”. În rândul „dușmanilor” ajungeau, în primul rând, reprezentanţii categoriilor sociale ale căror interese se aflau în flagrantă contradicție cu interesele partidului de guvernământ, care crea noi structuri social-economice și suprima cu cruzime orice opoziție, chiar și una potențială. Practica deportărilor a fost pusă la punct la sfârșitul anilor 1920-începutul anilor 1930, în timpul desfășurării colectivizării totale, când mai multe sute de mii de țărani care se opuneau colhozurilor au fost declarați „culaci” (chiaburi), exploatatori, şi au fost exilați în regiuni îndepărtate ale URSS: Ural, Kazahstan, Siberia, Extremul Orient etc.22. La începutul anilor 1940, deportările masive au fost realizate în raioanele nou-anexate, inclusiv în Basarabia. Arestările și exilările s-au dezlănțuit asupra așa-numitelor „elemente contrarevoluționare și antisovietice” și a „culacilor”, adică a reprezentanților categoriilor sociale privilegiate, foștilor funcționari din administrația românească, preoților, țăranilor înstăriți. Și, bineînțeles, asupra nobililor, între care se număra şi Eufrosinia Kersnovski. Prin aceste măsuri crunte regimul stalinist înfăptuia „sovietizarea” teritoriilor noi, unificarea social-economică și politică a acestora cu celelalte regiuni ale URSS.</p>



<p class="wp-block-paragraph"><strong>Roadele otrăvite ale deportărilor din Basarabia, din iunie 1941</strong></p>



<p class="wp-block-paragraph">Ca și alte acțiuni represive, deportarea din iunie 1941, din RSS Moldovenească, s-a efectuat conform unui plan preliminar, elaborat minuțios. S-au întocmit din timp listele de „contingente” pentru arestări și evacuări sau strămutări cu traiul. S-au constatat 32.423 de persoane de acest fel, dintre care 6.250 de persoane urmau să fie arestate, iar 26.173 – deportate. Hotărârea privind desfășurarea operațiunii a fost aprobată de guvernul sovietic în mai 194123.</p>



<p class="wp-block-paragraph">Ca răspuns la decizia adoptată la Moscova, împuternicitul CC al Partidului Comunist (bolșevic) al întregii Uniuni și al Consiliului Comisarilor Poporului al URSS pentru RSS Moldovenească, S.A. Goglidze, i-a trimis pe 31 mai lui Stalin o scrisoare cu propuneri concrete. În această scrisoare era conturat cercul presupușilor dușmani care urmează să fie zdrobiți preventiv. Acest Goglidze informa că, pe timpul puterii române, în Basarabia au activat numeroase organizații și partide burgheze. Majoritatea conducătorilor acestora, odată cu venirea puterii sovietice, au fugit în România, dar rămășițele acestor organizații, „cu sprijinul activ al organelor de cercetare române”, desfășoară o activitate antisovietică. „Baza pentru activitatea contrarevoluționară a acestora o constituie: activul diferitelor partide burgheze, foștii servitori, moșieri, ofițeri ai armatei albe, mari proprietari de imobile și comercianți, diverse alte elemente antisovietice”. Potrivit afirmațiilor lui Goglidze, „pe teritoriul Republicii Moldovenești există un număr important de elemente antisovietice din rândul moșierilor, comercianților, polițiștilor și jandarmilor, albgardiștilor, fugarilor din URSS și altor elemente social străine, care desfășoară o energică activitate contrarevoluționară”. Goglidze solicita să fie strămutați cu traiul în alte regiuni ale URSS 5 mii de persoane cu tot cu familii, între care: 980 de activiști de partide burgheze, 137 de moșieri, 140 de polițiști și jandarmi, 285 de ofițeri ai armatelor albe, 83 de ofițeri ai armatei țariste, 64 de ofițeri ai armatei române, 1.948 de mari comercianți, 411 mari proprietari de imobile, 652 de primari şi prefecţi24.</p>



<figure class="wp-block-image size-full"><img loading="lazy" decoding="async" width="806" height="750" src="https://timpul.md/assets/uploads/2022/06/index-7.webp" alt="" class="wp-image-438084"/></figure>



<p class="wp-block-paragraph">Ar fi cazul să amintim că arestările și deportările masive fuseseră efectuate atunci nu numai în RSS Moldovenească. Acestea au avut loc aproape simultan în regiunile și țările vestice anexate la URSS: pe 22 mai – în Ucraina de Vest, pe 14 iunie – în Republicile Baltice, în noaptea de 19 spre 20 iunie – în Bielorusia de Vest. Caracterul și termenele de înfăptuire a acestor operațiuni fac dovada faptului că ele aveau ca scop curățarea teritoriilor de frontieră în condițiile creșterii pericolului de război. Represiunile s-au dezlănțuit, în primul rând, împotriva categoriilor de populație percepute de conducerea sovietică drept cei mai consecvenți adversari ai regimului, capabili să vină în fruntea manifestărilor antisovietice în caz de război.</p>



<p class="wp-block-paragraph">Pregătirea pentru operațiune era ținută în secret, pentru a obține efectul surprinderii și a preveni „excesele” (în primul rând, evadările); operațiunea s-a declanșat noaptea târziu și a continuat până în seara zilei următoare. Pe 14 iunie 1941, comisarul adjunct al poporului pentru Securitatea de Stat, B.Z. Kobulov, le-a raportat lui Stalin, Molotov și Beria că în RSS Moldovenească au fost „ridicate” 19.575 de persoane, dintre care 5.033 au fost arestate și 14.542 de persoane au fost evacuate cu traiul25. Precum se observă, aceste cifre diferă de planurile inițiale, rezultând un „deficit”. Kobulov explica acest fapt prin mai multe cauze: câteva zeci de persoane s-au dovedit a fi bolnave, peste 300 de persoane „au plecat de la domiciliul permanent” până la începutul operațiunii, peste 700 de persoane „au fost triate pe motiv de insuficiență de materiale compromițătoare”. Doar trei persoane au reușit să fugă în timpul operațiunii. Probabil, această cifră a fost subestimată, pentru că era în avantajul lui Kobulov și al conducerii Comisariatului Popular al Securității de Stat să demonstreze precizie și eficiență în activitatea lor.</p>



<p class="wp-block-paragraph">Din județul Soroca au fost evacuate (strămutate) 1.874 de persoane, printre acestea numărându-se și Eufrosinia Kersnovski. Aceasta, probabil, a fost clasată în categoria „moșieri”. Formula de acuzare care i-a fost aplicată suna astfel: „provine dintr-o familie de nobili”, a locuit din anul 1920 până în 1941 în Basarabia în or. Soroca, unde a avut „împreună cu părinții o moșie de peste 40 ha”. Soarta ei a fost predeterminată din timp de origine și de faptul că deținea proprietate, indiferent dacă era vinovată cu adevărat de ceva.</p>



<p class="wp-block-paragraph">Oamenilor pasibili de evacuare cu traiul li se permitea să ia asupra lor foarte puține lucruri, ore numărate li se rezervau pentru a se pregăti de drum. Apoi erau urcați în camioane, duși în stațiile de cale ferată. Acolo erau așteptați de trenuri, vagoanele, firește, nu erau de pasageri, ci niște „vagoane adaptate”, în care oamenii trebuiau să se instaleze cumva pe podele26. Trenurile erau păzite de soldați de escortă înarmați. Eufrosinia Kersnovski, care considera că este o persoană puternică și pregătită pentru oricare încercări, a dedicat mai multe pagini triste povestirilor despre tovarășii de vagon. Aceștia erau, potrivit spuselor ei, niște orășeni obișnuiți cu un trai liniștit și confortabil, și care nu înțelegeau deloc ce îi așteaptă. Ei luaseră asupra lor, în grabă, o mulțime de lucruri stranii – de ex., un ghiveci cu flori, dar nu s-au priceput să ia strictul necesar, cum ar fi cea mai simplă veselă, astfel încât atunci când se împărțea hrana săracă, nu aveau cu ce să o ia.</p>



<p class="wp-block-paragraph"><strong>Drumul pătimirilor prin gheţurile Siberiei</strong></p>



<p class="wp-block-paragraph">Astăzi, pentru tânăra generaţie, fenomenul deportărilor staliniste pare mai curând un scenariu de film „horror”, mai simplu spus – de groază, cu elemente de film „fantasy”. Şi mai neînţelese par în zilele noastre opţiuni bizare precum cea a Eufrosiniei Kersnovski, care, având şansa de a se refugia de ororile staliniste, a rămas benevol şi, se pare, senin, cu o doză de optimism chiar, „în ghearele” comunismului de factură sovietică.</p>



<p class="wp-block-paragraph">Aici e locul să precizăm că Eufrosinia Kersnovski a plătit scump pentru iluziile ei sau, așa cum spunea ea, pentru naivitatea, credulitatea sa. Ar fi de subliniat că, la desfășurarea operațiunilor de deportări masive, eforturile principale ale autorităților urmăreau executarea, în primul rând, a componentei represive a acestora, adică organizarea de arestări și exilări. Iar când venea vorba de instalarea oamenilor deportați în teritoriile noi, statul, de regulă, nu acorda prea multă atenție acestui lucru și nu aloca resursele necesare, deseori chiar contrar propriilor decizii. Deportații speciali se pomeneau în niște condiții oribile. Suferințele morale, legate de pierderea patriei, ruperea relațiilor de rudenie, pericolul de represalii noi erau agravate prin lipsurile materiale grele – foamete, lipsa de locuință, boli, o climă neobișnuit de aspră. Deportații din Moldova erau plasați în Kazahstan, în RASS Komi, în ținutul Krasnoiarsk, în regiunile Novosibirsk și Omsk. Deportații nu erau condamnați și erau considerați nu deținuți, ci exilați, sau, potrivit terminologiei de atunci, „deportați speciali”, sau „strămutați speciali”. Aceştia se aflau sub supravegherea colaboratorilor NKVD-ului, li se interzicea să părăsească locul de surghiun, şi numai în interiorul acestuia oamenii păstrau o libertate de deplasare cotidiană deplină.</p>



<figure class="wp-block-image size-full"><img loading="lazy" decoding="async" width="479" height="750" src="https://timpul.md/assets/uploads/2022/06/index-8.webp" alt="" class="wp-image-438085"/></figure>



<p class="wp-block-paragraph">Eufrosinia Kersnovski a nimerit în nordul regiunii Novosibirsk, unde au fost deportate din regiunile de vest ale URSS circa 19 mii de persoane. Majoritatea acestora erau femei și copii. Între cele 5,8 mii de persoane venite din RSS Moldovenească, se numărau aproape 2 mii de copii cu vârsta de până la 16 ani, iar femeile erau ceva mai puține de 2,5 mii la număr27. Basarabenii au fost trimiși în raioanele nordice ale districtului Narâm, care se deosebea prin condiții climaterice extrem de nefavorabile. Aici trebuiau să presteze munci fizice grele, defrișând terenuri arabile, la colectat lemn, în agricultură. Mulți deportați erau inapți de muncă și, de fapt, lipsiți de surse de existență. Autoritățile locale au fost surprinse de această avalanșă de exilați, neavând nici posibilități, nici resurse pentru a-i caza. Iar războiul care tocmai se declanşase a determinat reducerea chiar și a acelor resurse sărace, pe care statul sovietic le alocase inițial pentru organizarea traiului deportaților speciali.</p>



<p class="wp-block-paragraph">În septembrie 1941, șeful direcției NKVD-ului28 pentru regiunea Novosibirsk raporta la Moscova despre situația dificilă creată în privința locuințelor pentru deportați, aceasta explicându-se prin faptul că instalarea cu traiul s-a efectuat „fără a ține cont în prealabil de spațiul locativ disponibil și fără pregătirea locuințelor”. Din acest motiv, deportații speciali erau cazați în spații publice sărace: în apartamentele foștilor deportați „prin îndesire fără acordul gazdelor apartamentelor”, în cluburi, în oficii de colhoz și în aşa-zisele „camere roșii” (nişte săli pentru agitaţie şi propagandă bolşevică), „din care acum se mută cu traiul în grabă în beciuri construite în grabă, iar o parte au fost repartizați în barăcile întreprinderilor industriei forestiere”29. Dacă în acele locuri pierdute în taiga și între mlaștini nu erau locuințe pentru cei nou-veniți, atunci nici alimente nu erau… În schimb, era o muncă istovitoare la exploatările forestiere, la colectat lemn.</p>



<p class="wp-block-paragraph"><strong>Munci silnice, o tentativă de evadare și un termen suplimentar de detenţie</strong></p>



<p class="wp-block-paragraph">La exploatări forestiere (colectat lemn) a muncit și Eufrosinia Kersnovski. În amintirile ei, în legătură cu diferite peripeții ale vieții de exil și de lagăr, în repetate rânduri, insistă că spera în continuare să i se recunoască meritele de muncă, credea că munca conștiincioasă o va apăra de noi nevoi, îi va oferi un fel de protecție. Astfel, atunci când cei deportați erau repartizați pe la locurile de trai, ea nu a profitat de ocazia să rămână ceva mai la sud, unde strămutații cu traiul se puteau ocupa de agricultură, lucrând în grădini. Eufrosinia Kersnovski s-a oferit să plece unde era mai greu: la nord, la colectat lemn. Și o anumită perioadă a reușit să muncească exemplar. Dar munca s-a dovedit a fi peste puteri, condițiile – insuportabile, deosebit de insuportabilă i se părea samavolnicia împuternicitului NKVD-ului care, în acele condiții, a devenit stăpân cu puteri depline peste deportați.</p>



<p class="wp-block-paragraph">Și, la 31 martie 1942, Eufrosinia Kersnovski a evadat din locul de surghiun.</p>



<p class="wp-block-paragraph">În fond, în raioanele îndepărtate ale Siberiei, care erau locuri de surghiun tradiționale, autoritățile nu își făceau griji pe seama celor exilați. În acele locuri nu era nevoie nici măcar să-i supraveghezi: să fugi este aproape imposibil, în jur sunt sute de kilometri de păduri sălbatice, de nerăzbătut. Eufrosinia Kersnovski recunoștea, în memoriile ei, că nu s-a interesat niciodată de geografia Siberiei și avea o imagine vagă despre întinderile acestei regiuni cât un continent; nu avea o imagine limpede nici despre posibilele greutăţi ce o aşteptau în cazul unei evadări. Plecând din locul de surghiun, Eufrosinia, pur și simplu, a pornit în amonte pe râul Obi. Descrierea pribegirilor ei reprezintă una dintre cele mai interesante părți din amintirile sale. Înnopta ba în pădure, ba în stogurile de fân de la marginea satelor, uneori își găsea adăpost în casele cuiva, alteori se angaja să presteze anumite munci. A fost arestată pe 25 mai 1942, în ținutul Altai. Privind harta Siberiei, constatăm că din districtul Narâm și până acolo sunt vreo 700-800 de kilometri, dar ea nu întotdeauna a mers direct. Apropo, în „portretul verbal” completat după ce a fost prinsă, la capitolul „particularități și obișnuințe” s-a menționat: „curajoasă și veselă”30. Eufrosinia, ca o persoană evadată din locul de surghiun, a fost adusă sub escortă la Novosibirsk și, la 24 februarie 1943, a fost condamnată la 10 ani de detenție conform art. 58-10 și 82 alin. 2 din Codul Penal al RSFSR, adică în temeiul unor articole din Codul Penal vizând agitația antisovietică și evadarea din locul de exil. A fost găsită vinovată şi de faptul că în decembrie 1941 și ianuarie 1942, la întrunirile muncitorilor de la colectat lemn, „în timpul discuțiilor a enunțat calomnii la adresa guvernului sovietic în chestiuni privind trimiterea unei coloane de tancuri și colectarea de haine calde pentru ARMȚ” (Armata Roșie a Muncitorilor și Țăranilor)31.</p>



<figure class="wp-block-image size-full"><img loading="lazy" decoding="async" width="1000" height="662" src="https://timpul.md/assets/uploads/2022/06/index-10.webp" alt="" class="wp-image-438087"/><figcaption><br><br><br><br><br></figcaption></figure>



<p class="wp-block-paragraph">A început calvarul de lagăr, descris amănunțit în amintiri. 1942-1943 au fost anii celei mai înalte rate a mortalității în rândul deținuților pentru întreaga istorie a lagărelor staliniste. Până la un sfert dintre deținuți au murit în acea perioadă. Aceasta se explica, în primul rând, prin faptul că întreaga țară aflată în război trăia în foame și sărăcie, iar deținuții – cu atât mai mult. Eufrosinia Kersnovski era între cei care au reușit să supraviețuiască. Ea a fost deținută în lagăre relativ nu prea numeroase, cărora șefii de la GULAG le acordau puțină atenție, motiv pentru care deținuții de acolo erau hrăniți deosebit de prost. Dar pe lângă moartea de frig sau de mâna bandiților din lagăr, multe alte primejdii care veneau din partea administrației nemiloase și criminale a lagărului îi așteptau pe deținuți. În ciuda războiului, zeci de mii de cekiști (securişti)32 de lagăr, sănătoși și bine hrăniți, își dovedeau din răsputeri dreptul de a rămâne în spatele frontului, iar pentru aceasta trebuiau să aducă aminte ce criminali, chipurile, periculoși păzesc ei. Pentru acest motiv, colaboratorii lagărelor fabricau noi dosare penale pe numele „dușmanilor” puterii sovietice. Eufrosinia Kersnovski a ajuns să fie una dintre victimele acestei mașinării.</p>



<p class="wp-block-paragraph"><strong>Un nou dosar, cu nimic mai bun decât cele anterioare</strong></p>



<p class="wp-block-paragraph">În aprilie 1944, Eufrosiniei i-a fost intentat un dosar nou, fiind acuzată repetat de agitație antisovietică în rândul deținuților: că ar fi lăudat Germania fascistă, că ar fi vorbit despre înfrângerea URSS în război, că ar fi blamat guvernul sovietic. La 22 iunie 1944 a primit o altă sentință de 10 ani de lagăre. De data aceasta, Eufrosinia Kersnovski a fost internată în lagărul din Norilsk, unul dintre cele mai cunoscute lagăre din sistemul GULAG-ului stalinist. Acesta se afla dincolo de Cercul Polar și furniza brațe de muncă Combinatului de cupru și nichel din Norilsk, precum și altor întreprinderi legate de acesta. În anul 1944, când Eufrosinia Kersnovski a ajuns acolo, lagărul avea peste 30 de mii de deținuți.</p>



<p class="wp-block-paragraph">În lagărul din Norilsk, E. Kersnovski a trecut prin toate cercurile vieții de lagăr: munci de încărcare-descărcare grele, lucrări necalificate la construcții, o boală gravă, spitalul de lagăr, apoi munca acolo în calitate de asistentă medicală. În sfârșit, din nou mina în care Eufrosinia a preferat să se transfere din spital. Munca la spital era considerată mult mai ușoară și lăsa mai multe șanse de supraviețuire, dar ei îi părea a fi mai grea din punct de vedere moral. În plus, i-a plăcut mereu munca fizică grea, îi plăceau oamenii cu care cobora în subterană. Un alt avantaj al minerilor era și acela că ei cădeau sub incidența aşa-zisului „sistem de treceri în cont” când, în cazul în care făceau planul de producție, o zi de muncă era socotită ca două, iar uneori chiar trei zile, iar aceasta reducea termenul de detenție care urma să fie ispășit.</p>



<p class="wp-block-paragraph"><strong>Dragostea de muncă şi onestitatea au salvat-o de la pieire</strong></p>



<p class="wp-block-paragraph">Datorită „trecerilor în cont”, Eufrosinia Kersnovski a reușit să se elibereze înainte de termen, în anul 1952. Și a luat o hotărâre care acum ni s-ar părea stranie, dar care, în acele condiții, era una logică, multă lume procedând la fel: ea s-a angajat la muncă în aceleași mine din Norilsk, dar deja ca muncitor liber, iar cu timpul a însușit meseria de artificier, foarte periculoasă și absolut nefeminină.</p>



<p class="wp-block-paragraph">De ce a rămas la Norilsk? Pentru ea, ca și pentru mulți alții, aceasta a fost o decizie destul de pragmatică. În toate actele ei era aplicat stigmatul condamnării, și încă conform unui „articol antisovietic” din Codul Penal. În orice alt loc, ea ar fi atras o atenție sporită, ar fi generat suspiciuni care se puteau sfârși pe deplin cu un nou dosar și cu un nou termen de detenție. Pe când la Norilsk, majoritatea locuitorilor erau deținuți sau foști deținuți, antecedentele penale nu îi prea preocupau pe cei din jur, ba, dimpotrivă, erau un lucru obișnuit. Muncind în mină, Eufrosinia făcea exact ceea ce visase cândva, atunci când a fost instaurat regimul sovietic în Basarabia: se străduia să cucerească prin muncă fizică exemplară respectul față de ea și dreptul de a fi tratată ca un adevărat om muncitor. Comparativ cu alte regiuni ale URSS, mai favorabile sub aspectul climei, munca dincolo de Cercul Polar era bine remunerată, dacă erai nu deținut ci angajat liber. În sfârșit, după toate aparenţele, Eufrosiniei Kersnovski îi plăcea în mină, inclusiv pentru faptul că, după cum îşi crezul mărturisește în memorii, „ticăloşii nu vor coborî pentru nimic în mină”33; aceştia preferă să se bucure de viaţă pe pământ, sub razele soarelui, oricât de zgârcite în Siberia. Nu e de neglijat nici faptul că basarabeanca noastră se obișnuise cu Norilskul, cu natura lui săracă, cu relieful plat, cu nopțile polare și gerurile cumplite. În plus, nicăieri pe meleagurile natale nu era așteptată de apropiați, nu știa dacă mama mai este în viață, dar știa că oricum se afla în România. Astfel, încă nişte ani, Eufrosinia a muncit în mina din Norilsk.</p>



<p class="wp-block-paragraph"><strong>Un prim şi memorabil concediu al Eufrosiniei Kersnovski</strong></p>



<p class="wp-block-paragraph">În sfârșit, în anul 1957 a hotărât să meargă în concediu. Potrivit amintirilor sale, drept impuls a servit un accident produs în mină, când ea s-a aflat la numai un pas de la moarte. Eufrosinia Kersnovski a decis ferm să plece în Caucaz, dar să-şi viziteze şi baștina.</p>



<p class="wp-block-paragraph">Ea, care era de 16 ani deja cetățeană a Uniunii Sovietice, aproape că nu şi-a văzut ţara. A locuit la Odessa, a cunoscut Basarabia, a mai văzut şi o bună parte din Siberia. Și iată că acum, pe parcursul mai multor ani consecutiv, a început să meargă în concediu, cum se zicea în Extremul Nord – „pe continent”, ceea ce însemna „mai la vest de Siberia”. A vizitat pentru prima dată Moscova, Leningradul, își descria viu impresiile. Dar se pare că cele mai uluitoare sunt impresiile ei despre Caucaz. Acolo Eufrosiniei i s-a întâmplat un lucru extraordinar, foarte bine descris (și zugrăvit!) în amintirile ei.</p>



<figure class="wp-block-image size-full"><img loading="lazy" decoding="async" width="701" height="750" src="https://timpul.md/assets/uploads/2022/06/index-9.webp" alt="" class="wp-image-438088"/></figure>



<p class="wp-block-paragraph">Apare fireasca întrebare: cum revine la viața normală un om care a trecut prin lucruri oribile, prin închisori, lagăre? Ce simte, cum își depășește trecutul groaznic? Eufrosinia Kersnovski ne oferă un răspuns uimitor. Frumusețile naturii caucaziene au fascinat-o. A colindat Caucazul pe jos, ca turistă, a înnoptat deseori în aer liber și a admirat la nesfârșit munții, copacii, zi și noapte. Tocmai atunci a început să picteze, a început cu peisajele. Revenind la Norilsk, a trăit cu aceste impresii și visa la concediul următor, peste un an. Un alt eveniment important care s-a produs datorită acestei călătorii: a găsit la Țepilova o cunoscută de la care a aflat adresa mamei și a început să poarte corespondență cu ea. Anul următor l-a petrecut deja nu fiind preocupată totalmente de muncă, ca mai înainte, ci cu o altă preocupare lăuntrică: scrisori, desene și așteptarea concediului următor. A reușit să obțină o invitație pentru mama și s-a întâlnit cu ea, au întreprins împreună o călătorie prin sudul URSS. Pensionându-se, Eufrosinia Kersnovski nu s-a întors în patrie, ci a ales să se stabilească cu traiul la Essentuki, un oraş-staţiune balneară, celebră în Caucazul pe care îl îndrăgise atât de mult.</p>



<p class="wp-block-paragraph">Acolo, în anii 1964-1968, și-a scris amintirile. A avut parte de o viață lungă, a ajuns cu zile până la căderea regimului sovietic, până la publicarea memoriilor sale și a apucat să audă aprecierile pline de admirație din partea primilor cititori.</p>



<hr class="wp-block-separator has-alpha-channel-opacity"/>



<p class="wp-block-paragraph">Amintirile Eufrosiniei Kersnovski alcătuiesc o carte din cele care trebuie citite toată viaţa. Mai ales în acele clipe când îţi este greu. Şi cartea aceasta „acţionează”, te ajută când ţi s-au epuizat forţele, când nu te mai descurci de unul singur. Mă întorc adeseori, în imaginar, la ea (şi la carte, şi la autoarea acesteia) pentru că îmi sunt foarte necesare. Măreţia Eufrosiniei Kersnovski nu se determină cu un etalon obişnuit. Nu putem spune că ea este un artist sau un scriitor genial, însă ea este o personalitate extraordinară, un om mare, care şi-a păstrat sentimentul propriei demnităţi în situaţii și în condiţii când aşa ceva era, practic, imposibil.</p>



<p class="wp-block-paragraph">Ţin să mă confesez cititorilor noştri că am consumat mult timp și efort ca să-i familiarizez pe contemporanii noștri din Republica Moldova, din Rusia și chiar din Europa cu viața și creația Eufrosiniei Kersnovski. În calitate de editor al memoriilor și desenelor din gulagurile staliniste ale Eufrosiniei Kersnovski, în 2008 am fost invitat de președintele Consiliului Europei pentru o prezentare a acestei lucrări inedite, declarată cea mai bună în anul 2007 în Federația Rusă la categoria „Memorii”. Am avut, astfel, fericitul prilej ca, la cel mai înalt for european și în prezența unor politicieni și savanți notorii, să relatez despre istoria noastră națională din a doua jumătate a secolului al XX-lea, prin prisma unei cărți scrise de o personalitate ieșită din comun, care trebuie percepută ca un fenomen de anvergură europeană. De asemenea, beneficiind de un larg sprijin al autorităților din Odessa, am reușit să dezvelim în acea localitate o placă comemorativă, contribuind la înveșnicirea memoriei protagonistei demersului nostru.</p>



<p class="wp-block-paragraph">Dincolo de timp, energie, căutări febrile prin arhive, nu pot să nu precizez că am fost mereu ghidat de o benefică pasiune. O dragoste şi admiraţie pentru demnitatea şi verticalitatea Eufrosiniei Kersnovski, pentru spiritul ei de sacrificiu – și nu exagerez, afirmând – de natură evanghelică. Ea a spus simplu, dar răspicat: „Sunt om!” (deci nu am dreptul să cobor mai jos), acesta fiind principiul ei de viaţă. Tocmai de aceea, am făcut tot posibilul ca şi alţii să cunoască personalitatea neordinară şi faptele ei cu totul neobişnuite în condiţii când nu e defel simplu să respecți neabătut principiul „Sunt om!”. Tocmai de aceea, în calitate de editor și autor al prefeței la cartea cu jurnalele (memoriile) și desenele Eufrosiniei Kersnovski – Cât costă viaţa unui om (Moscova, 2006, în limba rusă), am pus la dispoziţia unui larg public cititor cea mai completă ediţie a operei acestei martire basarabene, ca şi o schiţă biografică cât se poate de completă, secundată de o analiză amănunţită a naraţiunii şi desenelor, a ideilor, a crezului şi, desigur, a drumului patimilor străbătut de-a lungul a 12 ani de către cea care a fost Eufrosinia Kersnovski.</p>



<p class="wp-block-paragraph">Note:</p>



<ol class="wp-block-list"><li>GULAG (rus. Главное Управление Лагерей) – acronim rusesc pentru „Direcția Generală a Lagărelor de Muncă, Coloniilor și Locurilor de Detenție”. Scopul acelor lagăre, dispersate în zonele mai puțin locuite ale Uniunii Sovietice, a fost întemnițarea și corijarea cetățenilor acuzați de săvârșirea unor diferite „crime împotriva poporului”. Deținuții erau folosiți la muncă forțată în goana lui I. Stalin pentru industrializarea rapidă și dezvoltarea infrastructurii. Condițiile îngrozitoare din lagăre au fost date în vileag de relatările bazate pe experiența trăită ale lui Alexandr Soljenițîn în Arhipelagul Gulag (1973), estimându-se că în gulaguri au murit nu mai puțin de 15 milioane de oameni (Enciclopedia Universală Britannica. Vol. 7. Coord.: Ilieș Câmpeanu, Cornelia Marinescu, București: Editura Litera, 2010, p. 78).</li><li>Vezi: V. Pasat, RSS Moldovenească în epoca stalinistă (1940-1953), Chișinău: Editura Cartier, 2011, pp. 81-84, 318-347, 602-620.</li><li>Керсновская Е.А. Сколько стоит человек / предисл. В. Пасата. Москва: РОССПЭН, 2006. 856с.</li><li>Ibidem, p. 34.</li><li>Vezi, bunăoară: История сталинского Гулага. Конец 1920-х – первая половина 1950-х годов. Собрание документов в 7 томах. Москва, 2004.</li><li>Пасат В.И. Трудные страницы истории Молдовы. 1940-1950 гг.: Сборник документов. М.: Терра, 1994; Его же. Суровая правда истории. Депортации с территории Молдавской ССР 40-50-х годов. Кишинэу: «Моментул», 1998; V. Pasat, Calvarul. Documentarul deportărilor de pe teritoriul RSS Moldoveneşti 1940-1950 (în română, Moscova, 2006).</li><li>Kersnovskaia E. Op.cit., p. 8.</li><li>Ibidem.</li><li>Ibidem, p. 35.</li><li>Pentru detalii: Barbara Jelavich. Russia and the Formation of the Romanian National State, 1821-1878. Cambridge University Press, 1984; Виноградов В.Н. Россия и объединение румынских княжеств. М.: Издательство политической литературы, 1959.</li><li>Kersnovskaia E. Op.cit., p. 46.</li><li>Idem, p. 76.</li><li>Vezi, de exemplu: Crick Bernard, Socialismul. Trad. din engleză de Adriana Bădescu. Introd. la ed. română de Cosima Larionescu. București: Editura DU Style, 1998; Laupies Frédéric (coord.). Dicționar de cultură generală. Trad. de Giuliano Sfichi. Iași: Editura Polirom, 2008, p. 155-158.</li><li>Стефан Куртуа, Николя Верт, Жак-Луи Панне, Анджей Пачковский, Карел Бартошек, Жан-Луи Марголен. Чёрная книга коммунизма. Преступления, террор, репрессии. Пер. с фр. М.: «Три века истории», 2001. 691с.</li><li>Кара-Мурза С. Советская цивилизация. Том 1: От начала до Великой Победы; Том 2: От Великой Победы до наших дней. М.: «Алгоритм», 2001.</li><li>Vezi, bunăoară: Фейхтвангер Л. Москва 1937 // Два взгляда из-за рубежа. М., 1990. С. 164-259.</li><li>Kersnovskaia E. Op.cit., pp. 54-55.</li><li>Ibidem, p. 51.</li><li>Ibidem, pp. 51-52.</li><li>В. Пасат. Трудные страиицы истории Молдовы. 1940-1950-е гг. (în rusă, Moscova, 1994); В. Пасат. Суровая правда истории. Депортации с территории Молдавской ССР 40 – 50-e гг. (în rusă, Chişinău, 1998); V. Pasat, Calvarul. Documentarul deportărilor de pe teritoriul RSS Moldoveneşti 1940-1950 (în română, Moscova, 2006); V. Pasat, Prefaţa la memoriile ilustrate ale E. Kersnovski (în rusă, Moscova, 2006); Prefaţa la vol. 1 al culegerii de documente în 4 vol. В. Пасат. Православие в Молдавии: власть, церковь, верующие. 1940.1991; V. Pasat, RSS Moldovenească în epoca stalinistă (1940-1953), în special, cap. 1 şi cap. 4 (Chişinău, 2011) etc.</li><li>V. Pasat, RSS Moldovenească în epoca stalinistă (1940-1953). Chișinău, 2011, p. 83.</li><li>V. Pasat, Calvarul. Documentarul deportărilor de pe teritoriul RSS Moldoveneşti 1940-1950. Moscova, 2006, p. 5 și urm.</li><li>Ibidem, pp. 108-110.</li><li>Ibidem, p. 100 şi urm.; V. Pasat. RSS Moldovenească în epoca stalinismului. pp. 83-84.</li><li>V. Pasat, Calvarul. Documentarul deportărilor de pe teritoriul RSS Moldoveneşti 1940-1950, p. 126 şi urm; V. Pasat, RSS Moldovenească în epoca stalinistă (1940-1953), p. 84.</li><li>V. Pasat, Calvarul. Documentarul deportărilor de pe teritoriul RSS Moldoveneşti 1940-1950, p. 116.</li><li>Ibidem, pp. 126-129, 145.</li><li>NKVD – acronim rusesc pentru Comisariatul Poporului al Afacerilor Interne («Народный Комиссариат Внутренних Дел»).</li><li>Kersnovski E. Op.cit., p. 6.</li><li>Ibidem, p. 801.</li><li>Ibidem, pp. 802-803.</li><li>Acronim rusesc pentru Comisia Extraordinară («Чрезвычайная Комиссия»).</li><li>Kersnovski E. Op.cit., p. 247.</li></ol>



<p class="wp-block-paragraph"><strong>Autor: Acad. Valeriu Pasat</strong></p>
]]></content:encoded>
					
					<wfw:commentRss>https://timpul.md/articol/marturiile-detaliate-si-inspaimantatoare-despre-deportari-si-gulag-ale-eufrosiniei-kersnovschi-din-soroca-incluse-in-patrimoniul-universal-unesco.html/feed</wfw:commentRss>
			<slash:comments>1</slash:comments>
		
		
			</item>
		<item>
		<title>Personalitatea zilei. Eufrosinia Kersonovski, basarabeanca care a descris GULAGUL</title>
		<link>https://timpul.md/articol/personalitatea-zilei-eufrosinia-kersonovski-basarabeanca-care-a-descris-gulagul-52979.html</link>
					<comments>https://timpul.md/articol/personalitatea-zilei-eufrosinia-kersonovski-basarabeanca-care-a-descris-gulagul-52979.html#respond</comments>
		
		<dc:creator><![CDATA[Timpul.md]]></dc:creator>
		<pubDate>Thu, 09 Dec 2021 04:57:00 +0000</pubDate>
				<category><![CDATA[Istorie]]></category>
		<category><![CDATA[basarabia]]></category>
		<category><![CDATA[Eufrosinia Kersonovski]]></category>
		<category><![CDATA[gulag]]></category>
		<category><![CDATA[memorii]]></category>
		<guid isPermaLink="false">https://timpul.md/articol/personalitatea-zilei-eufrosinia-kersonovski-basarabeanca-care-a-descris-gulagul-52979.html/</guid>

					<description><![CDATA[Eufrosinia Antonovna Kersnovski (1908 &#8212; 1994) a fost o femeie din Basarabia care și-a petrecut 12 ani din viață &#238;n Gulag și a scris memoriile sale &#238;n 12 jurnale (2 200 000 de caractere și 680 de ilustrații).]]></description>
										<content:encoded><![CDATA[<p>Eufrosinia Kersonovski s-a născut la Odesa, &icirc;n familia juristului-criminalist Anton Kersonovski și a profesoarei de limbi străine Alexandra Caravasile. &Icirc;n timpul războiului civil din Rusia, familia Kersonovski s-a retras pe moșia din satul Țepilova, aflată la 7 km de Soroca. Fratele ei, Anton Kersonovski jr. a plecat &icirc;n Paris și a devenit unul din cei mai de seamă istorici ai armatei ruse. Eufrosinia a absolvit școala vaterenară. Pentru că tatăl ei nu se ocupa deloc de gospodărie, <strong>ea a fost cea care a avut grijă de moșia de la Soroca. Pe 40 ha de păm&acirc;nt, t&acirc;năra moșieriță creștea cereale și viță-de-vie.</strong> A reușit să cultive gr&acirc;u de calitate &icirc;naltă destinat exportului pentru a achita datoriile pe care le-a lăsat tatăl ei după moarte. &Icirc;n timpul liber prefera să se plimbe, sa călărească și să călătorească cu bicicleta la Marea Neagră.&nbsp;</p>
<p>După ce Rusia sovietică a anexat Basarabia pe 28 iunie 1941, au urmat represiunile.<strong> Familia Kersonovski a fost lipsită de toate drepturile și proprietățile. Unchiul ei și mama au reușit să fugă la București.</strong> Rămasă singură, ea a &icirc;ncercat să se angajeze, dar din cauza faptului că a fost moșieriță nu avea dreptul dec&acirc;t să execute munci sezoniere. &Icirc;n septembrie 1940, Eufrosinia dormea pe stradă, pentru că, neav&acirc;nd cetățenie sovietică, trebuia să fie izolată de sociatate. A primit pașaportul doar &icirc;n ajunul așa-ziselor alegeri din 1 ianuarie 1941. A fost singura persoană care a pus o cruce mare pe buletinul de vot, pentru că a văzut &icirc;n lista de candidați numele unei femei care, p&acirc;nă să vină sovieticii, a fost o prostituată. Pe 13 iunie, 1941 c&acirc;nd a demarat operațiunea SEVER, NKVD nu a găsit-o acasă. Ea &icirc;nsă a refuzat să se ascundă și a plecat &icirc;mptreună cu alți concetățeni &icirc;n Siberia. Eufrosinia Kersonovski a fost deportată &icirc;n regiunea Tomsk. &Icirc;n 1942 a &icirc;ncercat să fugă, dar nu a reușit. Autoritățile au condamnat-o la pedeapsă capitală, dar ulterior au schimbat sentința &icirc;n 10 ani de muncă silnică &icirc;n lagărul din Norilsk. Prizoniera a refuzat să ceară grațiere, scriind &bdquo;Nu pot să cer dreptate, să cer miluire nu vreau&rdquo;.&nbsp;</p>
<p><img loading="lazy" decoding="async" src="/uploads/images/008.jpg" width="460" height="329" alt="" /><br />
&nbsp;<br />
Eufrasinia Kirsonovski a rămas celebră pentru jurnalul său de 2,2 milioane de caractere, &icirc;nsoțite de 680 de desene &icirc;n care descrie viața sa din Basarabia, Odesa și lagărele de concentrare. Memoriile sale sunt cea mai expresivă mărturie a ororilor prin care au trecut oamenii &icirc;n GULAG.&nbsp;</p>
]]></content:encoded>
					
					<wfw:commentRss>https://timpul.md/articol/personalitatea-zilei-eufrosinia-kersonovski-basarabeanca-care-a-descris-gulagul-52979.html/feed</wfw:commentRss>
			<slash:comments>0</slash:comments>
		
		
			</item>
		<item>
		<title>Dezvăluiri ZGUDUITOARE: cum UCIDEAU călăii lui Stalin</title>
		<link>https://timpul.md/articol/dezvaluiri-zguduitoare-cum-ucideau-calaii-lui-stalin-44650.html</link>
					<comments>https://timpul.md/articol/dezvaluiri-zguduitoare-cum-ucideau-calaii-lui-stalin-44650.html#respond</comments>
		
		<dc:creator><![CDATA[Timpul.md]]></dc:creator>
		<pubDate>Sat, 17 Apr 2021 06:27:00 +0000</pubDate>
				<category><![CDATA[Istorie]]></category>
		<category><![CDATA[călăi]]></category>
		<category><![CDATA[executări]]></category>
		<category><![CDATA[gulag]]></category>
		<category><![CDATA[moldova]]></category>
		<category><![CDATA[nkvd]]></category>
		<category><![CDATA[oameni]]></category>
		<category><![CDATA[Stalin]]></category>
		<category><![CDATA[victime]]></category>
		<guid isPermaLink="false">https://timpul.md/articol/dezvaluiri-zguduitoare-cum-ucideau-calaii-lui-stalin-44650.html/</guid>

					<description><![CDATA[La mai bine de șapte decenii de la primul val al deportărilor, comemorăm zecile de mii de victime care au căzut pradă teroarei comuniste, făc&#226;nd publice numele c&#226;torva din cei care au răpit, pe nedrept, viețile condamnaților și s-au scăldat &#238;n s&#226;ngele lor nevinovat.&#160;<br />]]></description>
										<content:encoded><![CDATA[<p><strong>Cum &icirc;i chinuiau pe oameni călăii nemiloși ai lui Stalin<br />
</strong><br />
<em>Piotr Maggo: &bdquo;C&acirc;nd &icirc;mpuști, &icirc;i dai un șut &icirc;n fund, pentru ca s&acirc;ngele să nu-ți murdărească tunica și soția să nu fie nevoită să o spele iarăși&rdquo;.<br />
</em><br />
Adepții lui Stalin și patrioții sovietici tăinuiesc nemeritat despre &icirc;ncă un tip de &bdquo;stahanoviști&rdquo;, călăii NKVD. Printre ei se numără adevărații recordmeni: Generalul Vasilii Blohin, care a &icirc;mpușcat nu mai puțin de 20 de mii de oameni, Piotr Maggo &#8211; 10 mii. Majoritatea călăilor au decedat de moarte bună, au fost &icirc;ngropați cu onoruri și p&acirc;nă &icirc;n prezent sunt pomeniți de către funcționarii de securitate. Vorbind despre represiunile staliniste, adesea este amintit doar Gulagul, cu toate că el a fost doar o parte a aparatului represiv. Sute de mii de oameni nici nu ajungeau p&acirc;nă &icirc;n Gulag, deoarece, erau &icirc;mpușcați pe poligoane. </p>
<p><img loading="lazy" decoding="async" src="/uploads/images/calaii.jpg" width="450" height="440" alt="" /></p>
<p>Dimensiunile acestui sistem uimește. &Icirc;n timpul represiunii &icirc;n 1937, au fost &icirc;mpușcați 353.074 de oameni, aproximativ c&acirc;te o mie de persoane pe zi. Iar &icirc;n anul 1938 &ndash; 328.618 de persoane. &Icirc;n următorii ani, numărul celor &icirc;mpușcați a scăzut mult: 1936 &#8211; 2552, 1940 &#8211; 1649, 1950- 1609. Cu toate acestea, călăii &icirc;n tot acest timp aveau &bdquo;de muncă&rdquo; &#8211; ba aveau de executat zeci de mii de ofițeri polonezi din Katyn, Kalinin sau executau dezertorii din timpul deportărilor.</p>
<h1>Blohin, cel care a răpit peste 20 mii de vieți</h1>
<p>Mai mult de jumătate din execuții se hotărau la Moscova, după c&acirc;teva interogări organizate de &bdquo;troika&rdquo;, de aceea, stahanoviștii NKVD, se găseau &icirc;n principiu &icirc;n capitală. Cercul acestora era destul de restr&acirc;ns &#8211; &icirc;n toată Moscova, doar 10-15 persoane. Numărul mic al călăilor, nu era din cauza că nu s-ar fi găsit oameni care să efectueze aceste execuții, dar, pentru că un &bdquo;adevărat&rdquo; călău trebuie să fie un meșter desăv&acirc;rșit: să aibă un psihic puternic, abilități profesionale, păstrarea securității (nici chiar rudele călăilor nu cunoșteau cu ce se ocupă, de fapt, aceștia &icirc;n NKVD) și devotament. <br />
Unul dintre acești &bdquo;meșteri&rdquo; care a bătut toate recordurile este Vasilii Blohin. &Icirc;n cariera lui, generalul Blohin a &icirc;mpușcat personal, aproximativ 20 mii de oameni. Iar alți doi: P. Maggo și S. N. Nadaraia &ndash; c&acirc;te 10 mii de oameni fiecare.</p>
<h1>&bdquo;Ne spălam cu apă de colonie ca să ne descotorosim de mirosul de s&acirc;nge&rdquo;</h1>
<p>Vasilii Blohin s-a născut &icirc;n 1895, &icirc;n regiunea Vladimir, &icirc;ntr-o familie de creștini săraci. La 15 ani a &icirc;nceput să lucreze la Moscova, &icirc;n timpul Primului Război Mondial a devenit ofițer, iar din anul 1921 &ndash; &icirc;n Comisia extraordinară pe &icirc;ntreaga Rusie pentru combaterea contrarevoluției și sabotajului. Apoi din 1926 a crescut p&acirc;nă la gradul de comandant la Direcția Politică de Stat Unită, &icirc;n cadrul NKVD, care pe atunci făcea parte din Ministerul Securității Publice, apoi a fost responsabil de execuții p&acirc;nă s-a pensionat, adică p&acirc;nă &icirc;n 1953. </p>
<p><img loading="lazy" decoding="async" src="/uploads/images/blohin.jpg" width="450" height="598" alt="" /></p>
<p>Serviciul lui Blohin era greu: practic el este unicul executor din cei 15, care a ajuns la pensie teafăr. Poate din cauza că, &icirc;ntotdeauna a respectat regulile de siguranță și nu a băut la lucru.  </p>
<p>Unul dintre călăi, Emelianov, &icirc;și aducea aminte: &bdquo;Cu siguranță că beam votcă p&acirc;nă la pierderea cunoștinței. Ce nu ați spune, acesta era unul dintre cele mai dificile servicii. Oboseam at&acirc;t de tare, &icirc;nc&acirc;t nu ne puteam ține pe picioare. Ne spălam p&acirc;nă la br&acirc;u cu apa de colonie ca să ne descotorosim de mirosul de s&acirc;nge și praf de pușcă. Chiar și c&acirc;inii simțeau acest lucru și ne lătrau de departe&rdquo;.</p>
<h1>Executorii &icirc;și ieșeau din minți</h1>
<p>Nici nu e de mirare că executorii decedau la o v&acirc;rstă fragedă sau &icirc;și ieșeau din minți. Mulți s-au concediat ori s-au pensionat din cauza schizofreniei &ndash; cum este &icirc;n cazul lui Emelianov, sau boli nervoase și psihice &ndash; &icirc;n cazul lui Maci. &Icirc;n foaia de concediere a lui Emelianov scria: &bdquo;&Icirc;n timpul apropiat, tovarășul Emilianov se pensionează, deoarece suferă de schizofrenie, care are legătură cu activitatea sa operațională pe termen lung pentru organele de drept&rdquo;.</p>
<p>Piotr Maggo, &icirc;ntr-o bună zi, după ce a &icirc;mpușcat 20 de oameni, a avut un adevărat acces de furie. A &icirc;nceput să țipe la șeful Departamentului Special Popov, confund&acirc;ndu-l cu &icirc;ncă o jertfă: &bdquo;Tu ce stai aici? Dezbracă-te, chiar acum! Că te &icirc;mpușc pe loc!&rdquo;, a strigat călăul, speriindu-l de moarte pe NKVD-ist. <br />
Odată Maggo a fost mustrat de către superiorul său I. D. Berga. Acesta a menționat &icirc;ntr-un raport, că mulți condamnați mureau cu cuvintele: &bdquo;Trăiască Stalin!&rdquo; Hotăr&acirc;rea conducerii a fost următoarea: &bdquo;Este necesară realizarea lucrărilor educaționale printre condamnați, pentru ca aceștia să nu ponegrească numele șefului &icirc;n cel mai nepotrivit moment!&rdquo;. Astfel, &icirc;nainte de moarte condamnaților li se făcea morală.</p>
<h1>Responsabilul masacrului de la Katyn</h1>
<p>Vasilii Blohin, &icirc;nainte de execuții se &icirc;mbrăca &icirc;n uniformă din piele &ndash; cu șorț mai jos de genunchi, jambiere și chipiu. &Icirc;nainte și după executare servea un ceai. Din copilărie iubea mult animalele, &icirc;ndeosebi, caii, iar după moartea sa a lăsat o bibliotecă de circa 700 de cărți despre creșterea cailor. Blohin a fost acel responsabil de executarea a circa 700 de polonezi din Katyn. </p>
<p>&Icirc;n 1991 la interogatoriul Procuraturii Militare Generale URSS, unul din membrii echipei de executare, fostul șef  al NKVD-ului din regiunea Kalinin, Tocarev, povestea: &bdquo;Prizonierii polonezi au fost &icirc;mpușcați din &bdquo;Walter&rdquo;. Știu exact, deoarece, a fost adusă o valiză &icirc;ntreagă. Operațiunea era condusă chiar de Blohin. Ne &icirc;mpărțea pistoalele, iar c&acirc;nd operațiunea se termina, tot el le str&acirc;ngea &icirc;napoi&rdquo;. </p>
<p>Ulterior, Blohin a fost arestat, a fost deposedat de titlul de general-maior și opt medalii, de asemenea, i s-a luat și pensia &icirc;n mărime de 3150 de ruble, cu toate că salariul mediu lunar nu depășea 700 de ruble. Astfel, Blohin a decedat de atac de cord. Acesta a fost &icirc;ngropat &icirc;n 1955 la cimitirul din Novodevici. Tot acolo, au fost &icirc;ngropați și alți executori. La sf&acirc;rșitul anilor 60, post mortem, medaliile i-au fost &icirc;ntoarse.</p>
<p><img loading="lazy" decoding="async" src="/uploads/images/nadaraia.jpg" width="450" height="564" alt="" /></p>
<p>Executarea &icirc;ntr-o oarecare măsură a fost o &bdquo;artă&rdquo;. Piotr Maggo &icirc;i &icirc;nvăța pe călăii neexperimentați: &bdquo;Acea persoană care este condusă spre executare trebuie să aibă m&acirc;inile legate la spate cu o sfoară. C&acirc;nd trebuie, execuți comanda &bdquo;la dreapta&rdquo;, &bdquo;la st&acirc;nga&rdquo;, p&acirc;nă ajungeți la locul destinației, acolo deja sunt pregătite rumegușul sau nisipul. &Icirc;l &icirc;mpuști. &Icirc;n același timp, c&acirc;nd &icirc;mpuști &icirc;i dai un șut &icirc;n fund, pentru ca s&acirc;ngele să nu-ți murdărească tunica și soția să nu fie nevoită să o spele iarăși&rdquo;.</p>
<h1>Mașina era spălată &icirc;n fiecare zi de s&acirc;nge&hellip;</h1>
<p>Iată ce povestește Tocarev despre executarea ofițerilor polonezi &icirc;n regiunea Kalinin, de la 5 aprilie 1940: <br />
&bdquo;Blohin ne-a făcut semn spun&acirc;nd: &bdquo; Să mergem, e timpul să &icirc;ncepem&rdquo;. Blohin și-a pus haina specială: o pălărie cafenie din piele, pardesiu negru din piele, mănuși din piele p&acirc;nă la cot. Pentru mine a fost un moment impresionant &#8211; am văzut un călău. </p>
<p>Oamenii erau aduși c&acirc;te unul, pe un coridor lung de către Blohin și Rubanov, apoi, acesta era condus &icirc;ntr-o cameră roșie, plină de placate propagandistice și o statuie a lui Lenin. Era o cameră nu prea mare, de circa cinci metri pătrați. Aici, pentru ultima dată era verificată identitatea prizonierului. &Icirc;l &icirc;ntrebau numele și data nașterii, pentru a exclude orice greșeală. După care, ofițerilor sau polițiștilor polonezi li se &icirc;mbrăcau cătușe și erau duși &icirc;n &bdquo;Camera de executare&rdquo;. Aici lua sf&acirc;rșit viața prizonierului. Călăii cu experiență &icirc;mpușcau &icirc;n g&acirc;t, țin&acirc;nd pistolul oblic &icirc;n sus. &Icirc;n acest caz, probabilitatea ca glonțul să străpungă ochiul sau cavitatea bucală, era destul de mare. Astfel, s&acirc;nge era mai puțin dec&acirc;t &icirc;n cazul, c&acirc;nd prizonierul era &icirc;mpușcat &icirc;n cap. Ucideau c&acirc;te 250 de oameni pe zi.</p>
<p>Corpurile ne&icirc;nsuflețite erau scoase &icirc;n curte, pe ușa din spate. Acolo deja era pregătit camionul. Mașina era spălată &icirc;n fiecare zi de s&acirc;ngele și fragmentele de creier care răm&acirc;neau acolo. Corpurile erau acoperite cu o prelată și apoi arse &icirc;ntr-o pădure nu departe de Mednoe. <br />
Atunci, c&acirc;nd toți prizonierii din Ostankovo au fost lichidați, Blohin a organizat  o libație de adio, pentru acei, care au ucis mai mult de 6300 de oameni. Blohin a primit un premiu &#8211; salariul lunar, iar alții au primit biciclete ori patefoane&rdquo;.</p>
<h1>500 de executări &icirc;ntr-o singură noapte</h1>
<p>După moartea lui Stalin, călăii nu au fost atinși de represiune. Unul dintre aceștia, Nadaraia a crescut &icirc;n grad p&acirc;nă la șeful securității lui L. P. Beria. Specialist universal &ndash; a condus personal ancheta și personal &icirc;mpușca. Se deosebea cu o productivitate &icirc;naltă, p&acirc;nă la 500 de executări &icirc;ntr-o singură noapte. &Icirc;n anul 1955, a fost condamnat la zece ani de gulag. A ieșit &icirc;n 1965, după care și-a petrecut liniștit viața &icirc;n Georgia. <br />
&Icirc;nsă, călăii care au ucis p&acirc;nă la c&acirc;teva sute de oameni, singuri sf&acirc;rșeau prin a fi &icirc;mpușcați. Indicativă este soarta NKVD-iștilor care au participat la executarea &icirc;n masă de la &icirc;nchisoarea Solovețk, din pădurea Sandormoh (circa 2000 de cadavre), &icirc;n octombrie 1937.<br />
Executările s-au &icirc;nceput la 27 octombrie, apoi activitatea s-a stopat pentru patru zile, deoarece executorul principal Matveev a &icirc;nceput să bea, din cauza că un prizonier a fugit (&icirc;n timpul apropiat prizonierul a fost prins și &icirc;mpușcat). Executările au re&icirc;nceput de la 1 noiembrie și s-au terminat la 4 noiembrie. La sf&acirc;rșitul operațiunii unor călăi le-au fost acordate premii, iar alții, o lună mai t&acirc;rziu, au fost arestați.</p>
<h1>Călăii care au sf&acirc;rșit executați</h1>
<p>Majoritatea personalului sau cei care au avut o oarecare legătură cu executarea de la Solovețk, au fost arestați și duși la Moscova. Aceștia au fost: șeful celui de-al zecelea departament al Direcţiei Generale a Securităţii Statului, NKVD URSS, moscovitul Nicolai Antonov-Grisiuk; colonelul superior al Securității de stat, Veinștoc Iacov, Krukovschii Vsevolod și procurorul din Leningrad Pozern B.P. Toți cei menționați mai sus, au fost &icirc;nvinuiți că ar fi fost spioni și &icirc;mpușcați. Aceștia au fost executați de către fostul coleg de lucru, Vasilii Blohin. </p>
<p>Cu toate acestea, toți acești NKVD-iști executați și care odinioară au fost călăi &#8211; &icirc;n decursul anilor următori au fost reabilitați.<br />
Principalul executor al crimelor de la &icirc;nchisoarea Solovețk din pădurea Sandormoh, Matveev a fost arestat peste un an și jumătate, &icirc;n martie 1939. Soarta lui Matveev, &icirc;n comparație cu alți călăi, a fost una destul de bună. Acesta a fost condamnat la zece ani de &icirc;nchisoare, dar cazul a fost revizuit de către Divizia Militară a Curții Supreme de Justiție și &#8211; redus p&acirc;nă la trei ani. Nici de medalii nu a fost deposedat. &Icirc;n afară de aceasta, Matveev a fost eliberat &icirc;nainte de termen.</p>
<p>&Icirc;n timpul războiului, el deja deținea funcția de șef al unei &icirc;nchisori, iar &icirc;n afară de medaliile pe care le deținea, a mai fost decorat cu ordinul Lenin.  C&acirc;teodată, acesta se re&icirc;ntorcea la vechea funcție &ndash; executa prizonierii. A decedat de moarte bună, pe timpul c&acirc;nd la conducere era Brejnev. <br />
&Icirc;ncă un călău, Garin, a &icirc;mpușcat aproximativ 400 de persoane, &icirc;n primăvara lui 1938 a fost transferat ca șef &icirc;n lagărul din Karelia, &icirc;n 1940 a decedat de un atac de cord și a fost &icirc;ngropat la Moscova. </p>
<p>Călăul Raevskii, care a &icirc;mpușcat circa 300 de oameni, a fost arestat cu aprobarea lui L.P. Beria ca &bdquo;unul din conducătorii organizației rebele antirevoluționare, care a existat printre prizonierii lagărului pe insula Solovki&rdquo;. După ce și-a ispășit pedeapsa, a redob&acirc;ndit gradul de locotenent-colonel.</p>
<p>&Icirc;n prezent, toți acești executori, sunt considerați &bdquo;Jertfele represiunilor lui Stalin&rdquo;. C&acirc;țiva s-au regăsit chiar pe panourile de onoare ale FSB-ului.</p>
<p class="MsoNormal" style="margin: 4.8pt 0cm 6pt;line-height: 14.4pt;background-position: initial initial">
<p><strong>Traducere de Stela Televca<br />
Sursa: ttolk.ru</strong>&nbsp;</p>
]]></content:encoded>
					
					<wfw:commentRss>https://timpul.md/articol/dezvaluiri-zguduitoare-cum-ucideau-calaii-lui-stalin-44650.html/feed</wfw:commentRss>
			<slash:comments>0</slash:comments>
		
		
			</item>
		<item>
		<title>Zece ani de Gulag pentru un articol de ziar</title>
		<link>https://timpul.md/articol/zece-ani-de-gulag-pentru-un-articol-de-ziar-125263.html</link>
					<comments>https://timpul.md/articol/zece-ani-de-gulag-pentru-un-articol-de-ziar-125263.html#respond</comments>
		
		<dc:creator><![CDATA[Mariana S. Țăranu]]></dc:creator>
		<pubDate>Thu, 10 Sep 2020 22:18:00 +0000</pubDate>
				<category><![CDATA[Istorie]]></category>
		<category><![CDATA[10 ani]]></category>
		<category><![CDATA[articol de ziar]]></category>
		<category><![CDATA[gulag]]></category>
		<guid isPermaLink="false">https://timpul.md/articol/zece-ani-de-gulag-pentru-un-articol-de-ziar-125263.html/</guid>

					<description><![CDATA[Dionisie Florea ar fi fost devorat de c&#226;inii din lagăr, dacă n-ar fi absolvit Universitatea din Leningrad.&#160;&#160;]]></description>
										<content:encoded><![CDATA[<p>Din primele zile ale celei de-a doua ocupaţii sovietice a teritoriilor rom&acirc;neşti de la Est de Prut, poliţia politică sovietică a &icirc;năsprit măsurile represive. Cei care &icirc;n perioada administraţiei rom&acirc;neşti (1941-1944) nu şi-au demonstrat devotamentul faţă de comunişti erau trimişi la munci forţate &icirc;n Gulag şi &icirc;ntreaga avere le era confiscată. Aceeaşi soartă a avut şi Dionisie Florea, absolvent al Facultăţii de Filologie a Universităţii de Stat din Leningrad. &Icirc;n 1944, el a fost condamnat la zece ani de Gulag, iar, după ce s-a &icirc;ntors acasă, a fost toată viaţa cadru didactic &icirc;n s. Chiperceni, r-nul Orhei.   </p>
<p>Dionisie Florea s-a născut la 17 octombrie 1913, &icirc;n s. Mart&icirc;noşa, r-nul Novomirgorod, regiunea Kirovograd. Această localitate era situată &icirc;n centrul Ucrainei şi a apărut la &icirc;nceputul sec. al XVIII-lea, după ce moldoveni şi ucraineni au fugit aici din calea turcilor şi a tătarilor din Crimeea. Băiatul a absolvit şcoala medie &icirc;n localitatea de baştină, unde limba de comunicare era rom&acirc;na. Tatăl său, Ştefan, a fost militar, iar c&acirc;nd a revenit acasă, a devenit plugar. Mamă-sa, Maria, a fost casnică. &Icirc;n 1935, Dionisie a fost &icirc;nmatriculat la Facultatea de Limbi Romanice, specialitatea limbă franceză, a Universităţii de Stat din Leningrad, pe care a absolvit-o &icirc;n 1940. După aceasta a fost repartizat la muncă &icirc;n oraşul Tiraspol, ca inspector şcolar zonal.</p>
<h1>Războiul germano-sovietic i-a schimbat viaţa</h1>
<p>După ce a &icirc;nceput războiul germano-sovietic și a fost chemat la Comisariatul militar, viaţa i s-a schimbat radical. Nici nu a reuşit să primească armă, c&acirc;nd a &icirc;nceput un bombardament şi, cine erau de față, au fugit care şi &icirc;ncotro. &Icirc;n &icirc;nvălmăşeala creată, mulţi s-au retras spre Nistru. Comandantul, de etnie rusă, i-a ordonat să aducă nişte vergi din păduricea din apropiere şi să facă nişte suporturi pentru a trece r&acirc;ul &icirc;n Basarabia. &Icirc;n urma unui nou bombardament, aproape toţi au decedat. Nistru era roşu la propriu. Au rămas &icirc;n viață doar c&acirc;ţiva dintre cei chemaţi la arme. C&acirc;nd Dionisie a decis să se &icirc;ntoarcă la Tiraspol, acolo intraseră deja trupele rom&acirc;ne. </p>
<p>Pentru a-şi asigura existenţa, t&acirc;nărul specialist s-a angajat la Biblioteca orăşenească din Tiraspol, unde a activat p&acirc;nă &icirc;n primăvara anului 1944. &Icirc;n această perioadă, a participat la &icirc;ntrunirile organizate de intelectualitatea din zonă şi a promovat cultura rom&acirc;nească &icirc;n mediul tiraspolean. Tot atunci a semnat un articol, scris de unul dintre amicii său, pe care l-a publicat pe prima pagină a unui ziar local, &icirc;n care menţiona inclusiv că &bdquo;populaţia oraşului Tiraspol a &icirc;nt&acirc;mpinat cu bucurie oştirile rom&acirc;ne eliberatoare&rdquo;. </p>
<p>Semnarea acestui articol, care exprima &icirc;ntrutotul realitatea acelor timpuri, a constituit motivul arestării sale de către trupele NKVD-iste chiar &icirc;n primele zile după ocuparea Tiraspolului. A fost reținut la 27 aprilie 1944, iar la 3 august, același an, &icirc;n baza unui simulacru de judecată a Tribunalului Militar, a fost &icirc;nvinuit de crime cu caracter contrarevoluţionar și trădare de Patrie. A fost condamnat la zece ani privaţiune de libertate, fără confiscarea averii, căci omul nu avea niciun bun, şi cinci ani privare de drepturi civile. </p>
<p><img loading="lazy" decoding="async" src="/uploads/images/25270961_1550338745043493_118088045_o.jpg" width="650" height="657" alt="" /> </p>
<h1>I s-a spus că trebuie să-şi spele vina cu s&acirc;nge</h1>
<p>
P&acirc;nă la &icirc;nceputul lui august, Dionisie a stat &icirc;n &icirc;nchisoarea din Odesa, după care a fost trimis &icirc;n &bdquo;batalionul disciplinar&rdquo;. I s-a spus că trebuie să-şi spele vina cu s&acirc;nge, după care va fi eliberat. &bdquo;Batalioanele disciplinare&rdquo; erau constituite din condamnaţii politici şi/sau prizonieri. Acestea practic nu erau asigurate cu provizii şi armament, iar condamnaţii erau trimişi primii &icirc;n lupte, &icirc;n calitate de carne de tun. &Icirc;n spatele acestor os&acirc;ndiţi, erau trupele NKVD, care &icirc;i &icirc;mpuşcau &icirc;n caz de retragere. Peste ani, Dionisie Florea &icirc;şi amintea cum camarazii lui cădeau &icirc;n luptă, dar el a avut noroc şi nici nu a fost rănit.  </p>
<p>&Icirc;ntre timp, mamă-sa, Maria Florea, i-a scris o scrisoare lui Stalin, pe care-l ruga să-i graţieze fiul. Pe 11 ianuarie 1946, după un an şi cinci luni, femeia a primit un răspuns negativ. </p>
<p>După &icirc;ncheierea războiului, a fost dus &icirc;mpreună cu alţi supravieţuitori la tăiat pădure &icirc;n taigaua siberiană. Ziua de lucru dura 12-14 ore, lucrau fără odihnă şi sărbători. &Icirc;n lagăr nu exista solidaritate umană, principala preocupare a fiecăruia fiind să supravieţuiască. Deţinuţii s-au obişnuit cu munca fizică extenuantă, cu frigul pe care-l &icirc;ndurau permanent, &icirc;nsă cel mai greu le era să lupte cu foamea. Din cauza alimentaţiei proaste, &icirc;n &icirc;nchisoare se &icirc;nregistrau şi cazuri de canibalism.     </p>
<h1>Criminalii de drept comun i-au jucat viaţa la cărți</h1>
<p>Şi Dionisie a fost la un pas de moarte. Odată, deţinuţii au fost trimişi să transporte marfă peste un r&acirc;u acoperit cu gheaţă. &Icirc;nsă stratul de gheaţă era slab şi se rupea sub greutatea lor. Mulţi şi-au găsit sf&acirc;rşitul atunci. Altădată, erau obligaţi ca să spargă gheaţa de pe r&acirc;u, ca să treacă tehnica pe celălalt mal. Lucrul era greu şi, pentru a se &icirc;ncălzi, li se dădea spirt curat. Iar &icirc;ntr-o zi geroasă, cu zăpadă mai &icirc;naltă dec&acirc;t omul, c&acirc;nd erau duși la lucru, Dionisie Florea a alunecat şi a căzut pe şine. P&acirc;nă a reuşi să se ridice, de el s-a apropiat santinela şi l-a lovit cu patul armei &icirc;ntre omoplaţi. De durere, era c&acirc;t pe ce să-și piardă cunoştinţa. Tocmai atunci se apropia trenul. Nefiind &icirc;n stare să se miște, el s-a cotilit &icirc;ntre şine şi trenul a trecut deasupra sa. Şi peste ani, amintindu-şi de acel caz, Dionisie Florea spunea că atunci a trecut prin infern.  </p>
<p>&Icirc;n lagăr se aflau &icirc;nvinuiți de trădare de patrie și alte acuzații inventate de regimul sovietic, dar şi ucigaşi la propriu, care jucau la cărţi viețile deţinuţilor politici. Și Dionisie Florea a fost victima acestora. La un moment dat, cel care a mizat pe viaţa lui Florea a &icirc;nceput să piardă. Pentru a-şi salva viaţa, Dionisie le-a spus că el cunoaşte multe lucruri interesante, pe care ar putea să le povestească jucătorilor de cărţi. Şi a &icirc;nceput să le povestească romane din literatura universală. &Icirc;n felul acesta, a căpătat autoritate &icirc;n r&acirc;ndul condamnaţilor, care n-au mai &icirc;ncheiat partida şi l-au poreclit Uciteli (&icirc;nvăţătorul &ndash; ru.). De aceea, &icirc;n caracterizarea pe care i-a scris-o la eliberare, conducerea lagărului a menționat că Florea a iniţiat acolo un cerc de promovare a cunoştinţelor. </p>
<h1>Evadarea și pescarul&hellip;</h1>
<p>Dionisie Florea era un bărbat de statură mijlocie, dar, din cauza muncilor extenuante, a ajuns să c&acirc;ntărească 48 kg la v&acirc;rsta de 32 de ani. Odată &icirc;n an, deţinuţii aveau dreptul să primească de acasă c&acirc;te o scrisoare și un colet cu alimente. Mamă-sa obişnuia să-i trimită o bucată de slănină sărată, scriindu-i să măn&acirc;nce &icirc;n fiecare zi c&acirc;te o făr&acirc;mă, ca să-şi menţină puterile. &Icirc;nsă &icirc;n lagăr funcționa o lege nescrisă &#8211; de a &icirc;mpărţi frăţeşte, cu ceilalți, conţinutul coletului. Astfel, răm&acirc;neai cu nimic. &Icirc;n acel an, c&acirc;nd se pregătea să &icirc;mpartă slănina, un deţinut mai &icirc;n v&acirc;rstă l-a sfătuit ca să-şi &icirc;ntremeze puterile o zi sau două, după care să fugă din lagăr. Chiar dacă nimeni nu evadase p&acirc;nă la el, pentru că acest lucru era ireal &#8211; de jur &icirc;mprejur era numai pădure deasă şi mlaştini, Dionisie nu mai avea ce pierde&#8230; Şi, &icirc;n timp ce tăia pădure, &icirc;mbrăcat &icirc;n haine de deţinut, cu numere pe piept şi pe spate, a reuşit să evadeze. </p>
<p>Pentru a-şi menţine puterile, el doar sugea slănina şi se alimenta cu pomuşoare şi smoală de pe copaci. La un moment dat, a fost ademenit de miros de peşte. Pe malul unui lac, se afla un cort şi un pescar. Florea s-a apropiat de acesta şi l-a rugat să-i dea ceva să măn&acirc;nce. Pescarul i-a promis că nu-l va denunţa, l-a hrănit cu zeamă de peşte şi l-a culcat &icirc;n cortul său. Apoi tot el a anunţat administraţia lagărului și despre fugar. <br />
Universitatea l-a scăpat de c&acirc;ini</p>
<p>Soarta celor care evadau din lagăre era pecetluită &#8211; c&acirc;inii din lagăr &icirc;l devorau &icirc;n prezenţa tuturor condamnaţilor, ca să fie de &icirc;nvăţătură pentru toţi. Spre uimirea sa, &icirc;nsă, Dionisie a fost dus la şeful lagărului, care l-a anunțat că, studiindu-i dosarul, a văzut că ambii au absolvit aceeaşi Universitate. Prin urmare, a hotăr&acirc;t să-l lase &icirc;n viață și i-a adăugat doar cinci ani de detenție pentru tentativa de evadare.  </p>
<p>După decesul lui Stalin, dosarele mai multor condamnaţi, inclusiv a lui Dionisie Florea, au fost revăzute. La &icirc;nceputul anului 1955, el a revenit la Tiraspol, unde locuiau surorile sale, &icirc;nsă nu i-a fost permis să stea &icirc;n oraş. Fiind privat de drepturi civile pe o perioadă de cinci ani, el avea și interdicția de a sta &icirc;n orașele mari. Astfel, a plecat &icirc;n oraşul Baianaul, RSS Kazahă, unde a activat &icirc;n calitate de cadru didactic. &Icirc;n 1960, a revenit și s-a prezentat la direcţia raională de &icirc;nvăţăm&acirc;nt Orhei, care l-a repartizat la muncă, ca profesor de franceză, &icirc;n s. Chiperceni. &Icirc;n 1990 a fost reabilitat, iar &icirc;n 1993 a plecat la cele veşnice. </p>
]]></content:encoded>
					
					<wfw:commentRss>https://timpul.md/articol/zece-ani-de-gulag-pentru-un-articol-de-ziar-125263.html/feed</wfw:commentRss>
			<slash:comments>0</slash:comments>
		
		
			</item>
		<item>
		<title>Ei sunt eliberatorii despre care mi se vorbea la școală? (1945-1949)</title>
		<link>https://timpul.md/articol/ei-sunt-eliberatorii-despre-care-mi-se-vorbea-la-scoala-1945-1949-47032.html</link>
					<comments>https://timpul.md/articol/ei-sunt-eliberatorii-despre-care-mi-se-vorbea-la-scoala-1945-1949-47032.html#respond</comments>
		
		<dc:creator><![CDATA[Timpul.md]]></dc:creator>
		<pubDate>Mon, 10 Aug 2020 22:02:00 +0000</pubDate>
				<category><![CDATA[Istorie]]></category>
		<category><![CDATA[eliberare]]></category>
		<category><![CDATA[gulag]]></category>
		<category><![CDATA[istorie]]></category>
		<guid isPermaLink="false">https://timpul.md/articol/ei-sunt-eliberatorii-despre-care-mi-se-vorbea-la-scoala-1945-1949-47032.html/</guid>

					<description><![CDATA[&#34;M-am născut &#238;n 1939, &#238;n satul Bobuleşti, comuna Floreşti, judeţul Soroca, &#238;n familia lui Gheorghe şi Daria Cozmin. M-am născut &#238;n anul c&#226;nd a fost săv&#226;rşit un act ruşinos, pactul Ribbentrop-Molotov.&#160;<br />]]></description>
										<content:encoded><![CDATA[<p>Balaurul roşu l-a răpit pe tatăl meu şi l-a omor&acirc;t. Ne-a luat  vaca din ocol, nu ne-a lăsat nici un grăunte de leac &icirc;n pod. Pe mine, &icirc;mpreună cu mama şi sora Eugenia m-au dus la capătul păm&acirc;ntului, &icirc;n regiunea Amur, unde ne-au ţinut &icirc;n robie mai mult de opt ani. Balaurul nu e altcineva dec&acirc;t regimul comunist, care a sugrumat şi a schilodit milioane de vieţi omeneşti&#8230;</p>
<p>Eram fericiţi, aşa, pe semne, o duc puii &icirc;n cuibul lor p&acirc;nă &icirc;n clipa c&acirc;nd se dezlănţuie o furtună, &icirc;n anul-1945, pe tata au &icirc;nceput să-l cheme des la sovietul sătesc. Iar noi &icirc;l aşteptam acasă p&acirc;nă seara t&acirc;rziu. Tata se &icirc;ntorcea foarte &icirc;ntristat, mă lua &icirc;n braţe şi &icirc;mi spunea: &bdquo;Eu voi pleca de acasă, pentru mult timp, tu, Tăsiica să fii cuminte, să asculţi de mama şi de surorile tale mai mari&#8230;&quot; Simţeam cum se rostogolesc lacrimile pe obraji. Mă uitam la ceilalţi ai casei, toţi pl&acirc;ngeau. Iar tata c&acirc;nta:</p>
<p>&bdquo;Aşa-mi vine uneori<br />
Să mă otrăvesc, să mor,<br />
Dar mai stau şi mă g&acirc;ndesc.<br />
De ce să mă otrăvesc,<br />
C&acirc;nd am zile să trăiesc&quot;.</p>
<p>&Icirc;ntr-o zi, tata s-a dus de acasă şi parcă l-a &icirc;nghiţit păm&acirc;ntul. De atunci nu l-am mai văzut.</p>
<p>&#8230;Pe atunci oamenii se ajutau la lucru pe c&acirc;mp. &Icirc;n ziua aceea tocmai venise r&acirc;ndul să prăşim păpuşoii noştri. Mama s-a dus cu femeile din mahala la deal. Eu am rămas acasă cu Leonid, băieţelul surorii mele, Eugenia. L-am adormit la amiază, iar la poartă a venit Agafia, fetiţa vecinului cu c&acirc;ţiva ani mai mare dec&acirc;t mine. Afară era vară şi eu aveam chef de joacă şi i-am zis: &bdquo;Hai, Agafie, să ne tr&acirc;ntim&quot;. Ne-am h&acirc;rjonit p&acirc;nă &icirc;n seară. Mama s-a &icirc;ntors cu prășitoarele acasă, au m&acirc;ncat, dar nimeni nu se dădea dus de la noi. Au stat la taifas p&acirc;nă t&acirc;rziu. Cineva s-a mirat chiar: &bdquo;la ce şedem mult la voi, parcă n-o să ne mai vedem&#8230;&quot;. Vorbeam de păpuşoi că &icirc;s frumoşi şi că o să fie roadă bogată. Iar mama a zis cu tristeţe: &bdquo;Aţi văzut c&acirc;te maşini duduiau azi pe şosea. Oare de ce s-au st&acirc;rnit?&quot; Mama bănuia ceva, pentru că după război, rar c&acirc;nd trecea c&acirc;te o maşină pe drum. Cineva a zis că maşinile au treaba lor, că &icirc;şi mută cuibul. </p>
<p>T&acirc;rziu, după ce lumea s-a &icirc;mprăştiat, ne-am culcat. Abia ne-a furat somnul, că s-a auzit o bătaie &icirc;n uşă. Era ora două sau trei. După voce l-am recunoscut pe Damian Procopie, secretarul sovietului sătesc.</p>
<p>Mama a ieşit &icirc;n tindă şi &icirc;n casă a dat buzna un grup de moscali &icirc;narmaţi. Nenea Damian a intrat ultimul. Mama a &icirc;nceput să pl&acirc;ngă şi să-şi smulgă părul, din cap: &bdquo;Of, of, of! Mi-aţi luat bărbatul şi pe tata copiilor, acum aţi venit să ne luaţi şi pe noi&#8230; Cu ce suntem noi de vină? V-am dat tot ce am avut, p&acirc;nă la ultimul grăunte, vaca v-am dat-o la carne, am dat tot, ce mai vreţi? Vreţi viaţa noastră?&quot; Sa trezit şi sora Eugenia, a luat copilul &icirc;n braţe şi a &icirc;nceput să pl&acirc;ngă. Eu am &icirc;ncremenit, mă ţineam de m&acirc;na mamei şi nu puteam scoate nici un cuv&acirc;nt. Mama l-a &icirc;ntrebat pe secretarul sovietului sătesc unde ne duc şi nenea Damian a str&acirc;ns din umeri, apoi a pus m&acirc;na la gură &icirc;n semn că nu are voie să ne spună. Mama săruta bocind pereţii casei. Sora Eugenia aduna o legătură de scutece. Moscalii ne m&acirc;nau spre maşină: b&acirc;strei, b&acirc;strei! Vecinii pl&acirc;ng&acirc;nd s-au repezit şi ei şi ne-au mai aruncat c&acirc;te ceva. &bdquo;N-o să ne ajute boarfele acestea, că ei ne duc la moarte&quot;, pl&acirc;ngea mama. </p>
<p>Totul a rămas acasă, p&acirc;nă şi fotografiile cu toate amintirile noastre, din care nu au mai rămas nimic. Maşina a cotit spre ieşirea din Bobuleşti. &Icirc;ntreaga localitate vuia de pl&acirc;nsete. Şi cum satul este aşezat &icirc;ntre două maluri abrupte ale Răutului, el părea o gură uriaşă care răcnea.</p>
<p>Răcoarea dimineţii m-a făcut să-mi revin, mă uitam la moscalii care ne &icirc;nsoţeau şi mă &icirc;ntrebam dacă ei sunt eliberatorii despre care ni se vorbea la şcoală. Oare despre steluţa de pe chipiurile lor s-au scris poeziile pe care le cunoşteam pe de rost de la şcoală. Maşina a oprit &icirc;n gară la Floreşti. Aici ne-au urcat &icirc;n vagoane de sc&acirc;ndură, &icirc;n asemenea vagoane erau transportate vitele. Probabil porneam şi noi pe urmele acelor vite.</p>
<p>Trenul a pornit din gară &icirc;n amurg. Lumea de pe peron alerga alături de vagoane. Ţipetele celor care erau duşi şi ale celor care răm&acirc;neau te asurzeau. Era &icirc;n seara zilei de 6 iulie, anul 1949. Eu aveam zece ani atunci&#8230;</p>
<p>Cei care au fost deportaţi şi au mai rămas &icirc;n viaţă nu vor să se răzbune. Dar regimul comunist trebuie pedepsit pentru această crimă. Dumnezeu este martor şi el ne este şi judecătorul cel drept.&quot;</p>
<p>Autor: Teodosia COZMIN, Chisinău&nbsp;</p>
]]></content:encoded>
					
					<wfw:commentRss>https://timpul.md/articol/ei-sunt-eliberatorii-despre-care-mi-se-vorbea-la-scoala-1945-1949-47032.html/feed</wfw:commentRss>
			<slash:comments>0</slash:comments>
		
		
			</item>
		<item>
		<title>Un ordin secret pentru distrugerea arhivelor GULAG-ului a fost descoperit de către un muzeu din Rusia</title>
		<link>https://timpul.md/articol/un-ordin-secret-pentru-distrugerea-arhivelor-gulag-ului-a-fost-descoperit-de-catre-un-muzeu-din-rusia-131572.html</link>
					<comments>https://timpul.md/articol/un-ordin-secret-pentru-distrugerea-arhivelor-gulag-ului-a-fost-descoperit-de-catre-un-muzeu-din-rusia-131572.html#respond</comments>
		
		<dc:creator><![CDATA[Timpul.md]]></dc:creator>
		<pubDate>Sat, 09 Jun 2018 10:02:00 +0000</pubDate>
				<category><![CDATA[Actualitate]]></category>
		<category><![CDATA[arhive]]></category>
		<category><![CDATA[gulag]]></category>
		<category><![CDATA[muzeu]]></category>
		<guid isPermaLink="false">https://timpul.md/articol/un-ordin-secret-pentru-distrugerea-arhivelor-gulag-ului-a-fost-descoperit-de-catre-un-muzeu-din-rusia-131572.html/</guid>

					<description><![CDATA[Un muzeu care studiază lagărele sovietice a descoperit un ordin secret din 2014 care cerea oficialilor să distrugă datele deținuților, o mișcare care &#34;ar putea avea consecințe catastrofale pentru studierea istoriei taberelor&#34;, relatează The Guardian.<br />]]></description>
										<content:encoded><![CDATA[<p>P&acirc;nă la 17 milioane de oameni au fost trimiși &icirc;n lagărele de muncă forțată GULAG, &icirc;ntre anii 1930 și 1940. </p>
<p>Dosarele prizonierilor din GULAG au fost deseori distruse, dar datele lor personale au fost păstrate pe cardurile de &icirc;nregistrare, care &icirc;ncă sunt deținute de ofițerii de poliție și de informații. </p>
<p>Muzeul de Istorie a GULAG-ului a descoperit un ordin secret emis &icirc;n 2014 care instruia oficialii ruși să distrugă cardurile de &icirc;nregistrare a foștilor prizonieri care au ajuns la v&acirc;rsta de 80 de ani &#8211; care astăzi i-ar include aproape toți.</p>
<p>Arhivistul Muzeului, Alexander Makeyev, a spus pentru Interfax că a descoperit că aceste carduri au fost distruse &icirc;ntr-o regiune, &icirc;n estul Rusiei, &icirc;n Magadan, znă &icirc;n care au fost unele dintre cele mai mari lagăre sovietice. </p>
<p>Muzeul de Istorie a Gulagului a cerut șefului Comisiei prezidențiale pentru Drepturile Omului să verifice acest ordin secret. </p>
<p>Vladimir Zhirinovsky, liderul Partidului Liberal-Democratic,  a scris pe social media că arhivele istorice &rdquo;ar trebui făcute publice, nu distruse&rdquo;, iar rușii ar trebui să știe adevărul despre trecutul lor. </p>
<p>Sursa: Hotnews.ro</p>
]]></content:encoded>
					
					<wfw:commentRss>https://timpul.md/articol/un-ordin-secret-pentru-distrugerea-arhivelor-gulag-ului-a-fost-descoperit-de-catre-un-muzeu-din-rusia-131572.html/feed</wfw:commentRss>
			<slash:comments>0</slash:comments>
		
		
			</item>
	</channel>
</rss>
