<?xml version="1.0" encoding="UTF-8"?><rss version="2.0"
	xmlns:content="http://purl.org/rss/1.0/modules/content/"
	xmlns:wfw="http://wellformedweb.org/CommentAPI/"
	xmlns:dc="http://purl.org/dc/elements/1.1/"
	xmlns:atom="http://www.w3.org/2005/Atom"
	xmlns:sy="http://purl.org/rss/1.0/modules/syndication/"
	xmlns:slash="http://purl.org/rss/1.0/modules/slash/"
	>

<channel>
	<title>prizonieri de război &#8211; Știri de ultimă oră din Moldova &#8211; Ultimele știri Timpul.md</title>
	<atom:link href="https://timpul.md/etichete/prizonieri-de-razboi/feed" rel="self" type="application/rss+xml" />
	<link>https://timpul.md</link>
	<description>Citește știrile de ultimă oră de pe 🌍Timpul.md. Fii la curent cu ✔️Ultimele știri interne, ✔️externe, din ✔️sanatate, ✔️educatie, ✔️economice si ✔️ politice</description>
	<lastBuildDate>Mon, 09 May 2022 22:35:11 +0000</lastBuildDate>
	<language>ro-RO</language>
	<sy:updatePeriod>
	hourly	</sy:updatePeriod>
	<sy:updateFrequency>
	1	</sy:updateFrequency>
	<generator>https://wordpress.org/?v=7.1.5</generator>

<image>
	<url>https://timpul.md/wp-content/uploads/2025/02/favicon_Timpul-md.png</url>
	<title>prizonieri de război &#8211; Știri de ultimă oră din Moldova &#8211; Ultimele știri Timpul.md</title>
	<link>https://timpul.md</link>
	<width>32</width>
	<height>32</height>
</image> 
	<item>
		<title>9 Mai: O istorie controversată a prizonierilor de război (I)</title>
		<link>https://timpul.md/articol/9-mai-o-istorie-controversata-a-prizonierilor-de-razboi-i-92018.html</link>
					<comments>https://timpul.md/articol/9-mai-o-istorie-controversata-a-prizonierilor-de-razboi-i-92018.html#respond</comments>
		
		<dc:creator><![CDATA[Octavian Țîcu]]></dc:creator>
		<pubDate>Wed, 04 May 2016 05:51:00 +0000</pubDate>
				<category><![CDATA[Opinii și Editoriale]]></category>
		<category><![CDATA[9 mai]]></category>
		<category><![CDATA[moldova]]></category>
		<category><![CDATA[prizonieri de război]]></category>
		<guid isPermaLink="false">https://timpul.md/articol/9-mai-o-istorie-controversata-a-prizonierilor-de-razboi-i-92018.html/</guid>

					<description><![CDATA[Se apropie ziua de 9 mai, o dată profund dezbinătoare pentru societatea noastră. La fel ca multe altele de altfel, fie că este 1812, 1918, 1940, 1941 sau 1944.&#160;]]></description>
										<content:encoded><![CDATA[<p>Pentru unii e o zi de ocupație, pentru alții &#8211; o zi de eliberare, iar pentru a treia categorie, care de multe ori se amestecă cu prima, este Ziua Europei. Pentru unii e o zi tragică și umilitoare, iar pentru alții &#8211; una triumfătoare și victorioasă. Dincolo de aparențele acestor atitudini ambigui, ziua de 9 mai este un profund marker identitar și de raportare civilizațională. Cei care privesc această zi ca una a ocupației se ancorează de obicei la valorile civilizației rom&acirc;nești și europene, iar cei care consideră această zi o eliberatoare manifestă un exercițiu de sincronizare cu civilizația sovietică/rusă. Curios, această atitudine din urmă este &icirc;n general un atavism al perioadei sovietice, &icirc;mpotriva căreia s-a ridicat de fapt independența R. Moldova și, chiar dacă istoriografia noastră, pornind de la manualele școlare și termin&acirc;nd cu Academia de Științe, a tranșat această problemă &icirc;n termenii civilizației europene, cu accentele puse pe reconcilierea discursului istoric, miturile &bdquo;victoriei &icirc;n Marele Război pentru Apărarea Patriei&rdquo; continuă să b&acirc;ntuie mințile multor cetățeni ai acestei țări.</p>
<h1>C&acirc;nd a &icirc;nceput totuși războiul pentru Basarabia și Rom&acirc;nia?</h1>
<p>
O vizită la Memorialul &bdquo;Eternitatea&rdquo; ne arată că &icirc;ntreaga simbolistică sovietică &icirc;n jurul războiului doi mondial s-a construit pe ideea că URSS a fost &bdquo;atacată mișelește&rdquo; pe 22 iunie 1941 de către Germania nazistă și astfel a &icirc;nceput pentru statul sovietic confruntarea militară. &Icirc;n această construcție mitologică sovietică Rom&acirc;nia este prezentată drept agresor, deoarece &icirc;n acel context a fost alături de armata germană &icirc;n declanșarea ostilităților. Realitățile sunt evident diferite, pentru că războiul pentru statul sovietic a &icirc;nceput la 17 septembrie 1939, c&acirc;nd profit&acirc;nd de invazia Germaniei asupra Poloniei, a &icirc;nceput punerea &icirc;n aplicare a acordului Hitler-Stalin, particip&acirc;nd astfel la dezintegrarea statului polonez prin anexarea părții sale de est. Al doilea act militar a fost invazia asupra Finlandei &icirc;n decembrie 1939, care a provocat mari pierderi armatei sovietice, dar care s-a soldat cu &bdquo;pacificarea&rdquo; vecinului scandinav și &icirc;mpingerea frontierei sovietice cu 30 km &icirc;n ad&acirc;ncul teritoriului finlandez. Chipurile din raționamente de securitate pentru orașul Leningrad. Al treilea act al agresiunii sovietice s-a desfășurat pe 15-16 iunie 1940, c&acirc;nd folosind contextul de prăbușire a Franței, URSS a anexat cele trei republici Baltice și le-a &icirc;ncorporat &icirc;n statul sovietic.<br />
La 26-28 iunie 1940 au urmat ultimatumurile față de Rom&acirc;nia, somată să cedeze Basarabia, acțiuni diplomatice care au fost &icirc;nsoțite de mari deplasări de armate &icirc;n regiunea Nistrului și declanșarea unei adevărate operațiuni militare de anexare a Basarabiei. Prin urmare, pentru Finlanda războiul &icirc;ncepe &icirc;n 1939 &icirc;n ipostază de victimă, la fel cum &icirc;n iunie 1940 acesta a fost unul de agresiune pentru cele trei Republici Baltice și Rom&acirc;nia. Acest fapt explică angrenarea acestor entități &icirc;n războiul lui Hitler contra lui Stalin, deoarece fiecare din ele aveau ceva de recuperat și de răzbunat &icirc;mpotriva sovietelor.</p>
<h1>Au fost sau nu prizonieri de război &bdquo;moldoveni&rdquo;?</h1>
<p>Trec&acirc;nd peste această tematică a victimizării și responsabilității vreau &icirc;n ajunul acestei zile să mă refer la o problemă rar, dacă nu niciodată, abordată &icirc;n spațiul rom&acirc;nesc &icirc;n general și &icirc;n R. Moldova &icirc;n mod special. Mă refer la chestiunea prizonierilor de război rom&acirc;ni, iar prin extensie și asupra celor considerați de autoritățile sovietice drept &bdquo;moldoveni&rdquo;. O temă tragică, dacă e să judecăm amploarea cifrelor, dar incomodă din mai multe puncte de vedere, mai ales &icirc;n R. Moldova, unde existența unor prizonieri de război moldoveni &icirc;n timpul celui de-al Doilea Război Mondial este &icirc;n general negată. Explicabil. Noi doar am fost victorioși și eliberați, cum puteau fi &icirc;n acest război prizonieri basarabeni? &Icirc;n realitate, după diferite estimări la care mă voi referi mai t&acirc;rziu, numărul acestora a fost &icirc;ntre 6 și 21 mii de militari.<br />
Anexarea Basarabiei de către URSS la 26-28 iunie 1940 și transformarea sa &icirc;n RSS Moldovenească, apoi revenirea acestui teritoriu la Rom&acirc;nia &icirc;n 1941-1944 și &icirc;n final reanexarea sa &icirc;n august 1944, a creat o situație confuză asupra problemei identitare și tratării acestor prizonieri. Pe de o parte, statul rom&acirc;n &icirc;i vedea ca rom&acirc;ni și cetățeni ai Rom&acirc;niei, pe de alta, autoritățile sovietice &icirc;i trata drept moldoveni și cetățeni sovietici. Deși inițial puțini prizonieri rom&acirc;ni descendenți din Basarabia s-au declarat moldoveni, ulterior, către sf&acirc;rșitul războiului, numărul acestora a crescut sensibil, de ordinul miilor. Preferința pentru această identitate avea raționamente oportuniste, din dorința de a fi tratați drept cetățeni sovietici și a nu fi identificați drept cetățeni rom&acirc;ni. Confuzia persistă, după cum voi arata ulterior, și &icirc;n documentele de &icirc;nregistrare sovietică, &icirc;n care sunt trecuți diferențiat drept rom&acirc;ni, moldoveni, basarabeni, care veneau din Rom&acirc;nia, Basarabia sau RSS Moldovenească. Problema a fost complicată ulterior și de evoluția RSS Moldovenească &icirc;n cadrul URSS, unde, &icirc;n general, era menționată contribuția moldovenilor la victoria asupra fascismului și se evita recunoașterea unor prizonieri de război moldoveni din cadrul armatei rom&acirc;ne, tendință care &ndash; observăm cu regret &ndash; a continuat și &icirc;n perioada de independență a R. Moldova.</p>
<h1>Problematica prizonierilor de război: cadru general</h1>
<p>&Icirc;n timpul celui de-al Doilea Război Mondial numărul total al prizonierilor de război, al tuturor statelor beligerante, s-a cifrat la 35 milioane de oameni. Sub controlul Germaniei naziste s-au aflat 5 734 528 prizonieri sovietici, dintre care 3,3 milioane au murit (57,8%). Uniunea Sovietică a luat ca prizonieri circa 4 milioane de oameni (peste 2 milioane germani, 640 mii japonezi, finlandezi, polonezi, italieni etc.). Istoricii militari rom&acirc;ni au contabilizat la 794 562 de oameni, numărul victimelor rom&acirc;nești din cel de-al Doilea Război Mondial, dintre care 624 740 &icirc;n perioada 22 iunie 1941-23 august 1944 și 169 822 &icirc;n perioada 23 august 1944 &#8211; 8 mai 1945. Numărul morților este estimat la 92 620 persoane, al răniților la 333 966, iar 367 976 militari au fost dați dispăruți.</p>
<p>Potrivit normelor de drept umanitar internațional părțile beligerante aveau obligația nu doar să &icirc;ntrețină aceste persoane, dar și să asigure respectarea drepturilor fundamentale (dreptul la viață, muncă, corespondență etc.), să organizeze repatrierea lor după sf&acirc;rșitul operațiunilor militare sau, după caz, și &icirc;n timpul războiului. Experiența mondială arată &icirc;nsă că prevederile respective cu greu erau și puteau fi respectate. &Icirc;n primul r&acirc;nd, din cauza numărului enorm de prizonieri, fără precedent &icirc;n istoria războaielor, iar &icirc;n al doilea r&acirc;nd, din cauza naturii antidemocratice a regimurilor totalitare &icirc;n sine, care controlau aceste mase de prizonieri. Al treilea aspect contradictoriu era cel legat de reglementarea juridică a problemei prizonierilor de război la nivel internațional.</p>
<p>Statutul juridic internațional al prizonierilor de război &icirc;n perioada respectivă era definit prin &bdquo;Regulamentul privitor la legile și obiceiurile războiului pe păm&acirc;nt&rdquo;, anexă la Convenția a IV-a de la Haga din 1907, și prin Convenția de la Geneva privitoare la tratamentul prizonierilor de război din 27 iulie 1929. Dacă primul document avea &icirc;n general aplicabilitate universală și obligatorie (dar fusese semnat de Rusia țaristă și nu de URSS), cel de-al doilea document avea o aplicare selectivă, deoarece unele state, cum ar fi Uniunea Sovietică, Japonia, dar și unele state din America Latină și Europa, nu l-au semnat.</p>
<p>Experiența sovietică de politici și practici ale tratamentului prizonierilor de război este deosebit de relevantă din acest punct de vedere și ea &icirc;ncepe cu crearea sistemului de lagăre de prizonieri la sf&acirc;rșitul anilor 1930, c&acirc;nd, la 17 septembrie 1939, trupele Armatei Roșii vor trece frontiera sovieto-poloneză. Oficial &icirc;ntre cele două state nu a existat o stare de război, iar trupele poloneze nu au luptat &icirc;mpotriva celor sovietice, dar potrivit estimărilor timpului, către 2 octombrie 1939, &icirc;n sistemul sovietic de lagăre de prizonieri se aflau 452 536 polonezi, inclusiv 18 789 ofițeri. </p>
<p>Al doilea contingent de prizonieri de război a venit &icirc;n URSS ca rezultat al războiului fino-sovietic din 1939-1940, deși numărul lor este nesemnificativ, &icirc;n prizonierat fiind circa 1 100 de finlandezi. Majoritatea acestora s-au &icirc;ntors acasă după semnarea păcii. Potrivit statisticilor sovietice, &icirc;n iulie 1940 pe teritoriul URSS se aflau puțin peste 23,5 mii de prizonieri de război și internați.</p>
<p>La 1 iulie 1941, la c&acirc;teva zile după invazia armatelor Axei asupra URSS, CCP al Uniunii Sovietice a adoptat &bdquo;Regulamentul privind prizonierii de război&rdquo;, prin care se fixa procedura lor de &icirc;ntreținere, situația de drept, angajarea la muncă, responsabilitatea penală și disciplinară pentru &icirc;ncălcările disciplinare. </p>
<p>&Icirc;n perioada 22 iunie 1941 &ndash; 1 martie 1944, atunci c&acirc;nd URSS atingea practic frontiera de la &icirc;nceputul războiului, atestăm c&acirc;teva perioade ale structurării și venirii prizonierilor de război, care corespundeau celor mai importante evoluții de pe teatrele de război: &icirc;n anul 1941 &ndash; 9 147 persoane; p&acirc;nă la 19 noiembrie 1942 (&icirc;nceputul ofensivei sovietice de la Stalingrad) &ndash; 10 635 persoane; 19 noiembrie 1942 &#8211; 3 februarie 1943 (adică momentul &icirc;nfr&acirc;ngerii armatelor Axei la Stalingrad) &ndash; 151 246 persoane; 3 februarie 1943 &ndash; 5 iulie 1943 (&icirc;nceputul ofensivei de vară a Armatei Roșii) &ndash; 24 919 persoane; 5 iulie 1943 &ndash; 1 ianuarie 1944 &ndash; 40 730 persoane; 1 ianuarie &ndash; 1 martie 1944 &ndash; 15 351 persoane, adică un total de 252 028 persoane.</p>
<p>Din acest contingent, numărul prizonierilor de război rom&acirc;ni a evoluat de la 1 357 persoane (august 1941) p&acirc;nă la 38 291 (ianuarie 1943) , dintre care, din cauza condițiilor de &icirc;ntreținere &icirc;n lagăre, către 20 mai 1943 nu au rămas dec&acirc;t 20 317 persoane. </p>
<p>Cea mai controversată și mai complicat de estimat perioadă &icirc;n istoria prizonierilor de război rom&acirc;ni din cel de-al Doilea Război Mondial &icirc;ncepe odată cu ofensiva sovietică din 20 august 1944, c&acirc;nd consemnăm ieșirea Rom&acirc;niei din război la 23 august. &Icirc;n această ambianță de lovitură de stat, ordin de &icirc;ncetare a focului și operațiune militară aflată &icirc;n desfășurare, dintre 24 &#8211; 31 august 1944, vor fi dați ca dispăruți 97 732 militari rom&acirc;ni. Nota informativă a lui L. Beria către I. Stalin, din 5 decembrie 1945, prin care se raportau rezultatele operațiunii Iași-Chișinău, relevă că la acea dată &icirc;n evidența NKVD se aflau 156 112 prizonieri rom&acirc;ni, ceea ce ar &icirc;nsemna că numărul total al militarilor rom&acirc;ni capturați de Armata Roșie &icirc;ntre august și decembrie 1944 ar fi de circa 120 mii.</p>
<p>Mortalitatea printre aceștia a continuat să fie &icirc;naltă, fiind determinată, printre cauzele menționate anterior, și de condițiile climaterice de iarnă extrem de dure. Ca rezultat, către luna martie 1945, numărul acestora a scăzut la 106 482 persoane, adică cu circa 1/3. </p>
]]></content:encoded>
					
					<wfw:commentRss>https://timpul.md/articol/9-mai-o-istorie-controversata-a-prizonierilor-de-razboi-i-92018.html/feed</wfw:commentRss>
			<slash:comments>0</slash:comments>
		
		
			</item>
		<item>
		<title>Un minigulag în centrul Chişinăului</title>
		<link>https://timpul.md/articol/un-minigulag-in-centrul-chisinaului-14745.html</link>
					<comments>https://timpul.md/articol/un-minigulag-in-centrul-chisinaului-14745.html#respond</comments>
		
		<dc:creator><![CDATA[Timpul.md]]></dc:creator>
		<pubDate>Fri, 27 Aug 2010 02:58:00 +0000</pubDate>
				<category><![CDATA[Internațional]]></category>
		<category><![CDATA[Arhiva SIS]]></category>
		<category><![CDATA[Centrul de filtrare din Chişinău]]></category>
		<category><![CDATA[gulag]]></category>
		<category><![CDATA[Lavrenti Beria]]></category>
		<category><![CDATA[Mihai Taşcă]]></category>
		<category><![CDATA[nkvd]]></category>
		<category><![CDATA[prizonieri de război]]></category>
		<guid isPermaLink="false">https://timpul.md/articol/un-minigulag-in-centrul-chisinaului-14745.html/</guid>

					<description><![CDATA[Cel puţin 60 de mii de basarabeni au fost &#238;ntorşi cu forţa &#238;n RSS Moldovenească după cel de-al Doilea Război Mondial.]]></description>
										<content:encoded><![CDATA[<p>Se consideră că gulagurile au existat doar &icirc;n Rusia, av&acirc;ndu-se &icirc;n vedere locurile unde erau internaţi şi deţinuţi cei supuşi represiunilor politice &icirc;n anii stalinismului, condamnaţi la ani grei de detenţie şi munci istovitoare. Totodată, gulaguri se numeau zonele situate, &icirc;n mare parte, dincolo de Ural şi &icirc;n Siberia, de unde cei ajunşi acolo, de obicei, nu se mai &icirc;ntorceau. &Icirc;n fine, se cunoaşte că instituţiile respective erau sub conducerea unei administraţii militare din cadrul NKVD, denumită Direcţia principală a lagărelor (Главное Управление Лагерей &#8211; rus.), de unde şi prescurtarea  GULAG. </p>
<p>Ei bine, un gulag a existat şi la Chişinău, fapt ţinut &icirc;n mare taină de autorităţile de la noi at&acirc;t p&acirc;nă la 1991, c&acirc;t şi după. Arhiva Serviciului de Informaţii şi Securitate al R. Moldova conţine un fond intitulat &bdquo;Materiale documentare de filtrare şi trofeu &icirc;n privinţa persoanelor repatriate &icirc;n ţară &icirc;n primii ani de după Războiul al Doilea Mondial şi foştii prizonieri de război&rdquo;. Potrivit unui document oficial, emis de SIS, aici sunt stocate informaţii şi tot at&acirc;tea dosare pentru circa 48.000 de persoane originare din Basarabia, a căror soartă a fost influenţată, mai &icirc;nt&acirc;i, de cel de-al Doilea Război Mondial, şi apoi de acest gulag.</p>
<p>După cum sugerează denumirea fondului respectiv, el se referă la două categorii de persoane: a) persoane civile repatriate &icirc;n RSSM &icirc;n primii ani de după cel de-al Doilea Război Mondial şi b) foştii prizonieri de război. Precizăm că prin &bdquo;repatriere&rdquo; &icirc;nţelegem aducerea cu forţa a basarabenilor care au rămas &icirc;n Rom&acirc;nia şi &icirc;n alte state din Europa după 1944 sau au fost duşi la muncă forţată &icirc;n Germania. Prizonierii de război erau ostaşii basarabeni din Armata Rom&acirc;nă luaţi &icirc;n captivitate de sovietici pe frontul german, la gurile Donului sau la Stalingrad, inclusiv după 23 august 1944 pe teritoriul Rom&acirc;niei. Aceste categorii de persoane, odată nimerite &icirc;n m&acirc;inile sovieticilor, erau internate &icirc;ntr-un loc special numit Centrul de filtrare şi trofeu care, de fapt, &icirc;n cazul celui din Chişinău, era un minigulag local.</p>
<p>Ideea unor lagăre speciale apare la 1940 (faţă de gulagurile tradiţionale, care au apărut cu mult &icirc;nainte), c&acirc;nd circa 5,5 mii de soldaţi sovietici au ajuns &icirc;n captivitate la finlandezi (toţi fiind trimişi &icirc;ntr-un lagăr din reg. Ivanov, majoritatea judecaţi, iar soarta celor mai mulţi nu se cunoaşte). Ulterior, &icirc;n luna decembrie 1941, Comitetul de Stat pentru Apărare al URSS &#8211; organul suprem executiv &icirc;n timpul războiului &#8211; a emis o hotăr&acirc;re care prevedea organizarea de lagăre, &icirc;n cadrul NKVD, pentru verificarea &bdquo;foştilor soldaţi ai Armatei Roşii, ieşiţi din &icirc;ncercuire, care au evadat sau au fost eliberaţi din captivitate&rdquo;. Observăm că, potrivit concepţiei sovietice, aceşti soldaţi nu mai erau consideraţi ostaşi ai Armatei Roşii, ci &bdquo;foşti&rdquo;, adică duşmani. &Icirc;n lista persoanelor care trebuiau trecute prin asemenea lagăre au fost apoi adăugate şi persoanele civile care, din diverse motive, au nimerit peste hotarele URSS. Pentru a reglementa statutul unor asemenea centre, Lavrenti Beria, macabrul narkom al Securităţii din URSS, la 13 ianuarie 1942, a elaborat un regulament special. &Icirc;n scurt timp, au fost aprobate şi alte documente care reglementau statutul şi activitatea acestor centre. </p>
<p>De obicei, centrele se organizau &icirc;n foste hale, cazărmi, imobile mari cu multe camere etc., dar neapărat şi cu un spaţiu mare la sol, pentru a găzdui un număr mare de oameni cu bunurile lor personale, cu garduri &icirc;nalte, bine păzite. Printr-o hotăr&acirc;re, s-a stabilit că alimentarea persoanelor din aceste centre se efectua la fel ca &icirc;n gulaguri. Potenţialii &bdquo;locatari&rdquo; ai unor asemenea centre erau identificaţi de toate organele de represiune din URSS, iar odată căzuţi &icirc;n m&acirc;inile lor erau aduşi aici de un convoi al NKVD. Comisia care se pronunţa asupra sorţii persoanei era compusă dintr-un reprezentat al NKVD, unul al NKGB, al treilea reprezent&acirc;nd SMERŞ-ul (unitatea militară care se ocupa de prinderea agenţilor străini, Смерть шпионам &#8211; rus.). Persoanele intrate aici erau supuse unei verificări, fiind trimise demersuri la c&acirc;teva instituţii specializate pentru a se afla dacă există materiale compromiţătoare pe numele lor. &Icirc;n funcţie de răspunsuri, cetăţeanului fie i se &icirc;ntocmea o fişă personală, fie, dacă era suspectat, era supus unui interogatoriu. Celor cărora li se depistau unele elemente suspecte li se intenta un dosar penal şi erau trimişi &icirc;n GULAG-ul mare. Din categoria aceasta făceau parte foştii soldaţi ai Armatei Roşii (căzuţi &icirc;n captivitate la nemţi) şi cei din Armata Rom&acirc;nă (suspectaţi de colaboraţionism sau că au deţinut funcţii &icirc;n administraţia rom&acirc;nă a Basarabiei etc.). Celor &bdquo;curaţi&rdquo; (duşi de bună voie la muncă &icirc;n Rom&acirc;nia sau &icirc;n alte state) li se elibera, &icirc;n loc de paşaport, o legitimaţie specială şi ei nu aveau dreptul să părăsească regiunea indiciată drept loc de trai. Se aflau la evidenţa NKVD, li se luau amprentele digitale.</p>
<p>Potrivit unor date, către vara lui 1945, &icirc;n URSS activau 43 de lagăre de filtrare speciale, 26 de lagăre de filtrare, 74 de lagăre de control şi 22 de puncte de selecţie pe teritoriile Germaniei şi ale altor state din Europa de Est. Odată cu ajungerea Armatei Roşii la hotarele URSS, s-a decis &icirc;nfiinţarea unor asemenea centre de filtrare şi trofeu pe linia graniţei. </p>
<p>Nu toţi foştii cetăţeni sovietici doreau să fie repatriaţi, fapt observat şi de aliaţii sovieticilor. Pentru a-i ademeni să revină, autorităţile comuniste asigurau guvernele american, englez şi francez, &icirc;n ale căror zone se aflau cetăţeni sovietici, că aceştia nu vor fi supuşi persecuţiilor. </p>
<p>Despre existenţa Centrului de la Chişinău se pomeneşte &icirc;ntr-un raport al procurorului general al RSSM, F. Doncenko, adresat la 17 ianuarie 1945 locţiitorului procurorului general al URSS pentru dosare speciale, general-maiorul de justiţie Vavilov: &bdquo;Strict secret. Raport privind starea punctului de filtrare din or. Chişinău. Prin prezenta, Vă aduc la cunoştinţă următoarele: &Icirc;n RSS Moldovenească, sosesc cetăţeni ai URSS, care trebuie repartizaţi &icirc;n diferite regiuni ale URSS, repatriaţi din Rom&acirc;nia. </p>
<p>Pentru verificarea lor, din luna octombrie 1944, &icirc;n or. Chişinău funcţionează un Centru de filtrare. Lu&acirc;nd cunoştinţă de activitatea lui, am stabilit că reprezentantul Ministerului Apărării al URSS, al SCN [Sovietul Comisarilor Norodnici] al URSS şi SCN al RSSM este cel care conduce acest Centru. Centrul are o capacitate de 1.000 de persoane. Termenul de şedere &icirc;n Centru a fost stabilit de 10  zile. Timp de trei luni, de c&acirc;nd funcţionează, prin Centru au trecut circa 10.000 de persoane. Termenul de şedere, &icirc;n anumite cazuri, se prelungeşte. <br />
Actualmente, la Centru se află peste 2.000 de persoane, cu animale şi bunuri. Cred că, &icirc;n procesul repatrierii, prin Centru trebuie să treacă nu mai puţin de 150.000 de persoane. La iniţiativa şi cu participarea mea, chestiunea Centrului a fost discutată de organele de resort din RSS Moldovenească.<br />
Printr-o Hotăr&acirc;re a SCN al RSSM, se prevede organizarea &icirc;ncă a unui Centru &icirc;n or. Bălţi, cu o capacitate de 2.000 de persoane. P&acirc;nă &icirc;n prezent, Procuratura nu a verificat activitatea Centrului. Consider că supravegherea activităţii Centrului trebuie pusă &icirc;n sarcina procurorului militar sau a procurorului militar al NKVD al RSSM. Pun &icirc;n discuţie acest subiect &icirc;n faţa Dvs. &icirc;n mod prioritar. Rog să fiu informat. Procurorul RSS Moldoveneşti, consilier de stat de justiţie de rangul III F. Doncenko&rdquo;.</p>
<p>O altă informaţie despre Centrul de filtrare şi trofeu din Chişinău este furnizată &icirc;ntr-o telegramă a lui Lavrenti Beria adresată conducerii URSS: &bdquo;02.01.1945. Nr. 11/b. Strict secret. Tov. Stalin, Molotov şi Malenkov. NKVD a URSS raportează că, din momentul &icirc;nceperii activităţii centrelor de filtrare şi control pentru recepţionarea cetăţenilor URSS &icirc;n patrie, p&acirc;nă la data de 30 decembrie 1944 au fost recepţionate şi verificate 96.956 persoane. Inclusiv &icirc;n RSS Ucraineană &#8211; 13.960, RSS Bielorusă &#8211; 7.228, RSS Moldovenească &#8211; 9.688, RSS Estonă &#8211; 18.456, Regiunea Leningrad &#8211; 45.011, Regiunea Murmansk &#8211; 2.610. </p>
<p>Din numărul total al acestora, au fost eliberate, cu permis de şedere la locul de trai, 38.428 persoane, trimise la comisariatele militare &#8211; 5.824 persoane, pentru &icirc;ncorporare, trimise pentru verificări suplimentare &icirc;n lagărele speciale ale NKVD &#8211; 43.693 persoane. Printre cei verificaţi au fost depistate şi arestate 153 persoane, complici ai nemţilor, trădători de patrie&rdquo;. Telegrama aminteşte despre două persoane descoperite la Centrul din Chişinău, cărora li s-au intentat dosare penale. </p>
<p>Problema repatrierilor cetăţenilor sovietici &icirc;n URSS era una de interes naţional, aşa &icirc;nc&acirc;t, de exemplu, vicecomisarul pentru afacerile externe al URSS V&icirc;şinski adresa, la 23 aprilie 1945, o scrisoare lui Stalin, prin care &icirc;l informa că &icirc;n Rom&acirc;nia, 18 mii de foşti cetăţeni ai URSS nu doresc să se &icirc;ntoarcă &icirc;n ţară. V&icirc;şinski a propus repatrierea lor cu forţa.</p>
<p>Să reconstituim numărul (şi data) celor intraţi la Centrul de filtrare din Chişinău. Potrivit inventarului nr. 1 din arhiva SIS, prima partidă de basarabeni, &icirc;n număr de 75, intră la Centru pe 20 decembrie 1944 (din raportul lui Doncenko vedem că Centrul fusese &icirc;nfiinţat mai devreme). Numele celor intraţi sunt trecute &icirc;n ordine alfabetică. P&acirc;nă la finele anului, Centrul a mai găzduit: la 22 decembrie &#8211; 32 persoane, la 26 decembrie &#8211; 161, la 27 decembrie &#8211; 110 şi 28 decembrie &#8211; 29. &Icirc;n total, &icirc;n 1944 la Centru au fost aduse 411 persoane (credem că &icirc;n registru erau trecuţi doar basarabenii, iar persoanele care nu erau originare din Basarabia erau luate la evidenţă la centrele &icirc;n care erau trimise). Odată cu terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, a crescut şi numărul celor intraţi la Centru. Astfel, &icirc;n 1945, la Centru au fost aduse 3.803 persoane, &icirc;n 1946 &#8211; 8.853 persoane, &icirc;n 1947 &#8211; 13.941 persoane. Către finele anului 1950, prin Centrul de la Chişinău fuseseră trecute 36.784 persoane, &icirc;n anul morţii lui Stalin erau deja 46.416, iar la finele anului 1960 &#8211; 56.487 persoane. Ultima &icirc;nscriere &icirc;n registru datează cu 15 august 1995, fiind, de fapt, un dosar rătăcit prin arhivele altor instituţii militare şi transmis SIS-ului. La această dată, numărul persoanelor ale căror dosare se păstrează aici este de 58.955.</p>
<p>Deşi SIS-ul anunţă oficial că fondul respectiv conţine peste 48.000 de dosare, observăm că, &icirc;n realitate, &icirc;n cele 18 inventare ale acestui fond au fost &icirc;nscrise 58.955 persoane. Diferenţa, de 10.955 de dosare, fie a fost comasată cu dosare identice ale aceleiaşi persoane, fie au fost trimise &icirc;n alte centre de filtrare, fie au fost distruse. &Icirc;n registru, &icirc;n dreptul a aproape jumătate dintre cei ajunşi la Centru este trecută inscripţia &bdquo;Dosar special de cercetare&rdquo; (Фонд специального делопроизводства &#8211; rus.), adică persoanei i s-a &icirc;ntocmit un dosar, ea &bdquo;căpătuindu-se&rdquo; cel puţin cu deportare pentru şase ani &icirc;n regiunile periferice ale URSS.</p>
<p>Repatrierea foştilor cetăţeni ai URSS s-a terminat către 1948. &Icirc;n cinci ani, au fost repatriaţi &icirc;n total &icirc;n URSS circa 1,5 mln. de foşti ostaşi sovietici şi peste 3,5 mln. de persoane civile. Printre aceştia, au fost şi cele 58.955 de persoane trecute prin Centrul din Chişinău. Conform unor informaţii neconfirmate &icirc;ncă, gulagul de la Chişinău s-ar fi aflat &icirc;n zona Spitalului &bdquo;Toma Ciorbă&rdquo;. Nu cunoaştem c&acirc;t timp a activat centrul respectiv. Legea privind reabilitarea persoanelor supuse represiunilor politice vizează şi aceste persoane. &Icirc;n cea mai mare parte, ele aşa şi n-au fost reabilitate.</p>
<p><strong>P.S.</strong> Soarta persoanelor trecute prin gulagul de la Chişinău (fişierele pe care le reproducem) a fost diferită: Mefodie Buruian a fost trimis la locul de baştină &#8211; Vasilcău, jud. Soroca, iar Constantin Amardeoli (Amarghioalei?) s-a ales cu deportate &icirc;n RASS Komi, pe un termen de şase ani. </p>
<p><strong>P.P.S.</strong> Pe teritoriul fostei RSSM a mai existat un centru de filtrare la Bălţi şi altul la Bender (Tighina). Pentru zona de sud a Basarabiei, au fost deschise centre de filtrare la Ismail şi Cetatea Albă, dar acestea ţineau de RSS Ucraineană.</p>
]]></content:encoded>
					
					<wfw:commentRss>https://timpul.md/articol/un-minigulag-in-centrul-chisinaului-14745.html/feed</wfw:commentRss>
			<slash:comments>0</slash:comments>
		
		
			</item>
	</channel>
</rss>
