„Revoluția care bântuie la noi în țară, o revoluție adâncă fiindcă schimbă toate lucrurile, nu este o revoluție națională, e o revoluție impusă din afară…”
În Arhiva Istorică a postului Radio Europa Liberă a intrat, recent, un nou document prețios din moștenirea audio a cunoscutului ziarist și director al Serviciului românesc, Noël Bernard. În urmă cu 60 de ani, în 1956, Noël Bernard intervieva un personaj celebru al istoriei României, pe fostul ministru de externe Grigore Gafencu, în aceeași zi în care diplomatul depuse ca martor al apărării în procesul ce se desfășura în Elveția, la Berna, împotriva a cinci români ce ocupaseră, cu un an mai devreme, ambasada României.
Incidentul sau Afacerea Legației române de la Berna – numele sub care este evocat de istorici – astăzi o pagină de istorie relativ bine cunoscută, s-a produs în zilele de 14-16 februarie 1955. Cinci emigranți români, conduși de Oliviu Beldeanu, au ocupat atunci sediul legației române și au încercat să sustragă o serie de documente diplomatice al căror conținut a rămas, pînă astăzi, neprecizat cu claritate.
Surprinși de șoferul ambasadei, unul din cei cinci a tras în acesta, rănindu-l grav. Șoferul a murit ulterior la spital. Împușcăturile și un apel telefonic al însărcinatului cu afaceri au condus la înconjurarea sediului ambasadei de către poliția elvețiană, încercarea eșuată a unuia dintre emigranți de a pleca cu documente sustrase și, în cele din urmă, după 38 de ore de parlamentări, predarea restului atacatorilor.
Guvernul român a acuzat imediat emigrația legionară din Spania pentru organizarea atacului și a creat un incident diplomatic cu autoritățile elvețiene, cărora le-a fost reproșat refuzul de a ataca imediat, în cursul primei nopți, clădirea legației pentru a-i aresta pe emigranții români, și, ulterior, refuzul predării acestora României.
Atacatorii și-au motivat acțiunea prin dorința de a obține eliberarea din închisorile comuniste din România a cinci cunoscuți oameni politici, în timp ce experți occidentali, între care Paul Louis-Lucas, înclinau să vadă în atac fie o încercare a emigrației române de a expune diplomații Bucureștiului, ce ar fi constituit la Berna un centru de spionaj pro-sovietic, fie că ar fi executat o misiune pe care ar fi primit-o în circumstanțe rămase neclare.
Guvernul de la București acuzase între timp elvețienii că ar fi acordat agresorilor „un tratament aproape diplomatic, ca și cum bandiții s-ar fi bucurat de imunitate și nu funcționarii legației, care așteptau în stradă rezultatul negocierilor”.
continuarea o găsiți aici
radioeuropalibera.org
