<?xml version="1.0" encoding="UTF-8"?><rss version="2.0"
	xmlns:content="http://purl.org/rss/1.0/modules/content/"
	xmlns:wfw="http://wellformedweb.org/CommentAPI/"
	xmlns:dc="http://purl.org/dc/elements/1.1/"
	xmlns:atom="http://www.w3.org/2005/Atom"
	xmlns:sy="http://purl.org/rss/1.0/modules/syndication/"
	xmlns:slash="http://purl.org/rss/1.0/modules/slash/"
	>

<channel>
	<title>Lucian Boia &#8211; Știri de ultimă oră din Moldova &#8211; Ultimele știri Timpul.md</title>
	<atom:link href="https://timpul.md/etichete/lucian-boia/feed" rel="self" type="application/rss+xml" />
	<link>https://timpul.md</link>
	<description>Citește știrile de ultimă oră de pe 🌍Timpul.md. Fii la curent cu ✔️Ultimele știri interne, ✔️externe, din ✔️sanatate, ✔️educatie, ✔️economice si ✔️ politice</description>
	<lastBuildDate>Tue, 03 May 2022 11:20:10 +0000</lastBuildDate>
	<language>ro-RO</language>
	<sy:updatePeriod>
	hourly	</sy:updatePeriod>
	<sy:updateFrequency>
	1	</sy:updateFrequency>
	<generator>https://wordpress.org/?v=7.1.5</generator>

<image>
	<url>https://timpul.md/wp-content/uploads/2025/02/favicon_Timpul-md.png</url>
	<title>Lucian Boia &#8211; Știri de ultimă oră din Moldova &#8211; Ultimele știri Timpul.md</title>
	<link>https://timpul.md</link>
	<width>32</width>
	<height>32</height>
</image> 
	<item>
		<title>Mândria de a fi român (Reflecții pe marginea unei dispute între Lucian Boia și Ioan Aurel Pop)</title>
		<link>https://timpul.md/articol/mandria-de-a-fi-roman-reflectii-pe-marginea-unei-dispute-intre-lucian-boia-si-ioan-aurel-pop-78270.html</link>
					<comments>https://timpul.md/articol/mandria-de-a-fi-roman-reflectii-pe-marginea-unei-dispute-intre-lucian-boia-si-ioan-aurel-pop-78270.html#respond</comments>
		
		<dc:creator><![CDATA[Octavian Țîcu]]></dc:creator>
		<pubDate>Tue, 01 Sep 2015 08:00:00 +0000</pubDate>
				<category><![CDATA[Opinii și Editoriale]]></category>
		<category><![CDATA[generație]]></category>
		<category><![CDATA[Ioan-Aurel Pop]]></category>
		<category><![CDATA[istorie]]></category>
		<category><![CDATA[Lucian Boia]]></category>
		<guid isPermaLink="false">https://timpul.md/articol/mandria-de-a-fi-roman-reflectii-pe-marginea-unei-dispute-intre-lucian-boia-si-ioan-aurel-pop-78270.html/</guid>

					<description><![CDATA[Nu este ușor să fii istoric. Este o meserie cam ingrată, pentru că este afectată de trecerea timpului, de schimbarea regimurilor sau de conflictul de generații. Dar cel mai mult de păcatul originar al istoricului de a coaliza cu politicul și victorioșii, care de cele mai multe ori condiționează scrierea și &#238;i spune cum e mai bine să fie făcută.]]></description>
										<content:encoded><![CDATA[<p>Pentru noi, cei care am cunoscut tranziția de la scrisul istoric sovietic totalitar spre cel rom&acirc;nesc, lucrurile sunt simplu de &icirc;nțeles. Și &icirc;n același timp complicat. At&acirc;t &icirc;n st&acirc;nga Prutului, c&acirc;t și &icirc;n dreapta sa, cei care au scris și au predat istoria au avut un examen serios de conștiință și de credibilitate, de multe ori trecut sub tăcere, acceptat de la sine &icirc;n contextul transformărilor impuse după 1989/1991. Pentru cei din dreapta Prutului lucrurile au stat desigur un pic mai simplu, regimul ceaușist a mai ridicat undeva laba, permiț&acirc;nd istoricilor să deschidă gura &icirc;mpotriva Moscovei, atunci c&acirc;nd disputele din cadrul blocului comunist cereau argumente istorice pentru legitimitate. Dar și această condiționalitate era umilitoare, pentru că era asemănătoare lanțului de la g&acirc;t, care &icirc;ți oferă at&acirc;ta libertate doar c&acirc;t de lung este. Pentru cei din st&acirc;nga Prutului lucrurile au stat mai greu, pentru că dincolo de brașoavele sovietice ale istoriei, ancorate &icirc;n mitologia popoarelor sovietice &bdquo;fericite și prietenoase&rdquo;, pe care era nevoit s-o accepte și s-o pedaleze, au mai trebuit să scrie prostologii despre &bdquo;poporul moldovenesc secular, prieten de veci cu rușii și ucrainenii&rdquo;. Mulți dintre cei care scriau atunci astfel de istorie au devenit peste noapte prozeliți ai istoriei rom&acirc;nilor, schimb&acirc;nd macazul, prelu&acirc;nd flamura rom&acirc;nismului, devenind &bdquo;rom&acirc;ni de profesie&rdquo;. Dacă aș numi c&acirc;țiva dintre ei, cu siguranță s-ar goli spațiul public de la noi de comentatori și analiști, asta fără a mai vorbi de tagma istoricilor, care ar fi văduvită de multe prezențe &icirc;n general considerate sacro-sancte. Dar nu despre asta vroiam să scriu.</p>
<p>Luna trecută, Chișinăul a fost epicentrul unei dispute istoriografice de proporții &icirc;n spațiul rom&acirc;nesc, lucru care nu poate să nu ne bucure desigur. Alături de faptul că votantul basarabean este atras &icirc;n disputele electorale rom&acirc;nești, care dezvoltă o senzație de integritate a spațiului rom&acirc;nesc, alături de miile de studenți și liceeni care pleacă anual la studii &icirc;n Rom&acirc;nia, unind prin mii de rețele cele două maluri ale Prutului, alături de multe alte aspecte culturale, economice, sociale sau sportive, ce leagă rom&acirc;nii din R. Moldova și Rom&acirc;nia, implicarea istoricilor basarabeni &icirc;n modelarea discursului istoric și istoriografic rom&acirc;nesc post-decembrist este una din cele mai importante aspecte &icirc;n crearea acestei unități rom&acirc;nești din punct de vedere spiritual. Contribuția istoricilor basarabeni la edificarea istoriei rom&acirc;nilor este una din marile performanțe intelectuale ale perioadei de independență, recunoscută ca atare at&acirc;t de instituțiile de profil din Rom&acirc;nia (Academia de Științe, universități și institute de istorie), c&acirc;t și de factorii de decizie de la București, care &icirc;n dese r&acirc;nduri au adus recunoștințe istoricilor basarabeni pentru acest fapt. Prin urmare, dacă ar fi să vorbim &icirc;n termeni de unitate rom&acirc;nească, istoricii ar fi cel mai bine integrați, unii chiar mult deasupra celor din Rom&acirc;nia propriu-zisă, iar limbajul istoric este unul identic la București, Iași, Cluj sau Chișinău. C&acirc;t de mult contează acest lucru &icirc;n R. Moldova, mai ales printre minoritari și politicieni, este o altă problemă, despre care de asemenea nu vreau să vorbesc acum.</p>
<p>Din acest considerent, prezența la Chișinău &icirc;n această vară a unuia din cei mai mari istorici rom&acirc;ni &icirc;n viață, Ioan Aurel Pop, rectorul Universității Babeș Bolyai din Cluj, nu este &icirc;n sine un lucru extraordinar, iar acest lucru, cred, ar trebui să ne bucure. Circuitul intelectual &icirc;ntre cele două state rom&acirc;nești este fluid și firesc, iar prezența intelectualilor rom&acirc;ni la noi, deși desigur remarcabilă, este &icirc;n același timp naturală. Cum s-ar duce la Timișoara, Oradea sau Constanța. Doar că greutatea aportului lor intelectual &icirc;ntr-o zonă a rom&acirc;nismului expusă unor bătălii identitare de secole, interminabile, este mult mai accentuată și mai profund resimțită la Chișinău dec&acirc;t ar fi la Timișoara, Oradea sau Constanța. </p>
<p>Domnul Ioan Pop vine deseori la Chișinău, dar l-am cunoscut și &icirc;n alte circumstanțe, la Oradea și la Cluj. L-am auzit la Academia de Științe a Moldovei, cu unul din cele mai frumoase discursuri pe care le-am auzit vreodată despre rom&acirc;nitatea moldovenilor și lecțiile de istorie și demnitate pe care moldovenii le-au dat spațiului rom&acirc;nesc. Prezența sa notabilă și de fiecare dată prietenească, aduce multă valoare și căldură dintr-o zonă a Rom&acirc;niei, care probabil cel mai bine &icirc;nțelege spiritul Basarabiei. Asta pentru că Ardealul, la fel ca și Basarabia, timp de secole a cunoscut o &icirc;nstrăinare de ființa rom&acirc;nească, dăinuind sub imperii care au pus la grele &icirc;ncercări identitatea rom&acirc;nilor din această provincie. Rezist&acirc;nd printr-un miracol, cum spunea chiar Iorga, transilvănenii, mai mult chiar ca basarabenii, au știut să nu se lase &icirc;ndoiți de trecerea timpului, să nu se lase copleșiți de aparențele unei dominații străine, care părea eternă, și au revenit spectaculos &icirc;n 1918 &icirc;n cadrul statului unitar rom&acirc;nesc, &icirc;ntr-un mod care i-a făcut să se aplece chiar și pe mai marii lumii, ce negociau la Paris dacă Transilvania trebuie recunoscută Rom&acirc;niei sau nu. </p>
<p>Pe 16 iunie Ioan Aurel Pop și-a lansat la Chișinău a doua ediție a lucrării &bdquo;Istoria, adevărul și miturile&rdquo;, un volum, care potrivit autorului, este un răspuns științific la &icirc;ncercările de a falsifica Istoria Rom&acirc;nilor. &Icirc;n ziua &icirc;n care și-a lansat la Chișinău acest volum, profesorul Ioan Aurel Pop urma să devină membru al Academiei de Științe a Moldovei, un lucru care mai mult onorează instituția dec&acirc;t omul: este autorul a peste 50 de cărți, ediții de izvoare istorice, tratate și manuale universitare și volume &icirc;ngrijite și a peste 300 de studii și articole &icirc;n volume separate și reviste de specialitate și publicații de cultură; rector al Universității Babeș-Bolyai, membru al Academiei Rom&acirc;ne, director al Centrului de Studii Transilvane al Academiei Rom&acirc;ne, fiind specializat pe istoria medievală, instituții medievale și paleografie latină. O somitate a domeniului, care dă importanță și valoare oricărei atitudini pe care o ia &icirc;n spațiul academic sau public din Rom&acirc;nia și din afara ei. De această dată, greutatea tirului &icirc;n acest &bdquo;răspuns la &icirc;ncercarea de a falsifica Istoria Rom&acirc;nilor&rdquo; a căzut asupra unui alt &bdquo;greu&rdquo; din scrierea istorică rom&acirc;nească, profesorul Lucian Boia, care activează la Facultatea de Istorie a Universității din București. </p>
<p>Pentru cineva neavizat cu domeniul istoriei și a istoricilor țin să precizez că Lucian Boia și-a adjudecat &icirc;n timp un rol de &bdquo;spărgător de mituri&rdquo; &icirc;n istoria rom&acirc;nilor, printr-un șir de lucrări, dar &icirc;n mod special prin cartea sa Istorie și mit &icirc;n conștiința rom&acirc;nească, publicată &icirc;n 1997 (publicată și &icirc;n engleză &icirc;n 2001 la Universitatea Centrală Europeană din Budapesta), care devine un moment de răscruce &icirc;n istoriografia rom&acirc;nească de după 1989. Reeditată de șapte ori p&acirc;nă acum, cartea lui Boia, la fel ca și personalitatea sa controversată (care vine și ea dintr-un trecut comunist), au polarizat societatea rom&acirc;nească, &icirc;ntre cei care au considerat-o binevenită și oportună, mai ales pentru faptul că spăla istoriografia rom&acirc;nească de păcatele mitologiei istoriografice comuniste, și cei care au văzut &icirc;n Boia un trădător, care a dat apă la moară multiplilor dușmani externi ai Rom&acirc;niei (mai ales ungurilor, dar și &bdquo;moldoveniștilor&rdquo; de la Chișinău) pentru a desconsidera istoria noastră, dar și pentru faptul că a sădit un germene de ne&icirc;ncredere &icirc;n istoria noastră milenară. Pe scurt, nici o examinare critică a istoriografiei rom&acirc;nești nu mersese at&acirc;t de departe cu deconstrucţia, &icirc;nc&acirc;t să pună la &icirc;ndoială interpretări şi concluzii ce păreau de neclintit, ancorate parcă &icirc;n eternitate: originile, continuitatea, unitatea şi alteritatea rom&acirc;nilor erau puse la &icirc;ndoială, &icirc;ntr-o tentativă de demitizare la care nimeni nu mai recursese p&acirc;nă la el. Cartea &bdquo;a prins&rdquo;, produc&acirc;nd o aderență, &icirc;n special printre tineri, care au văzut &icirc;n ea o posibilitate de a evada dintr-un spațiu al convenționalității naționaliste, de multe ori obsedante și lipsite de flexibilitate, &icirc;ntr-un context al unor schimbări de europenizare și globalizare.</p>
<p>Pentru cei care au criticat-o (sau eventual care &icirc;ncă urmează să o facă) este important să &icirc;nțeleagă contextul intern și extern al apariției, &icirc;ntr-un an &icirc;n care Rom&acirc;nia se debarasa de o prejudecată a teritorialității și unității istorice, semn&acirc;nd cu Ucraina acordul de recunoaștere a integrității sale teritoriale (o condiție a aderării la NATO și UE), dar și a v&acirc;nturilor unei reconcilieri istorice &icirc;n Europa, care ofereau o perspectivă de &icirc;ncredere societății rom&acirc;nești &icirc;n a aborda problemele trecutului. </p>
<p>Nu-l cunosc pe profesorul Boia, l-am văzut o singură dată la București, ascult&acirc;nd &icirc;ntr-un colț de sală lucrurile pe care le spuneam despre problema Basarabiei la Universitatea din București. &Icirc;i cunosc opera și cred că a avut nevoie de mare curaj să meargă &icirc;mpotriva v&acirc;ntului. Nu este o misiune ușoară. Alții ca el, &icirc;n alte țări, au plătit mare preț pentru asta. Cum ar fi Victor Suvorov &icirc;n Rusia sau Ronald Suny &icirc;n Armenia, considerați indezirabili și excomunicați din țările lor de origine. Am cunoscut &icirc;n America un istoric turc, care era printre puținii ce recunoștea genocidul armenilor. Auzea prost de o ureche pentru că a fost explodat &icirc;mpreună cu un prieten jurnalist, care de asemenea recunoștea acest lucru și a decedat &icirc;n deflagrație. Acum s-a refugiat la o universitate americană și are interdicție de a intra &icirc;n propria țară. </p>
<p>Boia este un moment de maturitate &icirc;n societatea rom&acirc;nească, iar opera sa nu este o dovadă de slăbiciune și rușine, ci de confidență și &icirc;ncredere, de convingere că avem curaj ca națiune să ne demascăm și să regenerăm. Așa cum au făcut germanii, japonezii, francezii, spaniolii sau sud-africanii, angrenați &icirc;n procese mai serioase de conștiință istorică și existențială. Prin urmare, Boia nu trebuie nici demonizat, nici divinizat. El trebuie citit și &icirc;nțeles, iar pentru asta e bine că există Ioan Aurel Pop. Scrierea istorică rom&acirc;nească avea nevoie de ambii. De Boia pentru a se curăța de balastul excesiv naționalist, care &icirc;mpiedică uneori istoria să devină critică față de ea &icirc;nsăși și față de noi, iar de Pop pentru a ști care sunt limitele acestei deconstrucții, p&acirc;nă unde se pot accepta demitizările, pentru a nu cădea &icirc;n ridicol.</p>
]]></content:encoded>
					
					<wfw:commentRss>https://timpul.md/articol/mandria-de-a-fi-roman-reflectii-pe-marginea-unei-dispute-intre-lucian-boia-si-ioan-aurel-pop-78270.html/feed</wfw:commentRss>
			<slash:comments>0</slash:comments>
		
		
			</item>
		<item>
		<title>Lucian Boia: &#8222;România a câştigat naţional şi teritorial, dar a pierdut în termeni de securitate&#8221;</title>
		<link>https://timpul.md/articol/lucian-boia-romania-a-castigat-national-si-teritorial-dar-a-pierdut-in-termeni-de-securitate-54923.html</link>
					<comments>https://timpul.md/articol/lucian-boia-romania-a-castigat-national-si-teritorial-dar-a-pierdut-in-termeni-de-securitate-54923.html#respond</comments>
		
		<dc:creator><![CDATA[Timpul.md]]></dc:creator>
		<pubDate>Sun, 09 Feb 2014 07:24:00 +0000</pubDate>
				<category><![CDATA[Ultima oră]]></category>
		<category><![CDATA[Lucian Boia]]></category>
		<category><![CDATA[românia]]></category>
		<guid isPermaLink="false">https://timpul.md/articol/lucian-boia-romania-a-castigat-national-si-teritorial-dar-a-pierdut-in-termeni-de-securitate-54923.html/</guid>

					<description><![CDATA[&#206;mplinirea unei sute de ani de la izbucnirea primului Război Mondial deschide calea re&#238;mprospătării dezbaterilor pe tema primei conflagraţii majore a secolului 20. Istoricul rom&#226;n Lucian Boia lucrează la un eseu pe această temă şi &#238;ncearcă să &#238;l construiască dincolo de termenii istoriei mitologizate din ultimele decenii.&#160;]]></description>
										<content:encoded><![CDATA[<p><strong>Deutsche Welle: Au istoricii rom&acirc;ni timp de primul război mondial sau sunt prea preocupaţi de partea necunoscută a istoriei recente a Rom&acirc;niei?<br />
</strong><br />
Lucian Boia: Cred că una nu o &icirc;mpiedică pe cealaltă. Sigur că există o preocupare specială pentru istoria recentă. Dar aceasta nu ar trebui să &icirc;i &icirc;mpiedice să fie interesaţi şi de primul război mondial şi, &icirc;n general, de alte epoci şi probleme ale istoriei.<br />
&Icirc;n ce priveşte primul război mondial, este o problematică europeană adusă acum &icirc;n discuţie cam peste tot. Mi s-ar părea normal ca istoricii rom&acirc;ni să &icirc;şi aducă şi ei contribuţia. Problema este aceea de a nu repeta la nesf&acirc;rşit ceea ce deja s-a spus şi ceea ce nu este &icirc;ntotdeauna chiar complet sau corect sau echilibrat ca interpretare. Timp de decenii, fiecare naţiune europeană şi-a avut propria sa istorie a primului război mondial. Ar fi cazul, acum, să &icirc;ncercăm o echilibrare a interpretărilor, o sinteză a lor, dacă se poate. Să &icirc;ncercăm să ajungem la o interpretare europeană, comună.</p>
<p>&quot;Trebuie să punem surdină interpretărilor mitologizante&quot;</p>
<p><strong>DW: M-aţi trimis direct la ultima &icirc;ntrebare. Există posibilitatea scrierii unei istorii comune a Europei?</strong></p>
<p>Lucian Boia: O istorie comună a Europei nu e o problemă simplă. S-au scris şi se vor mai scrie istorii ale Europei. Nu, nu e uşor, bine-nţeles, fiindcă Europa &icirc;nseamnă Europa dar, &icirc;n acelaşi timp &#8211; şi poate &icirc;n măsură şi mai mare &#8211; &icirc;nseamnă istoria fiecărei naţiuni sau a fiecărui stat european.</p>
<p>Fiecare &icirc;şi are propriile sale probleme, dar şi propriile prejudecăţi, propriile mitologii. Tentativa trebuie făcută, &icirc;nsă, dacă vrem să avem o Europă. Trebuie să avem şi o istorie europeană. Nu putem să avem o Europă &icirc;n care să mergem &icirc;mpreună, c&acirc;nd e vorba de prezent şi de viitor, dar să ne despărţim complet, c&acirc;nd e vorba despre trecut.</p>
<p>Trebuie să căutăm un punct de echilibru. L-au căutat şi l-au găsit, &icirc;n bună măsură, istoricii francezi şi germani. Există, de c&acirc;ţiva ani, manuale comune, franco-germane, de istorie, pentru liceu, &icirc;n care, pur şi simplu, apare un discurs comun, cu unele mici rezerve de o parte sau de alta &#8211; şi, c&acirc;nd e cazul, se specifică faptul că acesta este un punct de vedere mai cur&acirc;nd francez sau mai cur&acirc;nd german. &Icirc;nsă, &icirc;n ansamblu, manualele au ajuns la o sinteză comună, la puncte de vedere comune, inclusiv &icirc;n ce priveşte primul război mondial, unde interpretările au fost iniţial complet divergente. Franţa a acuzat atunci &#8211; şi multă vreme după aceea &#8211; Germania că este cea care a provocat războiul. Germanii s-au declarat iniţial nevinovaţi, apoi, după Hitler, au acceptat şi ei vinovăţia.</p>
<p>A fost o istorie conflictuală, istoria aceasta a primului război mondial. Acum se caută să se realizeze o istorie echilibrată şi pe c&acirc;t posibil comună.</p>
<p><strong>DW: Pornind de la acest exemplu franco-german, s-ar putea construi o istorie comună rom&acirc;no-ungară sau prejudecăţile sunt &icirc;ncă multe prea puternice?<br />
</strong><br />
Lucian Boia: Nu. Prejudecăţile sunt, aici, mult mai mari, &icirc;ntre rom&acirc;ni şi unguri. Sunt complexe, sunt frustrări care nu au existat &icirc;n cazul franco-german. &Icirc;ntre francezi şi germani a fost ostilitate, dar a fost o partidă &icirc;ntre părţi egale. Pe c&acirc;nd rom&acirc;nii, timp de secole, au fost subordonaţi ungurilor; după aceea ungurii s-au trezit &icirc;ntr-o ţară unde s-au considerat a fi dominaţi şi marginalizaţi. Deci sunt frustrări&#8230; E mai greu, dar nu este imposibil. Nu este imposibil. Eu &#8211; sigur, nu exemplul meu contează aici &#8211; chiar lucrez la un eseu despre primul război mondial şi &icirc;ncerc să depăşesc aceste prejudecăţi naţionale rom&acirc;neşti, ungureşti, franceze, germane. &Icirc;ncerc, &icirc;n felul meu, să &icirc;nfăţişez o problematică echilibrată şi comună a primului război mondial. Şi cred că sunt mulţi istorici care &icirc;ncearcă acest lucru. Trebuie să punem surdină interpretărilor naţionale, mitologizante, fără să renunţăm, desigur, la ce e naţional &icirc;n problematica rom&acirc;nească &#8211; dar, &icirc;n acelaşi timp, să &icirc;ncercăm să-i &icirc;nţelegem şi pe ceilalţi. E absurd să considerăm că numai o parte a avut dreptate &icirc;n conflictul acesta teribil, care a angajat &icirc;ntreaga Europă.<br />
Aliaţii au c&acirc;ştigat primul război mondial pentru Rom&acirc;nia</p>
<p><strong>DW: Ce a &icirc;nsemnat pentru rom&acirc;ni, de fapt, primul război mondial? Simpla dublare a teritoriului e suficientă pentru a susţine că Rom&acirc;nia a ieşit c&acirc;ştigătoare din acel război?<br />
</strong><br />
Lucian Boia: Aparenţa e că a ieşit c&acirc;ştigătoare. Şi chiar o parte din realitate spune la fel. Nu a ieşit &icirc;ntru totul, cum a dovedit istoria ulterioară.<br />
Iniţial, problema se punea &icirc;n următorii termeni: Rom&acirc;nia putea să meargă cu Antanta, cum a şi mers, sau cu Puterile Centrale &#8211; sau să răm&acirc;nă &icirc;ntr-o stare de neutralitate. Cei care au decis să meargă cu Antanta &#8211; şi au avut c&acirc;ştig de cauză &#8211; urmăreau &icirc;ntregirea naţională cu Transilvania şi Bucovina. Era şi partea cealaltă, aşa numiţii germanofili, nu puţini &icirc;n elita rom&acirc;nească şi chiar printre oamenii politici, şi care considerau că obiectivul ar trebui să fie mai cur&acirc;nd Basarabia dec&acirc;t Transilvania.</p>
<p>Şi Basarabia era un teritoriu rom&acirc;nesc, la fel de rom&acirc;nesc ca şi Transilvania, ba chiar presupun&acirc;nd drepturi istorice mai bine definite ale Rom&acirc;niei, dat fiind că aparţinuse Moldovei p&acirc;nă la 1812. Situaţia rom&acirc;nilor era mult mai primejduită &icirc;n Basarabia, &icirc;n condiţiile unei Rusii autocrate, a Rusiei ţariste, dec&acirc;t &icirc;n Ungaria, care, cu toate atitudinile considerate discriminatorii la adresa rom&acirc;nilor, era, totuşi, un stat de drept. Era mai bine pentru rom&acirc;nii din Transilvania &#8211; fără să fie foarte bine. Dar era mai bine dec&acirc;t pentru rom&acirc;nii din Basarabia. Şi atunci s-au confruntat cele două tabere &#8211; şi au avut c&acirc;ştig de cauză cei care priveau spre Transilvania. Era mult mai dorită Transilvania dec&acirc;t Basarabia, asta este realitatea.</p>
<p>Şi a fost şi un pariu pe care l-au pus unii şi alţii cu privire la cine va c&acirc;ştiga războiul. S-a-nt&acirc;mplat să &icirc;l c&acirc;ştige Antanta şi, atunci, Rom&acirc;nia a avut partea ei de c&acirc;ştig. Şi a avut chiar mai mult dec&acirc;t at&acirc;t: a fost paradoxală participarea Rom&acirc;niei la primul război mondial, mai ales prin consecinţele acestuia pentru Rom&acirc;nia. Rom&acirc;nia a pierdut războiul dar aliaţii săi l-au c&acirc;ştigat şi, astfel, Rom&acirc;nia a dob&acirc;ndit nu numai Transilvania şi Bucovina ci şi Basarabia, &icirc;n urma faptului că, &icirc;ntr-o primă fază, &icirc;nainte de a pierde ea &icirc;nsăşi războiul, Germania a &icirc;nfr&acirc;nt Rusia. &Icirc;n Rusia s-a petrecut revoluţia, Rusia a ieşit din război, s-a dezmembrat şi, &icirc;n felul acesta, Basarabia s-a unit cu Rom&acirc;nia.</p>
<p>Rom&acirc;nia, cum spunea Petre P. Carp (liderul taberei germanofile, care şi-ar fi dorit o alianţă cu Puterile Centrale şi intrarea &icirc;n război &icirc;mpotriva Rusiei), la sf&acirc;rşit, c&acirc;nd i s-a reproşat alegerea greşită pe care a făcut-o, &quot;are at&acirc;t de mult noroc &icirc;nc&acirc;t nu mai are nevoie de oameni politici&quot;. A fost un mare noroc pentru Rom&acirc;nia. Ce nu s-a luat &icirc;n seamă a fost problema securităţii ulterioare &#8211; a Rom&acirc;niei şi a &icirc;ntregului spaţiu central-european. Odată cu destrămarea Austro-Ungariei a rămas aici un mare vid de putere. Sigur, au apărut toate aceste state mai mult sau mai puţin naţionale, care erau &icirc;nsă prea mici; s-au dovedit incapabile să &icirc;şi asigure apărarea faţă de agresiunile din afară. Şi ştim ce s-a petrecut &icirc;n preajma şi pe parcursul celui de-al doilea război mondial.</p>
<p><strong>DW: S-a spus &icirc;n anii 90 &#8211; unii au mai spus-o şi mai &icirc;ncoace &#8211; că dacă Ceauşescu ar fi dat mai multă m&acirc;ncare rom&acirc;nilor nu ar fi existat 1989. Dacă &icirc;n imperiul chezaro-crăiesc se dădea mai multă autonomie popoarelor, ar fi supravieţuit Austro-Ungaria?<br />
</strong><br />
Lucian Boia: Răspunsul meu ar fi da. Sigur, nu putem să ştim exact ce s-ar fi petrecut. Nimeni nu ştie cum ar fi fost istoria dacă ar fi fost altfel. Sunt doar supoziţii, sunt ipoteze. &Icirc;nsă cred că dacă diversele naţionalităţi ar fi căpătat o egalitate deplină &icirc;ntre ele, dacă Austro-Ungaria ar fi devenit altceva dec&acirc;t Austro-Ungaria, dacă s-ar fi transformat &icirc;ntr-o mare confederaţie de popoare egale, cred că, &icirc;n mod firesc, ar fi rezistat monarhia habsburgică şi ar fi putut să fie un nucleu al viitoarei Europe Unite. Sigur că asta s-a dovedit o utopie, p&acirc;nă la sf&acirc;rşit. Dar putea să se &icirc;nt&acirc;mple şi aşa. Era şi asta o formulă.</p>
<p>Fără primul război mondial, poate n-am fi avut nici o Rusie comunistă</p>
<p><strong>DW: &Icirc;n ce măsură primul război mondial a favorizat expansiunea comunismului?</strong></p>
<p>Lucian Boia: S-ar putea presupune &#8211; sigur, &icirc;ncă o dată: nu putem şti cum ar fi fost istoria dacă ar fi fost altfel. Dar ne putem g&acirc;ndi la o istorie fără comunism dacă nu s-ar fi petrecut primul război mondial. &Icirc;n fond, Rusia ţaristă s-a prăbuşit &icirc;n condiţiile primului război mondial. Era veriga cea mai slabă a sistemului european. Nu a mai rezistat sistemul, nu a mai rezistat regimul. Fără primul război mondial, bolşevicii nu ar mai fi ajuns, atunci, la putere, &icirc;n 1917 &#8211; mai ales că ei erau o minoritate &icirc;n cadrul Rusiei, ca forţă politică. Pur şi simplu au profitat de haosul creat &icirc;n Rusia pe parcursul anului 1917. Iniţial au cucerit puterea &#8211; a fost o insurecţie &#8211; la Petrograd, &icirc;n capitală. A durat &icirc;ncă mult p&acirc;nă c&acirc;nd au reuşit să şi-o asigure asupra &icirc;ntregii ţări. Putem avansa ipoteza &#8211; pe care nu avem cum să o verificăm, dar nimeni nu ne opreşte să brodăm pe tema asta &#8211; că dacă nu s-ar fi ajuns la primul război mondial, n-am fi avut nici o Rusie comunistă. Sigur, asta deschide o perspectivă vertiginoasă; ar urma o cu totul altă istorie. Dacă nu ar fi fost o Rusie comunistă nu am fi avut comunism nici &icirc;n Europa Centrală, nici &icirc;n Rom&acirc;nia şi, poate, nici &icirc;n restul lumii.</p>
<p><strong>DW: Gavrilo Princip este perceput &icirc;n Rom&acirc;nia ca un erou sau ca un terorist?</strong></p>
<p>Lucian Boia: Cred că nu e perceput &icirc;n nici un fel. Credeţi că mulţi rom&acirc;ni ştiu despre el?</p>
<p><strong>DW: Istoricii ce părere au?</strong></p>
<p>Lucian Boia: Să spunem că a fost şi un erou, şi un terorist. Nu ştiu de ce ar trebui să facem judecăţi numai &icirc;n alb şi negru. Sigur că ce a făcut el a fost &icirc;n sensul unei cauze naţionale care poate fi acceptată, care poate fi discutată. Dar, &icirc;n acelaşi timp, a făcut-o cu mijloace teroriste. Bine&icirc;nţeles că atentatul de la Sarajevo a fost un atentat terorist.</p>
<p>Ce mă interesează pe mine &icirc;n toată această chestiune este ce a &icirc;nsemnat atentatul de la Sarajevo &icirc;n mersul ulterior al istoriei. Unii istorici consideră că primul război mondial s-ar fi petrecut oricum, fiindcă erau contradicţii foarte puternice &icirc;ntre marile şi chiar micile puteri. Eu nu sunt chiar at&acirc;t de sigur. Ce ştiu e că primul război mondial a izbucnit pornind de la atentatul de la Sarajevo. E absolut cert: dacă nu ar fi fost atentatul, atunci, &icirc;n iunie 1914, nu am fi avut primul război mondial &icirc;n 1914. Că l-am fi avut &icirc;n anii următori &#8211; poate da, poate nu. Depinde cum s-ar fi legat evenimentele. &Icirc;nsă acela este, &icirc;n mod cert, momentul declanşator al primului război mondial.</p>
<p>Şi aici trebuie să fim mai echilibraţi, c&acirc;nd discutăm şi luăm partea &icirc;ntre Serbia şi Austro-Ungaria &#8211; deşi nu cred că se mai pune problema de a lua partea cuiva, după o sută de ani. Erau două modele diferite de state. Serbia urmărea o &icirc;ntregire naţională &#8211; e un fel de a spune, am văzut ce a ieşit şi din &icirc;ntregirea asta naţională &#8211; cu croaţii, cu s&acirc;rbii, cu bosniacii. N-a ieşit nimic bine. Ar fi fost mai multă linişte la Sarajevo cu austriecii, dec&acirc;t a fost, &icirc;n cele din urmă, cu s&acirc;rbii. &Icirc;n sf&acirc;rşit, era un anume proiect, proiectul naţional s&acirc;rbesc.</p>
<p>Monarhia habsburgică reprezenta şi ea un anume tip de stat, un anume proiect care ar fi putut să evolueze, cum spuneam, spre o confederaţie &icirc;ntre naţiuni egale. Poate da, poate nu. Cred că trebuie să ne ferim, ca istorici, să spunem că au avut dreptate s&acirc;rbii sau austriecii. Cert este că Austro-Ungaria a profitat de atentatul de la Sarajevo pentru a pedepsi Serbia, de a cărei atitudine &icirc;n problemele naţionale ale slavilor sudici era de mult iritată. Afectau şi interesele monarhiei. Rusia a profitat, la r&acirc;ndul ei, şi şi-a mobilizat armata pentru a intra &icirc;n război &icirc;mpotriva Austro-Ungariei. profit&acirc;nd de războiul acesteia cu Serbia. Urmărea, pornind de aici, să &icirc;şi consolideze sau să &icirc;şi extindă prezenţa, influenţa şi stăp&acirc;nirea &icirc;n Europa Centrală şi &icirc;n Balcani. După care totul s-a ţinut lanţ. A urmat intrarea &icirc;n război a Germaniei şi aşa mai departe.<br />
La ce foloseşte Rom&acirc;nia Mare dacă va fi &icirc;nghiţită de Rusia?</p>
<p><strong>DW: Şi, &icirc;ntr-un final, cine a c&acirc;ştigat războiul? Dincolo de ierarhii, de statistici, de clasamente&#8230;</strong></p>
<p>Lucian Boia: Războiul, p&acirc;nă la urmă, l-au c&acirc;ştigat Statele Unite şi Rusia. Rusia l-a pierdut atunci. L-a pierdut rău de tot, prin pacea de la Brest-Litovsk, &icirc;n 1918. Statele Unite e clar că l-au c&acirc;ştigat. Europa l-a pierdut. Au pierdut şi &icirc;nvinşii, şi Germania şi ceilalţi, dar au pierdut şi &icirc;nvingătorii &#8211; şi Franţa, şi Marea Britanie. &Icirc;ncepe, acum, declinul Europei, Statele Unite apar &icirc;n primă poziţie, Rusia, decoamdată, a pierdut, &icirc;n 1917-18, dar va reveni, după cum bine ştim, &icirc;n al doilea război mondial &#8211; urmarea, chiar continuarea directă a primului război mondial. Concluziile sunt limpezi: la sf&acirc;rşitul celui de-al doilea război mondial, Europa intră sub dublă tutelă, americană şi sovietică. Sigur, apoi lucrurile au mai evoluat, Rusia nu mai e ce a fost, se face Uniunea Europeană, dar de pierdut a pierdut Europa. Toţi actorii europeni.</p>
<p>Rom&acirc;nia, &icirc;n realitate, a c&acirc;ştigat foarte mult: s-a făcut Rom&acirc;nia Mare. Mai mult nu se putea c&acirc;ştiga. S-a mai pierdut c&acirc;te ceva, mai apoi, dar a rămas, &icirc;n linii mari, Rom&acirc;nia, aşa cum s-a realizat după primul tăzboi mondial. &Icirc;nsă ce a c&acirc;ştigat &icirc;n termeni naţionali şi teritoriali a pierdut &icirc;n termeni de securitate. Asta s-a văzut odată cu al doilea război mondial. Asta spuneau germanofilii, &icirc;n anii primului război: vă aliaţi cu Antanta, deci şi cu Rusia, Vor c&acirc;ştiga războiul, Rom&acirc;nia va avea Basarabia, se va face Rom&acirc;nia Mare, dar la ce vă va folosi dacă Rom&acirc;nia asta mare va fi &icirc;nghiţită de Rusia? Era această teamă de Rusia care putea să devină stăp&acirc;nă peste această parte de Europă, ceea ce s-a &icirc;nt&acirc;mplat după al doilea război mondial.</p>
<p>&quot;Ştim faptele. Dar cum se leagă ele?&quot;</p>
<p><strong>DW: Există spaţiu de manevră cu analiza trecutului?<br />
</strong><br />
Lucian Boia: Depinde de fiecare. Din punctul meu de vedere există. Eu nu am prejudecăţi şi complexe. Ca istorici, trebuie să &icirc;ncercăm să spunem lucrurile fără prejudecăţi, să le vorbim deschis, cu at&acirc;t mai mult cu c&acirc;t nu este vorba să &icirc;ntorci roata istoriei &icirc;ndărăt. Nu va fi nimeni at&acirc;t de nebun ca fiind nemulţumit de rezultatele primului război mondial să mai facă &icirc;ncă un război, cum l-a făcut Hitler pe al doilea, ca să anuleze efectele celui dint&acirc;i. Trebuie să &icirc;nţelegem că este, pur şi simplu, o discuţie academică. Sau aşa ar trebui să fie. Să-ncercăm să vedem care au fost motivele care au dus la război, care a fost partea de dreptate sau de nedreptate a fiecăruia, ce a fost şi ce n-a fost bine &icirc;n tratatele de pace de după primul război, consecinţele mai apropiate dar şi mai &icirc;ndepărtate&#8230; Sunt at&acirc;tea lucruri de discutat.</p>
<p><strong>DW: Totuşi, istoria lucrează, &icirc;n acest caz, cu nişte date exacte, cu nişte fapte relativ palpabile, cu documente şi dovezi&#8230;<br />
</strong><br />
Lucian Boia: Da, datele pot fi exacte, dar interpretările nu sunt niciodată. Faptele sunt cunoscute. Sunt chiar foarte bine cunoscute. Este o istorie destul de apropiată, care a lăsat multe documente, documente care au tot fost cercetate. Ştim cum s-a desfăşurat primul război mondial zi de zi, aproape oră cu oră. Dar implicaţiile mai ad&acirc;nci ale fenomenelor istorice nu sunt at&acirc;t de uşor de descifrat şi sunt greu de pus sub un numitor comun.</p>
<p><strong>DW: Şi, atunci, cum se face că &icirc;n condiţiile &icirc;n care toate reperele există şi sunt palpabile, fiecare le interpretează &icirc;n mod părtinitor?<br />
</strong><br />
Lucian Boia: Păi asta e istoria. Asta a fost, dintotdeauna. Faptele le putem şti. Dar cauzele mai ad&acirc;nci ale istoriei&#8230; Istoria nu e o ştiinţă experimentală. Dacă vorbim despre cauzele primului război mondial, despre responsabilităţile &icirc;n declanşarea lui, nu avem posibilitatea să demonstrăm ştiinţific una sau alta dintre afirmaţiile noastre. Ştim că aşa s-au petrecut lucrurile, dar: de ce s-au petrecut aşa? Din cauza contradicţiilor dintre marile puteri? Care dinte ele e mai angajată? Dar mai vinovată? Care e rostul atentatului de la Sarajevo &#8211; a fost o cauză principală sau un simplu pretext? Şi: am fi avut război şi fără atentatul de la Sarajevo? Eu cred că nu. &Icirc;n 1914 cu siguranţă nu. L-am fi avut mai t&acirc;rziu? Răspunsul meu e &quot;nu ştiu&quot;. C&acirc;nd vrem să pătrundem mai ad&acirc;nc şi să desluşim mecanismul propriu-zis al istoriei, lucrurile se complică foarte tare. Ştim faptele. Dar cum se leagă ele şi cum funcţionează &icirc;ntr-un mecanism at&acirc;t de complex &#8211; asta ne scapă, adesea, sau ne poate duce spre scenarii cu totul diferite, chiar contradictorii.</p>
<p>Sursa: <a href="http://www.dw.de/lucian-boia-rom%C3%A2nia-a-c%C3%A2%C5%9Ftigat-na%C5%A3ional-%C5%9Fi-teritorial-dar-a-pierdut-%C3%AEn-termeni-de-securitate/a-17405112"><strong>dw.de</strong></a><br />
&nbsp;</p>
]]></content:encoded>
					
					<wfw:commentRss>https://timpul.md/articol/lucian-boia-romania-a-castigat-national-si-teritorial-dar-a-pierdut-in-termeni-de-securitate-54923.html/feed</wfw:commentRss>
			<slash:comments>0</slash:comments>
		
		
			</item>
	</channel>
</rss>
