<?xml version="1.0" encoding="UTF-8"?><rss version="2.0"
	xmlns:content="http://purl.org/rss/1.0/modules/content/"
	xmlns:wfw="http://wellformedweb.org/CommentAPI/"
	xmlns:dc="http://purl.org/dc/elements/1.1/"
	xmlns:atom="http://www.w3.org/2005/Atom"
	xmlns:sy="http://purl.org/rss/1.0/modules/syndication/"
	xmlns:slash="http://purl.org/rss/1.0/modules/slash/"
	>

<channel>
	<title>re.volver &#8211; Știri de ultimă oră din Moldova &#8211; Ultimele știri Timpul.md</title>
	<atom:link href="https://timpul.md/etichete/re-volver/feed" rel="self" type="application/rss+xml" />
	<link>https://timpul.md</link>
	<description>Citește știrile de ultimă oră de pe 🌍Timpul.md. Fii la curent cu ✔️Ultimele știri interne, ✔️externe, din ✔️sanatate, ✔️educatie, ✔️economice si ✔️ politice</description>
	<lastBuildDate>Thu, 14 Apr 2022 12:10:16 +0000</lastBuildDate>
	<language>ro-RO</language>
	<sy:updatePeriod>
	hourly	</sy:updatePeriod>
	<sy:updateFrequency>
	1	</sy:updateFrequency>
	<generator>https://wordpress.org/?v=7.1.4</generator>

<image>
	<url>https://timpul.md/wp-content/uploads/2025/02/favicon_Timpul-md.png</url>
	<title>re.volver &#8211; Știri de ultimă oră din Moldova &#8211; Ultimele știri Timpul.md</title>
	<link>https://timpul.md</link>
	<width>32</width>
	<height>32</height>
</image> 
	<item>
		<title>Re.volver</title>
		<link>https://timpul.md/articol/re-volver-36458.html</link>
					<comments>https://timpul.md/articol/re-volver-36458.html#respond</comments>
		
		<dc:creator><![CDATA[Timpul.md]]></dc:creator>
		<pubDate>Sun, 19 Aug 2012 06:00:00 +0000</pubDate>
				<category><![CDATA[Istorie]]></category>
		<category><![CDATA[cultură]]></category>
		<category><![CDATA[livia stefan]]></category>
		<category><![CDATA[re.volver]]></category>
		<guid isPermaLink="false">https://timpul.md/articol/re-volver-36458.html/</guid>

					<description><![CDATA[&#8222;Re.volver&#8221; este volumul de debut al Liviei Ştefan, care face şi fotografii mişto, dar parcă poeziile-s şi mai reuşite.&#160;]]></description>
										<content:encoded><![CDATA[<p>Livia Ştefan scrie poezii scurte, dar, asemeni păsării din &bdquo;O fabulă pentru c&acirc;nd va fi nevoie&rdquo;, au foarte mult s&acirc;nge şi energie. Sunt at&acirc;t de concentrate, &icirc;nc&acirc;t titlurile continuă ideea &icirc;n text şi chiar fac parte din poem: &bdquo;<em>&Icirc;NTOTDEAUNA VA FI LOC pentru şi mai mult gol / pentru zgomote făcute de alţii / at&acirc;t de străini &icirc;nc&acirc;t / să nu te mai doară / pentru / scr&acirc;şnetul scaunului pe gresie&#8230;&rdquo;; &bdquo;VREAU un trup cald / &icirc;n morm&acirc;ntul ăsta din piept&rdquo;, &bdquo;C&Acirc;ND REUŞEŞTI SĂ TE SALVEZI &Icirc;N SF&Acirc;RŞIT poţi asculta cu adevărat gălăgia / s&acirc;ngele care se duce dintr-o parte &icirc;n alta</em>&rdquo;&#8230;</p>
<p>&Icirc;ntotdeauna am susţinut că literatura nu trebuie să aibă limite şi că scriitorul trebuie să se simtă liber şi să nu se autocenzureze. Livia Ştefan pare un astfel de scriitor, iar existemele ei &icirc;ţi trimit acel fior pe care-l mai simţi c&acirc;nd o formaţie rock c&acirc;ntă &icirc;n faţa ta o piesă antisistem foarte puternică şi periculoasă. Eul liric al Liviei Ştefan (&bdquo;<em>şi nu iert. / nu trec nimic cu vederea</em>&rdquo;) &icirc;şi trăieşte at&acirc;t de intens şi de direct stările, &icirc;nc&acirc;t probabil că-şi sperie şi iubitul, care e &bdquo;<em>omul negru care nu mai vine / clopoţelul voios care anunţă cafeaua (&#8230;) cartea nouă adulmecată de studenţii săraci &icirc;n librărie / puiul de c&acirc;ine hrănit de copii pe furiş</em>&rdquo; şi celelalte descrieri din &bdquo;tu eşti&rdquo;. Poezia Liviei Ştefan e biografică şi existenţialistă, iar Giurgiul ei e un fel de Ieud al lui Ioan Es. Pop, un loc de unde a trebuit să plece şi de care trebuie să se ţină c&acirc;t mai departe (&bdquo;<em>am fugit din giurgiu (&#8230;) ca de mortul &icirc;ntins &icirc;n sufragerie</em>&rdquo;). O carte de poezie care se citeşte dintr-o răsuflare, c&acirc;t s-ar răci ţeava revolverului după ce l-ai folosit, o carte pe care v-o recomand cu drag.</p>
<p><em><strong>Livia Ştefan, &bdquo;Re.volver&rdquo; (poeme)<br />
Editura Casa de Pariuri Literare, 2012</p>
<p>(cronică de Mihail Vakulovski preluată de pe http://vakulovski.livejournal.com)</strong></em></p>
]]></content:encoded>
					
					<wfw:commentRss>https://timpul.md/articol/re-volver-36458.html/feed</wfw:commentRss>
			<slash:comments>0</slash:comments>
		
		
			</item>
		<item>
		<title>Incursiune</title>
		<link>https://timpul.md/articol/incursiune-36456.html</link>
					<comments>https://timpul.md/articol/incursiune-36456.html#respond</comments>
		
		<dc:creator><![CDATA[Timpul.md]]></dc:creator>
		<pubDate>Sun, 19 Aug 2012 05:59:00 +0000</pubDate>
				<category><![CDATA[Cultură]]></category>
		<category><![CDATA[cultură]]></category>
		<category><![CDATA[livia stefan]]></category>
		<category><![CDATA[re.volver]]></category>
		<guid isPermaLink="false">https://timpul.md/articol/incursiune-36456.html/</guid>

					<description><![CDATA[Motto: &#8222;Părinţii mei erau mari şi puternici. Ei mă ţineau de m&#226;nă ca să mă ajute să traversez viaţa&#8221; ( Eugen Ionescu)]]></description>
										<content:encoded><![CDATA[<p>Ţineam &icirc;n m&acirc;na st&acirc;ngă o jucărie. Pentru  mine era ciocănaş. Ei vroiau să mă facă judecător. Mi-au pus şi un căţeluş gigantic &icirc;n braţe. Mă pregăteau să am mulţi prieteni. Căţeluşul era negru, dar avea urechi albe, nas alb şi labe parţial albe. Căţeluşul se uita &icirc;n altă direcţie dec&acirc;t cea &icirc;n care mă uitam eu. Inevitabil, urma să dispară-ntr-o zi. Şi pe el l-au pus &icirc;n braţele mele aşa cum pe mine m-au pus pe canapea. Pledul era mare şi bej,  culoare pe care, peste ani, aveam să o &icirc;nt&acirc;lnesc &icirc;n nisipul de pe marginea mării. Avea multe forme florale pe el. Cele mai multe erau florile actinomorfe. &Icirc;ncă nu ştiam că aşa se numesc, flori bilabiate, flori zigomorfe, flori sepaloide, petaloide. Şi frunze-ntre ele. Frunze cuneiforme, deltiforme, sectate, partite, trilabiate, lanceolate. Nu ştiam pe atunci că va veni ziua &icirc;n care va trebui să le ştiu, să le clasific, să iau un 5,75 la sf&acirc;rşit, după 3 nopţi nedormite pentru botanica pe care am consemnat-o-n jurnal &icirc;n tonul unui vers ce m-a parcurs obsesiv, &bdquo;somnul meu se veştejeşte &icirc;n infernuri vegetale&rdquo;. O frunză l&acirc;ngă alta unite printr-o spirală ceva mai t&acirc;rziu ar fi făcut marginea de sus a gardului grădiniţei ce despărţea grădiniţa de şcoală. Ele erau alături. Noi stăteam cu degetele &icirc;nfipte &icirc;n găurile gărduceanului de s&acirc;rmă şi aşteptam să treacă &icirc;ncă un an ca să ieşim din grupa pregătitoare numărul 7 &icirc;n care, &icirc;n faţa oglinzii, am &icirc;nvăţat să dau din urechi. Era un exerciţiu de grup, datul din urechi. Un băiat m-a &icirc;nvăţat să fac asta. Unora le ieşea, altora nu. Mie &icirc;ncă &icirc;mi iese să dau din urechi. Canapeaua aceea nu era desfăcută, ca să stau drept. Mă &icirc;nvăţau să trăiesc corect &icirc;ncă de pe atunci, c&acirc;nd nu ştiam ce e toamna, dar &icirc;mi plăcea la nebunie să mă tăvălesc &icirc;n straturile groase de frunze din curtea din spate, alături de ceilalţi copii. Covorul din spatele meu era drept, bine &icirc;ntins pe perete. Avea şi el flori, &icirc;nsă nu rupte de fir. Inflorescenţa din st&acirc;nga, dicaziu de monocaziu, inflorescenţa din dreapta dicaziu de monocaziu, inflorescenţa centrală cincin. Toate albe. Toate cu dispunerea petalelor actinomorfă. &Icirc;ntre ele mici frunze de stejar, grupate c&acirc;te două şi c&acirc;te trei. Forme foarte precise, care, oric&acirc;ţi ani ar fi trecut, nu s-au schimbat. Mama se uita la mine şi-mi spunea să z&acirc;mbesc. &Icirc;ncă nu aveam borţi &icirc;n urechi. Ai mei ziceau că sunt şi aşa destul de frumoasă, deşi pl&acirc;ngeam des pentru orice mărunţiş. Dacă nu-mi convenea ceva, mă puneam &icirc;n fund, jos, oriunde m-aş fi aflat, &icirc;mi &icirc;ncrucişam braţele şi imitam un soi de pl&acirc;ns cu care izbuteam să mă păcălesc chiar şi pe mine, astfel &icirc;nc&acirc;t, &icirc;n c&acirc;teva clipe, chiar dădeam drumul la lacrimi. Asta nu era just, dar aveam şi eu defectele mele. M-am civilizat &icirc;ntre timp. Pl&acirc;ng doar atunci c&acirc;nd inima nu poate altfel şi, nu, nu mă expun. Expunerea a fost o chestie de copilărie. Hainele mele erau exact pe mărimea mea şi nu-mi plăcea surul. &Icirc;ntr-o dimineaţă am certat-o pe mama. Mă tot &icirc;mbrăca &icirc;n nişte haine gri din bumbac, iar eu le dezbrăcam revoltată. Ziceam că griul nu e culoare. Cum poţi să te duci la grădiniţă &icirc;mbrăcat &icirc;ntr-o haină fără culoare? Mă pusesem &icirc;n fund pe podeaua din faţa dulapului meu şi dădeam din picioare. Nu gri! Nu vreau gri! Altă dată am &icirc;ntors o farfurie cu fundul &icirc;n sus, ca să văd dacă imaginea de pe fundul farfuriei era cea care credeam eu. Căutam peştişorul, iar farfuria nu era goală. Borşul s-a vărsat pe podea. Eram un copil minunat. Durdulie, tăcută, cu ochi mari, sclipitori, cu buzele ţuguiate, c&acirc;te cinci degete la fiece m&acirc;nă şi fiecare picior, spr&acirc;ncene clar conturate, dar nu at&acirc;t de negre ca şi acum. Descopeream lumea pentru prima dată, prin formele acelea precise din jurul meu, forma cărora nu le da nicio importanţă. O jumătate de frunză cuneată de un verde-&icirc;nchis ce adăposteşte o jumătate de frunză cuneată de un verde-spălăcit, care adăposteşte o frunzuliţă &icirc;ntreagă cuneată cu o dungă &icirc;nchisă &icirc;n centru. Frunza mare legată-n spirală de o alta la fel. &Icirc;mpreună făceau douăzeci de frunze matrioşcă ce mă &icirc;ncercuiau. Eu stăteam dreaptă.</p>
<p><strong>Ecaterina Bargan</strong></p>
]]></content:encoded>
					
					<wfw:commentRss>https://timpul.md/articol/incursiune-36456.html/feed</wfw:commentRss>
			<slash:comments>0</slash:comments>
		
		
			</item>
	</channel>
</rss>
